Guvernul a aprobat, în şedinţa de astăzi, proiectul Legii pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, a anunţat ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, într-un briefing de presă susţinut la Palatul Victoria.
Termenul prevăzut în proiectul de lege pentru intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă este 1 iunie 2012. “Principala soluţie normativă cuprinsă în cadrul acestui proiect de interes pentru opinia publică şi sistemul judiciar este data de punere în aplicare a noului Cod de procedură civilă. Potrivit deciziei de astăzi a Guvernului, noi vom propune Parlamentului, prin proiect, data de 1 iunie 2012 pentru punerea în aplicare a noului Cod de procedură civilă”, a declarat ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu.
Proiectul de lege adoptat astăzi cuprinde şi o regulă de drept tranzitoriu. Astfel, cererile şi executările silite începute înainte de data punerii în aplicare a noului Cod de procedură civilă vor continua pe procedura care era în vigoare la momentul începerii acestor cereri, iar cererile şi executările silite iniţiate după data punerii în aplicare a noului Cod de procedură civilă, vor fi soluţionate potrivit noului Cod. “Noi am optat pentru această regulă şi tehnică de drept tranzitoriu, pentru a fi cât mai clari cu privire la modalitatea de soluţionare a cererilor în curs”, a explicat ministrul Cătălin Predoiu.
Ministrul Justiţiei a afirmat că o serie de prevederi din noul Cod de procedură civilă privind competenţa, privind citarea părţilor, au fost deja puse în aplicare prin Legea micii reforme, apreciind că “această punere în aplicare, înaintea noului Cod de procedură civilă, s-a dovedit a fi o idee bună, pentru că semnalele primite au fost în sensul celor anticipate”.
Noul Cod de procedură civilă reprezintă continuarea firească a reformei sistemului judiciar românesc, o consecinţă raţională a intrării în vigoare a noului Cod civil (Legea nr. 287/2009). Reforma de substanţă adusă dreptului material a impus crearea unui nou instrument juridic în materie procedurală, care să corespundă exigenţelor unei justiţii moderne, rapide şi eficiente. Noul Cod de procedură civilă a creat ,astfel, cadrul de valorificare ,pe calea justiţiei ,a noilor norme de drept material, stabilind organele, formele şi mijloacele procedurale necesare aplicării acestora.
Intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă, alături de celelalte trei coduri, civil –intrat în vigoare la 1 octombrie 2011 –, penal, procedură penală, reprezintă obiectivul fundamental al reformei iniţiate de Guvern. Importanţa acestui obiectiv depăşeşte graniţele sistemului justiţiei, constituind un reper nu doar pentru reforma instituţiilor dreptului şi a justiţiei din România, ci şi pentru societatea românească în ansamblul ei.
Proiectul a fost avizat de toate celelate ministere şi/sau instituţii cu atribuţii în domeniul de aplicare, precum şi de Consiliul Superior al Magistraturii şi Consiliul Economic şi Social.
Read moreProtestele se extind şi la magistraţi. Procurorul arădean Florin Roman susţine demisia Guvernului şi a preşedintelui Băsescu şi a anunţat că va fi prezent la următorul protest care va avea loc în Arad. Procurorul cere şi demisia ministrului de Interne Traian Igaş.
„De multă vreme mă macină sentimentul de inutilitate, făcând parte dintr-un sistem atât de complicat şi prins în propriile nonvalori. Trebuia să-mi exprim părerea” a declarat Florin Roman pentru Antena 3.
„Susţin din tot sufletul ceea ce manifestă acum oamenii paşnici. (…) Starea de spirit este cea de lehamite faţă de un Guvern ticălos”, a adăugat procurorul. (antena3)
Procurorul Florin Roman este prieten cu actualul ministru de interne si chiar i-a transmis un mesaj „Costele ar fi vremea sa-ti dai demisia de onoare”.
Read more
Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a propus coaliţiei ca taxa auto de primă vânzare pentru maşinile înmatriculate înainte de ianuarie 2007 să fie suspendată pentru circa un an, interval în care să fie achitată doar taxa de poluare auto, redusă cu 25%. Propunerea a fost avansată în şedinţa de luni a coaliţiei şi ar urma să fie introdusă prin ordonanţă de urgenţă.
„Ministrul a cerut reanalizarea Legii privind taxa auto şi amânarea cu aproximativ un an, până la 1 ianuarie 2013, a articolului care impune plata taxei de prima vânzare pentru maşinile înregistrate înainte de 1 ianuarie 2007. Motivul invocat a fost că, deşi noua taxă a fost anunţată cu mai multe luni în urmă, proprietarii de maşini vechi nu au înţeles complet sistemul şi nu au avut, astfel, timp suficient să îşi vândă autovehiculele. Un alt argument a fost acela că foarte multe persoane vor să vândă maşinile vechi, însă taxa pe care trebuie să o achite cumpărătorul depăşeşte de multe ori valoarea autovehiculului”, au afirmat surse oficiale, potrivit Mediafax.
Propunerea a fost prezentată coaliţiei în contextul în care una dintre revendicările formulate în timpul protestelor organizate în ultimele zile în Bucureşti şi alte oraşe ale ţării vizează eliminarea taxei auto.
Taxa de primă vânzare pentru maşinile vechi a fost introdusă la cerinţa Comisiei Europene.Noua lege a taxei auto, aprobată de Guvern în luna septembrie, adoptată de Senat în octombrie şi de Camera Deputaţilor la jumătatea lunii decembrie, a fost publicată în Monitorul Oficial pe 10 ianuarie şi aplicată începând cu 13 ianuarie 2012.
Legea privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prevede o reducere a taxei de poluare cu până la 25%, dând posibilitatea ca, în cazul în care taxa de poluare plătită de la 1 iulie 2008 este mai mare decât cea rezultată din aplicarea acestei legi, proprietarii de maşini să poată solicita restituirea sumelor reprezentând diferenţa de taxă plătită. Începând cu acest an, pentru autovehiculele înmatriculate înainte de anul 2007, taxa de poluare trebuie achitată de către cumpărător la momentul primei transcrieri a dreptului de proprietate a autovehiculelor. (pesurse.ro)
Read more
Conform prevederilor art. 17 din Legea nr. 294/2011 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2012, câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2012 este de 2.117 lei.
În conformitate cu prevederile art. 296^18 alin (3) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 19 alin. (1) din Legea nr. 294/2011, cota de contribuţie de asigurări sociale pe anul 2012 pentru condiţii normale de muncă este de 31,3%.
Articolul nr. 36 din legea nr. 263/2010, prevede că baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale pentru asiguraţii prevăzuţi la art. 6 alin. (1) pct. IV şi alin. (2) o constituie venitul lunar asigurat, înscris în declaraţia individuală de asigurare sau în contractul de asigurare socială, dar nu mai puţin decât suma reprezentând 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi nici mai mult de 5 ori valoarea acestuia.
Ţinând cont de prevederile legale mai sus menţionate anunţăm persoanele asigurate pe bază de declaraţie individuală de asigurare sau contract de asigurare socială că începând cu data de 01.01.2012, venitul minim asigurat lunar prin declaraţia individuală de asigurare, respectiv prin contractul de asigurare socială este de 741 lei, venitul maxim asigurat lunar este de 10.585 lei, contribuţia minimă lunară este de 232 lei, iar contribuţia maximă lunară este de 3.313 lei.
Anunţăm persoanele asigurate pe bază de declaraţie individuală de asigurare sau contract de asigurare socială al căror venit minim asigurat în anul 2011 era mai mic decât 741 lei, că începând cu luna ianuarie 2012, venitul asigurat este de 741 lei, iar contribuţia lunară este de 232 lei.
Invităm deasemenea pe această cale persoanele asigurate pe bază de declaraţie individuală de asigurare sau contract de asigurare socială, care nu au ridicat carnetul de muncă, să se prezinte la Casa Judeţeană de Pensii Arad pentru ridicarea carnetului de muncă.
Read moreReprezentanţii Grupului de lucru în domeniul rutier s-au reunit marţi, 17 ianuarie, la sediul Prefecturii Arad, în cadrul unei şedinţe extraordinare, pentru luarea unor măsuri în vederea deblocării circulaţiei pe DN 7 a traficului greu. Este cunoscut faptul că în ultimii ani pe DN 7 la ieşirea din ţară, atât în zona dintre oraşul Nădlac şi P.T.F Nădlac, dar mai ales pe sectorul începând cu indicatorul „început de localitate” spre municipiul Arad se formează coloană de autocamine TIR în aşteptare la ieşire din ţară. Pentru gestionarea acestei coloane reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad u venit în cadrul şedinţei cu un set de măsuri care au şi fost aprobate de Grupul de lucru în domeniul rutier urmând să fie aplicate imediat. Măsurile care se vor lua sunt:
– Instalarea de către C.N.A.D.N.R.-Direcţia şi Poduri Timişoara, pe DN 7 pe sensul de mers Arad spre P.T.F. Npdlac a unui semafor suspendat pe un stâlp cu braţ deasupra carosabilului sensului de mers, semafor cu indicator rutier adiţional cu smenificaţia „pentru autocamionae TIR” sau indicator rutier adiţional cu semnificaţia „pentru autovehicule cu masa maximă autorizată de peste 3,5 tone”. Semaforul va fi monitorizat cu cameră video cu unitate de stocare imagini. De asemenea semaforul va fi presemnalizat cu indicatoare corespunzătoare cu semnificaţia „depăşire interzisă pentru autocamioane”.
– Parteneriat public-privat între Primăria oraşului Nădlac, C.N.A.D.N.R.-Direcţia de Drumuri şi Poduri Timişoara şi un eventual operator economic privat, care să aibă ca scop amneajarea unei parcări de autocamioane TIR tip terminal, pe marginea DN 7. Pentru acest scop Consiliul Local Nădlac este dispus să punăm la dispoziţie un teren construibil în suprafaţă de 3 ha.
– Comuniarea-informarea conducerii Căpităniei Principale de Poliţie a judeţului Csongrad, cu privire la efectelee negative a controalelor intensificate ce se efectuează la punctele de frontieră la mijloacele de transport auto TIR şi solicitarea cooperării prin alocarea de resurse umane suplimentare, ori control prin sondaj pentru a îmbunătăţi ritmul de control. Totodată adresarea solicitării să se efectueze controlul mijloacelor auto ce prezintă suspiciuni prin scoaterea lor din rând (în terminal) şi efectuarea controlului obişnuit pe ambele benzi existente amenajate în P.T.F. Nagylak.
– Instalarea unui sistem electronic şi video modern şi complex de monitorizare a traficului şi informare a participanţilor prin panouri luminoase cu ajutorul cărora camioanele să fie dirijate în funcţie de valorile de trafic spre punctele de frontieră mai puţin aglomerate.
Read moreDaca un traznet ti-a lovit masina si te-ai trezit cu ea carbonizata, asigurarea te scoate din flacarile usturatoare ale daunelor.
In ultima perioada, soselele au capatat statutul de “topos al accidentelor”, si din acest motiv fiecare sofer responsabil ar trebui sa detina un contract de asigurare, atat pentru autovehicul, cat si pentru sine. In acest sens au fost realizate mai multe tipuri de asigurare, fiecare protejand mai mult sau mai putin o anumita parte asigurata, fie ca ponderea mai mare inclina spre asigurat, ca persoana fizica, fie catre obiectul material, respectiv masina. Depinde doar de sofer ce conteaza mai mult, tabla masinii sau propria-i piele.
Cand te vei adresa unei firme de asigurari, reprezentantul acesteia iti va pune in vedere optiunile pe care le ai in ceea ce priveste modalitatea de asigurare si beneficiile pe care le prezinta. Astfel, exista polita de asigurare obligatorie, celebra asigurare de raspundere civila auto, aceasta adresandu-se in special tertilor prejudiciati implicati intr-un accident rutier produs din vina conducatorului auto asigurat. Astfel, vitezomanul Gica va trebui sa isi foloseasca polita pentru a despagubi daunele materiale si/sau vatamarile corporale suferite de ghinionistul implicat fara voie in accident.
Firmele de asigurari traseaza, totodata, si limitele de raspundere, acestea avand optiunea de a-si personaliza oferta. In cazul RCA, protagonista asigurarii este chiar masina, astfel ca, indiferent de cine a fost soferul la momentul incidentului, fie ca era titularul autovehiculului, un prieten sau hotul care tocmai si-a insusit prada, cel pagubit va beneficia in continuare de despagubirea aferenta. Legat de Cartea Verde, trebuie stiut faptul ca aceasta este inclusa in pretul asigurarii civile obligatorii auto si ca isi are aplicabilitatea in tot spatiul Uniunii Europene.
Asigurarea facultativa cu iz obligatoriu
Multi soferi incearca sa se eschiveze de la incheierea unui contract de tip CASCO, adica asigurarea facultativa in caz de avarii sau furt al autovehiculului, sperand ca vor economisi bani si ca nu vor fi atat de ghinionisti incat sa fie implicati chiar ei in asemenea intamplari. Cum practica bate teoria, cu totii suntem pasibili de evenimente rutiere, astfel ca dress code-ul la acest tip de eveniment trebuie sa contina si contractul de asigurare. In ceea ce priveste asigurarea CASCO, bunurile asigurate variaza de la un gabarit la altul, cum s-ar spune mai popular, de la cel mai mic si pana la cel mai mare, in aceste categorii intrand autoturisme, autocamioane, tractoare sau remorci, ba chiar si autobuze.
In categoria pagubelor acoperite, sursa crearii acestora poate fi considerata chiar surprinzatoare, fie ca este vorba de furt, lovituri, zgarieturi, actiunea fenomenelor meteorologice sau carbonizare. Daca se dovedeste ca avaria a fost creata intentionat sau ca accidentul s-a produs in timp ce titularul asigurarii conducea sub influenta bauturilor alcoolice, termenii contractului devin nuli si nu mai asigura despagubirea necesara. Cum ai fost deja familiarizat cu beneficiile incheierii unui contract de asigurare, nu iti ramane decat sa alegi din paleta de companii ce activeaza pe piata de profil. In general, despagubirile auto deschid razboiul nervilor ce se poarta intre soferii care si-au lovit masinile si firmele asiguratoare, acestea din urma fiind acuzate de fenomenul neachitarii pagubelor exprimate in dosarele de dauna, multi dintre pagubiti fiind nevoiti sa astepte luni intregi pentru a le fi reparate masinile. De partea cealalta a baricadei, firmele de asigurari spun ca sunt invadate de pseudo accidente, multi dintre titulari alegand sa-si avarieze singuri bunul pentru a fi despagubiti.
Pentru detalii si pentru a te informa suplimentar, acceseaza site-ul www.avocat-tv.ro, sectiunea Subiecte. Acolo, avocat Marius Flacau, alaturi de invitatul sau, avocat Mario Ianculescu, ofera informatii interesante legate de asigurari RCA, CASCO si despagubiri.
Read moreNoua prevedere legală este stipulată în Legea nr. 9/2012, iar Normele metodologice de aplicare a cesteia sunt prevăzute în H.G. nr. 9/2012 publicată în M.O. nr. 29/13.01.2012.
Se menţin criteriile în funcţie de care va fi calculată taxa, respectiv norma de poluare, valoarea combinată a emisiei de CO2, cilindree şi vechimea autovehiculului.
Referitor la vechime, noua lege aduce o precizare foarte importantă în sensul că ,,În cazul autovehiculelor rulate care se înmatriculează pentru prima dată în România, data primei înmatriculări este data înscrisă la rubrica respectivă a documentului de înmatriculare străin, dar în cazul în care din documentul de înmatriculare nu reiese data exactă a primei înmatriculări, se va considera dată de referinţă prima zi a anului de fabricaţie ”.
În cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule este mai mare decât noua taxă pentru emisiile poluante, se pot restitui sumele reprezentând diferenţa de taxă plătită, numai către titularul obligaţiei de plată.
Pentru restituire contribuabilul va depune următoarele acte:
– cerere de restituire tip;
– documentul doveditor al plăţii taxei pe poluare, în original sau în copie;
– copia cărţii de identitate a autovehiculului (CIV) şi a certificatului de înmatriculare, cu prezentarea în original a acestora pentru conformitate.
Modelul cererilor şi calculatorul taxei pot fi consultate la adresa www.finantearad.ro domeniul Asistenţă contribuabili – Taxa pentru emisiile poluante.
Read more
Vineri, 13 ianuarie a.c., jandarmii Grupei de Supraveghere şi Ordine Publică Ineu, din subordinea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad, au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în pădurea de la marginea localităţii Agrişu Mare din judeţul Arad, două persoane taie, în mod ilegal, lemne.
Un echipaj de jandarmi, deplasat la faţa locului, l-a depistat pe Simion B, în vârstă de 32 ani domiciliat în comuna Târnova care, cu ajutorul unui fierăstrău mecanic, a tăiat patru arbori nemarcaţi din speciile cireş, gorun şi carpen. La locul menţionat jandarmii l-au depistat şi pe Samuel F. în vârstă de 18 ani, din aceeaşi localitate, care l-a ajutat pe Simion B., să încarce lemnele într-o căruţă, cu intenţia de a le transporta spre domiciliu.
Jandarmii i-au întocmit lui Simion B. actele premergătoare începerii urmăririi penale fiind susceptibil de săvârşirea infracţiunii de “tăierea, fără drept, de arbori din vegetaţia forestieră pe terenuri din afara fondului forestier naţional„ iar lui Samuel F. pentru „complicitate la tăierea, fără drept, de arbori din vegetaţia forestieră pe terenuri din afara fondului forestier naţional”.
Valoarea prejudiciului urmează a se stabili de către inginerii silvici din cadrul Ocolului Silvic Zărandul, în urma calcului volumului de material lemnos.
Lemnul tăiat, respectiv cei patru arbori, a fost ridicat în vederea confiscării şi predat în custodie Ocolului Silvic Zărandul, până la finalizarea cercetărilor. De asemenea fierăstrăul a fost ridicat în vederea confiscării.
Dosarele cu actele premergătoare întocmite au fost predate Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu.
Read moreMiercuri, 18 ianuarie 2012, ora 17, pe platoul din fața Primăriei, Societatea Civilă anunță organizarea unei manifestări de protest împotriva distrugerii sistemului de urgență și a noii Legi a sănătății (proiectului legislativ privind organizarea și funcționarea sistemului sanitar).
Chemăm organizațiile, asociațiile, sindicatele, societatea civilă și pe toți cetățenii Aradului să se alăture manifestului pașnic organizat miercuri. Sunt bineveniți toți cetățenii, indiferent de convingerile lor politice însă – în același timp – cerem tuturor participanților să nu politizeze într-un fel sau altul evenimentul.
Manifestația noastră de protest se va desfășura pașnic, cu respectarea legislației în vigoare. În acest sens, în baza legii, au fost depuse azi, 13 ianuarie 2012, în termen legal, la Primăria Arad, toate documentele necesare în numele organizației Mișcarea Arădeană.
Read more