News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

boghicevici3

“În timp ce parlamentarii au demonstrat că pot trece peste diferendele politice, adoptând ieri 2 proiecte esenţiale pentru îmbunătăţirea situaţiei persoanelor cu dizabilităţi, actualul Guvern persistă în atitudinea păguboasă de a promova unilateral şi fără consultări documente strategice, aşa cum este Strategia Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi 2014-2020”, a declarat astăzi, într-o conferinţă de presă, deputatul Claudia Boghicevici, coordonatorul portofoliului Muncii şi Protecţiei Sociale în Guvernul Alternativă PDL. Deputatul PDL cere ministrului Muncii Rovana Plumb  să refacă textul Strategiei 2014-2020 pentru persoanele cu dizabilităţi ţinând cont de observaţiile şi propunerile societăţii civile şi ale opoziţiei parlamentare, având în vedere că documentul propus de Ministerul Muncii este „extrem de slab, caduc şi respins deja de toate organizaţiile societăţii civile din domeniu”.

„În problema persoanelor cu dizabilităţi guvernele Ponta mai înregistrează un mare eşec: Strategia Naţională privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi. Deşi această Strategie trebuia adoptată din toamna anului trecut, abia astăzi Ministerul Muncii organizează, după ce am cerut public de nenumărate ori acest lucru, o consultare publică pe această temă. Această consultare este crucială pentru că Ministerul Muncii este pe cale să promoveze un document extrem de slab, caduc şi respins deja de toate organizaţiile societăţii civile din domeniu. Aceste organizaţii sunt şi în asentimentul PDL când cer retragerea documentului publicat pe 31 ianuarie pe site-ul Ministerului Muncii şi pornirea de la zero a consultărilor pe marginea Strategiei”, a declarat Claudia Boghicevici.

Deputatul PDL contrapune atitudinea Ministerului Muncii celei din Parlamentul României, unde ieri au fost adoptate, cu largă majoritate, două legi organice care vin în sprijinul persoanelor cu dizabilităţi. „Ieri am reuşit să promovez în Camera Deputaţilor un proiect extrem de important, cel care vizează finanţarea de la buget a programelor de asistenţă vie pentru persoanele cu dizabilităţi. Prin proiectul promovat de mine şi adoptat ieri în camera decizională, Ministerul Muncii este obligat practic să includă în programele naţionale finanţate de la buget şi acest program asistenţă prin câini ghizi, special antrenaţi pentru a uşura viaţa de zi cu zi a persoanelor cu dizabilităţi. Coincidenţă sau nu, ieri a trecut în Cameră alt proiect care vine în sprijinul persoanelor cu dizabilităţi, şi anume cel prin care persoanele pentru care s-a stabilit un handicap ireversibil să nu mai fie nevoite să se prezinte la evaluările periodice. Aceste două legi organice, pentru care s-a primit sprijin din partea tuturor partidelor parlamentare, arată că parlamentarii trebuie să fie lăsaţi de guvernanţi să legifereze şi să nu li se mai pună pumnul în gură. Din păcate, în această guvernare PSD-PNL, de prea multe ori Ministerul Muncii a blocat proiecte esenţiale pentru sprijinirea diferitelor categorii sociale, doar sub pretextul că va veni el cu o propunere mai bună. Ministerul Muncii în guvernarea Ponta persistă în acest stil nefast, punând piedici iniţiativelor parlamentarilor, fie că a fost vorba de iniţiative pentru creşterea alocaţiilor de stat sau pentru îmbunătăţirea situaţiei persoanelor cu dizabilităţi”, a mai declarat Claudia Boghicevici.

„Morala este că în timp ce parlamentarii pot trece peste diferende politice şi să ajungă la un consens pentru sprijinirea persoanelor cu dizabilităţi, Guvernul Ponta rămâne tributar aceleiaşi logici păguboase, conform căreia Parlamentul este doar o maşină de vot, o anexă a Executivului. Cer Ministerului Muncii să refacă textul Strategiei 2014-2020 pentru persoanele cu dizabilităţi ţinând cont de observaţiile şi propunerile societăţii civile şi ale opoziţiei parlamentare. România nu îşi permite să compromită pentru 7 ani de zile situaţia persoanelor cu dizabilităţi doar pentru a mângâia orgoliul unui vremelnic ministru al muncii, doamna Rovana Plumb”, a conchis deputatul PDL. 

Read more

claudia_boghicevici3

Inițiativa deputatului PDL Claudia Boghicevici privind finanțarea de la buget a programelor de asistență vie pentru persoanele cu dizabilități a fost astăzi adoptată în Camera Deputaților, după ce în noiembrie 2013 fusese adoptată și la Senat. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea alin.(2) al art.96 din Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, în sensul includerii în programele naţionale finanţate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, a programelor de dresaj de specialitate a câinilor ghizi pentru asistenţa persoanelor cu handicap. Proiectul deputatului PDL Claudia Boghicevici a întrunit 337 de voturi pentru și un singur vot împotrivă.

”Am depus această propunere legislativă ținând cont de problemele cu care se confruntă persoanele cu deficienţe de vedere din România, probleme care în final au drept consecință dificultatea integrării sociale a acestora. Astfel de programe există deja în alte state din Uniunea Europeană, câinii ghizi fiind cei care ajută persoanele cu deficienţă de vedere să se orienteze atunci când sunt nevoite să iasă din casă la cumpărături, la şcoală, la serviciu sau pentru rezolvarea diverselor nevoi. O cercetare făcută în Marea Britanie a arătat că acei nevăzători care au lângă ei un câine ghid sunt de două ori mai independenţi din punct de vedere al mobilităţii decât cei care nu au un asemenea câine ghid şi au dat dovadă de o stare crescută de bunăstare, au mai multe şanse să fie angajaţi şi au o reţea socială mai mare datorită unui stil de viaţă activ. De aceea am considerat că trebuie să susţinem astfel de persoane și în România, să avem un program la nivel naţional prin care cât mai multe persoane cu deficienţă de vedere să beneficieze de ajutorul unor astfel de câini şi să avem o legislaţie adecvată prin care să creăm cadrul necesar pentru formarea unor centre de pregătire a câinilor ghizi, poate chiar să folosim câinii din centrele comunitare într-un scop nobil. Problema esențială cu care se confruntă această categorie de persoane rămâne dependenţa de persoanele din jur, ca urmare a faptului că aceştia nu reuşesc să se deplaseze fără ajutorul altor persoane. În lipsa membrilor familiei sau a prietenilor apropiați care le-ar putea ajuta, persoanele cu deficiențe de vedere se bazează în totalitate pe sprijinul asistenților personali. Le mulțumesc tuturor colegilor din Parlament pentru sprijinul acordat în acest proiect și sunt convinsă că principalii beneficiari vor fi persoanele cu dizabilități care primesc astfel un nou ajutor.  Le mulțumesc și tuturor organizațiilor persoanelor cu dizabilități care m-au ajutat și încurajat în acest demers, contribuind la realizarea unui proiect exemplu pentru colaborarea între parlamentari și societatea civilă”, a declarat Claudia Boghicevici.

Read more

1536473_695438783827594_1426514755_n

Organizația Municipală a Femeilor PDL Arad – președinte Adina Dumitrean –, în colaborare cu Asociația „Magia Cuvântului”, au dat startul acțiunii „Cartierul de poveste”, în parcurile și locurile de joacă din cartierele orașului Arad, unde au fost prezenți sute de copii și părinți. Cei prezenți s-au bucurat de un adevărat spectacol de spus, ascultat și… creat povești, deoarece organizatorii au inclus în aceste manifestații inclusiv ateliere de creație de povești.
„Evenimentul a fost unul complex, pentru a reda în întregime magica lume a copiilor. Cei mici au avut parte de mai multe activități precum jocuri interactive pentru părinți și copii, relatarea unor povești interactive care susțin valorile morale, dansul poveștilor cu muzică pentru copii, dar și crearea unor povești sau desene de către copii împreună cu părinții”, a declarat Adina Dumitrean, președinta Organizației Municipale de Femei a PDL Arad.
Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Gianinei Pistru, președinta Organizației Municipale a PDL Arad și deputatului Claudia Boghicevici. Totodată, mai multe reprezentante ale Organizației de Femei a PDL Arad au fost implicate direct în activitățile desfășurate în cadrul evenimentului.

