News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

A.N.I. a decis: Geanina Pistru este incompatibila A.N.I. a decis: Geanina Pistru este incompatibila

Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, existența conflictului de interese de natură administrativă, precum și indicii privind posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese în cazul a 30 foști sau actuali aleși locali (11 primari, nouă viceprimari, un fost viceprimar, șapte consilieri locali și doi foști consilieri locali).

În lista de incompatibili o găsim şi pe Geanina Pistru, consilier local şi asociat la o societate comercială.

„În perioada exercitării mandatului de consilier local,S.C. AUTO TEHNIC S.R.L. (societate comercială în cadrul căreia aceasta deţine calitatea de asociat unic) a încheiat contracte de prestări servicii și furnizare de produse, în valoare totală de 59.859,32 Lei (la care se adaugă TVA de 14.990 Euro) cu S.C. Compania de Transport Public S.A. ARAD și S.C. Centrala Electrică de Termoficare Hidrocarburi S.A.(societăți comerciale care funcționează sub autoritatea C.L. al Municipiului Arad), încălcând, astfel, dispozițiile art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.”

Mai citeste si:  Două înfrângeri pentru handbaliștii arădeni, la sfârșit de an

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *