News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

ARADUL ARE NEVOIE DE ….

Politica 27 martie 2013 admin 0

Florin Galis presedinte PNL municipiul Arad

În plină dezbatere publică pe repartizarea bugetului local, arădenii din fiecare zonă a oraşului şi-au exprimat nevoile în cadrul proiectului „Aradul are nevoie de…” iniţiat de liderul consilierilor locali USL, Florin Galiş. Concluziile trase în urma analizării datelor culese din teren indică faptul că majoritatea locuitorilor Aradului sunt nemulţumiţi de calitatea vieţii cetăţeneşti.

            „Am analizat cu atenţie datele culese direct de la cetăţeni şi am constatat că arădenii nu sunt nici pe departe mulţumiţi de ceea ce administraţia locală realizează din acest oraş. Majoritatea oamenilor, indiferent de zonă, sunt nemulţumiţi de calitatea lucrărilor, se plâng de lipsa spaţiilor de joacă şi a spaţiilor verzi, de lipsa locurilor de parcare, de preţul parcărilor publice, de ridicarea excesivă a zonelor de impozitare, de prezenţa incontrolabilă a câinilor comunitari, de mizeria stradală plătită cu sume mari, de bulevardul transformat în kitch cu iz comercial, de degradarea sistemului sanitar, de sistemului precar de educare şi formare profesională, de lipsa evenimentelor culturale, de lipsa de dezvoltare economică a oraşului , de distrugerea Ştrandului Neptun. V-am înşiruit câteva din problemele reale cu care arădenii se confruntă pentru ca, acum în prag de alocare a bugetului pentru anul acesta, să trag un semnal de atenţie domnului primar care şi de această dată a hotărât prin specialiştii domniei sale bineînţeles, să aloce banii arădenilor în felurite şi neînsemnate proiecte”, ne-a declarat Florin Galiş, preşedintele organizaţiei municipale PNL Arad.

            Tot în cadrul analizei pe bugetul local, consilierul local a mai  adăugat  şi faptul că „ alocarea bugetului este şi de această dată facută neprofesionist, fără a ţine cont de nevoile pragmatice de dezvoltare a oraşului. Sunt lacune foarte mari în alocarea de fonduri cu privire la sănătate, asistenţă socială, stimularea dezvoltării economice, promovarea culturii şi a turismului.Un alt aspect ascuns sub preş de administraţia Falcă este şi rata dobânzii pe care Aradul trebuie să o achite pentru împrumuturile luate şi investite în găuri negre. Bugetul din acest an, ne confirmă încă o dată faptul că administraţia nu are o viziune pe termen mediu şi lung în ceea ce priveşte dezvoltarea reală a acestui oraş.Totodată nu pot să nu remarc faptul că domnul primar s-a grăbit să ridice nivelul taxelor şi impozitelor dând vina pe Guvern,  în condiţiile în care Aradul are un excedent bugetar de 14 milioane de euro! Consilierii USL vor studia cu atenţie acest proiect de buget şi vom aduce toate amendamentele necesare pentru a corecta toate lacunele identificate în proiectul vizat.”

Mai citeste si:  Mircea Purcaru: ”Liberalismul nu a murit”

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *