News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

Aproximativ 2000 de persoane au participat, sâmbătă şi duminică, la cea de a II-a ediţie a Festivalului Părădăicilor organizată la castelul din Macea aparţinând Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”.
Organizatorii au prezentat standuri cu diverse soiuri de tomate şi alte legume, dar şi o gamă variată de produse tradiţionale din judeţul Arad, cum ar fi ţuica de Chisindia, salamul de Nădlac, plăcinta întinsă de Turnu, găluştele slovăceşti şi vinurile din Podgoria Aradului. De asemenea, mai mulţi producători au fiert bulion la faţa locului, sub privirile curioşilor.
„Mă bucur că festivalul a ajuns la cea de a doua ediţie, lucru care mă face să cred că el s-a înscris deja în suita manifestărilor tradiţionale de pe raza judeţului Arad”, a declarat preotul Tudor Budeanu, preşedintele Asociaţiei pentru Conservarea Culturii în Mediul Rural – principalul organizator al evenimentului. La festival au participat şi oficialităţi de la nivel local şi judeţean.
După o evaluare a produselor expuse, o comisie i-a premiat pe cei mai merituoşi participanţi. Bineînţeles că roşiile de Macea au fost cele mai apreciate, membrii juriului având de ales dintr-o mare varietate de sortimente.
„Anul acesta festivalul nostru, al măcenilor, a fost mai bine organizat, am avut expozanţi din alte judeţe, nu doar din Arad. Am avut şi oaspeţi din Ungaria, din localitatea Elek – a fost la noi chiar primarul, însoţit de o delegaţie –, care au pregătit un delicios gulaş din creste de cocoş. De asemenea, am avut oaspeţi şi din Franţa iar un profesor universitar a ţinut un mic discurs în limba franceză. De aceea, inima şi sufletul meu de măcean s-au umplut de bucurie şi satisfacţie”, a declarat Ioan Ardelean, care alături de Gheorghe Otlăcan, Emil Otlăcan, Gheorghe Don, Nicu Hornea,Vasile Creţ şi Bogdan Ardelean au pus bazele acestui festival.
Festivalul s-a terminat cu cântec joc şi voie bună, în compania celor de la Rapsozii Zărandului, Gabi Bârsăuan, Dan Onica, Fraţii Roşu, Sonor Band, Blassito Bar şi a ansamblurilor „Podgorenii” din Covăsânţ, „Păstrătorii tradiţiei” din Pecica şi a dansatorilor de la Şofronea.
Festivalul Părădăicilor a fost organizat de Asociaţia pentru Conservarea Culturii în Mediul Rural, Consiliul Judeţean Arad, Centrul Cultural Judeţean Arad, Primăria Macea, Consiliul Local Macea şi Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”, partener media al evenimentului fiind NEWS-AR şi portalul Bucătar Maniac.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *