Curtea de Conturi a efectuat un control la Primăria Felnac, procesul verbal fiind încheiat la sfârşitul săptămânii trecute. Cu toate acestea, concluziile nu au fost făcute publice. Informaţiile care răzbat din spatele uşilor închise sunt mai mult decât îngrijorătoare: se pare că au fost descoperite nereguli grave, inclusiv deturnări de fonduri.
Preşedintele PSD Felnac, Ioan Maliţa, apreciază că cetăţenii comunei trebuie informaţi foarte repede cu privire la neregulile descoperite. „Circulă tot felul de zvonuri, cetăţenii sunt îngrijoraţi, pentru că se vehiculează nereguli majore. Şi este normal să fie îngrijoraţi, pentru că este vorba de banii pe care i-au plătit, prin taxe şi impozite locale. Din informaţiile care au ajuns la noi, nu pot fi justificaţi 4,6 miliarde de lei vechi, care figurează pe ştate de plată duble. Se vorbeşte despre bani publici viraţi în conturi private, despre CEC-uri în fals. Jumătate de bugetul pentru anul 2010 ar fi bani deturnaţi într-o formă sau alta, potrivit informaţiilor noastre! Credem că instituţiile statului trebuie să clarifice starea de fapt de la Primăria Felnac cât mai repede cu putinţă”, a declarat Ioan Maliţa.
Opacitatea de care dau dovadă instituţiile publice alimentează zvonurile cu privire la unele încercări de muşamalizare a controlului efctuat de Curtea de Conturi, cu atât mai mult cu cât primarul Nicolae Selegean este un protejat al preşedintelui PDL Arad, Gheorghe Seculici.
Ioan Maliţa a precizat că Augustin Bonchiş, consilierul local al PSD, ve cere lămuriri în următoarea şedinţă a consiliului local. Preşedintele PSD Felnac a observat că în localitate nu s-au făcut investiţii importante în ultimii trei ani. „S-au făcut asfaltări în campania electorală, acum se pun pavele ale firmelor din clientela PDL. Pentru oameni nu s-a făcut nimic şi ar fi dramatic ca banii lor să fie pur şi simplu furaţi. Dacă măcar o parte din ceea ce se spune este adevărat, consider că primarul Nicolae Selegean ar trebui să demisioneze înainte ca vinovaţii să răspundă în faţa legii”, a spus Ioan Maliţa.
Read moreCarnetele de rentier agricol se vizează pentru anul 2011 începând cu data de 01 martie 2012 şi până la data de 31 august 2012.
Vizarea carnetelor se face la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean ARAD, strada Fraţii Neumann nr. 10.
Pentru vizarea carnetului, rentierul agricol se va prezenta personal sau prin mandatar, în baza unei procuri notariale autentice cu următoarele documente:
– Carnetul de rentier agricol;
– Actul de identitate al rentierului în original sau procură notarială autentificată în original;
– Persoanele pensionate pe caz de boală, gradele de invaliditate I şi II se vor prezenta şi cu decizia de la comisia de expertiză medicală în original.
În situaţia în care au intervenit modificări asupra situaţiei terenului (terenurilor) deţinut, arendat sau înstrăinat în anul 2011 rentierii vor prezenta şi documentele în original din care să rezulte aceste modificări înainte de începerea perioadei de vizare al carnetelor cu 30 de zile.
Read moreÎncepând cu obligaţiile aferente lunii decembrie 2011, formularul 390 ,,Declaraţie recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare” se va putea depune doar pe noile versiuni de soft, publicate pe portalul ANAF.
Depunerea prin Internet va putea fi făcută doar pe pagina de upload creată iniţial pentru declaraţia 112, accesibilă prin portalul www.e-guvernare.ro, după autentificarea cu certificat digital calificat.
Contribuabilii care nu au un certificat digital calificat pentru semnarea declaraţiilor, le vor putea depune la ghişeul organelor fiscale, în format PDF cu fişier xml ataşat, pe suport CD, însoţite de declaraţia listată, semnată si ştampilată.
Pentru perioadele de raportare anterioare lunii decembrie 2011, declaraţia 390 va putea fi depusă doar la ghişeu, pe suport hârtie cu fişier txt pe suport electronic, generată prin programele de asistenţă accesibile pe portalul ANAF, secţiunea Asistenţă contribuabili – Programe utile – Declaraţii fiscale.
Noile versiuni ale programelor de asistenta (Soft A şi Soft J) pentru declaraţia 390 vor putea fi descărcate de pe portalul ANAF, secţiunea Declaraţii electronice – Descărcare formulare, unde se vor regăsi si prevederile legale, precum şi instructiuni / documentaţie de ajutor.
Read morePSD Arad a acuzat în repetate rânduri faptul că PDL foloseşte instituţiile publice în lupta politică. O nouă dovadă în acest sens este un proiect de lege promovat de ministrul Igaş, alături de alţi cinci senatori prin care se propune eliminarea obligativităţii ca funcţionarii publici din posturi de conducere să îşi dea demisia din funcţie dacă vor să candideze pentru funcţii de demnitate publică. Este vorba despre modificarea Legii 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi a Legii 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea Legii 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale 215/2001 şi a Legii 393/2004 privind Statutul aleşilor locali. Potrivit prevederilor actuale ale Statutului funcţionarilor publici, înalţii funcţionari publici şi funcţionarii publici de conducere pot candida pentru funcţii de demnitate publică numai după încetarea, în condiţiile legii, a raporturilor de serviciu.
„PDL a transformat prefecţii şi alţi funcţionari publici în soldaţi credincioşi ai partidului, care atacă şi hărţuiesc adversarii politici. Când spunem că USL luptă cu instituţiile statului, nu cu un partid politic, nu este o vorbă aruncată în vânt. Observăm acum că Traian Igaş, ministrul administraţiei, în loc să lupte pentru depolitizarea administraţiei publice şi pentru constituirea unui corp de funcţionari independent faţă de politic, procedează exact invers. Este o lege făcută în aşa fel încât prefecţii şi alţi funcţionari să poată să facă şi politică, şi administraţie în acelaşi timp. Noi credem că funcţionarii publici nu trebuie să facă politică sub acoperirea unei suspendări de faţadă. Prefecţii vor putea, de exemplu, să se suspende din funcţie şi să candideze pentru Parlament. Este clar că vor controla în continuare şi Prefectura, care are un rol important în organizarea alegerilor, şi îşi vor crea numeroase avantaje în lupta electorală. Este încă o dovadă, dacă era nevoie, că ministrul Igaş încurajează implicarea politică a funcţionarilor publici” a spus Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad.
În plus, PDL încearcă să creeze un cadrul legal în care aceşti funcţionari să rămână în funcţii dacă pierd alegerile. În Romania sunt mii de functionari publici în posturi de conducere desemnaţi de PDL, UDMR şi UNPR, care ar rămâne în funcţii dacă ar pierde alegerile, potrivit proiectului de lege.
Read moreAgentia de Plati si Interventie pentru Agricultura, Centrul Judetean Arad anunţă că în data de 27.12.2011 a virat in conturile celor 319 de fermieri suma de 3.838.412 lei. Aceasta suma reprezinta ajutorul de stat acordat sub forma de rambursare a diferentei dintre acciza standard si acciza redusa pentru motorina utilizata la efectuarea lucrarilor agricole din trimestrul III din anul 2011.
Cantitatea totala de motorina cu acciza redusa utilizata la efectuarea lucrarilor agricole in trimestrul III din anul 2011, pentru care a fost acordata aceasta suma, este de 3.388.429 litri din care in sectorul vegetal 3.189.916 litri si 198.513 litri in zootehnie.
In cursul lunii ianuarie 2012 fermierii care detin acord prealabil pentru anul 2011 pot depune la Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura , Centrul Judetean Arad, cereri pentru rambursarea diferentei dintre acciza standard si acciza redusa pentru motorina utilizata la efectuarea lucrarilor agricole din trimestrul IV din anul 2011.
Read moreDeputatul Ciprian Luca își exprimă îngrijorarea față de cursul pe care îl va lua România în acest an. “Va fi un an al extremelor. Se va lua de la oamenii simpli și se va da în exces celor care pot atrage voturi pentru PDL. Iar când vorbim de tăieri mă refer în special la sistemul sanitar, sistem cu impact deosebit în viața oamenilor” afirmă deputatul Ciprian Luca.
Într-un an electoral românii vor fi la mijloc. Pe de o parte greutățile financiare zilnice, iar pe de altă parte banii sau foloasele, oricum limitate, pe care le-ar putea primi de la actuala Putere în schimbul votului. Acesta este unul din planurile PDL. Strâng cureaua cât de mult se poate, tocmai pentru că merg pe premiza că oamenii cu situații materiale precare sunt mai ușor de cumpărat și implicit, de manipulat.
În acest sens, în an electoral, PDL intensifică procesul de distrugere a oricărei urme de sistem coerent din România. “Să privim spre sistemul sanitar, unde, din nou, acesta este transformat într-un câmp de experiment pentru practicile PDL-site. Poate se gândesc că și așa suntem prea mulți, și cu cât sunt mai slabe servicii medicale, cu atât am putea deveni mai puțini, fără prea multe bătăi de cap din partea lor. Josnic! Mizerabil! Fără urmă de conștiință! Așa au gândit noua strategie din Sănătate “specialiștii” Puterii.”
Așa au ajuns să ia decizia desființării Caselor de Sănătate, transformându-le în unități private. Așa au decis obligativitatea unei coplăți pentru orice serviciu de care beneficiază un român, indiferent dacă vorbim despre o banală răceală sau o afecțiune gravă. Așadar dacă au temperatură și nu au 10 lei să se prezinte la medicul de familie, e problema lui, nu e problema statului! “Asta in opinia actualei Puteri, deoarece în realitate, aceste probleme SUNT în grija statului, pentru că vorbim de siguranța cetățeanului sarcină ce revine în atribuțiile celor aleși să conducă țara nu să o distrugă”, susține deputatul Ciprian Luca.
Demnitarul arădean atrage atenția de asemenea asupra altor modificări aduse de 2012. “ După ce au desființat mai multe unități sanitare de importanță majoră pentru cetățenii din anumite zone mai indepărtate de reședințele de județ, acum, PDL urmărește privatizarea lor. Logica lor e clară. Vor să scape de răspundere, pe de o parte, dar pe de altă parte orice atribuire de contract, orice licitație câștigată ar putea reprezenta un câștig pentru ei. Câștig pentru ei, însă pierdere pentru români!, a conchis Ciprian Luca.
Read moreConducerea echipei UTA este deocamdată în stand-by în ceea ce priveşte semnarea contractului cu atacantul Cătălin Bucur, toate acestea până la aflarea situaţiei jucătorului. Acesta ar putea fi declarat jucător liber de contract în cazul în care echipa Arieşul Turda decide să se retragă din campionat.
După ce s-au antrenat în ultima perioadă sub comanda lui Roland Nagy şi Dan Stupar, situaţia jucătorilor Manea şi Dubeştean de la Gloria Arad, ar putea fi rezolvată în această iarnă. Ei au primit undă verde de la antrenorul bătrânei doamne, negocierile urmând să fie făcute între oficialii celor două grupări arădene.
Vacanţa se încheie
Lotul echipei UTA se va reuni pe data de 9 ianuarie la ora 10.30, după care vor urma 2 săptămâni de pregătire pe plan local cu 2 meciuri amicale stabilite pe data de 14 şi 21 ianuarie. De asemenea, în zilele de 12 şi 13 ianuarie va avea loc si vizita medicală a sportivilor. În data de 22 ianuarie se va pleca în cantonamentul de iarnă de la Moneasa. UTA se va caza conform tradiţiei la Hotel Parc, unde fotbaliştii vor beneficia de cele mai bune conditii de cazare si refacere. Revenirea la Arad va avea loc dupa 12 zile, in data de 3 februarie 2012. Vor urma o serie de meciuri de verificare din 2 in 2 zile.
Read more
Preşedintele PSD Arad, Dorel Căprar, apreciază că demisia lui Gheorghe Falcă din funcţiile de conducere deţinute în PDL Arad reprezintă un nou episod din lupta fără scrupule dintre grupurile de interese aflate la guvernare. „Am spus de mai multe ori că luptele oarbe pentru putere şi interese se dau în PDL Arad. Se confruntă de fapt grupări economico-politice care nu au niciun fel de principii şi nicio legătură cu arădenii. Vizează exclusiv puterea de a spolia banul public. Miza este atât de mare, că nu se mai ţine cont de nimic, nici măcar de familie. Este suficient să urmărim declaraţiile de avere ale liderilor PDL, să înţelegem că miza o reprezintă sute de mii, milioane de euro, care sunt distribuite clientelei politice PDL, de unde se întoarce spre oamenii politici”, a spus Dorel Căprar.
Social-democraţii arădeni consideră că din evoluţia conflictului din cadrul PDL se pot desprinde câteva concluzii:
-
Preşedinţia Consiliului Judeţean este percepută de PDL ca o miză în primul rând economică, un distribuitor de contracte generoase. Conflictul dintre tabăra Falcă-Ioţcu şi tabăra Seculici pleacă de la bani foarte mulţi, ceea ce explică radicalizarea conflictului. Nemulţumirea lui Gheorghe Seculici pleacă de la faptul că tabăra sa a fost exclusă de la dirijarea discreţionară a banilor publici, monopolizaţi de gruparea Falcă-Ioţcu.
-
Mandatul de preşedinte al lui Nicolae Ioţcu nu este apreciat favorabil nici de către o majoritate a conducerii judeţene PDL. Dacă rezultatele ar fi atât de grozave pe cât le prezintă propaganda dirijată de Nicolae Ioţcu, acesta nu ar mai fi avut probleme în a se impune ca şi candidat al PDL. Corupţia, încălcarea legii şi calitatea proastă a lucrărilor publice executate cu fonduri foarte mari sunt mărcile distinctive ale mandatului lui Nicolae Ioţcu la conducerea CJA.
-
Este a doua oară când PDL pregăteşte debarcarea unui preşedinte al CJA prezentat opiniei publice în termeni favorabili, după ce Nicolae Ioţcu l-a îndepărtat şi nu l-a lăsat să candideze pe Iosif Matula, în anul 2008. Opinia publică nu a primit un răspuns favorabil pentru aceste maşinaţiuni nici atunci, nici acum.
-
Gheorghe Seculici este un lider de paie, de faţadă pentru PDL Arad. Împins de o grupare din interior să preia din nou frâiele partidului din mâna lui Gheorghe Falcă, se vede confruntat deschis de adevăratul lider al partidului. PDL Arad este un partid şantajabil de către Gheorghe Falcă, primarul incuplat al Aradului.
-
Sondajele de opinie invocate de PDL Arad sunt minciuni grosolane: nu există niciun argument logic ca votul politic şi cel dat pentru candidaţii PDL să depăşească semnificativ nivelul din 2008. Toate celelalte sondaje de opinie au arătat că PDL este în declin major, inclusiv la nivelul judeţului Arad.









