News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Tratamentul fără interferon, pe lista medicamentelor gratuite, acordate de guvern

Guvernul a decis introducerea unor noi molecule în lista medicamentelor compensate și gratuite, printre care și cele pentru tratamentul fără interferon al hepatitei cronice virale C și a cirozei hepatice C, care astfel vor putea fi acordate bolnavilor cu stadiu de fibroza F4.

Decizia a fost luată astăzi, în ședința Executivului, prin aprobarea unei Hotărâri care modifică şi completează Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate.

Măsura este posibilă ca urmare a încheierii contractului cost-volum-rezultat, în  data de 1 octombrie, între Casa Națională de Asigurări de Sănătate și unul dintre Deținătorii Autorizației de Punere pe Piață. Începând de săptămâna viitoare, pacienţii pot începe investigațiile necesare pentru a fi depuse la dosarul medical, în vederea aprobării tratamentului fără interferon.

România se aliniază astfel țărilor europene care au introdus noua terapie pentru  hepatita C, având în vedere că tratamentele inovatoare pentru afecţiunile hepatice tip C au fost introduse recent de sistemele de sănătate din Europa.

Tot prin actul normativ adoptat astăzi se introduc noi molecule pentru:

Ø  Tratamentul pacienților incluși în Programul național de oncologie (Pazopanib, Crizotinibum, Brentuximab Vedotin, Dabrafenibum, Abirateronum),

Ø  Tratamentul asiguraților cuprinși în Programul național de diagnostic și tratament pentru boli rare, afecțiunea Hipertensiune pulmonară (Macitentanum și Riociguat),

Ø  Tratamentul copiilor care suferă de artrită idiopatică juvenilă (Tacilizumabum și Adalimumab.

Read more
3.000 DE INFRACTORI ROMANI AU FOST ARESTATI IN EUROPA, IN 2015

Trei mii de conaţionali au fost arestaţi în străinătate în acest an, potrivit datelor Ministerului de Externe. Organizaţi în grupări bine puse la punct, mulţi dintre infractorii români au dat spargeri de milioane de euro în magazine de lux, au făcut trafic de persoane ori au furat cabluri electrice şi au lăsat astfel oraşe întregi fără curent şi transport. Ţările în care operează, în general, aceste clanuri sunt Spania, Italia şi Marea Britanie.

Ioan Clămparu sau, aşa cum era cunoscut în lumea interlopă, „Cap de Porc”, a fost considerat, mulţi ani, unul dintre cei mai periculoşi infractori din Spania. Reţeaua pe care a construit-o în decursul a 15 ani i-a adus milioane de euro din trafic de persoane şi de droguri.

Liderul clanului Clămparu a fost condamnat în Spania la 30 de ani de închisoare cu executare, dar pedeapsa i-a fost înjumătăţită după apel. Pe 17 aprilie, anul acesta, Ion Clămparu a fost adus în ţară, pentru a ispăşi cei 13 ani de detenţie la care l-au condamnat judecătorii români.

Ion Clămparu este închis acum la penitenciarul de maximă siguranţă Rahova. Surse judiciare susțin că afacerile sale au fost reluate de foștii săi locotenenți.

Spania, Elveţia, Franţa, Danemarca, Suedia şi Italia au fost terorizate ani buni de clanul Cordunenilor, originar din Iaşi. Între 2002 şi 2009, membrii grupării au dat zeci de spargeri, unele de o violenţă extremă. O parte dintre ei sunt acum după gratii, alţii încă mai activează în zona Moldovei, potrivit unor surse din Poliţie.

Doar în unul din numeroasele dosare penale în care apare clanul Cordunenilor, prejudiciul se apropie de două milioane de euro.

Astfel de lovituri a dat, în Marea Britanie şi Franţa, banda cunoscută sub numele de „Academia Infractorilor”. Extrem de disciplinaţi, aceştia au jefuit în mai puţin de un minut un magazin Vacheron Constantin din Paris, de unde au plecat cu mai multe ceasuri de lux, în valoare de un milion şi jumătate de euro. Niciunul dintre ceasurile de lux furate de la celebra firmă eleveţiană nu a fost recuperat. Bunurile confiscate de la membrii Academiei Infractorilor nu acoperă nici măcar un sfert din prejudiciu.

Găştile de hoţi români au pus în pericol şi securitatea transporturilor sau pe cea energetică în ţările în care au dat spargeri. Sute de metri de cabluri electrice au fost furate şi astfel a fost blocată circulaţia trenurilor între Barcelona şi Madrid. O altă grupare de hoţi a lăsat fără curent un întreg orăşel de lângă Torino, Italia.

Sursa: digi24.ro

Read more
TRAIAN IGAS: „LA CONOP SE VEDE MUNCA OMULUI GOSPODAR”

Senatorul Constantin Traian Igaș a participat, la invitația primarului Petrică Moldovan, la inaugurarea Căminului Cultural din Conop, localitate aflată în colegiul senatorial. Senatorul de Valea Mureșului a participat la inaugurările obiectivelor din Conop, așa cum a făcut în toate ocaziile de acest fel din colegiul său și din județul Arad.

“Oamenii gospodari sfințesc locul, iar primarul Petrică Moldovan este un om foarte gospodar care a luptat pentru comuna pe care o păstorește. A reușit să reabiliteze acest Cămin Cultural cu sprijin atât din partea Guvernului, în anul 2009, cât și din partea Consiliului Județean. A făcut toate eforturile pentru Conop, a început tot ce era necesar pentru un trai frumos în comună iar acolo unde a fost necesar, a completat din bugetul local pentru a finaliza cele începute. Pentru toate aceasta trebuie apreciat. Îmi aduc aminte de localitatea Conop din perioada în care nu avea nici primărie reabilitată, nici școala de lăngă Primărie, nici drumuri asfaltate la Milova, nici Cămin Cultural renovat. Astăzi toate sunt făcute. Îmi aduc aminte când spuneam că trebuie să fie o legătura peste Mureș și acum îl avem, astăzi avem un pod peste Mureș. Cu sprijinul Consiliului Județean, cu sprijinul fiecăruia dintre noi, parlamentari de Conop, fiecare după puterea pe care am avut-o am pus umărul la dezvoltarea acestei localități”, a declarat senatorul de Valea Mureșului, Constantin Traian Igaș.

Dezvoltarea localității Conop nu stă pe loc. Primarul are multe proiecte începute și multe dintre ele sunt în faza finală, de dare în folosință. Pe lângă Căminul Cultural inaugurat duminică, 18 octombrie, recent a fost inaugurată și Școala din Milova și grădinița. Nu peste mult timp va fi încheiată și renovarea Școlii V-VIII din Conop. “În 2009, Căminul Cultural se afla într-o stare foarte proastă, dacă nu reușeam să obțin sprijin de la Guvern pentru acoperiș, am fi avut probleme în a menține clădirea. Mai apoi a venit sprijinul din partea Consiliului Județean și cu un ultim efort din bugetul local am reușit să reabilităm complet clădirea. Sprijinul din partea Consiliului Județean a fost constant, atât pentru cămin, cât și pentru școala din Milova și drumul comunal între Chelmac și Belotinț. Le mulțumesc tuturor celor care au pus umărul la dezvoltarea comunei, de la Consiliul Județean, la parlamentari, la reprezentanți ai Guvernului”, este de părere primarul Petrică Moldovan.

Read more
VOLKSWAGEN S-AR PUTEA CONFRUNTA CU AMENZI RIDICATE DACA SE CONFIRMA CA A REALIZAT MAI MULTE VERSIUNI ALE SOFTULUI

Volkswagen a realizat câteva versiuni ale softului care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul, ceea ce sugerează o acțiune premeditată, cunoscută de mulți șefi ai grupului german.

Până acum, VW a susținut că un mic grup de directori a supervizat instalarea softului care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. Publicația germană ‘Der Spiegel’ susține că investigațiile au dezvăluit că sunt implicați în scandal în jur de 30 de directori.

