News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Miercuri, 16 februarie a.c.,  dispecerul de serviciu din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad a fost sesizat,  pe numărul unic de urgenţă 112, de către A. Claudia, despre faptul că este agresată de fostul soţ care a început să o lovească cu o coadă de mătură..

În urma sesizării un echipaj de jandarmerie s-a deplasat imediat la faţa locului, prinzându-l în flagrant pe K. Ludovic de 43 de ani din Arad, care pe fondul consumului excesiv de alcool şi în urma unor discuţii avute în contradictoriu cu fosta soţie, i-a aplicat mai multe lovituri, cu o coadă de mătură, în zona capului, până  când a adus-o în stare de inconştienţă.

Jandarmii au solicitat l-a faţa locului o ambulanţă pentru a-i acorda victimei primul ajutor şi îngrijiri medicale de specialitate.

Victima a depus o plângere prealabilă de punere în mişcare a acţiunii penale faţă de K. Ludovic, pentru săvârşirea infracţiunii de „lovirea sau alte violenţe”.

Jandarmii i-au întocmit bărbatului actele premergătoare în vederea începerii urmăririi penale, fiind susceptibil de săvârşirea infracţiunii de „lovirea sau alte violenţe”.

Dosarul cu actele premergătoare începerii urmăririi penale va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad pentru continuarea cercetărilor.

Cetăţenii care sunt martorii săvârşirii unor fapte antisociale ( furturi, tâlhării, loviri, ameninţări etc.) sau sunt victimele unor astfel de fapte, pot solicita sprijinul jandarmilor la orice oră din zi şi din noapte, apelând numărul unic de urgenţă 112, sau direct la dispeceratul  Jandarmeriei Arad, la numărul de telefon 0257/514900.

Read more

Duminică, 23 ianuarie a.c., în jurul orei 05.30, dispecerul de serviciu din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad a fost sesizat,  pe numărul unic de urgenţă 112, de către administratorul unui local de pe B-dul Revoluţiei din Aard, cu privire la faptul că un tânăr şi o tânără au distrus mai multe bunuri din local.

În urma sesizării un echipaj de jandarmerie s-a deplasat la faţa locului, prinzându-i în flagrant pe M. Marian de 25 de ani, din Arad şi pe B. Felicia de 28 de ani, din Nădab,  care fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, au spart mai multe scrumiere , ceşti de cafea şi carcasa unei combine frigorifice, pe motiv că formaţia de muzică populară a refuzat să mai cânte după ora închiderii. Valoarea prejudiciului produs de cei doi tineri este de 700 lei.

Administratorul localului a depus o plângere prealabilă de punere în mişcare a acţiunii penale faţă de cei doi pentru săvârşirea infracţiunii de „distrugere”.

Jandarmii le-au întocmit celor două persoane actele premergătoare în vederea începerii urmăririi penale, acestea fiind susceptibile de săvârşirea infracţiunii de „distrugere” şi le-au sancţionat contravenţional pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice cu câte o amendă în valoare de 800 lei.

Dosarele cu actele premergătoare vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad pentru continuarea cercetărilor.

Cetăţenii care sunt martorii săvârşirii unor fapte antisociale ( furturi, tâlhării, loviri, ameninţări etc.) sau sunt victimele unor astfel de fapte, pot solicita sprijinul jandarmilor la orice oră din zi şi din noapte, apelând numărul unic de urgenţă 112, sau direct la dispeceratul  Jandarmeriei Arad, la numărul de telefon 0257/514900.

Read more

Vineri, 21 ianuarie a.c., în jurul orei 21.00, dispecerul de serviciu din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad a fost sesizat,  pe numărul unic de urgenţă 112, de către locatarul unui bloc de pe Splaiul General Praporgescu, despre faptul că în scara blocului are loc o altercaţie între vecini fiind implicate mai multe persoane, respectiv 3 femei şi un bărbat.

În urma sesizării un echipaj de jandarmerie s-a deplasat la faţa locului, iar în urma investigaţiilor şi verificărilor efectuate au fost identificaţi autorii agresiunii, fiind vorba despre un bărbat N. Ioan în vârstă de 32 de ani şi două femei T. Ramona de 28 de ani şi Ş. Claudia de 30 de ani, toţi trei din Arad.

Cele două femei, în timp ce se aflau în scara blocului s-au întâlnit cu N. Ioan şi concubina acestuia B. Mihaela, iar în urma unor discuţii contradictorii conflictul a degenerat, cele două femei luând-o la palme pe concubina bărbatului, producându-i mai multe zgârieturi şi leziuni la nivelul feţei.

Văzând cele întâmplate bărbatul a prins-o de păr pe T. Ramona şi i-a aplicat mai multe palme peste faţă, provocându-i numeroase leziuni traumatice la nivelul capului, care au necesitat îngrijiri medicale de specialitate.

Persoana vătămată B. Mihaela a depus plângeri prealabile de punere în mişcare a acţiunii penale faţă de cele două femei pentru săvârşirea infracţiunii de „lovirea sau alte violenţe”.

De asemenea, T. Ramona devenind victima unei agresiuni, a depus la rândul ei o plângere prealabilă de punere în mişcare a acţiunii penale faţă de N. Ioan pentru săvârşirea infracţiunii de „lovirea sau alte violenţe”.

Jandarmii le-au întocmit celor trei persoane actele premergătoare în vederea începerii urmăririi penale, acestea fiind susceptibile de săvârşirea infracţiunii de „lovire sau alte violenţe”.

Dosarele cu actele premergătoare vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad pentru continuarea cercetărilor.

Cetăţenii care sunt martorii săvârşirii unor fapte antisociale ( furturi, tâlhării, loviri, ameninţări etc.) sau sunt victimele unor astfel de fapte, pot solicita sprijinul jandarmilor la orice oră din zi şi din noapte, apelând numărul unic de urgenţă 112, sau direct la dispeceratul  Jandarmeriei Arad, la numărul de telefon 0257/514900.

Read more