News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

USR: Responsabilitatea înseamnă acțiune!

Împreună cu cetățenii responsabili din România, Alianța USR PLUS trage un semnal de alarmă și condamnă politizarea excesivă a demersurilor legale și sanitare menite să limiteze numărul de îmbolnăviri grave și decese din cauza COVID-19.

Dacă specialiștii din domeniul medical, forțele politice și cetățenii au reușit să facă față primului val de pandemie, acum, această luptă este îngreunată de mesaje politicianiste distructive.

Așa-numiți „lideri” ai unor formațiuni politice au reușit, prin mesajele lor populiste şi inconştiente, să inducă o falsă stare de siguranță, promovând, într-un mod profund iresponsabil, relaxarea prematură.

Scopul lor este unul strict politic și electoral. Fără pic de considerație pentru sănătatea românilor, ei își doresc doar să atragă votanții care văd în măsurile epidemiologice, precum distanțarea socială, purtarea obligatorie a măștilor de protecție sau măsurarea temperaturii, niște încălcări ale unor libertăți fundamentale.

Este de datoria noastră, a celor responsabili și perfect conștienți de pericolul în care ne aflăm, să ne unim și să luptăm împotriva dezinformării și a tuturor celor care, din inconștiență, incompetență sau lipsă de scrupule, promovează realități paralele.

Acum este vital ca deciziile medicale să fie luate strict în baza recomandărilor făcute de specialiști. Clasa politică trebuie să folosească acum întregul arsenal de instrumente şi de mesaje pentru a sprijini România și pentru a veghea la siguranța noastră, a tuturor, nu să trimită mesaje ce induc teama că am putea fi arestați pe stradă la un simplu strănut sau să propage știri false conform cărora virusul ar fi o ficțiune de laborator sau un scenariu de film.

Populismul fără margini, infecțiile nosocomiale, numirea politică a directorilor de spital, incompetența și corupția ucid din nou, azi, aici și acum, exact așa cum au făcut în cazul Colectiv, însă la o scară mult mai largă. Ucid oameni care au comorbidități, dar nu numai atât, ne transformă seniorii în victime sigure și ne reduc capacitatea de tratament a bolnavilor cronici, umplând paturile de ATI.

Voi, cei care răspândiți aceste mesaje, OPRIȚI-VĂ! Nu faceți decât să vă decredibilizați, inclusiv în ochii propriului electorat, pe măsură ce pandemia seceră tot mai multe vieți.

– Cerem tuturor partidelor să adopte de îndată legislația ce reglementează carantina, izolarea și internarea, tratamentul la domiciliu, în baza analizelor și a recomandărilor specialiștilor în epidemiologie, boli infecțioase și sănătate publică.

– Cerem sprijinul președintelui Klaus Iohannis care, prin calitatea sa de lider ales al poporului român și de mediator politic, are obligația de a transmite mesaje de echilibru, respectare a legii și de conștientizare permanentă a pericolului.

– Cerem Guvernului și Ministerului Sănătății să asigure condițiile necesare pentru continuarea tratamentului pacienților cronici, de la asigurarea disponibilității medicamentelor și echipamentelor medicale în farmacii la ghiduri și protocoale clare în întreg sistemul sanitar.

Este nevoie de o campanie de conștientizare publică asupra riscului crescut pentru toate categoriile vulnerabile (diabet, obezitate, hipertensiune arterială, astm și altele), prin mass media, oameni de cultură și sistemul medical (medici de familie, specialiști etc).

– Cerem Guvernului o comunicare zilnică, ușor accesibilă și transparentă în tot ceea ce privește capacitatea de testare în județe și municipii a numărului de pacienți cu infecție activă SARS-CoV-2 pentru fiecare UAT, precum și numărul și locația pacienților din focarele active.

– Cerem Guvernului comunicarea numărului de paturi de ATI, unități ATI mobile, ventilatoare mecanice, capacități suplimentare de tratament înființate ca răspuns la criza COVID-19 și, de asemenea, prezentarea planurilor de contingență, în cazul apariției unor noi focare.

– Cerem comunicarea detaliilor asupra stocurilor de materiale și echipamente de primă necesitate în lupta cu pandemia.

-Cerem Guvernului măsuri urgente pentru pregătirea spitalelor, a centrelor rezidențiale și a întregului sistem pentru eventualitatea unui nou val de îmbolnăviri. În această toamnă nu vom mai avea nicio scuză pentru lipsa materialelor sau neinstruirea personalului specializat.

– Cerem colaborarea cultelor și a reprezentanților lor, care, prin mesaje către credincioși, pot explica și accentua pericolul la care se expun persoanele în vârstă și pacienții cu boli asociate. De asemenea, ele pot fi un factor crucial prin încurajarea respectării măsurilor de siguranță, în special în lăcașurile de cult.

– Cerem organizarea de concursuri pentru ocuparea posturilor în toate Direcțiile de Sănătate Publică. Incompetența și nepotismul în aceste posturi, în plină pandemie, fac victime.

– Cerem Guvernului și Ministerului Afacerilor Interne supravegherea respectării stricte a regulilor epidemiologice pe întreg teritoriul României. Imaginile și statisticile din ultimele zile arată un coșmar epidemiologic. Rata de infectare crescută din ultima perioadă poate duce la închiderea granițelor pentru România.

Disconfortul generat înseamnă mai mult decât ratarea unor vacanțe. Această măsură va duce la consecințe economice greu de prevăzut. Relaxarea prost implementată ne-a pus pe un drum care duce către dezastru.

– Cerem Guvernului să participe activ la programele europene ce vizează revenirea economiei și să debirocratizeze de urgență regulile de acordare a sprijinului financiar, investițional și a fondurilor europene de care economia țării are mare nevoie.

– Cerem tuturor liderilor de opinie să transmită în spațiul public mesajele reale care pot ajuta la prevenirea bolii, contracarând astfel campania de știri false și salvând nenumărate vieți. Datoria politicienilor este să judece situațiile limită pentru binele cetățeanului, nu pentru câștigul electoral.

Facem un apel la populație pentru a fi solidari, a ne proteja pe noi înșine și pe cei din jur respectând cele trei reguli simple de protecție: spălarea mâinilor, purtarea măștilor și distanțarea fizică.

În acest moment, RESPONSABILITEA ÎNSEAMNĂ ACȚIUNE!

Radu Ciornei, imunolog

Adrian Wiener, senator și medic

Manuel Rezeanu, medic

Dan Barna, președinte Uniunea Salvați România – USR

Dacian Cioloş, președinte PLUS

Dragoș Tudorache, europarlamentar, președinte executiv PLUS

Nicu Ștefănuță, europarlamentar, vicepreședinte USR

Dragoș Pîslaru, europarlamentar PLUS

Vlad Botoș, europarlamentar, membru BN USR

Ramona Strugariu, europarlamentar PLUS

Vlad Voiculescu, membru BN PLUS, președinte PLUS Bucureşti

Stelian Ion, vicepreședinte USR, deputat, candidat la Primăria Constanța

Allen Coliban, vicepreședinte USR, deputat, candidat la Primăria Brașov

Cristian Seidler, vicepreședinte USR, deputat

Radu Mihail, senator, membru BN USR

Tudor Benga, deputat, membru BN USR

Ana Ciceală, consilier municipal, membru BN USR, candidat Primărie Sector 3 București

Teodora Stoian, membru BN USR

Oana Țoiu, membru BN PLUS

Andrei Macsut, membru BN USR

Daniela Serban, trezorier, membru BN PLUS

Alexandru Gâdiuță, candidat Primărie Sector 6 București

Andrei Lupu, membru BN PLUS

Mihai Goţiu, senator, membru BN USR

Cristian Moș, membru BN, președinte USR Timiș și candidat la președinția CJ TM

Alin Cristian Mituța, membru BN PLUS

Andrei Corbu, membru BN USR

Oana Ursache, membru BN PLUS

Victor Giosan, membru BN PLUS

Diana Mureșan, membru BN USR

George Cățean, membru BN PLUS

Monica Berescu, membru BN PLUS

Levente Elek, membru BN USR

Dumitru Dobrev, membru BN USR

Read more
Ioan Turcin (primar Păuliș): ”De ce angajata clinicii respective nu a fost izolată, domnule Cionca?”

Cel mai slab președinte din istoria Consiliului județean Arad, Iustin Cionca, încearcă să scape de răspundere, pentru noul val de infectări din județul Arad, aruncând vina pe primarii din județ. După ce a declarat Aradul liber de COVID-19, Cionca s-a trezit că minciuna îl ajunge din urmă.

„Am citit că domnul Cionca face apel la autoritățile din Păuliș să rezolve problema cetățenilor infectați cu COVID-19 din Sâmbăteni. Îi solicit public lui Iustin Cionca să lase politica deoparte și să se ocupe de problema răspândirii noului coronavirus la nivelul județului Arad, alături de celelalte autorități competente conduse de șefi numiți de PNL. 

Domnul Cionca, cel care răspunde direct de spitalele arădene, să nu uite că cele mai multe cazuri au fost generate în ultimele luni de incompetența managerială PNL, Spitalul județean devenind un focar de infecție, care a generat sute de cazuri în municipiu și județ. Domnul Cionca să vină să explice cetățenilor cum o clinică apropiată PNL a adus COVID-19 și în comuna noastră. De ce angajata clinicii respective nu a fost izolată, domnule Cionca? Ați acoperit focarul din clinica cu pricina? De ce nu ați anunțat autoritățile locale din timp că o persoană din comuna noastră are acest virus, ca cetățenii să-și poată lua măsurile necesare? Îi solicit public lui Cionca să prezinte public măsurile pe care le-a dispus alături de Comitetul pentru Situații de Urgență, pentru ca acest virus să nu se răspândească în Sâmbăteni și Păuliș. Fiți responsabil, domnule Cionca, lăsați politica deoparte. Cetățenii au nevoie de protecție, nu de gargara electorală. Nu vă mai bateți joc de comuna Păuliș. Dacă vă pasă, vă așteptăm astăzi, de la ora 15, la ședința Comitetului Local pentru Situații de Urgență, unde puteți să vă aduceți contribuția la rezolvarea acestei probleme”, declară Ioan Turcin, primarul comunei Păuliș.

Read more
Supermaratonul Békéscsaba-Arad-Békéscsaba se amână pe anul viitor

Săptămâna trecută la Békéscsaba (Ungaria) a avut loc o întâlnire de lucru între viceprimarul municipiului Arad, Levente Bognar și primarul orașului vecin, Szarvas Péter având ca temă cea de a XXIII-a ediții a  Supermaratonului Békéscsaba-Arad-Békéscsaba.  În urma discuțiilor purtate, reprezentanții celor două orașe au căzut de acord cu amânarea organizării evenimentului în contextul actualei epidemii de coronavirus.

Având în vedere numeroasele solicitări venite din partea celor care doreau să se înscrie la Supermaratonul Békéscsaba-Arad-Békéscsaba din luna septembrie, am participat la o consultare cu partenerii din Békéscsaba.

Luând în considerare situația incertă generată de pandemie, am stabilit de comun acord să anulăm ediția din acest an a îndrăgitului eveniment sportiv, transfrontalier. Privim însă cu speranță spre 2021.

În acest scop, primarii celor două orașe vor semna o scrisoare de intenție privind organizarea Supermaratonului anul viitor, la o dată stabilită ulterior.” – a declarat viceprimarul municipiului Arad, Levente Bognar.

Read more
Iustin Cionca: „Sunt foarte dezamăgit, hoții au călcat Parcul Bujor Buda”!

Parcul Bujor Buda, amenajat de Consiliul Județean Arad, cu sprijinul Asociației Rubio Pro Copilărie, Pro Viață, și al companiei Aptiv, a fost călcat de hoți. Dat în folosință cu câteva săptămâni mai devreme, parcul a fost „prădat” la sfârșitul săptămânii trecute. Hoții au furat arbuști ornamentali, tuia, flori.

„Sunt dezgustat de comportamentul primitiv al celor care chiar nu au niciun fel de respect față de arădeni. Noi ne străduim să înfrumusețăm Aradul, societatea civilă și mediul de afaceri vin lângă noi, dar tot efortul este degeaba, dacă niște indivizi fără bun simț strică noaptea ce facem noi ziua. Am solicitat Poliției Locale să intensifice patrularea în zona parcului, dar nu poți pune câte un polițist lângă fiecare pom. Sunt foarte dezamăgit, sper ca făptașii să fie prinși și pedepsiți. Am înțeles că furturile de flori și arbuști se înmulțesc, poate ar trebui să intervină și spiritul civic al arădenilor, pentru că eu cred că hoții fură să vândă pe bani de nimic, nu să planteze la ei în grădină” – a declarat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.

Parcul Bujor Buda a fost inaugurat în data de 21 mai și a devenit în foarte scurt timp unul dintre reperele frumoase din centrul municipiului Arad. Consiliul Județean Arad a anunțat atunci că modelul Parcului Bujor Buda va fi folosit în perioada următoare pentru a valorifica, prin parteneriat între autorităţi, societatea civilă şi mediul de afaceri, şi alte spaţii din Arad. Săptămâna trecută, președintele Iustin Cionca și vicepreședintele Sergiu Bîlcea prezentau, chiar în respectivul parc, alte patru proiecte care vor fi realizate în parteneriat public-privat: renovarea Porții cu Păuni (Bd. Revoluției 86, cunoscută ca și cea mai frumoasă poartă din Arad), reabilitarea scuarului de la baza podului Decebal, reabilitarea piațetei din fața magazinului Ziridava, renovarea esplanadei din Parcul Mihai Eminescu.

Read more
Austria interzice de joi cursele aeriene directe din România

Austria va interzice începând de joi, 16 iulie, cursele aeriene regulate directe din zece state, printre care România şi toate ţările din Balcanii de Vest, conform unui ordin al ministrului sănătăţii, Rudolf Anschober, informează marţi agenţia APA.

Ordinul actualizează lista ţărilor considerate cu ‘risc de ‘SARS-CoV-2’, care cuprinde acum 18 state.

Pe listă au fost adăugate zece ţări: Bulgaria, România, Republica Moldova, toate statele din Balcanii de Vest, precum şi Egipt.

În schimb, de joi vor putea fi reluate zborurile din regiunea italiană Lombardia.

Potrivit APA, sunt de aşteptat efecte semnificative asupra reţelei de legături aeriene ale companiei Austrian Airlines, ale cărei curse pe relaţiile Belgrad, Bucureşti, Cairo, Podgorica, Sarajevo, Sibiu, Skopje, Sofia, Tirana şi Varna spre Vienna-Schwechat vor rămâne anulate cel puţin până la sfârşitul lunii iulie.

Rămân în continuare interzise zborurile dinspre Belarus, China, Marea Britanie, Iran, Portugalia, Rusia, Suedia şi Ucraina.

Vor fi totuşi exceptate anumite categorii de curse aeriene: cele considerate în interesul Republicii Austriece, precum şi cele care transportă mărfuri, bolnavi, cetăţeni austrieci repatriaţi, personal de îngrijire sau muncitori sezonieri în agricultură. AGERPRES

Read more
4 motive pentru a închiria un microbuz cu şofer

În momentul în care organizezi călătorii şi excursii în grupuri mai mari de cinci persoane, cu siguranţă cea mai bună soluţie pentru tine este reprezentată de companiile de inchirieri microbuze cu şofer şi îţi vom explica chiar acum de ce.

Nu oboseşti conducând

Dacă pleci într-o excursie sau în concediu cu siguranţă vrei să te bucuri la fel ca şi ceilalţi membrii ai grupului de tot ceea ce vizitezi şi vrei să te relaxezi. Conducând o maşină cu 5 persoane şi ţinând cont şi de ceilalţi care vin probabil în spate, vei ajunge la toate obiectivele obosit şi plictisit. Cu microbuze cu şofer, tot ce trebuie să faci este să te relaxezi şi să te bucuri de călătorie alături de grupul din care faci parte.

Poţi închiria autocare pentru grupurile mari

Serviciul de inchirieri autocare este foarte bun pentru grupurile mari. În absenţa unui autocar ar trebui să vă împărţiţi în grupuri mici, în mai multe maşini, ceea ce ne duce din nou la punctul anterior, unde mai multe persoane ar fi obosite şi plictisite în final.

Nu trebuie să vă mai aşteptaţi unii pe ceilalţi

Atunci când grupurile sunt divizate, dacă vrei să te bucuri alături de toţi de cele mai importante obiective, va trebui să aştepţi până când toţi ajung al destinaţie şi până găsesc toţi loc de parcare. Fiecare persoană conduce în ritmul sau şi nu ai cum să le ceri tuturor să ţină pasul cu tine, motiv pentru care uneori este posibil să apară unele decalaje mari, de unde pot rezulta disensiuni şi stricarea completă a atmosferei, sau se pot forma bisericuţe, caz în care nimeni nu mai aşteaptă pe nimeni şi rolul grupului se pierde.

Având în vedere toate aceste aspecte, închirierea unui microbuz cu şofer se va dovedi cea mai bună soluţie pentru tine.

 

Read more
Mașină răsturnată în Canalul Morilor. ISU Arad intervine

Cu puțin timp în urmă, un autorurism a cazut in apa (Canalul Morilor), intre localitatile Olari si Sintea Mica. ISU Arad intervine cu forte: A2003 (4 subofiteri + 1 ofiter) – GI Chisineu Cris, descarcerarea grea (3 subofiteri), 1 echipaj medical SMURD Tim AR, 1 SAJ Ch Cris, 1 echipaj cautare-salvare (3 subofiteri).

Cele 2 victime (barbati, de 70 si 74 de ani) sunt extrase din auto, sunt inconstiente, fara semne vitale, au fost predate echipajelor medicale prezente la locul accidentului, se execută manevre de resuscitare și se acționează pentru scoaterea mașinii din canal.accident isu arad

Din primele cercetări la fața locului, s-au constatat următoarele: astăzi, în jurul orei 10:25, un arădean de 74 de ani a condus un autoturism pe D.J. 791, dinspre Olari înspre Sintea Mică, iar la km 19+750 m, într-o curbă ușoară la dreapta, pe fondul neadaptării vitezei, a pierdut controlul asupra autoturismului, răsturnându-se într-un canal colector de apă (canalul Morilor).

În urma evenimentului, conducătorul auto și un pasager de 71 de ani, au decedat.

 

Read more
Specialişti din domeniul IT participă, marţi, la conferinţa online „5G: România Digitală”

Reputaţi specialişti din domeniul IT discută, marţi, despre tehnologia 5G în cadrul videoconferinţei cu tema „5G: România Digitală”, eveniment organizat de Financial Intelligence.

Potrivit organizatorilor, pe lista subiectelor ce vor fi abordate pe durata webinarului de află: Securitatea cibernetică a reţelelor 5G – de ce are o relevanţă mai mare decât în cazul tehnologiilor 3G şi 4G; Principalele domenii de risc pentru securitatea cibernetică a reţelelor 5G (tehnologice, educaţionale etc.); Atacuri cibernetice – caracteristici şi tendinţe; Standarde şi soluţii pentru a asigura securitatea 5G; Abordarea globală, europeană şi naţională a problemei securităţii cibernetice 5G.

Printre cei care şi-au anunţat participarea la dezbateri sunt: Dragoş Preda – secretar de stat pentru Comunicaţii în Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Marian Murguleţ – secretar de stat pentru Tehnologia Informaţiei la nivelul întregii Administraţii Publice Centrale, CIO Guvernamental, Cristin Popa – director executiv Monitorizare şi Control în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), Yugo Neumorni – preşedintele CIO Council şi Varujan Pambuccian – membru al Comisiei pentru Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor din Camera Deputaţilor. AGERPRES

Read more
Cinci cazuri noi de coronavirus la Arad

Până astăzi, 13 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 32.948 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 23.552 au fost externate, dintre care 21.692 de pacienți vindecați și 1.860 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.

Totodată, până în prezent, 573 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere.

Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:

 

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate
1. Alba 496
2. Arad 719
3. Argeș 1.390
4. Bacău 757
5. Bihor 711
6. Bistrița-Năsăud 633
7. Botoșani 1.076
8. Brașov 2.014
9. Brăila 303
10. Buzău 824
11. Caraș-Severin 128
12. Călărași 209
13. Cluj 771
14. Constanța 542
15. Covasna 331
16. Dâmbovița 965
17. Dolj 391
18. Galați 1.269
19. Giurgiu 283
20. Gorj 429
21. Harghita 383
22. Hunedoara 711
23. Ialomița 537
24. Iași 1.075
25. Ilfov 899
26. Maramureș 237
27. Mehedinți 270
28. Mureș 818
29. Neamț 1.004
30. Olt 385
31. Prahova 813
32. Satu Mare 82
33. Sălaj 121
34. Sibiu 702
35. Suceava 4.177
36. Teleorman 191
37. Timiș 607
38. Tulcea 205
39. Vaslui 232
40. Vâlcea 118
41. Vrancea 1.247
42. Mun. București 3.856
43. 37
                                       TOTAL 32.948

 

Până astăzi, 1.901 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

 

În intervalul 12.07.2020 (10:00) – 13.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 17 decese (12 bărbați și 5 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Brăila, Brașov, Buzău, Constanța, Dâmbovița, Galați, Mehedinți, București, Mureș, Olt, Prahova și Sibiu.

Dintre acestea, 2 decese au fost întregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 6 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 2 decese la  persoane de peste 80 de ani.

16 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Pentru 1 deces nu au fost raportate comorbidități.

 

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 413 noi cazuri de îmbolnăvire.

 

La ATI, în acest moment, sunt internați 235 de pacienți.

 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 854.241 de teste.

 

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 328 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

 

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 1.434 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 264.570 de lei.

 

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 5.105   de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.885 în Italia,  561 în Spania, 115 în Franța, 2.275 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  105 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 2 în Grecia  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina, și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 122 de cetățeni români aflați în  străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 157 au fost declarați vindecați: 135 în Germania, 10 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.

 

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

 

Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința  publicului în cel mai scurt timp.

 

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global:

 

Până la data de 12 iulie 2020, au fost raportate 1.581.766 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Regatul Unit, Spania, Italia, Franţa și Germania.

 

ŢARA

 

CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI

 

VINDECAŢI*

 

Regatul Unit 288.953    (+820)   44.798 (+148)         1.378           –
Spania 253.908         –   28.403        –     150.376           –
Italia 242.827    (+188)   34.945     (+7)     194.928      (+349)
Franţa 170.752         –   30.004        –       78.513           –
Germania 198.804    (+248)     9.063    (+3)     184.414        (+48)

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CEPCB) (https://www.ecdc.europa.eu/en)

 

 

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 12 IULIE 2020

 

CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI

 

VINDECAȚI*

 

12.698.995  (+222.967) 564.924   (+4.926) 7.116.957  (+110.550)   

 

* conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/

* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 11 – 12 iulie 2020

* CEPCB precizează că actualizările la nivel național sunt publicate pe coordonate diferite de timp și procesate ulterior, ceea ce poate genera discrepanțe între datele zilnice publicate de state și cele publicate de CEPCB.

Read more
Iustin Cionca: „Județul Arad nu este pe harta celor mai afectate județe, în acest al doilea val al pandemiei”

Având în vedere dinamica noilor cazuri Covid-19 în România, președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a convocat o ședință operativă cu conducătorii sistemului medical arădean. În cadrul ședinței se va discuta despre rezerva de materiale medicale, echipamente de protecție, reactivarea secțiilor pregătite pentru pacienții Covid-19, situația epidemiologică determinată de tratarea la domiciliu a bolnavilor care refuză spitalizarea, în vederea prevenirii răspândirii bolii.

La nivelul județului Arad sunt pregătite secțiile suport pentru primirea pacienților – Spitalul TBC, secția de Boli Profesionale (Spitalul Municipal), secții-tampon Fizioterapia de la Spitalul Municipal, clinica Promagistica (fostul Laser), Chirurgie II (pentru cazurile chirurgicale), saloane-tampon la Cardiologie, Neurologie, Psihiatrie, Obstetrică-Ginecologie, Boli Infecțioase Copii, ATI 1 și ATI 2. De asemenea, este ținut în rezervă Spitalul de Campanie amenajat la Expo Arad Internațional.

Vă reamintim că pentru toate investițiile realizate de administrația locală în perioada pandemiei Covid-19, Consiliul Județean Arad a solicitat Uniunii Europene rambursarea sumei de 34 de milioane de lei.

„Pregătim Aradul pentru al doilea val de infectări cu coronavirus. Județul Arad nu este pe harta celor mai afectate județe, în acest al doilea val al pandemiei. Dar nu este momentul nici să ne relaxăm, nici să așteptăm să vedem ce se întâmplă din inerție. Fac un apel public la arădeni să poarte mască, mănuși, să își dezinfecteze mâinile, să respecte măsurile de prevenție, pentru că boala există, riscul de infectare este mare. Fac un apel și la proprietarii teraselor, să respecte toate normele sanitare. Iar în ce privește vârstnicii, deși știu că este greu, îi rog să rămână cât mai mult în casă, iar copiii lor să se îngrijească de aprovizionarea lor. Dacă situația medicală o va impune, se va reactiva și Rețeaua Solidarității” – a declarat președintele Iustin Cionca.

Consiliul Județean Arad colaborează cu Prefectul Județului Arad, cu Primăria Arad, cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, cu Casa de Asigurări de Sănătate, Direcția de Sănătate Publică, cu societatea civilă și cu mediul de afaceri în efortul de a ține sub control situația determinată de Covid-19 în județul Arad.

Read more