VW ar fi realizat timp de șapte ani aceste dispozitive ilegale pentru patru tipuri de motoare diesel, un director al companie știa de aceste dispozitive, susțin sursele.

Purtătorii de cuvânt ai VW din Europa și SUA au refuzat să comenteze informația, citând investigațiile în derulare derulate de companie și autoritățile de reglementare în ambele regiuni. Întrebat de numărul persoanelor care ar fi știut de softul ilegal, un purtător de cuvânt al VW de la sediul central din Wolfsburg, Germania, a declarat: ‘Lucrăm intens pentru a afla cine știa, când și ce, dar este încă prea devreme pentru a da declarații’.

Unii experți susțin că utilizarea mai multor versiuni ale softului indică posibilitatea implicării unui număr ridicat de angajați. Numărul persoanelor implicate în scandalul emisiilor este un indiciu cheie pentru anchetatori deoarece ar putea afecta mărimea potențialelor amenzi și modificarea structurii de conducere a VW, a declarat analistul Arndt Ellinghorst, de la Evercore ISI.

Grupul auto german Volkswagen este implicat într-un scandal de amploare, după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. Scandalul a forțat demisia directorului general Martin Winterkorn, care a fost înlocuit cu Matthias Muller, directorul Porsche.

Portofoliul Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi și Bugatti, dar și camioanele MAN și Scania.

Sursa: agerpres.ro

Read more
EUROSTAT” ROMANII SUNT CEI MAI EXPUSI LA RISCUL DE SARACIE SI EXCLUDERE SOCIALA

România se clasează pe primul loc în UE într-un top privind riscul de sărăcie și de excludere socială în 2014, arată date ale Eurostat.

În Uniunea Europeană o persoană din patru este supusă acestui risc. În trei state membre, mai mult de o treime din populație este vulnerabilă: România (40,2%), Bulgaria (40,1%) și Grecia (36%).

La polul opus, cel mai mic risc de sărăcie și excludere socială se înregistrează în Cehia (14,8%), Suedia (16,9%), Olanda (17,1%), Finlanda (17,3%) și Danemarca (17,8%).

Pe de altă parte, România este una dintre țările care au înregistrat cele mai mari progrese în privința reducerii acestui risc, între 2008 și 2014. Reducerea a fost de patru puncte procentuale, mai mare fiind doar în Polonia, de 5,8%.

În schimb, în 14 state membre, riscul de sărăcie și excludere socială a crescut între 2008 și 2014, cele mai mari creșteri fiind înregistrate în Grecia (7,9%), Spania (4,7%) , și Cipru (4,1%).

Procentul populației din UE afectată de acest risc a crescut în perioada 2008-2014 de la 23,8% la 24,4%.

Read more
A INCEPUT CURATENIA DE TOAMNA IN MUNICIPIUL ARAD

Primăria Municipiului Arad anunță că în perioada 15.10.2015-30.11.2015 se va desfășura acțiunea edilitară „Curățenia de Toamnă 2015“. Se vor executa lucrări de întreținere a spațiilor verzi- colectarea și transportul deșeurilor vegetale, toaletări și recepări de arbori și arbuști, repararea mobilierului urban, curățenie pe platformele gospodărești, reparații și întreținere iluminat public, reparații carosabil și marcaje rutiere, verificare/înlocuire indicatoare rutiere, colectare deșeuri DEEE.

Programul de curățenie pe cartiere este următorul:

15-17 octombrie ALFA

19- 20 octombrie- Micălaca 300

22- 26 octombrie Micălaca zona 100, 200

27-29 octombrie Micălaca 500-700

30 octombrie – 03 noiembrie Vlaicu – partea stângă

04- 07 noiembrie- Vlaicu – partea dreaptă

09- 10 noiembrie Aradul Nou

11- 12 noiembrie – Confecții

13-14 noiembrie– Grădiște

16-17 noiembrie- zona str. 6 Vânători

18- 19 noiembrie zona Romanilor

20-24 noiembrie – Centru dreapta (zona delimitată de străzile Bd. Revoluției, Podgoria, Praporgescu, Polivalentă, Iuliu Maniu, Ineului, Mărțișor, Bihorului)

25- 30 noiembrie –Centru stânga (zona delimitată de străzile Banu Mărăcine, A. Șaguna, Kogălniceanu, Dornei, P/ța Arenei, Bd. Revoluției)

Invităm pe această cale asociațiile de proprietari, persoanele fizice cât și cele juridice să se implice alături de echipele edilitare în activitățile Curățeniei de Toamnă în zonele de reședință.

Read more
FLORIN TRIPA: „PNL PLIMBA SPITALUL JUDETEAN VIRTUAL PRIN TOT JUDETUL!”

PNL-PDL conduce judeţul Arad de peste 11 ani, timp în care a lansat o mulţime de proiecte nefinalizate. Pentru multe dintre aceste proiecte, s-au cheltuit bani publici, prin studii de fezabilitate şi strategii. „Impresia generală este că multe studii realizate sunt de fapt un prilej pentru a cheltui bani publici şi un prilej pentru a face afaceri imobiliare de tot felul. Un exemplu este modul în care a fost plimbat prin judeţ un virtual spital judeţean, care ar urma să fie construit în viitor. Vreau să precizez de la început că noi, cei din PSD, considerăm că este nevoie de un spital modern, aşa cum avem nevoie şi de o strategie pentru sănătatea arădenilor. Totuşi, aceste obiective nu trebuie folosite pentru tot felul de afaceri, inclusiv pentru afaceri imobiliare şi creşterea artificială a preţurilor unor terenuri. În anul 2007, reprezentanţii PNL anunţau construcţia unui viitor spital la Zădăreni. Tot în 2007, Consiliul Local Municipal Arad a votat hotărârea prin care se aproba un Plan Urbanistic de detaliu cu privire la «extinderea zonei de locuinţe – Calea Zădăreni, spital clinic şi campus şcolar». De altfel, în 2009, primarul Aradului, Gheorghe Falcă anunţa inclusiv că are un constructor pentru noul spital! În anul 2011, se renunţă la variantele Arad şi Zădăreni, fără prea multe explicaţii, şi se prezintă un studiu de prefezabilitate pentru construcţia unui nou spital judeţean la Şagu. În ciuda votului împotrivă dat de către opoziţia de atunci, administraţia PDL, astăzi PNL, a mers înainte cu proiectul Şagu. Zilele acestea, citim cu stupoare declaraţia preşedintelui interimar al CJA care ne spune, oarecum vag, că noul spital ar trebui construit undeva aproape de autostradă. Ce să înţelegem de aici? Că s-a schimbat din nou schimbarea şi că spitalul virtual va fi plimbat din nou? Credem că este suficient faptul că reprezentanţii PNL au privit până acum problemele Spitalului Judeţean prin prisma traficului de influenţă şi ca pe o sursă de şpăgi, conform probelor administrate de DNA. Credem că este nevoie de responsabilitate, de evaluarea nevoilor arădenilor şi cumpănirea modului în care sunt cheltuiţi banii publici”, a spus consilierul judeţean Florin Tripa, secretarul executiv al PSD Arad.

 

PNL anunţă spital nou la Zădăreni:

 

http://www.aradcity.ro/?x=stiri&id_tip=10&id_stire=1685

 

PUD-ul administraţiei din Arad pentru amplasarea spitalului pe calea Zădăreni

 

http://www.primariaarad.ro/files/proiecte/p310.pdf

 

2009:

 

Primarul Falcă anunţă că are un constructor pentru Spitalul Judeţean la Arad, pe calea Zădăreni:

 

http://www.domnuleprimar.ro/ARAD-Primarul-Falca-are-constructor-pentru-Spitalul-Judetean-vrea-noua-linie-tramvai-Zilele-Aradului-sunt-numarate-200-administratori-bloc-sedinta-dpe-s57-a6791.htm

 

2011

 

Administraţia PDL (acum PNL) anunţă studii pentru realizarea Spitalului Judeţean la Şagu

 

http://www.vestic.ro/articol_21031/propunere-noul-spital-clinic-judeean-al-aradului-se-va-construi-la-agu.html

 

http://arad.citynews.ro/lifestyle-16/autoritatile-judetene-vor-sa-construiasca-un-spital-la-sagu-206049

 

2015:

 

Preşedintele interimar al CJA a uitat de varianta Şagu şi spune că spitalul va fi „într-o zonă cu acces la autostradă”

 

http://newsar.ro/studiu-finalizat-la-spitalul-judetean-peste-jumatate-dintre-pacienti-sunt-nemultumiti-sau-foarte-nemultumiti/

 

 

Read more
PRIMA SEARA A FESTIVALULUI FARAD S-A BUCURAT DE UN PUBLIC NUMEROS

Festivalul de film documentar fARAD, ediția a doua, a debutat aseară cu filmul Primarul chinez, o producție chineză în regia lui Hao Zhu. Filmul urmărește povestea noului primar al orașului Datong, care dorește să transforme vechiul centru minier într-un magnet cultural și turistic. Pe de altă parte, filmul suprinde destinele locuitorilor și raportarea acestora la planurile primarului.

 

Acest prim film al fARAD, ediția 2015, a atras un public numeros, sala Cinematografului Arta fiind ocupată la capacitate maximă de cinefilii arădeni. De asemenea, publicul s-a putut bucura de prezența lui Mihai Chirilov, președintele boardului FARAD și a Monei Nicoară, directorul artistic al festivalului.

 

Arădenii sunt invitați și astăzi, de la ora 17.00, la Cinematograful Arta, Str. Vasile Alecsandri nr. 2, pentru a urmări trei documentare de excepție, apreciate și premiate la reputate festivaluri internaționale de film.

 

Programul fARAD de vineri, 16 octombrie :

 

Ora 14.00

Zona fARAD : Cine are nevoie de documentar?

 

Conversație cu Mona Nicoară și Mihai Chirilov despre identitatea, conținutul și ambițiile festivalului arădean. Zona fARAD este o platformă de întâlniri și mese rotunde dedicate filmului documentar.

 

Cafeneaua KF, Piața Avram Iancu

 

Ora 17.00

 

Secretul nasturelui de sidef (The Pearl Button)

Chile-Franța-Spania, 2014, 82 min.

  1. Patricio Guzman

Ursul de argint – Berlin, 2015

 

Chile este definit de apă. Oceanul nu este doar o graniță care îi delimitează teritoriul, ci și un recipient pentru istoria lui colonială și post-colonială, pentru memoria colectivă a locului. Prin vocea unică, literară, și imaginile sublime ale lui Guzman, apa devine un personaj in sine care construiește și, în același timp pune la îndoială o întreagă identitate națională. Un film poetic și profund făcut de unul dintre maeștrii incontestabili ai documentarului contemporan.

 

Ora 19.00

 

Amy

Marea Britanie-SUA, 2015, 128 min.

  1. Asif Kapadia

Cannes 2015

 

Constituit exclusiv din imagini de arhivă, fără niciun cadru filmat în prezent, acest documentar reușește să creeze o intimitate specială cu subiectul lui : cântăreața de jazz Amy Winehouse, a cărei carieră meteorică și moarte subită, deși amplu documentate și disecate de tabloidele vremii, nu au fost înțelese în toată complexitatea lui emoțională. Povara celebrității pentru o simplă fată de la periferia Londrei cu un talent artistic excepțional este înfățișată cu aceeași delicatețe și rigoare formală prezente și în filmul despre Ayrton Senna al aceluiași regizor, premiat la Sundance.

 

Ora 21.30

 

Bondoc

România, 2015, 86 min.

  1. Mihai Mincan, Cristian Delcea, Mihai Voinea

TIFF 2015

 

Cu răbdare, umor și mult respect, trei regizori români își urmăresc protagonistul, Dan Bondoc, un maestro de șah de 78 de ani care își împarte viața între nostalgiile legate de cei morți și dorința foarte vie de a-i bate pe cei mai tineri într-un turneu dedicate unui regretat prieten, și el maestro de șah. În peisajul filmelor cu competiții, populate îndeobște de liceeni, acst documentar surprinde prin profunzimea meditației asupra a ceea ce înseamnă să câștigi împotriva ta însuți și împotriva timpului.

 

 

Despre festival

Un festival de film documentar original în peisajul național, a cărui identitate se inspiră din poziția de frontieră a Aradului, fARAD explorează diverse forme cinematografice de reprezentare a realității și modalității de a transcende limitele și granițele – formale sau naționale. Cu un nume care reunește practica filmului cu numele orașului gazdă, și în același timp sugerează capacitatea de a condensa energie și de a transmite electricitate, fARAD prezintă filme documentare, hibride și experimentale.

 

Tema acestei a doua ediții a festivalului este PORTRET/PEISAJ (PORTRAIT/LANDSCAPE) și este inspirată de constrângerile formale ale documentelor digitale, dar, mai ales, de abordările specifice ale celor mai importante documentare internaționale din ultimul an, care vor fi prezentate publicului arpdean : imaginea pe lung și pe lat, perspectiva de adâncime și unghiul larg, concentrarea pe context sau pe individ.

 

ORGANIZATORI

Centrul Municipal de Cultură Arad

Romanian Film Initiative | FilmETC

111Film

 

Read more
IUSTIN CIONCA: „PONTA SI TEODOROVICI ISI RECUNOSC INCOMPETENTA”

Prim-vicepreședintele PNL Arad, Iustin Cionca, a declarat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că premierul Victor Ponta și ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici și-au recunoscut în sfârșit incompetența și vinovăția pentru pierderea a 8 miliarde de euro din fondurile europene nerambursabile.

            „Victor Ponta şi Eugen Teodorovici şi-au recunoscut în sfârşit vinovăţia pentru pierderea a 8 miliarde euro din fondurile europene nerambursabile, deşi, prin propaganda de partid a PSD tot încearcă să-i convingă pe români de marile realizări în planul absorbţiei fondurilor europene gratuite. Cei doi vinovaţi ar trebui să recunoască şi faptul că miliardele de euro pierdute înseamnă locuri de muncă mai puţine, salarii mai mici, şcoli şi spitale nemodernizate şi tot mai puţine lucrări de infrastructură”, spune prim-vicepreședintele PNL Arad.

Pe de altă parte, Cionca spune că, de peste un an, Guvernul Ponta mimează absorbţia, emiţând ordonanţe de urgenţă şi hotărâri de guvern care înscriu între obiective atingerea unui grad de absorbţie de 80%, dar a căror eficienţă s-a demonstrat a fi perfect nulă. „Şuvoiul de acte normative emise de Guvernul Ponta nu a făcut decât să bulverseze întreaga structură de implementare a proiectelor cu finanţare europeană şi să birocratizeze şi mai mult procedurile pentru beneficiari, făcând tot mai complicate şi mai puţin atractive proiectele pe bani europeni gratuiţi. Un exemplu elocvent îl reprezintă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2014 privind aprobarea unor măsuri de eficientizare a sistemului de gestionare a instrumentelor structurale în care Guvernul Ponta motiva urgenţa actului normativ pentru a atinge ţinta de 80% privind gradul de absorbţie a fondurilor europene. Ne despart doar două luni până la încheierea cadrului financiar multianual 2007-2013, iar Guvernul Ponta raportează oficial doar 52,74% plăţi efective de la Comisia Europeană”, mai spune Iustin Cionca.