Read more

Camelia_Boghicievici.21

Deputatul PDL Claudia Boghicevici le cere tuturor parlamentarilor de Arad să susţină iniţiativa legislativă a PDL pentru anularea accizei de 7 eurocenţi la combustibili. Deputatul PDL subliniază că această nouă taxă va afecta întreaga economie şi consumul populaţiei, generând astfel creşterea sărăciei în România. Claudia Boghicevici denunţă şi propaganda mincinoasă a guvernului Ponta care a motivat impunerea accizei prin necesitatea obţinerii unor fonduri suplimentare pentru autostrăzi, în timp ce, în documentele oficiale, acelaşi guvern a comunicat FMI că respectiva acciză compensează găurile bugetare apărute după luarea unor măsuri populiste.

„Dezastruoasa acciză de 7 eurocenţi pentru carburanţi este preţul pe care sunt obligaţi să îl plătească românii pentru experimentele populiste făcute de toate guvernele Ponta în ultimii 2 ani. În timp ce guvernul Ponta, sprijinit atunci şi de PNL, se împăuna cu reducerea TVA la produsele de panificaţie, veniturile la buget scădeau exponenţial, acest guvern fiind oricum corijent la colectarea taxelor şi impozitelor. În ultima scrisoare oficială trimisă Fondului Monetar Internaţional, Guvernul Ponta recunoaşte că acciza la combustibili este o măsură disperată pentru a acoperi aceste găuri bugetare, deci nicidecum acciza nu va finanţa lucrări de infrastructură sau alte obiective pe care în mod mincinos le-a prezentat românilor. Mai mult, guvernul Ponta admite în faţa finanţatorilor internaţionali că reducerea TVA la pâine este doar o măsură temporară şi că este posibilă revenirea la cota de 24% pentru produsele de panificaţie. Iată cum experimentele socialiste ale guvernului Ponta pun pe butuci economia românească, afectând grav consumul românilor şi generând astfel creşterea fără precedent a sărăciei. Această catastrofală politică economică trebuie curmată cât mai repede posibil, înainte ca România să intre în prăpastie economică. PDL a depus în Parlament iniţiative de anulare a accizei suplimentare de 7 eurocenţi la combustibili, dar şi de anulare a taxei pe stâlp. Le cer tuturor colegilor parlamentari din Arad care nu fac parte din PDL să voteze iniţiativa noastră pentru a da o şansă relansării economice a României”, a declarat deputatul Claudia Boghicevici.

Read more

poză comunicat eroi

Deputatul Claudia Boghicevici, coordonatorul portofoliului Muncii și Protecției Sociale în Guvernul Alternativă PDL, a explicat astăzi, într-o conferință de presă la Arad, de ce actualul guvern Ponta intoxică opinia publică atunci când își arogă merite pentru creșterea a 234 de mii de pensii. Deputatul PDL s-a întâlnit în aceeași zi cu cei 3 pensionari arădeni care au determinat Curtea Constituțională să respingă modul guvernului Ponta de calcul al pensiilor, mulțumindu-le pentru curajul și implicarea lor.

”Guvernul Ponta nu face altceva decât să își mascheze impotența și incompetența, intoxicând opinia publică cu nenumărate fumigene. Despre asta e vorba și în anunțul lui Ponta și al Rovanei Plumb conform căruia pensiile se majorează cu 63 de lei în medie. Am avut marea plăcere și onoare să mă întâlnesc cu cei 3 pensionari arădeni care practic au obligat guvernul Ponta să dea înapoi banii furați prin folosirea unui indice de corecție greșit. Este vorba de domnii Gheorghe Gârbovan, Aurel Barz și Adrian Nicolae Ghilea, cei care au avut curajul să se lupte cu sistemul USL-ist de la acea vreme și care au determinat Curtea Constituțională să cenzureze guvernul incompetent Ponta. Acești 3 arădeni sunt adevărații eroi ai recalculării în plus a celor 234 de mii de pensii, și nu eroii de tinichea Ponta și Plumb! Le-am mulțumit pentru demersul și curajul lor și i-am asigurat că vor avea în mine în continuare un sprijin. Cu această ordonanţă 1 din 2013, declarată neconstituțională de CCR,  guvernul Ponta a încercat pur şi simplu să îi înşele pe pensionari. Decizia CCR la sesizarea celor 3 pensionari arădeni a denunţat astfel populismul şi cinismul de proporţii ale acestui Guvern faţă de pensionari”, a declarat Claudia Boghicevici.

Deputatul PDL a anunțat și depunerea unui nou proiect legislativ prin care care propune înlăturarea obligativităţii pensionarilor de a returna sumele suplimentare primite, ca urmare a erorilor de calcul al pensiilor. ”Nu puţini pensionari au avut neplăcuta surpriză să constate că, din diverse motive neimputabile lor, datorează bani Casei Naţionale de Pensii Publice. Cum s-a ajuns la această situaţie? Ca urmare a erorilor de calcul ale angajaţilor, erori pe care statul vrea să le recupereze tot de la pensionari care, deşi nu au nicio vină, sunt nevoiţi să plătească. Este o bătaie de joc la adresa pensionarilor care sunt folosiţi ca masă de manevră electorală după bunul plac al premierului Ponta. Decizia de a imputa aceste sume pensionarilor este inadmisibilă, având în vedere că unii dintre aceştia au primit înştiinţări cu privire la faptul că sunt obligaţi să restituie sume chiar şi de peste 7.000 de lei individual, în condiţiile în care pensia pe care o primesc lunar este de peste 10 ori mai mică decât suma pe care o au de restituit. Aşadar, premierul Ponta se laudă pe de o parte că dă bani pensionarilor, dar pe de altă parte le ia înzecit, atât prin aplicarea unui indice de corecţie greşit, cât şi prin erorile la calculul pensiilor. Este o sfidare la adresa seniorilor noştri, mai ales că există situaţii în care pensionarii care au primit sume calculate greşit au vârste destul de înaintate, astfel că până la sfârşitul vieţii nu vor reuşi să achite integral sumele imputate. De aceea, împreună cu colegii din PDL, am înaintat o iniţiativă legislativă prin care am propus ca cei care nu au nicio culpă să nu fie victime ale erorilor comise în sistemul de stat. ”, a explicat deputatul PDL.

Read more

claudia_boghicevici3

Deputatul PDL Claudia Boghicevici, coordonatoarea portofoliului Muncii şi Protecţiei Sociale în Guvernul Alternativă PDL, a organizat astăzi împreună cu filiala locală PDL Arad o dezbatere cu societatea civilă asupra noilor prevederi aflate în dezbatere parlamentară referitoare la subvenţionarea furnizorilor de servicii sociale. Boghicevici a semnalat problemele proiectului propus de Guvernul USL prin care peste 20.000 de beneficiari de servicii sociale riscă să fie abandonaţi.

„Prin Legea asistenţei sociale pe care PDL a promovat-o în 2011 am sprijinit dezvoltarea reţelei de servicii sociale şi dezvoltarea pieţei mixte de servicii sociale prin contractarea furnizării serviciilor sociale atât cu furnizorii privaţi, cât şi cu cei publici. Prin noile reglementări propuse de Guvernul USL vom ajunge însă din nou la servicii sociale administrate exclusiv de stat, fără a putea acoperi nevoile tuturor beneficiarilor şi la costuri necontrolabile, de multe ori la mâna baronilor locali”, a declarat Claudia Boghicevici.

De exemplu, acest proiect elimină de la finanţarea de la bugetul de stat furnizorii de servicii sociale în mediul urban, urmarea fiind că cei peste 20.000 de beneficiari direcţi ai subvenţionării – în special vârstnici, copii şi persoane cu dizabilităţi – vor rămâne pe drumuri. „În acelaşi timp, proiectul prevede că de la bugetul local se poate acorda o subvenţie de până la 50% din costul standard/beneficiar/tip de serviciu social stabilit conform legii, deşi realitatea demonstrează că acest nivel trebuie să fie de minim 60%, pentru ca furnizorii de servicii sociale să îşi poată derula normal activitatea”, a declarat, la rândul său, Viorel Enache, fostul edil al oraşului Sântana, care de circa 30 de ani este implicat în proiecte privind asistenţa socială.

„O altă aberaţie este subvenţionarea DOAR PENTRU PRIMII 3 ANI a serviciilor sociale nou înfiinţate, în comunităţile în care aceste servicii nu există. Astfel, USL promovează un proiect de lege ale cărui efecte se vor vedea peste trei ani, când ONG-urile care vor înfiinţa servicii noi vor fi nevoite să le abandoneze, pentru că nu va mai exista posibilitatea susţinerii lor”, a afirmat şi Oana Morcan, reprezentant al Fundaţiei Eben Ezer Moldovan.

Acestea sunt doar câteva motive pentru care USL trebuie să accepte o largă consultare publică înainte de a adopta acest proiect de lege.

„Împreună cu partenerii sociali vom transmite tuturor parlamentarilor un document pentru a le prezenta problemele acestui proiect legislativ.  Sper ca măcar deputaţii USL de Arad, cei care pot vedea cu ochii lor ce înseamnă să ai şi furnizori de servicii sociale privaţi, să ni se alăture în acest demers de a bloca un proiect de lege făcut în batjocură, fără consultare, fără transparenţă”, a conchis deputatul Claudia Boghicevici.

Read more

boghicevici3

Dezmățul pe bani publici al angajaților de la Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), așa cum o relevă raportul Curții de Conturi privind cheltuielile din anul 2012, arată că guvernarea USL operează cu realități paralele: pe de o parte nu există bani pentru creșterea alocațiilor sau a pensiilor, pe de alta li se permite unor instituții publice aflate pe deficit să își acorde premii și alte bonusuri financiare uriașe, consideră Claudia Boghicevici, coordonatorul portofoliului Muncii și Protecției Sociale în Guvernul Alternativă PDL.

”Auditul Curții de Conturi privind cheltuielile CSSPP din 2012 demonstrează că guvernarea USL tolerează sfidarea românilor pe bani publici. Chiar dacă CSSPP, și acum ASF, se finanțau din venituri proprii, aceste instituții administrează banii cetățenilor care contribuie la sistemul de pensii prin Pilonul 2. Faptul că după ani de zile de cifre economice pozitive aceste instituții au ajuns pe pierdere în guvernarea USL transmite un semnal extrem de îngrijorător într-o piață extrem de sensibilă. CSSPP a avut credibilitate până la preluarea guvernării de către USL, acum administrarea pensiilor private riscă să sufere la capitolul credibilitate tocmai din cauza celor care sunt însărcinați pe bani mulți să supravegheze acest sistem”, a declarat Claudia Boghicevici.

Deputatul PDL critică și modul netransparent și intempestiv prin care CSSPP, CNVM și CSA au fost integrate în noua Autoritate de Supraveghere Financiară în prima parte a acestui an, după ce noua structură nu a adus reduceri de costuri. ”Cei de la USL au invocat nevoia urgentă de a crea un mastodont ca ASF printr-o ipotetică reducere de costuri. După câteva luni vedem că povara bugetară este dimpotrivă mai mare, că s-au creat 300 de sinecuri pentru clientela USL și că FMI a cerut ferm reorganizarea ASF. Guvernul USL trăiește în realități paralele. Pe de o parte pretinde că nu sunt bani pentru creșterea pensiilor, a salariilor bugetarilor sau a alocațiilor, că nu sunt bani nici pentru educație, sănătate sau investiții, dar în același timp tolerează astfel de practici sfidătoare cum sunt cele de la ASF acum, sau cum au fost la CSSPP anul trecut. Guvernul USL trebuie să își asume răspunderea dacă după aceste sincope sistemul de pensii private își va pierde credibilitatea”, a mai declarat Claudia Boghicevici.

Read more

claudia_boghicevici3

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, trebuie să îşi prezinte demisia de onoare, având în vedere că este incapabilă să rezolve problemele legate de plata  asistenţilor persoanelor cu handicap, iar influenţa ei în Guvern este inexistentă, a declarat, astăzi, deputatul PDL Claudia Boghicevici, coordonator al portofoliului Muncii şi Protecţiei Sociale în Guvernul alternativă PDL.

Ea s-a referit la faptul că există numeroase întârzieri ale plăţilor pentru asistenţii persoanelor cu handicap. “Am primit în acelaşi timp semnale privind disponbilizarea acestora, tot ca urmare a lipsei fondurilor în bugetele locale”, a detaliat Boghicevici într-o conferinţă de presă. “Îi cerem doamnei Câmpeanu să facă un exerciţiu de transparenţă prezentând opiniei publice care sunt sumele exacte neonorate în acest an pentru asistenţii persoanelor de handicap, aşa încât oamenii să ştie exact dacă la rectificarea bugetară această problemă este rezolvată doar parţial şi pompieristic, sau într-adevăr Ministerul Muncii primeşte toate fondurile necesare”, a afirmat deputatul PDL.

Claudia Boghicevici a subliniat că demisia ministrului Muncii este cu atât mai necesară cu cât influenţa sa în guvern este practic inexistentă. „Doamna Câmpeanu a preferat să predea sistemul de asistenţă socială pe mâna baronilor locali decât să se lupte până la capăt şi să demisioneze dacă nu este ascultată”, consideră deputatul PDL.

Ea a anunţat că PDL va depune o iniţiativă legislativă prin care va solicita  ca plata indemnizaţiilor şi asistenţilor personali să fie efectiv asigurată de la bugetul de stat, prin Autoritatea Naţională pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap (ANPH), respectiv direcţiile judeţene. Astfel, persoanele cu handicap şi însoţitorii acestora nu vor mai avea de suferit din cauza nepriceperii şi ignoranţei Guvernului, având în vedere că Ministerul Muncii nu face nimic pentru a pentru a remedia această problemă, dovadă răspunsul primit la intepelarea pe aceată temă. “Aşa cum ne-a obişnuit de 17 luni încoace, ministrul Mariana Câmpeanu plânge pe umărul doar atunci când poate să le promită ceva, de obicei numai firimituri. În acest caz însă, doamna Câmpeanu stă ascunsă, nu suflă o vorbă, pentru că ştie că este în culpă. Doamna ministru recunoaşte că guvernul USL a tăiat din fondurile pentru indemnizaţiile asistenţilor persoanelor cu handicap. Numai că, ne spune aceeaşi doamnă ministru, acest guvern nu are altă soluţie decât o iluzorie alocare compensatorie la rectificarea bugetară de la sfârşitul acestei luni. Asta în condiţiile în care sume necesare la rectificare sunt şi pentru educaţie, sănătate, ordine publică sau investiţii în infrastructură şi în condiţiile în care veniturile la bugetul de stat sunt cu 8 miliarde de lei mai puţin decât cele prognozate, decât cele pe care s-a croit acest buget”, este de părere Claudia Boghicevici.

Read more

boghicevici3

Firma, unde sotul fostului ministru al muncii, Claudia Boghicevici (fostă Pantea) si actual deputat de Arad, este angajat, presteaza servicii de curatenie a birourilor la sediul Consiliului Judetean Arad si la sediul SC CAA SA (Compania de Apa).

Domnul Cătălin Bogdan Boghicevici, soțul deputatei PDL a lucrat la UM 0556 Arad. Iar UM 0556 Arad nu este orice unitate militară, ci chiar sucursala locală a SRI.

Domnul Cătălin Bogdan Boghicevici s-a angajat in ianuarie 2009 la firma SC N.A.N.A. Impex SRL, (firmă care avea doar un angajat),  își are sediul în casa familiei Boghicevici din Calea Radnei 184, Arad, ca de altfel și cealaltă firmă a domnului Boghicevici, Dikaboss.

Din acest moment firma N.A.N.A Impex SRL incepe si castiga contracte de prestari servicii (servicii de curatenie a birourilor) pentru institutii publice.

Contracte de prestare servicii de curatenie a birourilor la Compania de Apa Arad S.A.

Primul contract este cel incheiat cu Compania de Apa Arad S.A. (nr. 30/14.05.2010) obtinut prin invitatia de participare 247612/15.04.2010 (SEAP), 2 ofertanti, valoarea estimata a contractului 120.000 lei fara TVA si atribuit prin anuntul numarul 108093/21.05.2010 (SEAP) firmei N.A.N.A Impex SRL la valoarea de 7.491,66 lei (mult sub valoarea estimata). Este metoda clasica de a elimina competitorii: valoarea licitata este mult mai mica decat valoarea estimata, urmand ca ulterior prin acte aditionale sa fie marita (in acest caz nu avem informatii despre modificari ulterioare ale contractului).

In 2011 serviciile de curatenie sediu SC CAA SA au fost atribuite fara nici o problema (un singur ofertant) firmei N.A.N.A Impex SRL, invitatie de participare    290883/22.04.2011 (SEAP), anunt de atribuire numarul 133339/16.05.2011 (SEAP) la valoarea de 65.000 lei fara TVA (contract nr. 31/05.05.2011).

In 2012 istoria se repeta la Compania de Apa Arad unde prin invitatia de participare 327446/22.05.2012 (SEAP) – un singur ofertant, anunt de atribuire numarul 154621/29.06.2012 (SEAP) se incheie contractul de prestare servicii de curatenie a birourilor nr. 48/26.06.2012 castigatorului SC N.A.N.A. IMPEX SRL la valoarea de 58.765 lei fara TVA.

Prestari servicii de curatenie la Consiliul Judetean Arad

Dar la finele anului 2011 apare si cireasa de pe tort, contractul nr. 184/27.09.2011 la o valoare estimata 429.024 lei fara TVA.

In urma invitatiei de participare 313467/05.09.2011 (SEAP) se primeste o singura oferta, cea din partea firmei NANA IMPEX SRL, fireste, fiind declarata castigatoare prin anuntul de atribuire numarul 144430/18.10.2011(SEAP) la o valoare de 429.000 lei fara TVA (foarte apropiata de valoarea estimata, o diferenta de doar 24 lei).

La acest contract mai apar 4 contracte subsecvente:

“Prestarea serviciilor de curatenie se va face la sediul Consiliului Judetean Arad din str.Corneliu Coposu, nr.22, str. G.Popa Teius, nr.1 bis, Bulevardul Revolutiei nr.81, si la sediul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta ,,Vasile Goldis” din str.Andrei Saguna nr.66-72, in conformitate cu caietul de sarcini ,oferta financiara si obligatiile asumamate prin prezentul contract. Pretul convenit pentru indeplinirea contractului platibil prestatorului este de 8000 lei/luna fara TVA, la care se adauga TVA, pentru Consiliul Judetean Arad si 937,5 lei/luna fara TVA, la care se adauga TVA ”.

– contract nr. 185/27.09.2011, valoare 28.031,25 lei fara TVA;

– contract nr. 231/297.12.2011, valoare 35.750 lei fara TVA;

– contract nr. 70/02.05.20121, valoare 71.500 lei fara TVA;

– contract nr. 185/19.12.2012, valoare 26.812,50 lei fara TVA.

Surse: stareanatiunii.com

Read more

Claudia Boghicevici, deputat al Mişcării Creştin-Liberale, apreciază că Franţa ar putea decide, încă de săptămâna viitoare, ridicarea restricţiilor de muncă pentru cetăţenii români. „Această atitudine demonstrează o schimbare majoră în modul în care Franţa abordează această problemă. Totuşi, este important de semnalat că Franţa priveşte cu real interes situaţia politică de la noi din ţară. Continuarea instabilităţii politice din România poate duce la o reacţie în lanţ: regres economic, degradarea nivelului de trai, creşterea procentului de migraţie pe piaţa muncii implicit sau mai ales în Franţa, dacă piaţa muncii din această ţară se va liberaliza”, a declarat deputatul Claudia Boghicevici.

Potrivit presei franceze, ministrul francez de Interne, Manuel Valls, a declarat că reglementarea drepturilor de muncă ale rromilor „ar putea fi una dintre soluţiile pentru comunitatea de migranţi”, în acest fel ridicându-se restricţiile pentru români.

„Este nevoie de o integrare a rromilor, iar acest lucru ar fi posibil dacă restricţiile de piaţa muncii din Franţa s-ar ridica pentru români în perioada imediat următoare”, afirmă Boghicevici.

Franţa şi alte ţări ale UE trebuie să ridice restricţiile de muncă pentru cetăţenii români şi bulgari până la 1 ianuarie 2014, în conformitate cu tratatele de aderare la UE.

Read more