News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

O MINORA A FOST PRINSA CU ACTE FALSE LA VAMA NADLAC

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac au depistat o minoră, cetăţean român, care a încercat să iasă ilegal din ţară, folosindu-se de o carte de identitate românească falsă.

 

În data de 01.12.2015, ora 17.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nadlac- Csanadpalota, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, ca pasageră într-un autocar care circula pe relaţia România – Italia, o persoană de sex feminin care s-a legitimat cu o carte de identitatea românească.

La controlul de frontieră, poliţiştii de frontieră arădeni au constatat că documentul prezentat la control nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, motiv pentru care tânăra a fost condusă la sediul P.F. pentru cercetări.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că persoana în cauză, în vârstă de 15 ani, este din judeţul Gorj. Aceasta a declarat că a primit documentul de la o persoană a cărei identitate nu o cunoaşte şi a procedat la această metodă, deoarece părinţii ei nu şi-au dat acordul să poată ieşi din ţară.

În cauză, poliţiştii de frontieră arădeni efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals privind identitatea şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Read more
ROMANI URMARITI GENERAL DEPISTATI LA FRONTIERA NADLAC

Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Oradea au depistat cinci cetăţeni români care erau căutaţi de autorităţile din România, pe numele lor fiind emise mandate de arestare pentru săvârşirea de diferite infracţiuni.

 

* Astfel, în data de 01.12.2015, ora 12.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Borş, jud. Bihor, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, ca pasager într-un autoturism, cetăţeanul român Iulian F., în vârstă de 24 de ani, din jud. Botoşani. Cu ocazia controlului specific efectuat de către lucrătorii noştri, s-a constatat că pe numele persoanei în cauză era emis un mandat de arestare pentru executarea unei pedepse de 10 luni cu închisoarea, pentru loviri şi alte violenţe.

* Tot în data de 01.12.2015, ora 10.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac – Csanadpalota, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, ca pasager într-un autocar care circula pe relaţia Germania – România, cetăţeanul român Gelu G., în vârstă de 34 de ani, din  jud. Timiş. Cu ocazia controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că persoana în cauză era căutată de autorităţile române pentru executarea unei pedepse cu închisoarea pentru infracţiuni săvârşite pe teritoriul României.

* Alţi trei cetăţeni români, cu vârste cuprinse între 19 şi 29 ani, căutaţi de autorităţile române pentru executarea unor pedepse cu închisoarea pentru infracţiuni săvârşite pe teritoriul României, au mai fost depistaţi de poliţiştii de frontieră în P.T.F. Nădlac – Csanadpalota şi Nădlac – Nagylak, la sfârşitul săptămânii trecute.

În toate cazurile, persoanele au fost predate unor echipe de poliţişti din cadrul I.P.J. Bihor respectiv I.P.J.Arad, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Read more
1 DECEMBRIE LA ATRIUM MALL CU „CETATEA VOLUNTARILOR” ARAD

1 Decembrie-Ziua Națională a României Luni, 30 noiembrie, în incinta Atrium Mall Arad, Asociaţia „Cetatea Voluntarilor” Arad au sărbătorit împreună cu voluntari și copiii înscriși la Clubul Copiilor din Cetate, părinţi şi poliţişti din cadrul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad Ziua Naţională a României. În cadrul evenimentului cei mici au cântat, au dansat şi au desenat, iar cei mari au avut posibilitatea să-şi exprime gândurile legate de Ziua Naţională, să pună pe hârtie mesajele lor despre însemnătatea acestei zile, locurile preferate din ţară şi din Arad, cel mai frumos cântec românesc, tradiţiile cele mai aproape de sufletul lor, sportivii români preferaţi, locurile în care se simt cel mai în
siguranță și să transmită mesaje românilor și poliției arădene.
Evenimentul a fost unul special datorită implicării celor mici, care au fost îmbrăcaţi în port popular . Acesta a debutat prin intonanarea Imnului de Stat al României împreună cu toți participanții, după care Părinele Gabriel Maris s-a rugat alături de cei mai tineri români, pentru patria nostră, pentru România.
Poliţistele Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad au împărţit steguleţe şi materiale promoţionale relizate cu sprijinul A.T.O.P şi I.P.A. Regiunea 1 Arad, au stat de vorbă cu trecătorii şi împreună cu colegii din cadrul Biroului de Poliţie
Rutieră, Biroului de presă și Serviciului Criminalistic, au fost lângă cei mici pe tot parcursul evenimentului.

A fost una din zilele în care, toţi cei de faţă s-au mândrit că sunt români și că împreună românii pot face lucruri minunate, că cei mai mici români duc tradițiile mai departe cu inocența și frumusețea sufletească de care numai ei se mai bucură, iar emoțiile și starea de bine prilejuite de Ziua Națională au plutit în aer.

Read more
A.N.I. a decis: Geanina Pistru este incompatibila

Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, existența conflictului de interese de natură administrativă, precum și indicii privind posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese în cazul a 30 foști sau actuali aleși locali (11 primari, nouă viceprimari, un fost viceprimar, șapte consilieri locali și doi foști consilieri locali).

În lista de incompatibili o găsim şi pe Geanina Pistru, consilier local şi asociat la o societate comercială.

„În perioada exercitării mandatului de consilier local,S.C. AUTO TEHNIC S.R.L. (societate comercială în cadrul căreia aceasta deţine calitatea de asociat unic) a încheiat contracte de prestări servicii și furnizare de produse, în valoare totală de 59.859,32 Lei (la care se adaugă TVA de 14.990 Euro) cu S.C. Compania de Transport Public S.A. ARAD și S.C. Centrala Electrică de Termoficare Hidrocarburi S.A.(societăți comerciale care funcționează sub autoritatea C.L. al Municipiului Arad), încălcând, astfel, dispozițiile art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.”

Read more
Concert „Blue Monday”  la Festivalul Internațional de Teatru Clasic de la Arad

Luminat de un soare prea cald pentru sfârșit de noiembrie, Festivalul Internațional de Teatru Clasic de la Arad pregătește publicului festivalier un final de ediție 21 mai atipic.

Daniel Ignat și Andy Roll, adică „Blue Monday”, sunt trupa a cărei muzică poate combate cu succes teoriile despre depresivele zile de luni.

Luni, 23 noiembrie va fi prima zi după FITCA și nu va fi depresivă sau tristă datorită călătoriei printre cele mai cântate piese ale tuturor timpurilor la care ne invită „Blue Monday”.

Sâmbătă, 21 noiembrie, ora 22.30 și duminică, 22 noiembrie, ora 21.30 la Café Boeme Teatru (în incinta Teatrului Clasic) – concert „Blue Monday”.

Cu o energie unică, spectacolul te plimbă prin atmosfera de old hits live concept, în care vei reasculta cântece pe care ai vrea să le mai auzi din când în când și live. De la Queen la Led Zeppelin, Frank Sinatra, Elvis sau Billy Idol și AC/DC, până la Beatles, dar și renumite partituri românești, Daniel Ignat și Andy Roll îți trezesc amintiri plăcute și îți fac seara perfectă!

Daniel este originar din Făgăraș, dar trăiește în București. Vine din breasla jurnaliștilor, însă acum se dedică 100% muzicii. Este solistul vocal și fondatorul trupei „The ROCK” – Tribut AC/DC. Andy Roll vine din Oradea, locuiește în prezent tot la București și este muzicianul complet: cântă la chitară, bas, voce, compune, produce muzică și orchestrează.

Întâlnirea lor a fost întâmplătoare, pornind pe drumul muzicii cu seratele muzicale pe care le-au denumit „Playing with music… nothing serious, just fun!”. Participarea la Festivalul de Teatru de la Piatra Neamț de anul acesta le-a dat ideea noului nume: „Blue Monday”.

Așadar, în ultimele două zile ale Festivalului Internațional de Teatru Clasic de la Arad, vă dăm întâlnire la concertul „Blue Monday”.

Biletele se găsesc la casieria Teatrului, precum și online pe:

http://biletmaster.ro/ron/Production/580094/Blue-Monday–Daniel-Ignat-&-Andy-Roll

Read more
Masuri sporite la vamile din toata tara. Timpul de asteptare va creste

În această perioadă, Poliţia de Frontieră Română, în cooperare cu celelalte instituţii care au atribuţii în punctele de trecere a frontierei, efectuează verificări amănunţite asupra persoanelor şi mijloacelor de transport care tranzitează frontiera, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară, în conformitate cu prevederile legislaţiei interne şi internaţionale.

Măsura are caracter temporar, scopul fiind prevenirea tranzitării frontierei de către persoane, provenite din state aflate în zonele de conflict, care pot derula activităţi ce reprezintă o ameninţare reală la adresa securităţii interne şi externe.

Ca urmare a acestui fapt, în punctele de frontieră de la graniţa cu statele vecine se prefigurează creşterea timpilor de aşteptare pentru efectuarea formalităţilor de frontieră.

În acest sens, au fost dispuse toate măsurile aflate în competenţa instituţiei pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui control operativ şi civilizat. Astfel, s-au luat măsuri de suplimentare a personalului care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi de creştere a numărului arterelor de control din punctele de frontieră.

Pentru evitarea aglomerărilor, Poliţia de Frontieră Română recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.

Poliţia de Frontieră va continua să întreprindă măsuri ferme în toate zonele de competenţă, respectiv va continua cooperarea inter-instituţională la nivel european şi un schimb operativ şi eficient de date şi informaţii la nivel naţional pentru combaterea eficientă a infracţionalităţii transfrontaliere.

Read more
Cod galben de ploi si vant, in judetul Arad

Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie a anunţat, în cursul acestei dimineţi emiterea unui cod galben valabil pentru vestul ţării.

În intervalul 21 noiembrie, ora 02 – 22 noiembrie, ora 12, va ploua în vestul, nord-vestul şi nordul ţării, unde cantităţile de apă vor depăşi local 25…30 l/mp şi izolat 50 l/mp. În noaptea de sâmbătă spre duminică (21/22 noiembrie), în Munţii Apuseni şi grupele nordice ale Carpaţilor Orientali, dar şi la înălţimi de peste 1800 m în celelalte masive, treptat vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă. Precipitaţii mixte sunt posibile duminică (22 noiembrie) şi în zonele de deal din vestul şi nordul teritoriului.

Temporar vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze de 55…60 km/h. La munte, cu precădere în zona înaltă va sufla tare, cu peste 90…100 km/h, trecător viscolind ninsoarea.

Read more
(VIDEO) DOI AGENTI DE LA RUTIERA, ACUZATI CA AU AGRESAT UN BARBAT PENTRU CA NU S-A LEGITIMAT

Doi agenţi de la Poliţia Rutieră Arad sunt acuzaţi de un bărbat că au folosit forţa, pentru că acesta a traversat strada prin loc nepermis şi nu s-a putut legitima, fiindcă nu avea actele de identitate asupra sa. Totul s-a petrecut sub ochii nepoatei bărbatului, în vârstă de 9 ani, care este afectată emoţional în urma scandalului la care a fost martor.

Povestea s-a petrecut în data de 2 noiembrie, în jurul orei 15,00, pe Calea Aurel Vlaicu. Un bărbat a traversat strada, alături de nepoţica în vârstă de 9 ani, iar în momentul în care a ajuns pe trotuar a fost luat la întrebări de către doi agenţi de la Poliţia Rutieră. Aceştia i-au cerut actele, însă bărbatul nu le avea asupra sa. În acel moment, povesteşte bărbatul, nepoata sa a intrat într-un fast food aflat la câţiva metri, aşa că a intrat după ea, de frică să nu se piardă. Bărbatul susţine că imediat au intrat cei doi poliţişti, care l-au agresat şi l-au aruncat între mese. La scena cu pricina au asistat mai mulţi martori, inclusiv angajați ai localului, care sunt dispuşi să dea declaraţii pentru a se face lumină în acest caz. Povestea nu se termină aici, fiindcă bărbatul a fost scos de cei doi poliţişti din fast food şi aruncat din nou la pământ în mijlocul străzii, după cum se vede şi în filmarea realizată de un martor. Totul sub privirile disperate ale nepoatei, care, aşa cum observăm din imagini, este în pragul unei crize, fiind nevoie ca cei prezenţi să o ducă în restaurant, pentru a nu mai vedea agresiunea la care este supus bunicul ei.

După ce l-au trântit din nou la pământ, cei doi agenţi agresivi au chemat un echipaj de poliţie, bărbatul fiind transportat la Secţia de Poliţie Vlaicu. Aici i s-a întocmit două procese verbale, unul pentru trecere prin loc nepermis (amendă pe care a şi plătit-o), iar un altul pentru refuzul de a se legitima. Bărbatul susţine că martorul trecut în procesul verbal nici măcar nu se afla în secţia de poliţie în momentul în care au fost întocmite actele, numele acestuia fiind trecut ulterior, ceea ce arată încă o dată comportamentul abuziv al poliţiştilor.

Sperăm ca reprezentanţii IPJ Arad să demareze o anchetă în acest caz, pentru ca astfel de abuzuri să nu se mai petreacă în municipiul Arad. Până atunci, bărbatul agresat a luat legătura cu un avocat, a obţinut un certificat medico-legal şi este hotărât să depună plângere penală împotriva celor doi poliţişti. Iar imaginile video, în care un bunic este tratat ca un terorist de doi agenţi de la Rutieră, suntem convinşi că le vor fi de mare ajutor atât procurorilor, cât şi şefilor IPJ Arad.


politia rutiera arad – bataie in strada

Read more

În noaptea de 14/15 noiembrie a.c., în jurul orei 2.00, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, aflat în serviciu pe linia menținerii ordinii și siguranței publice, în municipiul Arad, a observat două persoane, aflate pe biciclete, care au schimbat brusc direcția de mers.

Persoanele au fost oprite pe Calea Victoriei, iar la solicitare, și-au declinat identitatea. În urma verificărilor, a rezultat că persoanele au vârsta de 13 și 15 ani și domiciliază în municipiul Arad. Întrebate despre proveniența celor două biciclete, persoanele au recunoscut că le-au sustras din curtea unui imobil de locuințe, situat pe strada Poetului din municipiu.

Jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Read more
Test de IQ organizat in Arad

Mensa România organizează o sesiune de teste IQ la Arad sâmbătă, 21 noiembrie 2015, la Colegiul Național Moise Nicoară, începând cu ora 10:00.

Testarea constă în rezolvarea în 20 de minute a unui set de 45 de întrebări (15 minute, 25 de întrebări în cazul candidaților cu vârste între 11 și 16 ani). Este vorba despre întrebări „culture free”, bazate pe imagini, nu pe cunoștinte lingvistice.

Un model de test IQ asemănător celui standardizat găsiți aici: http://mensa-romania.ro/testari-mensa/test-online/.
Candidații minori pot participa doar cu acordul parinților / tutorilor.

Înscrieri on-line pe www.mensa-romania.ro. Data limită: 19 noiembrie 2015.

Rezultatul testării este recunoscut internațional.  Candidații declarați eligibili se pot înscrie în Mensa România.

Mensa – The High IQ Society este organizația oamenilor cu coeficient înalt de inteligență. Criteriul de admitere în Mensa este obținerea la testul standardizat a unui scor care să plaseze candidatul în procentul de 2% din populație cu cel mai ridicat IQ.

Mensa România, fondată în 1991, este afiliată Mensa International și are peste 600 de membri activi. Detalii, pe www.mensa-romania.ro.

Read more