News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

PRETUL BARILIULUI DE PETROL BRENT A COBORAT SUB 30 DOLARI PENTRU PRIMA DATA DIN 2004

Prețul barilului de petrol Brent a scăzut vineri, la bursa din Londra, sub nivelul de 30 de dolari, pentru prima dată începând din martie 2004, ca urmare a îngrijorării investitorilor în legătură cu evoluția economiei Chinei, dar și din cauza excesului de ofertă, relatează agenția EFE.

Petrolul Brent, de referință în Europa, era cotat la International Echange Futures (ICE) din Londra la 29,97 dolari/baril, în jurul orei 9,30 GMT, în scădere cu 3,3% față de prețul din deschiderea sesiunii de tranzacționare, când a fost cotat la 31 dolari/baril.

Prețurile petrolului sunt în coborâre de peste un an și jumătate, din cauza excesului de ofertă de pe piață, la care s-a adăugat, recent, îngrijorarea provocată de turbulențele financiare din China, al doilea mare consumator mondial de petrol.

Cotația petrolului Brent a continuat să fie volatilă vineri dimineață, oscilând între 29,92 și 29,97 dolari/baril, în timp ce analiștii nu exclud o continuare a scăderii prețurilor, care ar urma să ajungă la finele anului în jur de 10 dolari/baril.

Prețul petrolului se află la niveluri ce nu au mai fost văzute de la finalele lunii martie 2004 și, momentan, nu există speranțe de recuperare, în special din cauza lipsei unui acord între țările producătoare privind o diminuare a producției, potrivit experților.

Dificultățile financiare din China au agravat situația, după ce bursele din această țară și-au suspendat operațiunile de două ori din cauza pierderilor pronunțate, ceea ce a sporit temerile legate de o încetinire a ritmului de creștere a economiei și de o scădere a importurilor de petrol.

De asemenea, prețurile au fost influențate și de tensiunile politice dintre Arabia Saudită și Iran, doi dintre cei mai mari producători din Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), determinate de recenta executare a unui cleric șiit.

Sursa: agerpres.ro

Read more
ACEA:PIATA AUTO EUROPEANA A INREGISTRAT ANUL TRECUT O CRESTERE DE 9,2%, DAR REDRESAREA RAMANE FRAGILA

Anul trecut au fost înmatriculate 14,202 milioane de autoturisme noi în Europa, în creștere cu 9,2% comparativ cu cele 13,006 milioane vândute în 2014, arată datele prezentate vineri de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile /ACEA/, transmit DPA, Bloomberg și Reuters.

Toate marile piețe au contribuit pozitiv la creșterea generală din 2015, în special Spania, unde numărul înmatriculărilor a crescut cu 20,9%, dar și Italia, cu 15,8%, Franța (6,8%), Marea Britanie (6,3%) și Germania (5,6%). Piața auto din România a înregistrat o creștere de 15,7% în 2015, fiind înmatriculate 81.162 de vehicule, față de 70.172 de autoturisme noi în 2014.

Este al doilea an consecutiv de creștere în Europa, dar redresarea pieței auto rămâne fragilă, vânzările fiind încă sub nivelul de dinaintea crizei.

‘Acest rezultat depășește doar nivelul înregistrat în 2010, imediat după criza economică. Cu alte cuvinte, tendința este pozitivă, dar nivelul vânzărilor rămâne redus’, se arată în comunicatul ACEA.

În decembrie, livrările pe piețele europene au urcat cu 15,9%, la 1.156.489 vehicule, fiind a 28-a lună consecutivă de creștere. Toate marile piețe auto au contribuit pozitiv la creșterea generală, în special Spania și Italia, cu un avans de 20,7% și, respectiv, 18,7%, Franța, cu 12,5%, Marea Britanie, cu 8,4%, și Germania, cu 7,7%.

Și piața auto din România a consemnat o creștere semnificativă luna trecută, de 56,2%, fiind înmatriculate un număr de 8.739 de autoturisme, față de 5.595 vehicule în perioada similară din 2014.

Statisticile vizează piețele auto din 29 de state europene, din care 26 provin din Uniunea Europeană, fără Malta, iar trei state sunt participante la Acordul European de Comerț Liber (EFTA), respectiv Islanda, Norvegia și Elveția.

Sursa: agerpres.ro

Read more
CITIREA APOMETRELOR LA ABONATI IN INTERVALUL 18.01.2015 – 22.01.2015

Luni 18.01.2016 Blocuri 7-48 Pasaj, blocuri Dr. I. Suciu, blocuri I. Maniu, blocuri 151-200, 201-255A, 301-325, 551-585, 601-620, 701-734 Micălaca, blocuri „A”, „N” calea Aurel Vlaicu, blocuri Haţeg, Fluturilor, Predeal, blocuri calea Romanilor, Patria, Moţilor, Haiducilor, M. Scaevola, C. Coposu, T. Vladimirescu, p-ţa Spitalului, G. Birta, Banu Mărăcine, Păşunii, Gherghinei, Abrud, Digului, Hortensia, Moraviei, I. Mureşan, V. Necula, Mierlei, Şt.O. Iosif, Salontei, Prunului, Ţichindeal, Ulpiu, Alunului, Zânelor, Nădejde, Emilian, Laurian, Aron Pumnul, Ghioceilor, Lupeni, Craiovei, Lăcrămioarelor, Nufăr, T. Brediceanu, Dragoş Vodă, Porumbacului, Vulturilor, Veseliei, Mehedinţeanu, Filotei, Volta, Lungă, Rosmarinului, Dumbrava Roşie, Vadului, Cuptorului, Podului, Bulgară, Rodnei, L. Rebreanu, Ardealului, I. Jianu, Milcov, D. Cantemir, Toporaş, Arcaşilor.

 

Marţi 19.01.2016 Blocuri 7-48 Pasaj, I. Suciu, I. Maniu, 201-255A, 326-367, 551-585, 601-620, 701-734 Micălaca, blocuri zona Gării, Avrig, M. Costin, N.A. Dragomir, Bihorului, O. Ghibu, calea 6 Vânători, Roşiori, blcuri calea Aurel Vlaicu „A”, „N”, Haţeg, Fluturilor, Predeal, blocuri calea Romanilor, Patria, Haiducilor, M. Scaevola, blocuri C. Coposu, T. Vladimirescu, p-ţa Spitalului, Ghiba Birta, Banu Mărăcine, Păşunii, Gherghinei, Abrud, Digului, Şt.O. Iosif, Mierlei, Salontei, Prunului, Ţichindeal, Ulpiu, Alunului, Zânelor, Nădejde, Emilian, Laurian, Aron Pumnul, Ghioceilor, Lupeni, Craiovei, Lăcrămioarelor, Nufăr, T. Brediceanu, Dragoş Vodă, Porumbacului, Vulturilor, Veseliei, Mehedinţeanu, Filotei, Volta, Lungă, Rosmarinului, Dumbrava Roşie, Vadului, Cuptorului, Podului, Bulgară, Rodnei, L. Rebreanu, Ardealului, iancu Jianu, Milcov, D. Cantemir, Toporaş, Arcaşilor.

Miercuri 20.01.2016 Blocuri 326-367 Micălaca, blocuri Bihorului, O. Ghibu, calea 6 Vânători, Roşiori, blocuri Grădişte, blocuri Podgoria, blocuri calea Aurel Vlaicu Z9-Z34, Z3-Z8, „B”, „C”, „P”, „A”, X1-X42, blocuri L. Rebreanu, Târgului, N. Oncu, Streiului, Baladei, Rodnei, blocuri Faleza Sud, blocuri C. Coposu, T. Vladimirescu, G. Birta, p-ţa Spitalului, Banu Mărăcine, Ţichindeal, Ulpiu, Alunului, Zânelor, Nădejde, Emilian, Laurian, Aron Pumnul, Cocorilor, Pelinului, Vrabiei, Cucului, Muşeţel, I. Cosânzeana, Aprodu Purice, H. Coandă, Biruinţei, Clujului cu soţ, Ghe. Doja cu soţ, Hunedoarei, Sibiului, Barbu Lăutaru, Revoluţiei cu soţ, Revoluţiei fără soţ, I.C. Brătianu, p-ţa Luther.

