News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

tripa1-618x480

PSD Arad îl îndeamnă pe Adrian Ţolea să înţeleagă că nu este nici publicist-comentator, nici propagandist de ocazie, ci are o serie de obligaţii faţă de arădeni care îi revin potrivit funcţiei pe care o ocupă. „Este jenant că arădenii sunt agresaţi cu tot felul de opinii, unele mincinoase, altele tendenţioase, exprimate de oameni ca Adrian Ţolea. Nu cred că poziţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean este o tribună de la care Adrian Ţolea să ne transmită tot felul de cugetări despre problemele naţionale, despre parlamentari şi despre Codul Penal. Ar fi bine ca din funcţia pe care o ocupă, să facă lucruri bune pentru arădeni. Din păcate pentru Adrian Ţolea, se pare că activitatea egală cu zero de până acum l-a făcut să cadă până şi în dizgraţia preşedintelui CJA care face parte din acelaşi partid ca şi dânsul. Este absolut jenant că Ţolea, un notoriu traseist politic, încasează un salariu din bani publici şi îşi petrece timpul transmiţând comunicate politice jenante şi, pe alocuri, mincinoase. De exemplu, este o minciună penibilă faptul că Guvernul a alocat zero lei pentru însoţitorii persoanelor cu handicap, avem alocări de peste 70% din necesar pentru judeţul Arad. Fondurile pentru plata însoţitorilor persoanelor cu handicap trebuie să vină, potrivit legii, de la Guvern, consilii judeţene şi consilii locale. Treaba lui Adrian Ţolea este să aloce cofinanţare care îi revine Consiliului Judeţean, nu să facă pe demagogul şi să analizeze ce face Guvernul. Aşa cum o minciună penibilă este aceea că Guvernul acordă zero bani pentru investiţii, după cum foarte bine ar trebui să ştie Adrian Ţolea dacă ar catadicsi să facă treaba pentru care arădenii îl plătesc. La un an de la alegerile parlamentare, ar fi cazul ca Adrian Ţolea să treacă peste frustrările generate de faptul că nu a fost lăsat să candideze pentru o funcţie de parlamentar. Oricât s-ar strădui, avem sentimentul că agresivitatea verbală şi promovarea unui limbaj de lemn construit de PDL îl vor adânci pe Adrian Ţolea în frustrările care îi dau insomnii”, a spus secretarul executiv al PSD, Florin Tripa.

 

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *