Aproape două treimi dintre companiile IT din România indică schimbările fiscale și legislative drept principala barieră în dezvoltare, potrivit unui sondaj al Asociației Patronale a Industriei de Software și Servicii (ANIS). 64% dintre respondenți spun că eliminarea facilității fiscale pentru IT-iști și instabilitatea normativă le-au complicat planurile, scrie tvrinfo.ro.
Chiar și așa, sectorul rămâne pe plus: 65% dintre companii au raportat creșteri ale cifrei de afaceri în ultimele 12 luni, pe fondul extinderii portofoliului de clienți, eficientizării operaționale și diversificării serviciilor.
La capitolul resurse umane, tabloul e mixt:
- peste jumătate au menținut echipele;
- 31% au angajat;
- 15% au redus personalul (mai ales poziții de juniori);
- 56% derulează deja programe de formare și reconversie.
Privind înainte, 90% dintre companiile IT consideră că stabilitatea fiscală și legislativă este factorul decisiv pentru creștere în 2026, urmată de digitalizarea accelerată și sprijinul pentru inovare.
Concluzia: IT-ul rămâne motor economic, dar predictibilitatea fiscală pare cheia pentru „următorul nivel”.

No comments so far.
Be first to leave comment below.