News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, va fi maine la Arad

Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, va fi prezent mâine la Arad într-o vizită de lucru la lucrările de reabilitare a căii ferate Curtici-Simeria. Cu această ocazie ministrul va vizita noua gară din Arad ca face parte din investiția „REABILITAREA LINIEI C.F. FRONTIERĂ – CURTICI – SIMERIA PARTE COMPONENTĂ A CORIDORULUI IV PAN – EUROPEAN PENTRU CIRCULAŢIA TRENURILOR CU VITEZA MAXIMĂ DE 160 KM/H”.

Tot mâine, după vizitarea acestui obiectiv, ministrul Dan Costescu se va deplasa la șantierul Autostrăzii Timișoara – Lugoj, Lotul II, intrarea dinspre Timișoara.

Read more
POLITISTII RUTIERI AU RETINUT 9 PERMISE DE CONDUCERE IN ULTIMELE 24 DE ORE

În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri, au efectuat, atât în municipiu, cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere.

Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 160 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 162.000 de lei.

Dintre acestea, 38 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 122 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice.

De asemenea, au fost reţinute 9 permise de conducere şi 5 certificate de înmatriculare.

 

Read more
MAI MULTE PERSOANE SUNT CERCETATE PENTRU INFRACTIUNI IN TRAFIC

Poliţiştii rutieri au depistat ieri în trafic trei bărbaţi care au săvârşit infracţiuni rutiere.

Astfel, în urma activităţilor desfăşurate în trafic, poliţiştii au depistat pe raza localităţii Nădlac, un bărbat de 40 de ani, în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 0,83mg./l. alcool pur în aerul expirat, pe DJ 793A, pe raza localităţii Beliu, un bărbat de 28 de ani, în timp ce conducea un autoturism fără a deţine permis de conducere, iar pe drumul comunal Selişte Petriş un tânăr de 17 ani, în timp ce conducea un moped fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Pe numele celor în cauză au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârşirii de infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.

Read more
UN BARBAT ESTE CERCETAT PENTRU CA A FURAT BUNURI DINTR-O SOCIETATE

Poliţiştii oraşului Chişineu Criş au identificat un bărbat, bănuit de săvârşirea a două fapte penale pe raza localităţii Chişineu Criş.

La data de 9 decembrie a.c., poliţiştii au fost sesizaţi de către o persoană, despre faptul că aceasta ar fi depistat în flagrant un bărbat, în vârstă de 45 de ani, în timp ce încerca să sutragă bunuri din incinta unei societăţi de pe raza localităţii Chişineu Criş. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au depistat asupra bărbatului, o bicicletă, care ar fi fost sustrasă la data de 8 decembrie a.c., din incinta unui bar de pe raza aceleiaşi localităţi.

Bărbatul a fost reţinut pe bază de ordonanţă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de furt calificat şi furt calificat, urmând a fi prezentat magistraţilor Judecătoriei Chişineu Criş cu propunere de arestare preventivă.

Read more
EVENIMENT ISTORIC LA C.C.I.A ARAD: CONFERINTA SI NETWORKING CU RITSUO SHINGO, FOST PRESEDINTE TOYOTA

În organizarea Camerei de Comerț Industrie și Agricultură Arad, luni, 7 decembrie, a avut loc la Expo conferinţa exclusivă cu Ritsuo Shingo,fostul președinte al Toyota și Hino Motors China și fiul său Shigeo Shingo (întemeietorul metodei TPS / Lean), aflat pentru prima dată în România. Dânsul a ținut un discurs despre leadership, despre experiența sa de peste 30 de ani la Toyota, a dat sfaturi pentru dezvoltarea culturii performanței prin concentrarea pe leadership şi pe dezvoltarea abilităților angajaților, după care a urmat o sesiune de întrebări și răspunsuri, iar la final a avut loc și un networking.

La conferinţă au participat manageri, directori de producție, operațiuni, lean și inginerie, directori la nivel de Europa, vicepreşedinţi și manageri generali, care au împărtăşit idei şi experienţe, profitând din plin de evenimentul de networking care le-a fost adresat.

Evident că profesionalismul, deschiderea către dialog şi subiectele de interes dezbătute au asigurat succesul şi au adăugat valoare conferinţei şi al networking-ului.

Întâlniri cu oaspeții au avut atât președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, Gheorghe Seculici, cât și directorul instituției, Tiberiu Ciul.

Read more
MAINE SE VA INTRERUPE APA IN LOCALITATEA VLADIMIRESCU

S.C. Compania de Apă Arad S.A. anunţă că mâine, miercuri, 9 decembrie 2015, va fi oprită alimentarea cu apă potabilă în localitatea Vladimirescu, în intervalul orar 09.00- 17.00. În localitate, la intersecţia dintre străzile Gării si Progresului vor avea loc lucrări de cuplare a unor conducte, în cadrul Programului de investiţii derulat de S.C. Compania de Apă Arad S.A pentru reabilitarea reţelei de apă si canalizare.

Atragem atenţia consumatorilor că la reluarea alimentării cu apă este posibil ca, pentru scurt timp, la robinete să curgă apă tulbure, din cauza antrenării depunerilor din conducte. Recomandăm  ca, până la limpezirea ei, să se folosească apa doar în scopuri menajere. S.C. Compania de Apă Arad S.A cere scuze locuitorilor comunei pentru disconfortul creat.

 

Read more
Avocatul lui Iotcu cere audierea a noi martori de la Spitalul Judetean Arad

Termenul de astăzi al procesului în care s-a judecat dosarul DNA în care preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, este acuzat de trafic de influenţă alături de Adrian Nedelciu, director executiv al Direcţiei Tehnice Investiţii din cadrul CJ Arad, şi Mircea Alin Pătraşcu, director al firmei Medicare Technics, a stat sub semnul tensiunii. Când instanţa a vrut să-l audieze pe Ioţcu, acesta a declarat că nu dă nicio declaraţie până când nu i se pun la dispoziţie de către DNA toate convorbirile interceptate pe care le-a avut în perioada monitorizată.

În acel moment a intervenit avocatul Mateuţ care i-a reproşat judecătoarei faptul că nu a respectat procedura şi a trecut la audierea inculpaţilor fără a discuta despre eventuale cereri. “Sunt neplăcut surprins de nerespecatarea legalităţii. Sunt oripilat”, a declarat nervos avocatul după ce minute-n şir a invocat prevederile din codul de procedură penală. “Şi eu sunt oripilată de atitudinea dumneavoastră. E o chestiune reciprocă”, i-a replicat judecătoarea. Extrem de surescitat, Mateuţ a continuat să vocifereze, la un moment dat procurorul de şedinţă cerându-i să respecte solicitările instanţei pentu că “văd că aţi preluat şedinţa”. După ce Ioţcu a semnat declaraţia de inculpat că nu dă o declaraţie acum, lucru făcut şi de Nedelciu, avocatul Mateuţ a venit cu un purpuriu de solicitări – punerea la dispoziţie a tuturor convorbirilor telefonice şi vizionarea lor în şedinţă publică, reaudierea tuturor martorilor din dosar, sesizarea Curţii Constituţionale în privinţa articolului 347 alininatul 7 din Codul de procedură penală privind administrarea probelor în faza de judecătă, solicitarea de noi documente de la Consiliul Judeţean Arad şi audierea de noi martori, printre care angajaţi ai spitalului judeţean, ai CJA şi reprezentanţi ai firmei Ager Leasing. Procurorul a susţinut că “se continuă şi de această dată încercarea de prelungire a procesului cât mai mult. Sunt lucruri care s-au cerut la modul general. Nu s-a spus, în cazul înregistrărilor se contestă discuţia de la data, de la ora la ora, ci la general”.

Singura probă cu care a fost de acord a fost solicitarea de a primi de la consiliul judeţean documente. În cazul lui Pătraşcu, instanţa a admis solicitarea acestuia de a fi judecat pe procedura simplificată, care prevede reducerea pedepsei cu o treime după ce acesta a recunoscut faptele aşa cum au fost prezentate în rechizitoriu. Următorul termen a fost stabilit pentru 18 decembrie, urmând ca instanţa să se pronunţe prin încheiere pe majoritatea cererilor lui Ioţcu, singura admisă în sală fiind cea de audiere în faţa instanţei a martorilor din rechizitoriu.

Citeste mai mult pe: http://www.pressalert.ro/2015/12/avocatul-mateut-show-la-procesul-de-coruptie-al-sefului-cj-arad-sunt-oripilat-vezi-reactia-judecatoarei/

Read more
POLITISTII DE FRONTIERA AU DEPISTAT UN SOFER CARE AVEA PERMISUL DE CONDUCERE SUSPENDAT

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat un cetăţean român care conducea un ansamblu TIR având permisul de conducere suspendat.

 

În data de 07.12.2015, orele 17.45, la Punctul de Trecere a Frontierei Vărşand – I.T.P.F. Oradea, s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră cetăţeanul român Cristian P., în vârstă de 33 de ani, din jud. Arad conducând un ansamblu de vehicule format din cap tractor şi semiremorcă marca DAF cu numere de înmatriculare româneşti.

Cu ocazia controlului de frontieră, bărbatului i s-a solicitat să prezinte pe lângă documentele de identitate şi permisul de conducere.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date a rezultat faptul că documentul prezentat figurează ca fiind declarat pierdut, iar Cristian P., are de fapt suspendat dreptul de a conduce autovehicule pentru perioada 29.10.2015- 26.01.2016, pentru acumularea de puncte de penalizare.

Având în vedere cele constatate, poliţistii de frontieră arădeni i-au întocmit acte de urmârire penalî pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având suspendată exercitarea dreptului de a conduce, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

 

Read more
O AUTOUTILITARA CAUTATA DE AUTORITATILE ITALIENE, DEPISTATA LA VAMA NADLAC

Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Nădlac – I.T.P.F. Oradea au depistat o autoutilitară căutată de autorităţile italiene, pe care un cetăţean român intenţiona să o introducă ilegal în ţară.

 

În data de 07.12.2015, ora 10.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac-Csanadpalota s-a prezentat pentru a intra în ţară cetăţeanul român Cristian D., în vârstă de 26 de ani, din jud. Mehedinţi, conducând o autoutilitară marca Fiat Scudo,  înmatriculată în Italia.

În autovehicul mai călătoreau încă două persoane, una dintre acestea Dănuţ B., domiciliat pe raza jud. Mehedinţi, fiind proprietarul maşinii

La control, la solicitarea poliţiştilor de frontieră, şoferul a prezentat documentele maşinii, un certificat de inmatriculare şi un certificat de proprietate eliberate de autorităţile italiene.

În urma verificărilor în baza de date s-a constatat că autoturismul figurează ca  “bun căutat pentru confiscare”, alertă introdusâ în data de 14.11.2015 de autorităţile italiene.

Faţă de cele constatate, Dănuţ B., în vârstă de 30 de ani , a declarat că a cumpărat autoutilitara contra sumei de 1.200 de euro, în cursul lunii noiembrie de la un conaţional din Palermo-Italia, de la care a primit şi documentele maşinii prezentate la control. şi nu avea cunoştinţă despre faptul că aceasta este căutată.

Poliţiştii de frontieră fac cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire la furt urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale.

Read more
POLITISTII RUTIERI AU RETINUT 6 PERMISE DE CONDUCERE IN ULTIMELE 24 DE ORE

În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri, au efectuat, atât în municipiu, cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere.

Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 179 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 74.000 de lei.

Dintre acestea, 82 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 97 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice.

De asemenea, au fost reţinute 6 permise de conducere şi 2 certificate de înmatriculare.

Read more