News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Mihai Constantinescu, decorat post-mortem Mihai Constantinescu, decorat post-mortem
Please follow and like us:

Înmormântarea lui Mihai Constantinescu, care a murit marți, la vârsta de 73 de ani, va avea loc joi, la ora 14.00, la Cimitirul Ghencea Militar din București. Joi dimineață, Klaus Iohannis a semnat decretul de decorare post-mortem cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler pentru Mihai Constatinescu în semn de apreciere pentru întreaga carieră a artistului.

Sicriul cu trupul neînsuflețit al interpretului și compozitorului de muzică ușoară tradițională românească a fost depus miercuri, la ora 15:00, la Biserica Sfânta Vineri Nouă din București cu hramul Sfânta Cuvioasă Parascheva, unde artiști, apropiați și fani i-au putut aduce un ultim omagiu.

„A fost unul dintre reprezentanții cei mai potriviți pentru tânăra generație din anii 1970. Era prototipul de adolescent veșnic, el cânta la chitară, el iubea fetele, florile, cățeii, copiii. Era un artist ideal. fetele îl agreau pentru că era drăgălaș, era frumușel, mamele lor și l-ar fi dorit probabil drept ginere, era prototipul de băiat bun, cu ochi căprui, care cântă frumos, în tonuri optimiste și care e sensibil, cald și vesel și te emoționează plăcut. Iată un tip de artist care a dispărut din peisajul mondial, aș putea să spun”, a spus Corina Chiriac, pentru Mediafax.

Oana Sârbu a distribuit piesa „Anotimpuri” interpretată de Mihai Constantinescu, alături de mesajul „RIP…pacat…”, iar cântăreţul Gabriel Cotabiţă i-a scris acestuia „Drum lin către stele, prieten si coleg drag!”.

Cântăreţul Aurel Moga i-a urat şi el „Drum lin printre stele Mihai!”, în timp ce Ovidiu Komornyik a scris: „E o zi foarte trista, D-zeu sa-l odihneasca. Condoleanțe familiei”. Muzicianul Mihai Pocorschi l-a descris pe Mihai Constantinescu drept „un mare artist ce a fost si înca este în inima şi amintirile noastre”.

Daniel Iordăchioaie a notat la vestea morții artistului „Drum lin, prieten drag!”, la fel și muzicianul Andrei Tudor și cântăreața Luminița Anghel.

Ceremonia de înmormântare va avea loc joi, de la ora 13:00, la Biserica Sfânta Vineri Nouă din București cu hramul Sfânta Cuvioasă Parascheva.

Cine a fost Mihai Constantinescu

Născut pe 4 ianuarie 1946, Mihai Constantinescu a absolvit Institutul de Educație Fizică și Sport din București în 1973, după ce, cu un an înainte, terminase cursurile Școlii Populare de Artă.

Artistul făcuse parte din corul de copii al Radiodifuziunii Române, iar, în anul 1964, a devenit membru al grupului Mondial, perioadă în care a lansat piesa „Păpușa”.

Mihai Constantinescu a mai cântat cu Modern Group, trupa lui Petre Magdin, iar apoi a fost remarcat de realizatorul TV Titus Munteanu, care apoi l-a lansat într-un trio, alături de Olimpia Panciu și Marius Țeicu.

În anul 1999 a lansat single-ul „Iubiți și câinii vagabonzi”, care s-a bucurat de o mare popularitate.

A fost şi compozitor, unele dintre piesele sale apărând pe dublul CD al cântăreţei Anastasia Lazariuc lansat în 2003. De altfel, Mihai Constantinescu a avut o colaborare lungă cu Anastasia Lazariuc, una dintre cele mai cunoscute melodii fiind „Maria”.

De-a lungul carierei a avut numeroase turnee în Europa, dar și în SUA.

În 2002, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România i-a lansat un caiet de cântece selectate din șlagărele lansate în trei decenii. Tot în anul 2002, Mihai Constantinescu a primit Diploma de Onoare la Gala Muzicii Ușoare “O zi printre stele” din partea Ministerului Culturii.

Mihai Constantinescu și-a anulat în luna martie câteva concerte din cauza stării de sănătate, fiind cunoscut de multă vreme cu probleme cardiace. În anul 2008, Mihai Constantinescu a fost supus unei intervenții chirurgicale la Secţia Clinică Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş, cu diagnosticul stenoză aortică strânsă, cardiopatie valvulară, insuficienţă mitrală gradul 3/4, insuficienţă tricuspidiană gradul 2, hipertensiune pulmonară medie. În anul 2017, artisul a fost supus unei noi intervenții chirurgicale, după ce valva mitrală a avut o disfuncţie.

Reprezentanții Spitalului de Urgență Floreasca au declarat că artistul Mihai Constantinescu a muri marți seara, în jurul orei 19.00, după un stop cardio-respirator neresuscitabil.

Mihai Constantinescu se afla în comă din luna mai a acestui an, când a fost dus la spital în urma unui stop cardio-respirator.

Mihai Constantinescu avea 73 de ani. Rămâne unul dintre artiștii simbol ai muzicii ușoare românești din anii 1970, alături de cântăreți precum Dan Spătaru, Margareta Pâslaru, Corina Chiriac, Angela Similea sau Cornel Constantiniu.

Mihai Constantinescu, decorat de președintele Iohannis

Joi dimineață, Klaus Iohannis a semnat decretul de decorare post-mortem a interpretului de muzică ușoară Mihai Constantinescu.

„Astfel, în semn de apreciere pentru importanta carieră artistică dedicată muzicii ușoare românești, pentru dăruirea prin care s-a impus ca un model al tinerelor generații de interpreți, Președintele Klaus Iohannis a conferit post-mortem Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler interpretului de muzică ușoară Mihai Constantinescu”, se arată în comunicatul Administrației Prezidenţiale.

Sursa: digi24.ro

webeditor

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.