News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

newsarad stiri arad

Autoritãţile judeţene au reuşit sã treacã şi peste a doua noapte de intemperii fãrã sã înregistreze probleme majore pe niciunul dintre drumurile judeţene.

Ultilajele au intervenit toatã noaptea pe raza întregului judeţ. Cele mai mari probleme au fost pe drumul judeţean Dorobanţi-Iratoş. Intervenţia pe parcusul nopţii a fost grea pentru cã la 10 minute de la curãţarea şoselei, viscolul aducea zãpada înapoi pe drum. În unele zone, zãpada de pe carosabil a fost şi de peste 1,5 m.

La orele dimineţii, doar pe douã drumuri judeţene se circula cu dificultate. Este vorba despre drumurile Cãpruţa-Dâmboviţa şi Mãderat-Agrişul Mare.

La aceastã orã în judeţ nu existã localitãţi izolate. Pe aproape 8 drumuri judeţene din Arad s-au înregistrat blocaje, ieri, din cauza zãpezii. „Facem tot posibilul pentru a ţine drumurile deschise şi pentru a evita blocajele. De când s-a anunţat codul galben am acţionat  preventiv şi am intervenit prompt în fiecare porţiune unde se circula cu dificultate. Pot spunecă, până acum, Aradul nu a avut de suferit decât temporar în urma ninsorilor şi a viscolului”, a declarat Cristian Drăgan, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean.

De menţionat cã pentru a nu exista niciun drum blocat sau vreo localitate izolatã, autoritãţile judeţene au solicitat ajutor unor firme private, care au contribuit cu utilaje de intervenþie. Mai multe societăţi de construcţii şi balastiere au venit în întâmpinarea celor de la CJA şi au donat, cel puţin pentru perioada avertizărilor de cod galben, mai multe buldoexcavatoare, vole şi buldozere care vor acţiona pe drumurile judeţene. Zece utilaje s-au alăturat celor 27 care se află deja în patrulare şi intervenţie pe drumurile judeţene. „Doresc să mulţumesc agenţilor economici care ne-au sărit în ajutor, dar şi tuturor cetăţenilor, atât pentru contribuţia fiecăruia, cât şi pentru înţelegerea de care dau dovadă. Am dovedit că judeţul Arad reprezintă o comunitate puternică, în care ne ajutăm unii pe alţii la greu. Sunt convins că vom trece şi peste acest moment la fel de uniţi”, a adăugat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *