News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Mierea românească, un antibiotic mai puternic decât mierea Manuka Mierea românească, un antibiotic mai puternic decât mierea Manuka
Please follow and like us:
Pin Share

Mierea românească este un antibiotic chiar mai puternic decât mierea Manuka, produsă în Noua Zeelandă și celebră în lume pentru calitățile sale antibacteriene. Comparația a fost făcută în laboratoare din România și Elveția. Pe baza acestor rezultate, doi cercetători din Oradea vor să producă un supliment alimentar pe bază de miere.

Mai multe tipuri de miere din România, Elveția și Noua Zeelandă au fost analizate în laboratoare din Oradea, Cluj Napoca și din Elveția. În studiu au fost folosite cele mai cunoscute bacterii: stafilococul auriu și E coli. Iar rezultatele arată că mierea românească are cele mai puternice proprietăți antibacteriene.

Simona Bişboacă – cercetător: Rezultatele au fost surprinzătoare, prin faptul că s-a dovedit prin testări de laborator că mierea românească și cea elvețiană au o activitate antibacteriană similară sau chiar superioară mierii de Manuka.

Cei doi cercetători orădeni implicați în proiect vor să lanseze un produs antibacterian pe bază de miere.

Ionuţ Bişboacă – cercetător: Scopul a fost să demonstrăm noi, în primul rând pentru noi, că mierea românească este net superioară unei mieri aduse de peste mări și țări.

În ciuda numeroaselor proprietăți binefăcătoare ale mierii, în România consumul este mult sub media europeană.

Cristina Mateescu – președinta comisiei de apiterapie Apimondia: Acum 30 de ani, nivelul consumului de miere în România era doar de 50 de grame. Din fericire, în ultimii ani să spunem că a crescut spre nivelul a 500 de grame consum pe cap de locuitor, ceea ce înseamnă foarte puțin comparativ cu alte state din Uniunea Europeană, ca să nu vorbim de alte state din lume, unde prin tradiție, prin arta culinară, mierea se consumă la cantități de peste un kilogram, un kilogram și jumătate, chiar două kilograme pe cap de locuitor.

Maria Popa – producător de miere: Asta e din munții pădurea Craiului, zona noastră, Dobrești, este o miere de castan, care este bună pentru circulația sângelui, pentru ficat, osteoporoză, tensiune

Dr. Oana Pop – medic diabetolog: Stimulează inclusiv creșterea imunității. De exemplu, propolisul se folosește foarte mult în aceste afecțiuni și chiar există și derivate din miere și propolis care se folosesc ca și adjuvante la o terapie respiratorie.

Un borcan de 250 de grame cu miere românească costă între 25 și 30 de lei. Celebra miere Manuka, din Noua Zeelandă, se vinde cu peste 100 de lei borcanul.

Sursa: digi24.ro

webeditor

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *