News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

jandarmi3

Jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad au desfăşurat joi, 14 februarie a.c., pe raza municipiului Arad, acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii absenteismului şcolar.

Pe lângă misiunile pe care jandarmii le desfăşoară în proximitatea instituţiilor de învăţământ, pentru menţinerea şi asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, jandarmii acţionează şi în zona localurilor publice pentru depistarea tinerilor care absentează de la orele de curs.

Pe timpul acţiunilor care au avut loc în intervalul orar 8.30 – 10.00, au fost depistaţi 36 elevi care se aflau în trei localuri din zona centrală a municipiului Arad, în timpul în care ar fi trebuit să se afle la cursuri. Cu acest prilej jandarmii au procedat la identificarea minorilor. Dintre aceştia, doi au fost sancţionaţi contravenţional, cu 50 lei amendă fiecare, pentru refuz de legitimare, iar un altul a fost sancţionat, cu 50 lei amendă, pentru consum de băuturi alcoolice într-un local public. Barmanul localului a fost de asemenea sancţionat contravenţional cu 100 lei amendă pentru servirea unui minor cu băuturi alcoolice, într-un local public.

Jandarmii arădeni continuă acţiunile pentru prevenirea şi combaterea faptelor de încălcare a normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi pentru reducerea absenteismului şcolar în rândul elevilor.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *