News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

TREI PERSOANE SUNT CERCETATE PENAL PENTRU BRACONAJ PISCICOL TREI PERSOANE SUNT CERCETATE PENAL PENTRU BRACONAJ PISCICOL
Please follow and like us:
Pin Share

Joi, 7 ianuarie a.c., jandarmi din cadrul Grupei de Supraveghere și Intervenție Lipova, au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură contravențională sau penală în domeniul piscicol.

Pe timpul acțiunii ce a avut loc în orașul Lipova, jandarmii au depistat, pe podul pietonal peste râul Mureș, trei persoane care pescuiau cu ajutorul unor undițe prevăzute cu cârlige tip ”ancoră”. La vederea echipajului de jandarmi, persoanele au încercat să taie monturile undițelor și să le arunce în apa râului. Au fost însă oprite și legitimate, în vederea stabilirii identității.

Persoanele au fost identificate ca fiind trei bărbați cu domiciliul în orașul Lipova, din județul Arad. La controlul efectuat, asupra acestora a fost găsită cantitatea de 10 kg pește, din specia scobar.

Având în vedere că „pescuitul cu japca, cu ostia, sulița, țepoaica și cu orice alte unelte înțepătoare sau agățătoare, prin greblare sau harponare”, reprezintă infracțiune conform prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, jandarmii au întocmit actele de sesizare, necesare organelor de urmărire penală.

Uneltele găsite au fost ridicate, în vederea confiscării, până la finalizarea cercetărilor.

 

paula craciun

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *