News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

BNR A MODIFICAT PROGNOZA DE INFLATIE IN SUS, LA 1,4%, PENTRU FINALUL ACESTUI AN BNR A MODIFICAT PROGNOZA DE INFLATIE IN SUS, LA 1,4%, PENTRU FINALUL ACESTUI AN

Banca Națională a României (BNR) a modificat la 1,4% rata inflației pentru finalul acestui an, în creștere cu 0,3 puncte procentuale față de prognoza anterioară, de 1,1%, conform datelor prezentate marți de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, într-o conferință de presă.

Pentru 2017, BNR a prognozat o inflație de 3,4%. Ținta băncii centrale este de 2,5%.

„Proiecția indicelui prețurilor de consum (IPC) ne arată două lucruri: că perioada de inflație negativă este tranzitorie și rata anuală a inflației calculată pe baza indicelui prețurilor de consum este prognozată la 1,4% la sfâșitul anului 2016 și se iese, deci, din inflația negativă, și la 3,4%, adică aproape de limita superioară a intervalului pe care îl țintim în ultima parte a anului 2017”, a spus Isărescu.

El a precizat că traiectoria ratei inflației IPC este afectată substanțial de măsurile fiscale care au vizat reducerea succesivă a impozitelor indirecte.

Mai citeste si:  UN PROIECT INTERZICE PARCAREA AUTOVEHICULELOR PE TROTUARE

„Am mai calculat și impactul de runda I a reducerii cotei TVA. În această situație, acesta este un calcul cu un anumit grad de probabilitate; rata inflației ar atinge 3,3% în 2016 și 3,7% în 2017. Și trecutul și traiectoria ratei inflației IPC este afectată substanțial de măsurile fiscale care au privit reducerea succesivă a impozitelor indirecte și noi, ca instituție care urmărește stabilitatea prețurilor, dorim să subliniem caracterul tranzitoriu al acestei perioade de inflație negativă. Pe de altă parte, preocuparea noastră este de a păstra inflația în ecartul pe care ni l-am stabilit, de a da încredere că stabilitatea prețurilor să rămână și a stimula pe această bază o creștere economică de durată, sustenabilă, în România”, a precizat oficialul BNR.

Mai citeste si:  PRETURILE MEDII CERUTE PENTRU APARTAMENTE, IN CRESTERE CU 2,1% LA NIVEL NATIONAL(ANALIZA)

Consiliul de Administrație al BNR a analizat și aprobat, în ședința din 5 februarie, Raportul trimestrial asupra inflației.

‘Noua prognoză trimestrială reconfirmă perspectiva adâncirii inflației în teritoriu negativ în primele cinci luni ale anului 2016, ca efect al scăderii cotei standard TVA și a altor impozite indirecte. Totodată, se anticipează revenirea la începutul anului 2017 și rămânerea ulterioară a ratei anuale a inflației în interiorul intervalului țintei. Această evoluție are ca explicație epuizarea impactului dezinflaționist tranzitoriu al reducerii cotei standard a TVA, relaxarea conduitei politicii fiscale și creșterea costurilor unitare cu salariile. Reducerea succesivă a impozitelor indirecte implementate în perioada 2015-2017 determină volatilitatea ratei inflației în intervalul prognozat’, se arată într-un comunicat al BNR.

Potrivit acestuia, inflația s-a menținut în teritoriu negativ la finalul anului 2015, în linie cu prognoza. Factorul principal al acestei evoluții a fost aplicarea, începând cu luna iunie, a cotei reduse de TVA la toate alimentele, băuturile nealcoolice și serviciile de alimentație publică.

Mai citeste si:  ANAF RAMBURSEAZA, IN LUNA OCTOMBRIE, IN TVA IN VALOARE DE 1,1 MILIARDE DE LEI

Rata anuală a inflației s-a situat în luna decembrie 2015 la—0,9%, față de—1,1% în luna noiembrie și—1,87%, nivelul minim consemnat în luna august.

‘Această creștere s-a datorat efectelor de bază asociate evoluției prețului combustibililor, accelerării creșterii prețurilor la tutun, precum și influențelor restrângerii mai alerte a deficitului de cerere agregată și ale relativei deprecieri a monedei naționale. În absența măsurii privind extinderea cotei reduse a TVA, rata anuală a inflației s-ar fi plasat la finele anului aproape de 2%, nivel aflat în interiorul intervalului de variație al țintei de inflație (2,5 la sută +/-1 punct procentual)’, se menționează în comunicatul BNR.

Sursa: agerpres.ro

paula craciun

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *