News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

CJ
TRAIAN IGAS: „LA CONOP SE VEDE MUNCA OMULUI GOSPODAR”

Senatorul Constantin Traian Igaș a participat, la invitația primarului Petrică Moldovan, la inaugurarea Căminului Cultural din Conop, localitate aflată în colegiul senatorial. Senatorul de Valea Mureșului a participat la inaugurările obiectivelor din Conop, așa cum a făcut în toate ocaziile de acest fel din colegiul său și din județul Arad.

Oamenii gospodari sfințesc locul, iar primarul Petrică Moldovan este un om foarte gospodar care a luptat pentru comuna pe care o păstorește. A reușit să reabiliteze acest Cămin Cultural cu sprijin atât din partea Guvernului, în anul 2009, cât și din partea Consiliului Județean. A făcut toate eforturile pentru Conop, a început tot ce era necesar pentru un trai frumos în comună iar acolo unde a fost necesar, a completat din bugetul local pentru a finaliza cele începute. Pentru toate aceasta trebuie apreciat. Îmi aduc aminte de localitatea Conop din perioada în care nu avea nici primărie reabilitată, nici școala de lăngă Primărie, nici drumuri asfaltate la Milova, nici Cămin Cultural renovat. Astăzi toate sunt făcute. Îmi aduc aminte când spuneam că trebuie să fie o legătura peste Mureș și acum îl avem, astăzi avem un pod peste Mureș. Cu sprijinul Consiliului Județean, cu sprijinul fiecăruia dintre noi, parlamentari de Conop, fiecare după puterea pe care am avut-o am pus umărul la dezvoltarea acestei localități”, a declarat senatorul de Valea Mureșului, Constantin Traian Igaș.

Dezvoltarea localității Conop nu stă pe loc. Primarul are multe proiecte începute și multe dintre ele sunt în faza finală, de dare în folosință. Pe lângă Căminul Cultural inaugurat duminică, 18 octombrie, recent a fost inaugurată și Școala din Milova și grădinița. Nu peste mult timp va fi încheiată și renovarea Școlii V-VIII din Conop. “În 2009, Căminul Cultural se afla într-o stare foarte proastă, dacă nu reușeam să obțin sprijin de la Guvern pentru acoperiș, am fi avut probleme în a menține clădirea. Mai apoi a venit sprijinul din partea Consiliului Județean și cu un ultim efort din bugetul local am reușit să reabilităm complet clădirea. Sprijinul din partea Consiliului Județean a fost constant, atât pentru cămin, cât și pentru școala din Milova și drumul comunal între Chelmac și Belotinț. Le mulțumesc tuturor celor care au pus umărul la dezvoltarea comunei, de la Consiliul Județean, la parlamentari, la reprezentanți ai Guvernului”, este de părere primarul Petrică Moldovan.

Read more
SPITALUL JUDETEAN ARAD ARE UN DEFICIT DE 1.500 DE ANGAJATI, DIN CAUZA PLAFONARILOR BUGETARE

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad a încheiat un concurs prin care a angajat cei mai mulţi oameni din ultimii zece ani – aproximativ o sută de persoane, însă rămâne cu un deficit de 1.500 de salariaţi, gradul de ocupare a posturilor fiind sub 65%, informeazăMediafax.

SCJU Arad a scos la concurs aproximativ o sută de posturi vacante, care au fost ocupate de la 1 septembrie, după ce mulţi ani au fost blocate din cauza bugetului limitat pentru cheltuieli de personal.

Potrivit managerului spitalului, Adrian Wiener, acesta a fost cel mai mare val de angajări din ultimii zece ani şi a fost posibil în urma unei decizii a Consiliului Judeţean, care controlează unitatea medicală.

Cele mai multe angajări au fost făcute pe posturile de asistenţi medicali, unde deficitul de personal era mare. Astfel, au fost ocupate 34 de posturi de asistenţi medicali, 33 de infirmieri debutanţi şi 14 de brancardieri.

Angajări s-au mai făcut la serviciile Resurse Umane, Tehnic, Juridic şi Administrativ.

Astfel, spitalul are în prezent aproximativ 2.000 de angajaţi, din cei peste 3.500 de care ar avea nevoie.

„După ce vom analiza impactul bugetar al noilor angajări, vom vedea dacă este posibilă scoaterea la concurs a altor posturi. Acest lucru se va putea face doar cu acordul Consiliului Judeţean”, a declarat Wiener.

SCJU Arad are 1.400 de paturi, în 52 de secţii şi 22 de clădiri, în ţară fiind spitalul cu cele mai multe imobile şi cea mai mare răspândire, pe o rază de peste 85 de kilometri.

În fiecare an, unitatea are aproximativ 50.000 de pacienţi internaţi, 150.000 de persoane consultate în ambulatoriu şi peste 60.000 de persoane care sunt îngrijite la Unitatea de Primire Urgenţe.

Sursa: antena3.ro

Read more