

România a devenit în 2024 cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană, depășind pentru prima dată Olanda, potrivit b1tv.ro. Producția României a atins aproape 360.000 de terajouli (TJ), în timp ce Olanda a produs 322.500 TJ.
Deși Olanda a extras un volum mai mare (9,7 miliarde mc față de 9,4 miliarde mc în România), raportarea pe baza Puterii Calorice Superioare (PCS) plasează România în fruntea producătorilor europeni.
În 2023, Olanda încă deținea primul loc în producția de gaze naturale din UE, cu 394.186 TJ, urmată de România cu 356.572 TJ. Situația s-a schimbat în 2024, când producția României a depășit-o pe cea olandeză în fiecare lună, cu excepția lunii ianuarie.
Deși România este acum liderul producției de gaze în UE, aceasta acoperă doar aproximativ 3% din consumul total european. Consumul intern al statelor UE a fost de 12,7 milioane TJ în 2024, fiind acoperit în proporție de 90% din importuri, în principal din Norvegia și SUA.
No comments so far.
Be first to leave comment below.