 

Joi 21.01.2016  Blocuri calea Aurel Vlaicu Z9-Z34, Z3-Z8, „B”, „C”, „P”, X1-X42, „I”, „U”, „Y”, blocuri colonia Fraţii Neumann, Orăştie, Slănic, Haţeg, blocuri L. Rebreanu, Târgului, N. Oncu, Streiului, Baladei, Rodnei, blocuri Faleza Sud, Cocorilor, Pelinului, Vrabiei, Cucului, Muşeţel, I. Cosânzeana, A. Purice, H. Coandă, Biruinţei, Clujului cu soţ, Ghe. Doja cu soţ, Ghe. Doja fără soţ, Căpitan Ignat, Dorobanţilor, Hunedoarei, Sibiului, Barbu Lăutaru, Ghe. Bariţiu, L. Szantay, p-ţa Catedralei, Meţianu, Românului, Ac. Teologică, E. Gojdu, Tribunul Buteanu, A. Gavra, S. Tekelia, p-ţa H. Domokoş, Florilor, Preparandiei, Dornei, M. Scaevola, Revoluţiei cu soţ, Revoluţiei fără soţ, I.C. Brătianu, p-ţa Luther, G. Coşbuc, S. Balint, A. Contruş.

Vineri 22.01.2016 Blocuri D. Bolintineanu, C. Davilla, T. Moşoiu, A. Russo, S. Drăgoi, I. Suciu, Praporgescu, Malul Mureşului, N. Grigorescu, blocuri „I”, „U”, „Y” calea Aurel Vlaicu, blocuri colonia Fraţii Neumann, Orăştie, Slănic, Haţeg, blocuri Faleza Sud, Războieni, Răzvan, Boemiei, Vidra, I. Slavici, Porumbului, Orient, Cometei, Orion, Grădina Poştei, Satelit, Salcâmului, Privighetorii, T. Cipariu, Castor, Pelicanului, Şoimului, Diamant, Cristal, Turturicii, Porumbiţei, Cocorilor, Pelinului, Vrabiei, Cucului, Muşeţel, I. Cosânzeana, Aprodu Purice, H. Coandă, Biruinţei, Pădurii, Griviţei fără soţ, Griviţei cu soţ, Mărului, Zorilor, Clujului fără soţ, Ghe. Doja fără soţ, Căpitan Ignat, Dorobanţilor, Badea Cârţan, I. Cardoş, Trandafirilor, N. Alexici, Ghe. Bariţiu, L. Szantay, Meţianu, Românului, p-ţa Catedralei, Academia Teologică, E. Gojdu, Tribunul Buteanu, A. Gavra, S. Tekelia, Preparandiei, Florilor, p-ţa H. Domokoş, Dornei, M. Scaevola, M. Eminescu, Transilvaniei, Ghe. Şincai, Sinaia, S. Balint, A. Cotruş, Mărăşeşti.

 

Read more
ASTAZI SE IMPLINESC 166 DE ANI DE LA NASTEREA LUI MIHAI EMINESCU

Vineri se împlinesc 166 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, Luceafărul poeziei româneşti. Deşi cei mai mulţi îşi amintesc de operele sale poetice, Eminescu a fost un jurnalist de temut pentru contemporanii săi şi un fervent apărător al libertăţii de exprimare, iar cuvintele sale sunt mai actuale astăzi ca niciodată, arată B1 TV. Poliția Română a lansat cu acest prilej o campanie care a fost ilustrată pe Facebook cu versuri și poze care mai de care mai inedite.

Mihai Eminescu s-a născut acum 166 de ani, pe 15 ianuarie 1850 la Botoşani. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena. Manuscrisele lui Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu.

Dincolo de geniul poeziei sale, Eminescu a fost un ziarist incomod. Şi-a început cariera în 1876 şi a lucrat iniţial pentru Curierul de Iaşi, iar apoi s-a angajat la ziarul Timpul din Bucureşti.
Ziua poetului nostru național a devenit subiect de campanie și pentru Poliția Română. Sub titlul „Săptămâna Eminescu”, campania se derulează începând de luni pe pagina de Facebook a instituției, unde se reamintește că „pe 15 ianuarie sărbătorim 166 de ani de la nașterea marelui poet național”. Pe rețeaua de socializare au apărut poze inedite, precum cea cu doi polițiști care stau înarmați spate în spate într-o pădure. Alături de fotografii nu lipsesc nici versurile din poeziile lui Eminescu.

Una dintre poze prezintă un fragment dintr-o scrisoare adresată iubitei poetului, Veronica Micle, un fragment alăturat unei mașini de poliție. O altă imagine inedită este cea a unui luptător DIAS. Poza este insoţită de versurile: ”Când sufletu-mi noaptea veghea în extaze, Vedeam ca în vis pe-al meu înger de pază”.

Mihai Eminescu a murit la data de 15 iunie 1889 în sanatoriul doctorului Șuțu. A fost înmormântat pe 17 iunie la umbra unui tei din cimitirul Bellu din București.

Sursa: b1.ro

Read more

Economia României a crescut cu 3,7%, în primele nouă luni ale anului trecut, raportat la perioada similară din 2014, atât pe seria brută, cât și pe seria ajustată sezonier, potrivit datelor provizorii (2) publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS).

„În perioada 1.I — 30.IX 2015, Produsul Intern Brut a crescut, comparativ cu perioada 1.I — 30.IX 2014, cu 3,7%, atât pe seria brută, cât și pe seria ajustată sezonier”, spune INS, într-un comunicat remis AGERPRES.

PIB-ul estimat pentru primele trei trimestre din 2015 a fost de 528,921 miliarde de lei prețuri curente pe seria ajustată sezonier și de 500,177 miliarde lei prețuri curente pe seria brută, comparativ cu 527,5 miliarde de lei prețuri curente pe seria ajustată sezonier și, respectiv, 498,48 miliarde de lei pe cea brută în datele provizorii (1), publicate pe 4 decembrie 2015.

Comparativ cu trimestrul II 2015, Produsul Intern Brut în trimestrul III 2015 a fost, în termeni reali, mai mare cu 1,4%. Față de același trimestru din anul 2014, PIB a înregistrat în trimestrul III 2015 o creștere cu 3,6%, atât pe seria brută, cât și pe seria ajustată sezonier.

Produsul Intern Brut — date ajustate sezonier — estimat pentru trimestrul III 2015 a fost de 179,529 miliarde de lei prețuri curente.

„Seria ajustată sezonier a Produsului Intern Brut trimestrial nu s-a modificat, revizuirea estimărilor pentru trimestrul III 2015 față de varianta provizorie (1) publicată în Comunicatul de presă nr. 306 din 4 decembrie 2015 fiind nesemnificativă. Seriile ajustate sezonier se recalculează trimestrial, ca urmare a modificării modelelor adoptate, a numărului de regresori folosiți, a modificării seriilor brute și a numărului de observații disponibile”, precizează INS.

Pe serie brută, Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul III 2015 a fost de 197,460 miliarde de lei prețuri curente, în creștere — în termeni reali — cu 3,6% față de trimestrul III 2014.

În trimestrul III 2015, dinamica PIB nu s-a modificat în varianta provizorie (2), comparativ cu varianta provizorie (1). Volumul valorii adăugate brute s-a diminuat cu 0,1 puncte procentuale, modificări mai importante fiind înregistrate în: industrie (+0,3 puncte procentuale), comerțul cu ridicata și cu amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor, transport și depozitare, hoteluri și restaurante (-0,7 puncte procentuale), informații și comunicații (—0,3 puncte procentuale), activități profesionale, științifice și tehnice, activități de servicii administrative și activități de servicii suport (-0,6 puncte procentuale), activități de spectacole, culturale și recreative, reparații de produse de uz casnic și alte servicii (-0,6 puncte procentuale).

Volumul și contribuția impozitelor nete pe produs s-au majorat cu 0,9, respectiv cu 0,1 puncte procentuale.

Din punctul de vedere al utilizării PIB, modificări semnificative ale contribuției la creșterea PIB în trimestrul III 2015, între cele două estimări, au înregistrat: cheltuiala pentru consumul final al administrațiilor publice, de la +0,5% la +0,3%, ca urmare a reducerii volumului său de la 104,0% la 102,4%, importul de bunuri și servicii, de la +1,2% la +1,4%, ca urmare a creșterii volumului său de la 103,1% la 103,6% și exportul de bunuri și servicii de la +0,4% la +1,8%, ca urmare a creșterii volumului său de la 100,9% la 104,6%.

Comisia Națională de Prognoză (CNP) a revizuit în creștere la 3,6% proiecția privind avansul Produsului Intern Brut (PIB) pentru 2015 și a menținut la 4,1% estimarea privind creșterea economică în 2016, potrivit variantei de toamnă a Prognozei pe termen mediu 2015 — 2019 dată publicității în noiembrie 2015. În varianta preliminară de toamnă, publicată în luna septembrie 2015, instituția prognoza un avans al PIB de 3,4% în 2015 și de 4,1% în 2016. În primăvară, proiecțiile CNP indicau o creștere economică de 3,3% în 2015 și de 3,4% în 2016.

Sursa: agerpres.ro

Read more

Plata integrală a subvențiilor pe suprafață către fermierii români va începe cel mai probabil în luna martie, a anunțat, joi, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu.

‘În urma analizei pe care am avut-o cu Agenția de Plăți și cu furnizorul de soft pentru modulul de plăți într-o primă fază, analizând toate cerințele care trebuie îndeplinite, a fost avansată data de 27 aprilie 2016. Ulterior, discutând pe o procedură pe care ne-a impus-o Curtea de Conturi în ceea ce privește elaborarea contractului și stabilirea exactă a detaliilor pentru realizarea modulului respectiv, am ajuns la a câștiga o lună. Sper ca în martie, cel târziu, să începem plățile’, a explicat ministrul Agriculturii.

Plata avansului pe suprafață a fost acordată cu întârziere din cauza unor disfuncționalități ale sistemul informatic care controlează distribuția subvențiilor, angajații APIA fiind nevoiți să prelucreze manual o parte din cererile depuse de fermieri. Consorțiul SIVECO-Teamnet este dezvoltatorul modulului cu care lucrează APIA, iar pentru plata integrală a subvenției este nevoie de un nou modul informatic ce trebuie realizat tot de asocierea SIVECO — Teamnet, în baza unui contract-cadru din 2014, în valoare totală de 28 milioane euro fără TVA.

Potrivit datelor APIA, până la termenul limită, 30 noiembrie, peste 602.000 de fermieri care au depus cereri de plată în cadrul Schemei de Plată Unică pe Suprafață (SAPS) — Campania 2015 au primit 255,448 milioane de euro drept avans pentru o suprafață de 5,75 milioane de hectare.

Cuantumul pentru plata SAPS — Campania 2015 este de 77,42 euro/ha, potrivit Hotărârii de Guvern nr. 900 privind reglementarea unor măsuri financiare temporare pentru stimularea gradului de absorbție a fondurilor alocate pentru agricultură aferente schemelor de plăți directe și pentru măsuri de piață în agricultură, precum și a ajutoarelor specifice care se finanțează din Fondul European de Garantare Agricolă.

Plata în avans poate fi acordată în procent de până la 70% din valoarea totală a plăților directe iar România a acordat un avans de aproximativ 53 euro/ha.

Sursa: agerpres.ro

Read more
PARLAMENTARII PSD DE ARAD FAC APEL LA SPIRITUL CIVIC AL ARADENILOR, PENTRU A DONA SANGE

Deputatul PSD Dorel Căprar şi senatorul Mihai Fifor reacţionează la criza acută de sânge RH negativ de la Centrul de transfuzie sanguină din Arad, în situaţia în care dacă ar apărea o urgenţa majoră, specialiştii de la centru ar fi nevoiţi să ceară sânge de la alte centre din ţară. „Ne întrebăm de unde atâta indolenţă din partea conducerii Consiliului Judeţean, în a cărei administrare se găseşte Spitalul Judeţean, implicată în tot felul de jocuri politicianiste de culise, în loc să gestioneze probleme de o asemenea gravitate, care pun în pericol vieţile pacienţilor. Ce înseamnă situaţie critică pentru aceşti domni politicieni, în condiţiile în care Stocul de Rh Negativ este pe avarie de aproximativ o săptămână?”- afirmă deputatul Dorel Căprar. „Împreună cu colegul meu Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad, vom demara o amplă acţiune civică pentru donarea de sânge, la care chemăm arădenii să ni se alăture. Nu e populism, nu e politicianism, este doar ceva ce fiecare cetăţean ar trebui să facă în mod constant. Să fie în sprijinul aproapelui său!” a conchis senatorul Mihai Fifor.

 

Read more
Actiunile Renault au cazut. Compania este acuzata de emisii trucate!

Acțunile constructorului de automobile Renault erau în cădere liberă, joi, pe Bursa de la Paris, după ce s-au anunțat efectuarea unor percheziții ce ar putea avea legătură, potrivit sindicatului grupului francez, cu „consecințe ale scandalului motoarelor trucate ale Volkswagen”.

Constructorul francez a confirmat, joi, că serviciile franceze antifraudă au efectuat mai multe percheziții, dar a dat asigurări că nu a fost depistat niciun program de trucare a noxelor la motoarele sale diesel care au fost verificate în cadrul acestor investigații, care sunt o consecință a scandalului Volkswagen.

Acţiunile Renault au scăzut joi și cu 20% la Bursa de la Paris, după ce mai multe sedii ale companiei au fost percheziţionate de inspectorii Fiscului. Aceştia au ridicat de acolo mai multe calculatoare, dar nu se ştie cu certitudine dacă pecheziţiile au legătură cu scandalul noxelor. Conducerea Renault nu a comentat acest lucru, dar dacă se va confirma, ar fi un nou scandal de răsunet care loveşte industria auto.

Anul trecut, Volkswagen a recunoscut că a păcălit testele de poluare. A instalat pe 11 milioane de maşini diesel un program care schimbă rezultatele acestor teste, lucru ce ar putea costa compania zeci de miliarde de dolari. (digi24.ro)

Read more
ELEVII NU POT FI SANCTIONATI PERNTRU CA NU POARTA UNIFORMA

Lipsa uniformei nu e un motiv pentru scăderea notei la purtare, a declarat Marian Banu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti. Reacţiea vine ca urmare a faptului că o şcoală din Capitală a fost amendată de CNCD pentru „discriminare indirectă”.

„Lipsa uniformei nu este un motiv de scădere a notei la purtare. Există o obligativitate ca fiecare unitate de învățământ să aibă o ținută adecvată, decentă, care poate fi o uniformă, un veston, un ecuson, dar, dacă cineva nu vine cu uniformă sau nu poartă uniformă, nu poate să fie amendat sau să i se scadă nota la purtare. Există o prevedere prin care unitățile de învățământ au obligația ca elevii să poarte elemente vestimentare care se aprobă la începutul anului școlar în Consiliul de Administrație și în care se cere și opinia părinților și a comunității locale. Noi putem să prevedem în regulamentul școlar că este obligatorie o ținută vestimentară sau elemente vestimentare, dar nu puteam sancționa elevii că vin fără uniformă, pentru că trebuie să avem în vedere cauzele pentru care elevul vine fără uniformă”, a explicat Banu.

O instituţie şcolară din Bucureşti a fost amendată cu 1.000 de lei pentru că regulamentul şcolii permitea sancţionarea cu scăderea notei la purtare a elevilor care nu vin în uniformă la şcoală.

Potrivit CNCD, „regulamentul unei școli gimnaziale din București care prevede obligativitatea purtării uniformei școlare și sancționează nerespectarea acestei norme cu scăderea notei la purtare și cu trecerea absenței nemotivate pentru ziua respectivă reprezintă discriminare indirectă”.

Hotărârea CNCD poate fi atacată în instanță.

 

Sursa: evz.ro

 

Read more
BILANTUL LUCRARILOR DE AMENAJARE LA TRASEELE TURISTICE MONTANE DIN JUDETUL ARAD IN ANUL 2015

Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Arad, serviciu de utilitate publică aflat în subordinea Consiliului Județean Arad, în anul 2015, a continuat lucrările de amenajare la traseele turistice montane din județul Arad. Principalele obiective au fost zona de vest a Munților Zărandului în jurul Complexului Turistic Căsoaia cu acces dinspre Șiria, Feredeu, Covăsâț, Ghioroc, Cladova și Șoimoș și din arealul Stațiunii Moneasa, Munții Codru-Moma, zonele cele mai frecventate de către amatorii de drumeții montane și mountainbike.

Astfel, pe parcursul anului 2015, membrii Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Arad au reabilitat cca. 150 de km de poteci turistice prin refacerea semnelor de marcaj, montarea de indicatoare și de panouri informative. Lucrările de amenajare au fost suportate din bugetul alocat Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Arad de către Consiliul Județean Arad.

La refacerea semnelor de marcaj, conform normelor privind amenajarea traseelor turistice montane, pentru a facilita orientarea turiștilor pe timp de noapte au fost utilizate materiale reflectorizante. Pentru a ușura orientarea turiștilor au mai fost instalate 14 panouri informative și 74 de stâlpi cu 174 de indicatoare turistice. Stâlpi cu indicatoare au fost instalați la intrările în trasee, cât și în intersecțile de pe parcursul acestora. Acestea conțin informații despre direcția de mers, distanța ce a mai rămas de parcurs din traseu, cât și timpul de mers necesar pentru parcurgerea traseului. De asemenea pe indicatoare au fost incluse și pictograme cu recomandări pentru drumeție, mountainbike, speologie, alpinism și parapantism. Pentru orientarea în teren, la intrarea în traseele care pornesc din Stațiunea Moneasa, Complexul Turistic Căsoaia și localitățile Șiria, Covăsânț, Ghioroc și Șoimoș au fost montate panouri informative cu hărțile zonei, iar la cele 3 cetăți medievale ale județului, Șiria, Șoimoș și Dezna, au fost montate panouri informative cu istoricul cetăților.  Realizarea panourilor nu ar fi fost posibilă fără sprijinul Asociației Condor Club Arad și a secției de arheologie a Complexului Muzeal Arad, care au pus la dispoziția serviciului hărțile și informațiile necesare la realizarea panourilor. Mare parte a panourilor au fost realizate printr-un proiect de ecoturism, cu fonduri nerambursabile derulat de Asociația Condor Club Arad cu sprijinul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Arad.

Pentru anul 2016, dorim ca odată cu sosirea primăverii, Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Arad să poată continua lucrările de amenajarea a traseelor turistice din Munții Zărandului, Codru-Moma și zona Muntele Găina, astfel încât turiștii să aibă parte de o drumeție cât mai plăcută în condiții de siguranță.

 

Read more