„Trist este faptul că Eugen Teodorovici acuză prostul management de la Ministerul Fondurilor Europene, deşi până de curând el este cel care a condus acest minister, pentru aproape 3 ani. La fel de regretabil este faptul că Guvernul Ponta nu a demarat nici un fel de proiect major de investiţii din fonduri europene nerambursabile, gradul actual de absorbţie de puţin peste 50% fiind realizat pe mulţumită proiectelor demarate în anii 2010-2011, la care Victor Ponta nu a avut nici cea mai mică contribuţie. Ca să-şi ducă recunoaşterea vinovăţiei până la capăt, Victor Ponta şi Eugen Teodorovici să spună în faţa românilor câţi bani au atras şi câte proiecte au demarat din cadrul financiar multianual 2014-2020, din care s-au scurs deja doi ani de zile. Răspunsul îl ştim cu toţii – Zero euro”, a completat Iustin Cionca, adăugând că speră că Guvernul Ponta nu va proceda şi anul acesta ca în anul 2014, atunci când banii alocaţi pentru cofinanţarea fondurilor europene au fost distribuiţi la sugestia lui Liviu Dragnea către clientela de partid şi primarii PSD, în mod netransparent.

Read more
MARIN LUPAS: „DOVADA INCOMPETENTEI: FALCA ISI ATACA PROPRIUL PROIECT PENTRU CET!”

Primarul Falcă se încurcă în propriile minciuni şi propriile greşeli, atunci când încearcă să explice situaţia gravă de la cele două CET-uri arădene. Astfel, Gheorghe Falcă încearcă să dea vina pe Guvern, pe PSD sau pe unele persoane (pe care nu le identifică foarte clar) de la CET pentru lipsa finanţării şi a investiţiilor. „Prezentăm arădenilor o serie de documente, care sunt de fapt publice, şi care arată că administraţia Falcă a adoptat în anul 2012 o strategie de investiţii pentru CET, care prevedea inclusiv atragerea unui investitor privat. Potrivit documentelor şi potrivit declaraţiilor primarului Falcă din 2012, municipalitatea urma să înceapă investiţiile şi abia apoi, pe măsură ce aceste investiţii se aflau în derulare, urma să recupereze o parte din bani din fonduri europene, prin Ministerul Economiei, şi anume un minim de 25% din 48,7 milioane de euro. Domnul primar Falcă ne asigura la momentul respectiv, august 2012, că prin această investiţie preţul de producţie al Gigacaloriei va scădea de la 31,7 euro la 16 euro, prin finalizarea cazanului 2 pe gaze naturale. În 2014, pe pagina de internet a Primăriei Arad se anunţa că următoarea etapă prevede atragerea unui investitor privat care va continua investiţiile în valoare de 40.400.000 de euro, iar primarul Falcă ne asigura printr-o declaraţie că această investiţie va înjumătăţi costurile de producţie. Investiţia urma să se deruleze în trei ani. Nu ştim ce s-a întâmplat între timp, dar după ce CET a finalizat cazanul 2, nu a mai continuat aplicarea strategiei aprobate de CLM cu privire la retehnologizarea CET, potrivit studiului înregistrat în 18.05.2012. Constatăm acum că primarul Falcă îşi atacă propria strategie şi propria soluţie pentru CET, încercând să dea vina ba pe Guvern, ba pe PSD! Este încă o dovadă că Gheorghe Falcă lansează proiecte fără finalitate, cu care încearcă să îi păcălească pe arădeni, sperând că peste ani cu toţii vom uita de aceste proiecte. Noi, cei de la PSD, nu am propus în 2012 soluţia unui investitor privat, dar nici nu ne opunem soluţiei cu investitor privat. Factorii de decizie trebuie să îşi assume responsabilitatea. Noi am cerut în mod constant administraţiei Falcă o strategie care să salveze CET-urile şi să reducă preţul mare suportat de arădeni pentru căldură şi apă caldă. Vedem acum foarte clar cum strategia primarului Falcă pentru CET este atacată şi desfiinţată chiar de către el însuşi! Este limpede că partea de investiţie care trebuie suportată din fonduri europene prin Ministerul Economiei avea rolul de a sprijini o investiţie care nu a mai fost realizată. Deci, dânsul nu poate pretinde ca aceşti bani, destinaţi cofinanţării pentru o investiţie, să fie destinaţi acoperirii unor pierderi ale celor două CET-uri. Încă o dată, se dovedeşte că primarul Falcă poartă responsabilitatea principală pentru dezastrul de la CET!”, a spus consilierul municipal PSD, Marin Lupaş.

Read more