News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 1 septembrie – 17 octombrie 2011, inclusiv, se pot depune cererile de solicitare a ajutorului specific acordat pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică.

Ajutorul specific se acordă pentru exploataţiile din producţia vegetală şi animalieră care sunt înregistrate în sistemul de agricultură ecologică şi care se află în perioada de trecere de la agricultura convenţională la agricultura ecologică, numită conversie.

Beneficiarii ajutorului specific sunt persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale constituite conform O.U.G. nr. 44/2008 sau persoane juridice care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

– sunt înregistraţi în fiecare an pentru care solicită ajutorul specific, în sistemul de agricultură ecologică, la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), prin Direcţiile Agricole de Dezvoltare Rurală judeţene;

– deţin un contract încheiat cu un organism de inspecţie şi certificare acreditat pe teritoriul Uniunii Europene /aprobat de către MADR;

– deţin un document justificativ / certificat de conformitate / master certificat / certificat de confirmare a conversiei (în care se menţionează statutul exploataţiei în conversie – anul 1, anul 2, anul 3, cultura, suprafaţa, numărul de animale, numărul de familii de albine) emis de organismul de inspecţie şi certificare cu care a încheiat contractul;

– se menţin în sistemul de agricultură ecologică pe o perioadă de 5 ani;

– nu au datorii restante la bugetul de stat sau bugetul local;

– în cazul beneficiarilor din producţia vegetală, suprafaţa agricolă în folosinţă trebuie să fie de cel puţin 0,30 ha, ocupată cu culturi anuale, culturi perene sau păşuni şi fâneţe permanente.

Beneficiarii ajutorului specific pot depune o singură cerere de solicitare a ajutorului specific, la sediul APIA din Arad, str. Fraţii Neumann, nr. 10 fie pentru o exploataţie din producţia vegetală, fie numai pentru una din speciile din producţia animalieră sau numai pentru o exploataţie din apicultură

În cazul în care beneficiarul exploatează mai multe terenuri aflate pe raza mai multor judeţe, cererea va fi depusă la centrul judeţean APIA pe raza căruia se află suprafaţa mai mare pentru exploataţiile din domeniul vegetal.

Pentru exploataţiile din domeniul creşterii animalelor, beneficiarul va depune cererea la centrul judeţean APIA pe raza căruia se află înregistrat sediul social pentru persoane juridice/ PFA/ÎÎ/ÎF, respectiv domiciliul pentru persoane fizice.

Nerespectarea condiţiilor de eligibilitate prevăzute pentru acordarea ajutorului specific poate atrage, după caz, reducerea/excluderea de la plată, respectiv penalităţi/sancţiuni multianuale.

Pentru acest tip de ajutor specific, România beneficiază de fonduri europene de 3.098.000 euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).

Mai multe informaţii poat fi obţinute consultând site-ul APIA, la adresa http://www.apia.org.ro/buget_FEGA.htm, unde se află modelul de cerere şi instrucţiunile de completare, ghidul solicitantului şi toate formularele necesare sau/şi de la sediul APIA din Arad telefon 0257250340.

Read more

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) reaminteşte că termenul limită de depunere a cererii pentru ajutorul de stat prin rambursare a diferenţei de acciză pentru motorina utilizată în agricultură – trimestrul I 2011 este data de 02 mai 2011.

Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă (stabilită la 21,00 euro/1000 litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură; pentru anul 2011, valoarea accizei decontate este de 1,20 lei/litru de motorină.

Beneficiarii pentru care a fost emis acordul prealabil de finanţare depun cererile trimestriale de solicitare a ajutorului de stat însoţite de o situaţie centralizatoare privind cantităţile de motorină achiziţionate în trimestrul respectiv, precum şi de documentele prevăzute de Ordinul MADR nr. 126/2010, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit Ordinului MADR nr. 126/2010 cu modificările şi completările ulterioare, „cererea trimestrială de rambursare a ajutorului de stat nu poate depăşi 40% din cantitatea totală stabilită conform acordului prealabil de finanţare prin rambursare”.

Cantităţile de motorină ce beneficiează de ajutor de stat acordat sub formă de rambursare se stabilesc prin ordin al ministrului cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, cu încadrare în prevederile bugetare aprobate.

Menţionăm că beneficiarii accizei reduse pentru motorina utilizată în agricultură riscă amenzi de până la 20.000 de lei, dar şi pierderea dreptului de a încasa acest ajutor de stat pentru o perioadă de trei ani, dacă în urma controalelor se dovedeşte că au beneficiat de un ajutor necuvenit.

De asemenea, vânzarea motorinei pentru care s-a acordat ajutor de stat sau utilizarea acesteia în alte scopuri decât cele prevăzute de lege constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 20.000 lei.

Ajutor necuvenit reprezintă orice sumă care, în urma verificărilor efectuate de către APIA sau de către alte instituţii abilitate, se constată că a fost acordată beneficiarilor care nu au respectat prevederile legale.

Reamintim că beneficiarii care, prin înscrierea sau atestarea de date nereale pe documentele de decontare aferente ajutorului de stat, au încasat sume de la bugetul de stat în mod necuvenit nu mai beneficiază de ajutor pentru o perioadă de trei ani. Totodată, sumele reprezentând ajutor necuvenit se recuperează de la beneficiarii ajutorului de stat.

Read more

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură– Centrul judetean Arad a preluat, de la 1 februarie 2011, activitatea desfăşurată de biroul judeţean al Oficiului Naţional de Rentă Viageră Agricolă, iar de la 1 martie, după pregătirile necesare, s-a procedat la vizarea carnetelor de rentier.

Până la data prezentei, mai exact în doar 17 zile lucrătoare, au fost vizate un număr de 867 carnete. Până la această oră activitatea s-a desfăşurat normal, însă mai sunt aproximativ 1042 de rentieri care urmează să solicite vizarea carnetelor pentru anul 2010.

Renta viageră are o valoare de 50 de euro/ha/an pentru terenurile arendate şi de 100 de euro/ha/an pentru suprafeţele de teren vândute.

Rentierii agricoli ale căror carnete de rentier au fost vizate de către birourile judeţene ale Oficiului Naţional de Rentă Viageră Agricolă, în perioada 1 ianuarie 2011 – 27 ianuarie 2011, rămân valabile, iar renta agricolă viageră va fi plătită de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Reamintim că pentru a primi ajutorul financiar aferent anului trecut, beneficiarii trebuie să-şi vizeze carnetele până la data de 31 august 2011, deasemenea rentierii agricoli ale căror contracte de arendă expiră în cursul anului calendaristic 2011 va trebui să-şi reînnoiască contractele de arendă şi să le depună în termen de 30 de zile la Centrul judeţean A.P.I.A Arad.

 

Read more

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că termenul de depunere a cererilor pentru ajutorul acordat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) producătorilor de lapte de vacă din zone defavorizate este 31 august 2010. Cererea va fi insotita de urmatoarele documente:

– copie de pe certificatul de inregistrare fiscala de la oficiul registrului comertului/ a certificatului de inregistrare fiscala dupa caz.

– copie de pe pasaportul fiecarei vaci de lapte

– copie document coordonate bancare.

Potrivit HG 755/2010, de acest acest ajutor specific pot beneficia crescătorii de vaci de lapte, persoane juridice şi/sau persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale constituite potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 44/2008. Persoanele fizice neautorizate, potrivit actului normativ menţionat anterior, pot depune cererea, cu obligaţia să se autorizeze şi să depună copie de pe certificatul de înregistrare la Registrul Comerţului până la data de 25.10.2010. Beneficiarii a caror forma de organizare se modifica pana la data de 25.10.2010, trebuie sa faca dovada actualizarii datelor in sistemul de administrare a cotelor de lapte din cadrul APIA si in Registrul National al Exploatatiilor al ANSVSA,anexand la cererea depusa ducumentele justificative corespunzatoare

Solicitanţii trebuie să depună cererea aferentă fiecărei exploataţii la Centrele Judeţene ale APIA pe a căror rază teritorială se află exploataţia.

Pentru a beneficia de acest sprijin financiar producătorii de lapte trebuie să îndeplinească mai multe condiţii. Astfel, beneficiarii trebuie să deţină cotă de lapte pentru livrări şi/sau vânzări directe, iar efectivul de vaci de lapte pentru care solicită ajutor financiar să fie înscris în Registrul Naţional al Exploataţiilor. Totodată, efectivul pentru care se solicită ajutor specific anual trebuie menţinut în exploataţie pe perioada derulării schemei.

Precizăm că exploataţiile trebuie să fie localizate în zonele defavorizate stabilite prin Anexa 4A din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR). Pentru judeţul Arad zonele defavorizate stabilite sunt : ARCHIS, BRAZII, CHISINDIA, DEZNA, HALMAGIU, HALMAGEL, MONEASA, VARFURILE.

Ajutorul specific se acordă pentru un efectiv cuprins între 2 şi maximum 15 capete vaci de lapte.Beneficiarii cu un efectiv mai mare de 15 capete vaci de lapte pe exploatatie beneficiaza de ajutorul specific calculat la nivelul de maxim 15 capete vaci de lapte.

Cuantumul ajutorului specific pe cap de vacă de lapte este de cel mult 100 euro/cap de vacă şi se calculează după finalizarea verificărilor, prin raportarea numărului de animale eligibile la plafonul de 22.447.205 euro, aferent acestei forme de sprijin.

Nerespectarea condiţiilor de eligibilitate prevăzute pentru acordarea ajutorului specific poate atrage, după caz, reducerea/excluderea de la plată, respectiv penalităţi/sancţiuni multianuale.

Read more

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) anunţă că cererea de acord prealabil pentru acordarea ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură poate fi depusă şi în intervalul 09 august – 10 septembrie 2010.

Potrivit Ordinului MADR nr. 177/2010 de modificare şi completare a Ordinului MADR nr. 126/2010, „cererea de acord prealabil pentru finanţare prin rambursare se depune pentru anul următor, în luna decembrie a anului în curs; prin excepţie, pentru anul 2010 cererea se depune o singură dată, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 408/2010 sau în intervalul 09 august – 10 septembrie 2010 inclusiv”.

Astfel, producătorii agricoli care nu au depus cererea de acord prealabil în prima etapă, respectiv până la 28 iunie 2010, pot depune cererea la Centrele Judeţene ale APIA până la data de 10 septembrie 2010.

După obţinerea acordului prealabil, emis de către APIA în limita plafonului prevăzut de HG 408/2010, beneficiarii trebuie să depună la Centrele Judeţene ale APIA o cerere trimestrială pentru ajutorul de stat prin rambursare a diferenţei de acciză.

Cererea se depune până la finele lunii următoare trimestrului pentru care se solicită rambursarea şi este însoţită de o situaţie centralizatoare privind cantităţile de motorină achiziţionate în trimestrul respectiv, precum şi documentele prevăzute de Ordinul 126/2010.

Menţionăm că solicitanţii care depun cererea de acord în perioada 09 august – 10 septembrie 2010 pot beneficia de acciza redusă pentru motorina achiziţionată şi utilizată în agricultură în trimestrele trei şi patru ale anului 2010.

Read more

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) reaminteşte crescătorilor de ovine/caprine că termenul limită pentru a solicita Plata Naţională Directă Complementară pentru sectorul zootehnic este 31 mai 2010.

Pentru a beneficia de prima pe cap de animal pentru ovine/caprine, producătorul trebuie să îndeplinească mai multe condiţii. Astfel, efectivul din exploataţie trebuie să fie de minimum 50 capete ovine femele, respectiv 25 capete caprine femele, vârsta acestora fiind de cel puţin un an până la data de 31 martie 2010.

Totodată, efectivul pentru care se solicită prima trebuie să fie identificat şi înregistrat în Registrul naţional al exploataţiilor la data depunerii cererii şi trebuie menţinut în exploataţie la adresa menţionată în solicitare, în perioada 1 iunie – 31 august 2010.

Este important de menţionat că, începând cu anul 2010, dacă în urma verificărilor se constată diferenţe între numărul animalelor solicitat la plată şi numărul animalelor eligibile, se aplică reduceri sau excluderi de la plată.

Read more