News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

În noaptea de 27/28 decembrie a.c., în jurul orei 1.00, la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad a fost semnalat un caz de furt, în zona Combinatului Chimic din localitatea Vladimirescu, judeţul Arad.

Ca urmare a sesizării, un echipaj de jandarmi s-a deplasat la faţa locului, unde l-a depistat pe Nicolae B., în vârstă de 52 ani, din localitate, în timp ce tăia, cu ajutorul unui fierăstrău, componente din piese metalice găsite în combinat. Pentru a nu fi auzit şi prins, cel în cauză a uns pânza fierăstrăului cu ulei. A intenţionat să transporte, cu ajutorul unei biciclete, cantitatea de 300 kg de fier tăiată, însă nu a mai apucat să-şi ducă la sfârşit acţiunea.

Jandarmii i-au întocmit bărbatului actele premergătoare în vederea începerii urmăririi penale, fiind susceptibil de săvârşirea infracţiunii de ”furt calificat”. Întreaga cantitate de fier a fost restituită proprietarului.

Dosarul cu actele premergătoare vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, pentru continuarea cercetărilor.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *