News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

O comedie pentru toata lumea in Luna Plina de Teatru! O comedie pentru toata lumea in Luna Plina de Teatru!
Please follow and like us:
Pin Share

FLORI, FETE, FILME SAU BĂIEȚI (joi, 8 ianuarie, ora 19,00, sala Studio) poartă semnătura regizoarei Antonella Cornici, care a optat pentru un text scris de actorul şi dramaturgul român Mimi Brănescu – unul dintre actorii – fetişi ai tinerilor regizori de film români, ai Noului Val, şi scenarist de succes. FLORI, FETE, FILME SAU BĂIEȚI este o comedie în care ne vom regăsi cu toţii, indiferent de vârstă. Pentru că fiecare dintre noi – acum sau într-un trecut mai mult sau mai puţin îndepărtat – ne-am îndrăgostit, am încercat să luăm decizii, să bravăm, să facem reguli şi să le încălcăm, am fost timizi şi /sau am călcat strâmb. Şi, tocmai din aceste motive, este o comedie despre viaţa oricui, indiferent de generaţie, de spaţiu şi de timp. Pentru că atunci când eşti tânăr şi mai ai şi (ne)şansa să te îndrăgosteşti… ai de ce râde (nostalgic) peste ani… „O poveste de dragoste întotdeauna are un început şi un sfârşit…şi un va urma. Aşa e dintotdeauna… nu poate fi o singură culoare mereu, ar fi monoton şi rece. Spectacolul nostru vă invită să vă amintiţi, să vă regăsiţi, să vă iubiţi, să râdeţi şi să vă pregătiţi de primăvară! Un spectacol cu tineri, pentru tineri şi nu numai… pentru toţi cei care iubesc! Sunt convinsă că fiecare dintre voi vă veţi regăsi măcar într-un moment din Flori, fete, filme sau băieţi”, mărturiseşte Antonella Cornici.

Biletele pot fi achiziționate de la Agenția teatrului, dar și online, de pe platforma biletmaster.ro. Prețul unui bilet este de 5 lei iar abonamentele nu sunt valabile.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *