Beniamin Vărcuș : PNL Arad se opune scăderii tarifelor la energia termică
PoliticaUltimele stiri 27 decembrie 2016 0
Liderul grupului PSD-ALDE din Consiliul Local Municipal, Beniamin Vărcuș, constată că administrația Falcă gândește și acționează împotriva intereselor arădenilor și când vine vorba despre reducerea prețului pe care urmează să-l plătească arădenii în 2017 pentru energia termică.
Grupul liberal din CLM aflat la comanda primarului a procedat identic și în cazul inițiativei și eforturilor PSD Arad de a reduce taxele și impozitele locale, care din nefericire au rămas la aceleași cote absurde.
„Totul a debutat cu stângul și de această dată când administrația locală a trimis spre studiu, după prostul obicei ce o caracterizează, întreaga documentație vineri seara, în pragul sărbătorilor de Crăciun.O metodă brevetată deja de Gheorghe Falcă, care are tot interesul să treacă sub tăcere ședința de azi, știind că echipa sa va forța menținerea și în 2017, a acelorași tarife de-a dreptul nesimțite pentru energia termică și apa caldă, furnizate populației Aradului.Păcat că acest personaj nu are curajul de a recunoaște că a dat-o în bară și ca primar, la fel cum a făcut-o în calitate de politician.Arădenii au taxat pe 11 decembrie minciunile, lipsa de seriozitate și demagogia dreptei care a marșat și marșează pe fiscalitate locală ridicată, festivism plătit scump din bani publici și servicii furnizate populației la cote aberante.
PSD Arad a arătat opiniei publice în nenumărate rânduri, idee pe care a reluat-o și astăzi, că într-un municipiu cu un excedent bugetar ce trece de 150 milioane Ron este ridicol ca tariful plătit de populație pentru încălzire și apă caldă să fie atât de ridicat, stabilind astfel un record negativ, egalat doar de câteva orașe din țară.
DA, subvenționarea mult mai consistentă de către administrația locală a costului Gicaloriei este o soluție aplicabilă pentru menținerea unor tarife suportabile pentru buzunarele arădenilor.PSD Arad a formulat în acest sens un amendament menit să pună în aplicare tocmai acest fapt, inițiativă ce a fost respinsă de mașina liberală de vot din CLM, atât de obedientă lui Gheorghe Falcă.
Încă o dată primarul demonstrează că rămâne același aventurier dispus la cacealmale, experimente adminstrative pe buzunarul cetățenilor și mai ales total insensibil în ceea ce privește interesele arădenilor.După ce a ucis dialogul și dezbaterea publică în Arad, substituindu-le cu monologuri penibile la televiziunea de casă, primarul a instituit o dictatură personală, impusă cu ajutorul unor oameni fricoși, obedienți și oportuniști pe care i-a promovat în CLM.
Nu ne vom opri aici iar consilierii PSD Arad vor rămâne în continuare partenerii cetățenilor care ne-au trimis în Consiliul Local Municipal pentru a le reprezenta punctele de vedere și interesele”, afirmă consilierul local municipal Beniamin Vărcuș
Senatorul Ioan Cristina a fost ales vicelider al grupului parlamentar PNL din Senat
PoliticaUltimele stiri 21 decembrie 2016 0
În cursul zilei de ieri senatorul liberal Ioan Cristina a depus jurământul în Parlamentul României alături de colegii care şi-au câştigat mandatul din noul legislativ, în urma alegerilor din 11 decembrie.
Astăzi, senatorul arădean Ioan Cristina a fost ales vicelider a grupului parlamentar PNL din Senat pentru următorii patru ani. Senatorul Cristina consideră că această numire îl onorează, dar cu siguranță responsabilitățile și așteptările vor fi mult mai mari:„Mă simt mândru de faptul că arădenii au considerat că munca mea în Parlament merită să continue, iar pentru asta nu pot decât să le mulţumesc. Astăzi colegii mei m-au ales vicelider al grupului parlamentar PNL din Senat, funcţie pe care o voi onora cu seriozitate, determinare şi multă muncă. Este evident faptul că acum este momentul pentru reclădirea României, pentru continuarea proiectelor vitale ţării, dar şi pentru Arad, iar pentru asta începem să muncim de azi. Votul de încredere primit din partea arădenilor este un imbold pentru a merge mai departe, chiar dacă perioada următoare va fi dificilă, însă sunt sigur că atât eu cât şi colegii mei din Partidul Naţional Liberal ne vom ridica la nivelul aşteptărilor pe care arădenii le au faţă de noi” a declarat senatorul PNL, Ioan Cristina.
Read moreLiviu Dragnea a comunicat propunerea de premier
National/ExternPoliticaUltimele stiri 21 decembrie 2016 0
Astăzi a avut loc întâlnirea dintre președintele Klaus Johannis și câștigătorii alegerilor parlamentare din 11 decembrie, coaliția PSD-ALDE.
La ieșirea de la consultări, președintele PSD Liviu Dragnea a anunțat numele noului premier, Sevil Shhaideh, fost ministru al dezvoltării în guvernarea Ponta.
Read more
Back in business! Falcă și-a revenit din convalescență și se duce la taifas cu Klaus Johannis!
PoliticaUltimele stiri 13 decembrie 2016 0
PNL a comunicat echipa care va merge mâine la Cotroceni, la discuțiile cu președintele Klaus Johannis, discuții în van, având în vedere că majoritatea parlamentară este a PSD-ului.
Dacă ieri, mai pe toate posturile de știri, primarul Gheorghe Falcă se văcărea de problemele de sănătate și necesitatea de a sta să se odihnească, astăzi, sprințar, s-a oferit să participe la taclalele prezidențiale. Într-un comunicat al liberalilor se anunță echipa negociatoare formată din Raluca Turcan, proaspăt președinte interimar, Mircea Hava, Cristian Bușoi, Marian Petrache și Gheorghe Falcă.
Se vede că înfrângerea le-a fost o lecție și merg tot pe mâna comunicatorului șef.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că miercuri va avea prima rundă de consultări cu partidele care au intrat în Parlament privind formarea Guvernului. „Mâine voi avea prima rundă de consultări cu partidele politice care au intrat în Parlament. Vom vedea cum vede fiecare partid continuarea, care evident are de-a face cu formarea unui Guvern”, a declarat şeful statului.
Read moreSenatorul Traian Igaș nu se așteaptă la demisia de onoare a nonvalorilor din PNL Arad
PoliticaUltimele stiri 13 decembrie 2016 0
Rușinoasa înfrângere obținută de PNL Arad, a se citi PDL Arad, nu a rămas fără ecou, mai ales din partea unor reprezentanți liberali puși pe ”linie moartă” de strategul campaniei liberale pe întreaga țară, Gheorghe Falcă. Astfel o analiză a senatorului Traian Igaș pe facebook face praf strategia colegului său, faimosul vânzător de pizza liberală.
”La Arad, PSD a câștigat!
Sunt câteva gânduri care mă încearcă la această oră! Ne întrebăm și ne mirăm cum de a câștigat la Arad, după atâta timp, PSD! Simplu! Odată cu plecarea dlui. Seculici din fruntea organizației noi am aruncat democrația la coșul de gunoi, gunoi pe care l-am strâns în mulți saci și i-am dat PSD-ului în campanie. Evident că acești saci cu gunoiul de sub preșul nostru nu a fost primit nici de PSD, dar nici de arădeni, care au văzut repede că acolo este ascunsă democrația lăsată de singurul președinte adevărat pe care l-a avut filiala noastră!!! Am înlocuit câteva valori cu altele!!! Și aici vreau să fac referire și la colegiul meu senatorial. Pe Valea Mureșului am înlocuit onestitatea cu fariseismul și duplicitatea, iar în Lunca Mureșului omenia și bunul simț cu aroganță, amenințări și presiune pe oamenii buni! Asta este realitatea filtrată de ochii mei și a celor care ne-au susținut până ieri și sunt convins că ne vor susține și mîine dacă schimbarea începe cu noi, cu noi cei aroganți, cu noi cei frustrați, cu noi cei fripturiști după funcții și avantajele venite de pe urma lor!!!
Da, azi ne merităm soarta!” a postat senatorul Traian Igaș.
Ca și o concluzie a eșecului, senatorul nu se așteaptă ca cineva de pe plaiurile noastre arădene să-și asume eșecul. ”Cineva spunea ceva de demisii de onoare ! (dar acestea pot veni doar de la oameni de valoare) ”
Read moreConducerea PNL își depunde mandatul! Urmează anunțul Alinei Gorghiu
National/ExternPoliticaUltimele stiri 12 decembrie 2016 0
Eșecul dezastruos încasat de PNL, la alegerile parlamentare de ieri, a dus, cum era de așteptat, la vociferări și îndemnuri la demisia celor răspunzători.
Astăzi, la sediul PNL are loc o ședință de analiză a rezultatelor iar conform afirmațiilor postului România TV se așteaptă ca Alina Gorghiu să-și depună mandatul de președinte al partidului. Se pare că Alina Gorghiu nu vrea să rămână interimar până la Congresul ce va avea loc iar Ilie Bolojan are aceeași intenție de a-și depunde mandatul de secretar general.
Tot conform unor surse, Raluca Turcan s-a oferit să preia interimatul până la alegerile noii conduceri.
Read more






















