ELEVII REINCEP ASTAZI SCOALA. URMATOAREA VACANTA INCEPE LA 23 APRILIE
National/ExternUltimele stiri 11 ianuarie 2016 0
Următoarea vacanță, cea intersemestrială, este programată în perioada 6 — 14 februarie.
Semestrul al doilea începe luni, 15 februarie, şi se termină până vineri, 22 aprilie.
Urmează vacanţa de primăvară de sâmbătă, 23 aprilie, până marți, 3 mai. Cursurile vor continua de miercuri, 4 mai, până vineri, 24 iunie.
Vacanța de vară va începe sâmbătă, 25 iunie, și se va încheia duminică, 11 septembrie.
Săptămâna „Școala Altfel” se va desfăşura între 18 — 22 aprilie.
Cursurile claselor terminale din învățământul liceal se vor încheia pe 3 iunie, iar ale ultimei clase de gimnaziu — pe 17 iunie.
Sursa: evz.ro
Read moreUN PROIECT INTERZICE PARCAREA AUTOVEHICULELOR PE TROTUARE
National/ExternUltimele stiri 11 ianuarie 2016 0
Parcarea mașinilor pe trotuar va putea fi permisă numai dacă se păstrează un culoar de minim doi metri pentru circulația pietonilor, potrivit unui proiect de lege care se află în dezbatere publică la Senat.
Totodată, conform proiectului, parcările de pe trotuare trebuie marcate de administratorii drumurilor publice.
„Administratorul drumului public poate permite oprirea, staționarea sau parcarea unui vehicul pe trotuar, parțial sau total, numai cu respectarea marcajului și numai dacă rămâne liber cel puțin un culoar de minim doi metri lățime înspre marginea opusă părții carosabile destinat circulației pietonilor”, se arată în proiectul de lege care completează Ordonanța 63/2002 privind circulația pe drumurile publice, proiect inițiat de senatorul independent Valeriu Todirașcu.
Circulația pietonilor și a persoanelor cu dizabilități care utilizează cărucioare cu rotile pe drumurile publice ale României a devenit „un calvar” din cauza autovehiculelor staționate sau parcate pe trotuare, se arată în expunerea de motive.
Conform acesteia, de multe ori pietonii, inclusiv copiii, însoțiți sau nu de părinți, sunt nevoiți să utilizeze partea carosabilă a drumurilor publice supunându-se riscului accidentelor rutiere, iar reglementările legislative sunt necorespunzătoare, permițând oprirea și parcarea autovehiculelor dacă rămâne un spațiu de un metru pentru pietoni.
„Acest spațiu de numai un metru este evident insuficient chiar pentru deplasarea a doi pietoni în același sens sau în sensuri opuse și cu totul necorespunzător pentru deplasarea cu un cărucior de copii sau deplasarea persoanelor cu dizabilități în cărucioare cu rotile dacă se întâlnesc două astfel de vehicule. De cele mai multe ori însă nici acest spațiu nu este lăsat liber și părinții cu cărucioare cu copii sunt nevoiți să se deplaseze pe spațiul carosabil, periclitând viața lor și a copiilor lor. În plus rezervarea unui spațiu suficient pe trotuar este necesară și pentru acțiunile ambulanțelor și pompierilor. Pe acest spațiu pietonal de pe trotuare trebuie să fie posibilă deplasarea tărgilor cu răniți însoțite de paramedici care acordă primul ajutor și utilajelor pompierilor. Cum s-ar putea acorda primul ajutor într-un accident colectiv ca cel din Colectiv pe o stradă unde autovehiculele ar fi parcate până lângă pereții clădirilor?”, a completat Todirașcu în expunerea de motive.
Proiectul de lege se va afla în dezbatere publică pe site-ul Senatului până la începutul lunii februarie.
Sursa: agerpres.ro
Read moreINS: NUMARUL NASTERILOR A FOST DE 14.438 IN NOIEMBRIE 2015 CU 3.040 MAI PUTINE DECAT IN OCTOMBRIE
National/ExternUltimele stiri 11 ianuarie 2016 0
Numărul nașterilor a fost de 14.438 în noiembrie 2015, cu 3.040 mai puține decât în octombrie, în timp ce numărul deceselor înregistrate a fost de 21.689, cu 522 mai multe decât în luna anterioară, potrivit datelor publicate luni de Institutul Național de Statistică (INS).
Numărul nașterilor a fost mai mare cu 551 în luna noiembrie 2015, față de aceeași lună din 2014, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 474 mai mare față de luna noiembrie 2014.
Sporul natural a fost negativ în noiembrie, de 7.251 persoane (decedații având un excedent față de născuții-vii). Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în luna noiembrie, a fost de 112, în scădere cu 40 față de luna octombrie 2015 (152 decedați sub 1 an).
La oficiile de stare civilă s-au înregistrat în luna noiembrie 5.837 căsătorii, cu 7.453 mai puține decât în luna octombrie 2015. Numărul divorțurilor pronunțate prin hotărâri judecătorești definitive și conform Legii nr. 202/2010 a fost de 2.876, cu 115 mai multe decât în luna octombrie 2015.
Sporul natural a fost negativ în noiembrie 2015 (7.251 persoane), la fel ca în luna noiembrie 2014 (7.328 persoane).
Numărul copiilor cu vârstă sub un an care au decedat a fost cu 10 mai mic în luna noiembrie 2015, decât cel înregistrat în luna noiembrie 2014.
Numărul căsătoriilor a fost, în noiembrie 2015, cu 42 mai mic decât în aceeași lună din anul precedent. Prin hotărâri judecătorești definitive și conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunțat cu 543 mai multe divorțuri în luna noiembrie 2015, decât în luna noiembrie 2014.
Sursa: agerpres.ro
Read moreCantitati importante de ploi vor cadea de sambata pana marti, avertizeaza ANM
National/ExternUltimele stiri 9 ianuarie 2016 0
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteorologică privind cantităţi importante de precipitaţii în regiunile vestice, nordice şi centrale, începând de sâmbătă seara, de la ora 23,00, până marţi dimineaţă, la ora 9,00.
„În intervalul menţionat, în regiunile vestice, nordice şi centrale, temporar vor fi mai ales ploi, iar în zona montană înaltă se vor semnala precipitaţii mixte. În Maramureş, cea mai mare parte a Crişanei, nordul Transilvaniei, Munţii Apuseni şi nordul Carpaţilor Orientali precipitaţiile vor cădea aproape continuu, iar cantităţile de apă ce se vor cumula pe durata întregului interval, vor fi local de 25…30 l/mp şi pe arii restrânse de 40…50 l/mp”, precizează ANM.
Potrivit meteorologilor, vântul va prezenta intensificări temporare îndeosebi la munte şi în regiunile vestice, cu viteze mai mari în cursul nopţii de luni spre marţi (11/12 ianuarie), când în zonele montane va sufla puternic. (agerpres.ro)
Read moreSoferii care conduc masini cu volanul pe dreapta vor fi obligati sa faca cursuri de sofat
National/ExternUltimele stiri 9 ianuarie 2016 0
Conducătorii autovehiculelor cu volanul pe partea dreaptă vor fi obligaţi să facă cursuri suplimentare de şofat, iar aceste maşini nu vor mai putea circula pe drumurile din România fără un sistem corespunzător de oglinzi, potrivit unui proiect de lege care se află în dezbatere publică la Senat.
Conducătorul unui autovehicul cu volanul situat pe partea dreaptă poate conduce un astfel de autovehicul pe drumurile publice numai în următoarele cazuri: dacă a urmat cursuri suplimentare de pregătire pentru conducerea autovehiculelor cu volan situat pe partea dreaptă, cu o durată de minim 20 de ore, dacă posedă permis de conducere obţinut într-un stat în care circulaţia se desfăşoară pe sensul de mers de pe partea stângă, se arată în proiectul de lege iniţiat de deputatul PNL Alexandru Nazare. „Autovehiculul cu volanul situat pe partea dreaptă poate fi condus pe drumurile publice numai dacă are montat un sistem corespunzător de oglinzi care-i asigură conducătorului vizibilitatea în partea stângă-faţă a autovehiculului. Conducerea în alte condiţii constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă prevăzută în clasa a treia de sancţiuni şi cu retragerea certificatului de înmatriculare ori de înregistrare sau după caz a dovezii înlocuitoare a acestora”, menţionează proiectul.
În zonele punctelor de trecere a frontierei, posibilitatea achiziţionării oglinzilor este asigurată de către CNADNR, prin agenţiile de încasare a tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, sau prin persoanele juridice cu care CNADNR a încheiat convenţii în acest scop. Dispoziţiile prezentei sancţiuni nu se aplică vehiculelor istorice, vehiculelor utilizate pentru îndeplinirea unor sarcini de utilizate publică şi vehiculelor care nu sunt destinate circulaţiei pe drumurile publice, prevede acest proiect legislativ. (agerpres.ro)
Read moreUn primar a fost impuscat mortal in timp ce se afla la o partida de vanatoare
National/ExternUltimele stiri 9 ianuarie 2016 0
Primarul comunei Tătulești (județul Olt), Lucian Istrate a murit, sâmbătă, după ce a fost împușcat la o partidă de vânătoare care se desfășura pe fondul cinegetic al comunei.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Claudia Radu, a declarat că a fost anunțat la numărul 112 faptul că o persoană a fost împușcată pe fondul de vânătoare din Tătulești. ”A fost chemată ambulanța care a constatat decesul persoanei împușcate, este vorba de primarul comunei Tătulești”, a menționat Radu. (agerpres.ro)
Read moreINSTANTA ANULEAZA CAUTIUNEA DE 1,5 MILIOANE LEI PE CARE TREBUIA SA O PLATEASCA PIEDONE
National/ExternUltimele stiri 8 ianuarie 2016 0
Tribunalul București a decis vineri să revoce măsura controlului judiciar pe cauțiune dispusă de procurorii DNA în cazul fostului primar al sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone, în dosarul privind tragedia de la clubul Colectiv.
Judecătorii au admis vineri o plângere a lui Piedone la decizia DNA din 18 decembrie 2015, prin care s-a dispus controlul judiciar și plata unei cauțiuni de 1,5 milioane lei, decizia fiind definitivă.
La mijlocul lunii decembrie, DNA a decis că fostul edil trebuie să plătească o cauțiune de 1,5 milioane lei, iar pe 29 decembrie 2015 acesta a depus drept garanție un imobil și vehicule de epocă.
Ulterior, el a atacat ordonanța procurorilor în instanță, având câștig de cauză.
Inițial, Cristian Popescu-Piedone a fost pus sub acuzare pentru abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizației de funcționare pentru clubul Colectiv. Ulterior, procurorii l-au anunțat că au extins urmărirea penală și au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale în cazul său pentru fals intelectual și abuz în serviciu.
Potrivit DNA, în perioada 12 noiembrie 2014 — 30 ianuarie 2015, Piedone și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, cu încălcarea dispozițiilor legale privind apărarea împotriva incendiilor, prin aceea că a emis un acord și o autorizație de funcționare necesare desfășurării activității de către o societate comercială (alta decât SC Colectiv Club SRL).
Pentru a autoriza funcționarea acestei societăți, Piedone a emis documentele administrative (acordul și autorizația de funcționare), prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că firma respectivă îndeplinea cerințele legale necesare avizării.
Piedone a fost arestat preventiv pe 7 noiembrie 2015 împreună cu două funcționare din Primăria sectorului 4 — Aurelia Iofciu, șef Serviciu autorizări comerciale, și Luminița Larisa Ganea, funcționar în cadrul aceluiași serviciu, ambele fiind acuzate de complicitate la abuz în serviciu, însă ulterior cei trei au fost eliberați.
Conform DNA, în calitate de primar, Piedone și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, constând în încălcarea dispozițiilor legale privind apărarea împotriva incendiilor, prin aceea că a emis acordul de funcționare 3909/14.01.2015 și autorizația de funcționare 369/14.01.2015 necesare desfășurării activității de către SC Colectiv Club SRL, la punctul de lucru din strada Tăbăcarilor nr. 7, sector 4, București.
Prin aceasta, fostul edil a cauzat vătămarea drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice și ale Primăriei, în urma cărora reprezentanții SC Colectiv Club, care au putut desfășura activități de alimentație publică, au obținut un folos necuvenit în cuantum de 62.298 lei, arată anchetatorii.
Procurorii susțin că, pentru a autoriza funcționarea, Cristian Popescu-Piedone a emis cele două acte administrative prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că SC Colectiv Club SRL ar fi îndeplinit cerințele legale necesare avizării.
În același timp, funcționarele Aurelia Iofciu și Luminița Ganea l-au sprijinit pe primar în emiterea celor două acte administrative, prin întocmirea, respectiv avizarea documentelor. AGERPRES/(AS — autor: Eusebi Manolache, editor: Georgiana Tănăsescu)
Sursa: agerpres.ro
Read moreMINISTERUL SANATATII A SUPLIMENTAT NUMARUL DOZELOR DE VACCIN GRIPAL
National/ExternUltimele stiri 7 ianuarie 2016 0
Ministerul Sănătății a suplimentat cu încă 143.000 numărul dozelor de vaccin gripal pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecțiuni respiratorii și, în special, prin gripă, în perioadele reci și cu fluctuații de temperatură.
Potrivit unui comunicat remis joi AGERPRES, pentru sezonul 2015 — 2016, Ministerul Sănătății a achiziționat inițial 500.000 de doze de vaccin antigripal, care au fost în totalitate distribuite către direcțiile de sănătate publică la nivel local. Numărul de doze a fost suplimentat la sfârșitul anului trecut.
”La cererea direcțiilor de sănătate publică, am luat decizia de a suplimenta cantitatea de vaccin gripal cu încă 143.000 de doze pentru imunizarea persoanelor la risc, astfel încât să evităm creșterea numărului de îmbolnăviri prin viroze de sezon. Recomandăm persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire să se adreseze medicilor de familie pentru a obține gratuit acest vaccin”, a declarat ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu, potrivit comunicatului.
Peste 461.000 de persoane au fost vaccinate de la demararea de către MS a campaniei de vaccinare gratuită împotriva gripei de sezon, care a început anul trecut, la jumătatea lunii noiembrie.
Până în prezent, specialiștii în sănătate publică au informat MS că activitatea virozelor respiratorii este de intensitate joasă, fără răspândire geografică largă și fără tendință de creștere semnificativă.
„De la începutul sezonului de supraveghere a infecțiilor respiratorii acute, gripei și SARI s-au înregistrat 3 cazuri de gripă confirmate în laborator”, precizează MS.
Campania de vaccinare a Ministerului Sănătății se derulează prin cabinetele medicilor de familie și în spitale.
Sunt vaccinate gratuit persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire — cele cu vârsta peste 65 de ani, una dintre categoriile cele mai expuse la viroze respiratorii, persoane cu boli cronice, în special respiratorii și cardiovasculare, boli metabolice, copii și bătrâni instituționalizați, personal medical, gravide, conform strategiei MS și recomandărilor OMS și ECDC.
Ministerul Sănătății reamintește populației că vaccinarea este cea mai sigură și eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirilor prin gripă și recomandă tuturor celor care sunt în categoriile cu risc crescut de îmbolnăvire să solicite vaccinul gratuit.
Măsurile de igienă personală (spălarea cu apă și săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viață sănătos — alimentație bazată pe legume și fructe, odihnă și mișcare) sunt esențiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecțiuni respiratorii și în special prin gripă.
De asemenea, medicația antigripală (antivirală) existentă în stoc la fiecare secție/ spital de boli infecțioase se administrează doar la indicația medicului, în cazurile grave sau în prezența bolii la persoane cu factor de risc cu complicații, indiferent de rezultatul de laborator pentru gripă.
Ministerul Sănătății atrage atenția că, pentru evitarea riscului apariției de focare în colectivități, la prima oră de curs, o importanță majoră o reprezintă triajul efectuat de către cadrele didactice în clasă, prin trimiterea la medic sau izolarea la domiciliu a oricărui elev care prezintă febră sau semn de boală respiratorie acută.
Sursa: agerpres.ro
Read moreSECTII DE VOTARE INFORMATIZATE LA ALEGERILE LOCALE SI PARLAMENTARE DIN 2016
National/ExternUltimele stiri 5 ianuarie 2016 0
Un sistem informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal va fi utilizat în anul 2016 la alegerile locale din iunie și la cele parlamentare din noiembrie, potrivit site-ului Autorității Electorale Permanente (AEP).
În urma implementării acestui proiect, alegătorii care doresc să își exprime opțiunea prin vot nu vor mai prezenta actul de identitate membrilor secțiilor de votare, ci operatorului unui calculator, iar sistemul va semnala dacă persoana respectivă a împlinit vârsta de 18 ani până în ziua votării inclusiv, dacă și-a pierdut drepturile electorale, dacă este arondată la altă secție și dacă și-a mai exercitat dreptul la vot la același scrutin.
În baza rezultatelor generate de sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, a comunicărilor efectuate prin intermediul acestuia și a verificării actului de identitate, președintele biroului electoral al secției de votare poate opri de la votare persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani până în ziua votării și persoana care și-a pierdut drepturile electorale.
De asemenea, poate îndruma alegătorul să voteze la secția de votare la care este arondat, în cazul în care este arondat în altă parte sau nu a fost înscris în Registrul electoral cu domiciliul sau reședința în străinătate și poate înscrie în lista electorală suplimentară.
Pentru implementarea acestui proiect, este nevoie ca minimum 30.000 de persoane să fie instruite pentru a fi operatori ai sistemului, AEP demarând o campanie de recrutare în acest sens.
Sursa: agerpres.ro
Read more









