News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

HOȚII AU DAT LOVITURA. CE AU FURAT DINTR-UN OFICIU POȘTAL DIN ARAD

Un oficiu poştal din municipiul Arad a fost spart de hoţi, în noaptea de luni spre marţi, uşa fiind găsită dislocată de către angajaţi, când au ajuns la serviciu. Valoarea prejudiciului este în curs de stabilire, însă deocamdată se ştie că au fost sustrase colete cu produse comandate pe internet. În trecut, oficiul a mai fost spart, iar poliţiştii au aplicat amenzi pentru că nu există nici pază, nici sistem de supraveghere video, anunţă News.ro.

Oficiul poştal spart este situat în cartierul Micălaca, uşa fiind găsită dislocată marţi dimineaţă, când angajaţii au ajuns la serviciu.

Dulapurile şi sertarele angajaţilor erau răvăşite, semn că hoţii au căutat bani, dar era dezordine şi în depozitul oficiului, unde se ţin coletele.

Angajaţii spun că nu se păstrează bani peste noapte, iar după primele verificări au constatat că lipsesc colete cu produse comantate pe internet, care au fost aduse atât din ţară cât şi din străinătate.

Reprezentanţii Oficiului Judeţean de Poştă Arad sunt la faţa locului, pentru a face inventarul şi a calcula prejudiciul, în timp ce poliţiştii fac cercetări.

Activitatea cu publicul a fost suspendată, astfel că numeroşi arădeni care se prezintă sunt rugaţi să revină miercuri.

Conform poliţiştilor, oficiul nu are pază şi nici nu este dotat cu sistem de supraveghere video, motiv pentru care au fost aplicate mai multe amenzi.

Acelaşi sediu al Poştei Române a fost spart şi în urmă cu trei ani şi jumătate, dar atunci prejudiciul a fost mic, pentru că hoţii au găsit doar felicitări, plicuri şi timbre, estimându-se o pagubă de 120 de lei.

Sursa: știripesurse.ro

 

Read more
VEȘTI PROASTE PENTRU ROMÂNI. PREȚURILE VOR CREȘTE TOT ANUL

Preţurile vor creşte constant în acest an în diverse sectoare ale economiei.

În constructii, de exemplu, vor fi scumpiri în următoarele trei luni, aviz celor care vor să investească în imobiliare.

Sunt schimbări şi în ceea ce priveşte numărul de salariaţi. Datele INS arată o tendință a creșterii prețurilor în aceste domenii, fie că vorbim de industria prelucrătoare, fie că vorbim de comerț, de servicii sau parte de construcții. Cele mai mari prețuri sunt estimate în ceea ce privește comerțul, vorbim de o creștere de vânzare cu amănuntul de aproximativ 28 de procente, dar și lucrările de construcții ar urma să înregistreze creșteri de peste 18 procente, comparativ cu lunile anterioare.

Sursa:antena3.ro

Read more
CEAIUL DE MENTĂ ARE GRIJĂ DE STOMAC

Foarte aromată şi răcoritoare, menta te surprinde cu beneficiile aduse organismului. Ceaiul de mentă tratează răcelile, afecţiunile respiratorii, are grijă de somnul tău, de stomac şi de imunitate.

Băută seara, o cană cu ceai de mentă îţi asigură o noapte liniştită.

Reduce stresul

Unul din principalele beneficii ale ceaiului de mentă este acela că are o puternică acţiune antistres. Băut înainte de culcare, acesta vă ajută să vă relaxaţi şi induce starea de somn. Menta diminuează notabil şi simptomele cauzate de anxietate şi stres ca migrenele, durerile de cap sau deranjamentele stomacale.

Tratează afecţiunile respiratorii

Ceaiul şi uleiul de mentă sunt ideale în tratamentul răcelilor şi afecţiunilor respiratorii. Fie că alegeţi să beţi ceai de mentă sau să inhalaţi aburii, veţi observa rapid o îmbunătăţire a stării de sănătate, pentru că planta are capacitatea de a fluidiza mucusul şi reduce inflamaţia nazală.

Întăreşte sistemul imunitar

Ceaiul de mentă stimulează sistemul imunitar deoarece este bogat în nutrienţi: fosfor, vitamina B, calciu, etc. Aceşti nutrienţi întăresc sistemul imunitar şi reduc apariţie bolilor şi infecţiilor în organism.

Calmează durerile de stomac

Graţie proprietăţilor curative, relaxează musculatura intestinului, reducând durerea asociată cu crampe abdominale, balonare şi indigestie. Acest lucru se datorează efectelor sale calmante asupra intestinelor şi musculaturii tractului digestiv. Reprezintă un bun remediu naturist pentru diaree, sindromul de intestin iritabil şi constipaţie.

Alungă greaţa şi kilogramele

Ceaiul cu lămâie şi mentă poate reduce senzaţia de greaţă. Studiile clinice au demonstrat în mod repetat proprietăţile curative ale mentei. Cu un conţinut ridicat de antioxidanţi, vitamine şi minerale, stimulează arderea grăsimilor, ajută la reglarea greutăţii corporale.

Calmează mâncărimile

Muşcăturile de insecte, dar şi eczemele şi alte leziuni pot fi calmate, cel puţin temporar, de cremele sau loţiunile care conţin mentă.

Sursa: click.ro

Read more
Florin Tripa: „Administrațiile locale vor realiza mai repede proiectele, după modificarea Legii achizițiilor publice“

Guvernul României a adoptat, în ultima ședință, o ordonanță de urgență, prin care se aduc o serie de modificări la Legea achizițiilor publice, modificări care țin cont de nenumăratele solicitări ale asociațiile primarilor din România sau Uniunii Naționale a Consiliilor Județene.

Prin aceste modificări, vom avea o legislație clară, simplă, în domeniul achizițiilor publice, care să conducă la realizarea eficientă a proiectelor, în termene normale.

„Sunt unul dintre parlamentarii PSD care în vara anului trecut au inițiat un proiect de lege, pentru modificarea actualelor reglementări în domeniul achizițiilor publice, care nu fac altceva decât să bage bețe-n roate primăriilor, consiliilor județene, întârziind astfel mii de proiecte de infrastructură, la nivel național.

Majoritatea modificărilor propuse de noi se regăsesc în ordonanță de urgență adoptată de gvern, care cu siguranță va ajuta administrațiile locale să realizeze mult mai rapid investițiile pe care și le-au propus.

În noua formulă se debirocratizează masiv procesul de licitație, se reduc termenele și, cel mai important, se descurajează contestațiile abuzive prin introducerea cauțiunii, pentru depunerea contestațiilor la CNSC, și introducerea unei taxe, pentru depunerea plângerii la Curtea de Apel.

De asemenea, vor fi eliminate notificările prealabile, vom avea reguli clare pentru emiterea deciziilor CNSC, iar termenele de soluționare a plângerilor la Curtea de Apel vor fi mult mai scurte.

Sunt doar câteva dintre modificările aduse legislației din domeniul achizițiilor publice, modificări care ne vor ajuta să deblocăm o serie de proiecte, inclusiv europene, ceea ce automat va duce și la un grad mai ridicat de absorbție a fondurilor europene, dar și la mult mai multe proiecte de infrastructură, de la drumuri, la rețele de apă și canalizare, de la școli și grădinițe, la spitale sau dispensare în zona rurală“, declară deputatul PSD Arad Florin Tripa.

Read more
ORGANIZAREA LOTERIEI BONURILOR FISCALE AR PUTEA FI MODIFICATĂ , MAI MULTE PREMII PENTRU BONURI DE PÂNĂ LA 100 LEI

Organizarea Loteriei bonurilor fiscale ar putea fi modificată urmând să fie acordate mai multe premii celor care deţin bonuri fiscale cu valori mici, de până la 100 de lei, potrivit unui proiect de lege aflat în curs de avizare.

„Proiectul de act normativ propune modificarea mecanismului de selectare a câştigătorilor, astfel încât, să fie asigurată acordarea unui număr mai mare de premii (din cele maximum 100 care se pot atribui în prezent potrivit legii) deţinătorilor de bonuri fiscale cu valori mici, de până la 100 de lei, proporţional cu ponderea pe care aceste bonuri o au în totalul bonurilor emise de operatorii economici din România”, potrivit iniţiatorilor proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale.

Raportul asupra îndeplinirii prevederilor Programului de guvernare în primul trimestru al acestui an precizează că acest proiect de lege este în curs de avizare.

Loteria bonurilor fiscale se organizează lunar şi constă în extragerea aleatorie de numere, astfel: un număr cuprins în intervalul dintre 1 şi 999 inclusiv, reprezentând valoarea totală a bonului fiscal fără subdiviziunile leului, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, şi un număr reprezentând ziua emiterii bonului fiscal aferentă lunii sau intervalului calendaristic, după caz, pentru care se organizează Loteria bonurilor fiscale.

Fondul de premiere pentru fiecare extragere lunară este de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii. Dacă numărul cererilor de revendicare este mai mare de 100, va fi organizată o a doua extragere, pentru determinarea celor maximum 100 de bonuri câştigătoare.AGERPRES/(AS – autor: Andreea Marinescu, editor: Mariana Nica, editor online: Irina Giurgiu

Sursa: agerpres.ro

Read more
Rolul educației financiare în dezvoltarea unui stil de economisire sănătos

România este unul dintre statele lumii în care orele de educație financiară pentru elevi au fost introduse abia în anul 2013. Cam tardiv, din moment ce locul 124 din lume este ocupat de țara noastră (din 143 de țări) în ceea ce privește nivelul de asumarea a unui comportament financiar corect. Lipsa educației financiare adecvate ne oprește să înțelegem în mod corect raționamentul pe baza căruia funcționează un împrumut rapid sau de ce este recomandat să facem credite și să le achităm la timp (crește nivelul de credit scoring pentru viitoarele împrumuturi).

Mai mult decât atât, absența acestui element atât de important (și care trebuie să facă parte din experiența celor șapte ani de acasă) ne împiedică să evoluăm în sens pozitiv pentru a ne asigura o dezvoltare financiară trainică pe termen lung și ne determină să ne adresăm întrebări de genul “Pot eu să economisesc mai mult decât ceilalți?”

Tu ești singurul care îți poate determina capacitatea și nivelul de economisire!

Nu există niciun impediment în calea asigurării prosperității tale financiare, decât propria-ți persoană! Este foarte simplu să-ți setezi niște așteptări corecte, să ai fixate niște obiective care să-ți permită să acumulezi atât de mulți bani, încât nu doar să nu faci datorii, dar să poți acoperi cheltuielile din gospodăria ta fără niciun fel de efort financiar și să-ți rămână o sumă de bani pe care o poți redirecționa către contul de economii.

Un om educat din punct de vedere financiar va putea să opteze pentru accesarea unui credit urgent fără cont bancar, fără să-i fie teamă că nu va putea returna suma la termen. O astfel de persoană nu doar că va împrumuta în mod responsabil, ci își va asuma această stare ca parte a creșterii nivelului sau de solvabilitate pentru acele situații în care va fi nevoie de un credit cu o valoare mai ridicată (pentru o investiție, pentru un IMM sau pentru achiziționarea unui imobil, etc.). Orice individ care dispune de noțiunile necesare furnizate de educația financiară corespunzătoare își va putea seta în mod convenabil nivelul de economisire pentru viața sa.

Nu o să mai fie nevoie să te întrebi dacă poți economisi mai mult decât ceilalți din simplul motiv că deja vei fi înțeles că a face economii, indiferent de cuantumul acestora, este nu o opțiune, ci o obligație dictată de situația economică în care ne găsim. Statului îi va fi din ce în ce mai dificil să acopere pensia necesară oricărei persoane vârstnice, ceea ce înseamnă că dacă te-ai acomodat cu un stil de viață ceva mai aparte, o să ai nevoie de bani pentru a-l susține și la bătrânețe. Caz în care ai nevoie să începi să acumulezi încă de pe acum, astfel încât la vârsta pensionarii să dispui nu doar de o pensie de la stat, ci și de una privată, precum și de rezerve financiare adunate din perioada în care condiția fizică și mentală ți-o permiteau.

Atât timp cât vei fi înțeles că este nevoie să faci economii, viața ta viitoare o să fie așa cum ți-ai imaginat-o, pentru că dacă ești educat financiar, sigur știi încă de pe acum ce ai de făcut pentru a economisi în stil mare!

Read more
CUM SĂ AI ENERGIE FĂRĂ CAFEA SAU ZAHĂR

Somnolența și lipsa de concentrare pot fi combătute și altfel decât cu cafea sau cu dulciuri. Aceste sfaturi îți pot fi de folos pentru a te menține într-o formă bună!

Dulciurile sunt prima alegere atunci când cafeaua pare a nu fi suficientă pentru a te menține pe linis de plutire. Este bine să știi că organismul tău este construit în așa fel încât să se autoregenereze. Însă un mic ajutor din partea ta va fi bine venit.

Încearcă să slăbești

Alimentația sănătoasă, mișcarea, odihna, hidratarea, toate duc la pierderea surplusului de kilograme aspect care va influența în bine starea ta de sănătatea și nivelul de energie.  Cu cât vei reduce mai mult caloriile ne care ar putea să se lipsească corpul tău cu atât mai bine te vei simți.

Deshidratarea adesea este principala cauză a oboselii accentuate, așa că ai grijă să ai mereu la îndemână o sticlă de apa cu care să te hidratezi pe toată perioada zilei.

Nu uita de mișcare

Respirația joacă un rol fundamental în sănătatea organismului tău și cel mai bine este controlată în momentul în care faci mișcare, mai ales în aer liber. Așa că dacă ai câteva minute la dispoziție alege să faci măcar câțiva pași simpli, o tură de bloc să urci și să cobori scările.

Renunță la cafeaua în exces

Atât cafeaua cât și băuturile energizante îți pot oferi o porție de energie doar când nu le consumi în exces. Chiar dacă tu crezi că un consum mai aare de cafea te va ajuta să fii mai vigilent, există riscul tot mai mare să obții taman efectul opus. Astfel vei ajunge să te lupți cu insomnia și afecțiunile aferente ei

Alege alt tip de carbohidrați

Tot ce trebuie să faci este să înlocuiești carbohidrații simple și anume zaharurile cu carbohidrați complecși precum pâinea integrală, orezul brun, care să îți aducă un aport caloric cu ardere lentă ce susține senzația de sațietate timp îndelungat.

Atunci când te simți moleșit și apelezi la ceva dulce, te vei bucura doar temporar de o doză de energie apoi după ce efectul va fi consumat te vei confrunta inevitabil cu oboseala anterioară.

Ai grijă să nu-ți lipsească gustările sănătoase

Fără calorii, zaharuri dar extrem de gustoasă, așa trebuie să fie gustarea ta din mijlocul zilei pentru a te bucura din plin de energie. Fibrele și proteinele sunt alegerea ideală iar noi îți recomandăm un măr, un smoothie plin de antioxidanți cum sunt cei oferiți de fructele de pădure. deliciul-viciilor.ro

 

Read more
ROMÂNIA A IMPORTAT CARNE ȘI PREPARATE DIN CARNE CIRCA 125 MILIOANE DE EURO, ÎN PRIMELE DOUĂ LUNI

România a importat, în primele două luni din 2018, carne şi preparate din carne în valoare de 124,8 milioane de euro, în creştere cu aproape 27%, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În schimb, exporturile de carne şi preparate din carne au fost de aproape două ori mai mici decât importurile şi s-au cifrat la 63,3 milioane de euro, deşi au înregistrat o creştere cu 14,7% în primele două luni din acest an, comparativ cu perioada similară din 2017.

Pe acest segment, România se află de ani buni pe deficit, care continuă şi în 2018, acesta totalizând 61,5 milioane de euro numai în primele două luni din 2018.

Anul trecut, România a înregistrat un deficit de 853,9 milioane euro în comerţul cu produse agroalimentare, în creştere cu 53% faţă de anul 2016, când a raportat 557,4 milioane de euro, potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

„România a înregistrat o creştere cu 4,6% a exporturilor cu produse agroalimentare în anul 2017 faţă de 2016, atingând o valoare de 6,23 de miliarde euro, ponderea cea mai mare fiind deţinută de materiile prime. Importurile României au înregistrat o valoare de 7,1 miliarde de euro, o pondere semnificativă având-o produsele cu valoare adăugată”, conform MADR.

Principalele produse exportate anul trecut au fost cerealele, în condiţiile în care numai încasările din grâu şi porumb au atins 1,73 miliarde de euro. Pe de altă parte, în topul produselor importate anul trecut s-a menţinut carnea de porc, cu o valoare de 475 de milioane de euro.

În primele două luni din 2018, exporturile FOB au însumat 10,88 miliarde euro şi au crescut cu 11,6% comparativ cu perioada 1 ianuarie – 28 februarie 2017, iar importurile CIF au însumat 12,539 miliarde euro, în creştere cu 13,9%. AGERPRES/(AS – autor: Mariana Nica, editor: Daniel Badea, editor online: Ada Vîlceanu)

Sursa: agerpres.ro

Read more
Accident grav în comuna Secusigiu, un autocar a fost lovit frontal de o autoutilitară

Update: Din primele cercetări efectuate la fața locului s a stabilit că un bărbat de 31 de ani, în timp ce conducea un autobuz  pe DJ682  ,din direcția Arad spre Sânicolaul Mare, a pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu o autobasculantă care circula regulamentar, condusă de un bărbat de 40 ani.

În urma evenimentului a rezultat decesul unui bărbat de 47 ani, pasager în dreapta față a autobuzului, accidentarea celor doi conducători auto și a altor doi bărbați, pasageri în autobuz.

Acum o oră, pe drumul ce duce de la Secusigiu la Satu Mare, o cursă J&R Car a fost lovită frontal de o autoutilitară, conform ISU, sunt patru victime din care pentru două este nevoie de serviciul de descarcerare.

La acest accidenta au fost trimise două speciale de descarcerare, un SMURD, două ambulanțe, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare precum și elicopterul SMURD.

Încă nu se cunosc mai multe detalii.

Read more
PESTE 9.000 DE ROMÂNI ȘI-AU CUMPĂRAT LOCUINȚE PRIN PROGRAMUL PRIMA CASĂ 2018

ondul Naţional al Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a acordat în primele cinci luni ale anului un număr de aproximativ 9.400 de garanţii şi promisiuni de garantare pentru Programul Prima Casă, din plafonul alocat pentru anul 2018, iar circa 700 de solicitări de garantare sunt în curs de acordare.

Plafonul distribuit la începutul anului, în cuantum de 1,92 miliarde lei, a fost utilizat în proporţie de 49,61%, reprezentând 954,39 milioane lei, se arată într-un comunicat al FNGCIMM, remis joi AGERPRES .

Comparativ cu anul 2017, valoarea medie a garanţiilor acordate pentru creditele Prima Casă a înregistrat o creştere de 7%, de la 94.000 lei la 101.200 lei, iar ponderea imobilelor noi achiziţionate prin program a atins 60%

Lansat în 2009, Programul Prima Casă poate fi considerat unul dintre cele mai de succes programe guvernamentale, al cărui impact pozitiv poate fi regăsit atât în creşterea calităţii vieţii tinerilor – aproape 70% din beneficiarii programului sunt tineri cu vârste între 25 şi 35 de ani, iar 12% au mai puţin de 25 de ani, cât şi în susţinerea dezvoltării economice. De aproape zece ani, în fiecare zi, 65 de tineri sau familii s-au mutat în primele lor case. Garanţia statului le oferă siguranţă şi predictibilitatea bugetului personal, astfel încât după ce primul pas legat de achiziţionarea unei case a fost făcut, îi îndemn să aibă încredere şi să îşi manifeste şi spiritul antreprenorial. Putem fi alături de ei de la momentul în care pun bazele unei companii, cu produse de garantare adaptate, cu fluxuri operaţionale simplificate şi transparentizate’, a precizat Alexandru Petrescu, director general al FNGCIMM.

În primele 5 luni ale anului 2018, 6 din 10 beneficiari ai Programului Prima Casă au ales achiziţionarea unei locuinţe de două camere, în timp ce locuinţele de trei camere ocupă locul al doilea în preferinţele beneficiarilor, cu o pondere de aproximativ 30%.

În topul judeţelor cu cele mai multe locuinţe achiziţionate prin program se situează zona Bucureşti – Ilfov (peste 3.500 de locuinţe), urmată de Braşov (circa 700 locuinţe) şi, la distanţă mică, Iaşi şi Cluj.

Programul Prima Casa 2018 este derulat prin intermediul a 15 bănci finanţatoare – Bancpost, BCR, BRD, CEC Bank, Credit Agricole Bank România, Garanti Bank, ING Bank, Leumi Bank Romania, Marfin Bank, OTP Bank, Piraeus Bank, Raifeissen Bank, Banca Românească, Banca Transilvania, Unicredit Bank.AGERPRES/(AS – autor: Carmen Marinescu, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)

Sursa: agerpres.ro

Read more