News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Beniamin Vârcuș: ”Întâmpinăm sărbătorile Pascale pe fondul prezenței masive a deșeurilor” Beniamin Vârcuș: ”Întâmpinăm sărbătorile Pascale pe fondul prezenței masive a deșeurilor”

Beniamin Vărcuş, liderului grupului PSD-ALDE din Consiliul Local Municipal este îngrijorat că arădenii sunt forţaţi să întâmpine sărbătorile Pascale într-un climat urban dominat de gunoaie. Mai mult decât atât, consilierul social-democrat vorbeşte despre momentul adevărului şi pericolul iminent al izbucnirii unei epidemii, pe fondul prezenţei masive a deşeurilor pe raza municipiului.

 „Îmi vine foarte greu să realizez că în Arad consilierii locali sunt de două feluri sau că diferenţele de ordin doctrinar ne pot separa într-o asemenea măsură încât dreapta să acţioneze împotriva intereselor şi sănătăţii arădenilor. Pornesc însă de la două realităţi existente, un oraş sufocat de gunoaie şi lipsa de acţiune a administraţiei locale faţă de acest flagel urban. Pentru că… haideţi să fim sinceri, actualul dezastru citadin este exact ceea ce noi pronosticam la sfârşitul lui octombrie 2016 că se va întâmpla. Adică, PSD Arad a avut dreptate când cerea LEGALITATE DEPLINĂ în ceea ce priveşte gestionarea problemei deşeurilor. Spuneam noi atunci că argumentul existenţei unui principiu al continuităţii serviciilor publice ca fundament pentru încă o prelungire, învăluită în ceaţă, a contractului de colectare a gunoiului nu stă în picioare. Şi exact astfel şi este ! Nu trebuie decât să ieşim în stradă pentru a constata cruda realitate, un oraş sufocat de resturi menajere şi din nou explicaţiile deloc convingătoare ale Primăriei.

Mai citeste si:  Marius Sulincean : ”PSD Arad vine cu o soluţie de perspectivă pentru Spitalul Matern din Arad”

Ceream atunci exact ceea ce cerem şi acum, transparenţa totală a actului administrativ, legalitate absolută, spirit civic şi eliminarea totală a circului demonstrativ ieftin din partea consilierilor PNL şi a celui care îi păpusează, adică onor primarul Falcă. Ştim că au în echipă profesionişti în arta spectacolului care pot pune în scenă scenete ridicole precum cea de astă iarnă, când oameni în toată firea, cu copii acasă, au plimbat în mod ostentativ sacii cu gunoi în faţa sediului PSD făcându-se de râs în faţa cetăţenilor. NU trebuie să uităm nicio secundă că arădenii aşteaptă de la noi, aleşii locali, seriozitate şi responsabilitate şi nu înscenări caragialeşti. Accentuez, mai mult decât oricând, acum în Săptămâna Patimilor Mântuitorului, NU este o problemă politică cum încearcă în mod fals să acrediteze ideea edilul Aradului ci o obligaţie civică faţă de toţi cetăţenii acestei urbe”, afirmă consilierul local PSD #BeniaminVărcuş

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *