News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

newsarad stiri arad

În data de 16.07.2012 a avut loc la sediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Arad o selecție pentru locuri de muncă în meseria de drujbist oferite de compania  austriacă Men For Trees.

 Condițiile necesare ocupării acestor posturi au fost:

–         cunoașterea obligatorie a  limbii germane la nivel mediu/avansat;

–         experiența în ocupația de drujbist de 3 ani, sau experiență în munca în pădure.

 Pentru interviul final au fost selectați 9 candidați, din care s-au prezentat la interviu 6 persoane.

 Rezultatele selecției sunt următoarele:

–         3 persoane angajate, urmând să înceapă activitatea din luna Septembrie 2012;

–         3 persoane au fost trecute pe lista de rezervă, urmând ca după îmbunătățirea cunoștințelor de limba germană să fie încadrați începând cu luna Aprilie a anului viitor.

Read more

newsarad stiri arad

Luni, 16 iulie a.c., un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad a depistat o persoană aflată în urmărire generală.

          În jurul orei 5.45, la dispeceratul inspectoratului a fost sesizat un caz de furt de componente metalice ce a avut loc în zona parcului industrial UTA din municipiu. Pe baza celor semnalate, echipajul de jandarmi a depistat, în zona Pieţei UTA, o persoană care avea asupra sa bucăţi de tablă zincată despre care a declarat că le-a sustras de pe o conductă dezafectată din zona parcului industrial.

          În urma verificărilor efectuate, a rezultat faptul că persoana în cauză, Ştefan B., în vârstă de 54 ani, din judeţul Galaţi, este urmărită general având o semnalare în baza de date S.I.N.S (Sistemul Informatic Naţional de Semnalări), pe numele acesteia existând un mandat de executare a pedepsei cu închisoare de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de furt.

          Pentru luarea măsurilor ce se impun, persoana în cauză a fost predată Poliţiei Municipiul Arad.

Read more

Abia intors de la inaugurarea drumului Julita-Madrigesti, vicepresedintele Remus Gutu si-a aratat nemultumirea pentru cheltuirea banilor publici in drumuri nefolositoare. „Am fost la inaugurarea drumului şi pot să spun că în tot timpul în care am stat acolo, a trecut o singură maşină. Eu nu sunt absolvent de «Drumuri şi Poduri» ca să mă pronunţ asupra calităţii lucrării, dar pot să spun că nu-i văd utilitatea imediată. În schimb, pot să spun că avem drumuri mai importante în care puteau fi investiţi banii respectivi, cum este Arad – Ineu, sau Arad – Bata, care se află într-o stare deplorabilă şi care au fost doar cârpite în ultimii ani”, a declarat Remus Guţu.

 

Read more

newsarad

   Comisariatul Judetean pentru Protectia  Consumatorilor Arad   a finalizat , in perioada 18.06-29.06.2012 , o  actiune tematica de control privind respectarea prevederilor legale la prestarea serviciilor în incinta ştrandurilor, piscinelor, bazinelor de înot, unităţilor de închiriere echipamente de agrement, în parcurile de distracţie etc .

     Au fost verificati 10 operatori economici , atat din municipiu cat si din judet , fiind constatate urmatoarele deficiente la 7 dintre acestia :

–          neinformarea corecta si completa asupra tarifelor practicate ;

–          neinformarea consumatorilor cu privire la  la temperatura apei , adancimea apei in bazinul de imbaiere , avertismente  , atentionari referitoare la sarituri in apa ;

–          neamenajarea de  rigole  la intrare in bazine  .

–          neafisarea denumirea unitatii .

      Pentru nerespectarea prevederilor legale in domeniul protectiei consumatorilor au fost aplicate 8 sanctiuni contraventionale in suma de 15.000 lei  .

        Totodata , in aceeasi perioada de timp , CJPC Arad a finalizat o actiune de control pentru verificarea respectării conformităţii, calităţii, condiţiilor de comercializare şi etichetare a alimentelor comercializate în chioşcurile şi unitătile de alimentatie publică din incinta ştrandurilor, piscinelor, bazinelor de înot, precum şi în zonele de agrement, parcuri de distracţie, debarcadere,

             Au fost verificati 6 operatori economici , fiind constatate urmatoarele deficiente la 5 dintre acestia si anume :

–          neafisarea categoriei calitative a serviciului prestat ;

–          abateri privind modul de pastrare si de expunere spre vanzare a produselor ;

–          neafisarea preturilor la produsele comercializate ;

–          neafisarea TELCONS –numarului de telefon gratuit al consumatorilor

Read more

newsarad stiri arad

Organizarea Referendumului din 29 iulie privind demiterea Preşedintelui României se desfăşoară conform graficului stabilit de Guvernul României. Astfel, miercuri s-a finalizat delimitarea secţiilor de votare din judeţul Arad, numărul acestora fiind de 420. Din cele 420 de secţii, 120 se află în municipiul Arad (cu una în plus faţă de alegerile generale locale).  Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente din judeţul Arad este de 394.791, din care 154.183 de alegători sunt înregistraţi în municipiul Arad.  „Suntem în grafic cu organizarea referendumului din 29 iulie. Pentru joi este programată sesiunea de instruiri unde au fost invitaţi primarii şi secretarii localităţilor din judeţul Arad. După cum este cunoscut deja, Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană este constituit şi a început să lucreze. Nu se vor deschide secţii de votare speciale.  Persoanele care nu se află în localitatea de domiciliu sau reşedinţă în ziua Referendumului pot vota la orice secţie de votare pe lista suplimentară. Toate documentele privind organizarea Referendumului sunt disponibile spre consultare pe siteul Instituţiei Prefectului – judeţul Arad”, a declarat prefectul Cosmin Pribac.

Sesiunea de instruire a primarilor şi secretarilor localităţilor din judeţul Arad cu privire la sarcinile ce le revin în organizarea Referendumului va avea loc joi, 12 iulie 2012, în Sala de concerte a Palatului Cultural, începând cu ora 11.00. Atât delimitarea secţiilor de votare cât şi celelalte documente sau acte normative referitoare la Referendumul din 29 iulie 2012 pot fi consultate pe siteul Instituţiei Prefectului, accesând secţiunea vizibilă pe pagina principală a siteului, la adresa: www.prefecturaarad.ro.

Read more

Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, împreună cu cei doi vicepreşedinţi, Eusebiu Pistru şi Remus Guţu, s-a aflat ieri, 11.07.2012, pe traseul Juliţa-Mădrigeşti-Gurahonţ, pentru a inaugura acest drum, care face legătura dintre Valea Mureşului şi Valea Crişurilor. Concret, s-a inaugurat atât tronsonul Juliţa – Mădrigeşti, în lungime de 24, 671 de kilometri, drum realizat din fonduri europene, cât şi continuarea acestui drum, sectorul Mădrigeşti – Gurahonţ – DJ 708 km 25+100-37+100 (lungime 12 km), realizat din fondurile CJ Arad.

„Modernizarea acestui drum reduce considerabil  consumul de combustibil şi durata de acces a turiştilor din direcţia Bucureşti, zona de sud a judeţului Arad şi judeţul Timiş către staţiunea turistică Moneasa. Distanţa de acces de la DN7 la staţiunea Moneasa se reduce cu peste 50% (60km) faţă de alternativa actuală, care este DJ708 Căpruţa –Mădrigeşti (140km)”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.  Faţă de aceste avantaje, plus, transformarea tronsonului în drum practicabil pentru locuitorii zonei va duce la ridicarea standardului de viaţă în localităţile montane Juliţa, Baia, Slatina de Mureş şi Mădrigeşti, prin valorificarea potenţialului turistic al regiunii.

Read more

Marţi, 10 iulie a.c., jandarmii Grupei de Supraveghere şi Ordine Publică Chişineu Criş din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad au desfăşurat, în piaţa din localitate, o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii activităţilor de comerţ ilicit.

Pe timpul controlului efectuat, au fost depistate patru persoane care ofereau spre comercializare diferite articole de îmbrăcăminte fără a avea preţurile afişate. Ele au fost sancţionate contravenţional cu amenzi în valoare totală de 2000 lei.

De asemenea, a fost depistată o persoană, domiciliată în municipiul Arad, Klara O., în vârstă de 28 de ani, care oferea spre comercializare diferite articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, pentru care nu a putut prezenta documente de provenienţă. Persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional cu 1000 lei amendă. Marfa oferită spre comercializare, în valoare de peste 3500 lei, a fost ridicată în vederea confiscării.

Read more

In perioada 25-30 iunie, orasul Villach din Austria a fost gazda reprezentanţilor a 28 de ţari din întreaga lume.Aici  peste 2000 de tineri dansatori cu vârste cuprinse între 6 şi 25 de ani au concurat la diverse categorii si genuri de dans: balet clasic,contemporan-modern, jazz, show-dance, musical, folclor, step şi hip hop.

    Dupa ce în luna martie a acestui an au câştigat competiţia naţională la categoria “Open Group Hip-Hop” şi dreptul de a reprezenta Romania , membrii trupei X-Style au reuşit performanta de a ocupa locul 2 si implicit medalia de argint la faza finala a acestui concurs, Dance World Cup 2012. Podiumul a fost completata de Austria (locul 3) si Anglia (locul 1). Tot in cadrul acestui concurs, Roxana Mocrijiţchi si Adelina Bochis (membre X-STYLE) au ocupat locul 6 la categoria “Open Duo Hip-Hop”, având o evoluţie bună pentru care merită felicitări.

   Cei care au evoluat în trupa X-STYLE sunt:  Stefania-Cristina Belghir, Andreea Morgociu, Diandra Garbovan, Thalia Hancko, Chantal Zimmerman, Sonia Dumitru, Eliza Moler, Denisa Bistrian,  Adelina Bochis, Catalin Chindris, Andreea Bunaciu, Andreea Diana Piros, Roxana Mocrijitchi, Malvina Krach. De pregătirea acestor talentaţi tineri s-au ocupat coregrafii Maura si Dorian Cosma.

     Prezenţa la această competiţie nu ar fi fost posibilă fără sprijinul  parinţilor celor implicaţi si  a  sponsorilor : Asociatia Educatio, Asocitia Help For You,  Total Diandre Express , Tehnodomus ,  Lotus Indimpex, Electroinstal si Universitatea de Vest Vasile Goldis.

Read more

newsarad stiri arad

Duminică, 17 iunie a.c., în jurul orei 19.30, un subofiţer din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad, aflat în timpul liber, a intervenit într-un conflict iscat între mai multe persoane.

Jandarmul, aflat pe o stradă din cartierul Micălaca, a observat cum, dintr-un autoturism în care se aflau cinci bărbaţi, a fost scos, de către unul din aceştia, pe geamul portierei din partea dreaptă, un pistol de culoare neagră, cu care a ameninţat o tânără ce se afla pe trotuar. La ameninţarea cu pistolul, tânăra s-a speriat şi a fugit.

Jandarmul şi-a anunţat telefonic colegii iar un echipaj, ajuns de urgenţă la faţa locului, i-a depistat în scurt timp pe făptuitori, în zona unei staţii de carburant. La controlul efectuat asupra autoturismului, a fost găsită arma, un pistol marca Gamo, cu aer comprimat, de calibru 4,5 mm, cu seria ştearsă, alături de un cartuş nepercutat şi două tuburi percutate calibru 9 mm. Arma şi muniţia au fost ridicate în vederea confiscării.

Tinerii au explicat cele întâmplate motivând că au vrut să facă o glumă şi că nu o cunosc pe tânără, însă aceasta a depus plângere.

După verificările efectuate, a rezultat că trei din cele cinci persoane au fost implicate în eveniment, respectiv un tânăr din judeţul Vâlcea şi doi din judeţul Arad. Acestora le-au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale, fiind susceptibili de săvârşirea infracţiunilor de ameninţare şi deţinerea sau portul de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept.

Documentele au fost înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.

Read more

newsarad stiri arad

Poliţiştii au identificat suspecţii în cazul a trei furturi din locuinţe, comise pe raza municipiului Arad.

În urma investigaţiilor, poliţiştii au stabilit că, în data de 10.11.2011, C. Ioan, de 40 de ani, din Bistriţa şi C. FLOREA, de 51 ani, din Brăila, au pătruns într-o locuinţă de pe strada Oituz din Arad, de unde au sustras bijuterii şi aparatură electronică în valoare de 6500 lei. Totodată, poliţiştii au constatat că în data de 16.02.a.c., suspecţii au pătruns într-o locuinţă de pe aceeaşi stradă, de unde au sustras aparatură electronică în valoare de 4300 lei, precum şi într-un apartament al unui imobil de pe strada Petru Rareş din municipiu, de unde au sustras parfumuri în valoare de 1000 lei.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţui infracţionale, cei doi fiind arestaţi în altă cauză de I.P.J. Cluj.

Read more