News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Campioana mondială este cotată cu a doua șansă la titlul din Rusia

Planeta fotbalistică are o nouă reuniune cu cele mai bune echipe ale momentului, întâlnire care va avea loc peste zece zile în îndepărtata Rusie.

Majoritatea echipelor fac ultimele pregătiri înaintea deplasării în orașele în care și-au stabilit cartierul general, turiștii încep deja să sosească.

Toți ochii sunt ațintiți spre campioana en-titre, Germania, pentru a analiza componența lotului anunțat de selecționerul Joachim Low.  O primă surpriză apare la neconvocarea lui Leroy Sane, în ciuda randamentului foarte bun din acest sezon, avut la echipa Manchester City. Dealtfel, Joachim Low a admiscă nu poate să îl ia pe Sane deoarece „poziţiile de pe flancuri sunt bine acoperite cu Thomas Muller şi Marco Reus, iar Julian Draxler a jucat bine la Cupa Confederaţiilor şi a progresat. A fost o decizie la limită între Leroy Sane şi Julian Brandt”. Joachim Low a definitivat lotul de 23 de jucători care vor fi prezenți la turneul final din Rusia, după ce a renunțat la patru jucători după ultimul amical pierdut contra Austriei, scor 1-2. La Klagenfurt, Germania a ajuns la ”performanța” de cinci înfrângeri consecutive dar a recăpătat un portar, Manuel Neuer a intrat pe teren după nouă luni de absență, astfel naționala are portar pentru campania din Rusia. Totuși Joachim Low a renunțat la Bernd Leno, Jonathan Tah (ambii de la Leverkusen), Nils Petersen și Leroy Sane.

Casele de pariuri au definitivat ofertele de pariuri cupa mondială 2018, iar la secțiunea cine va fi noua campioană, Germania are a doua cotă, după selecționata Braziliei. Asta denotă faptul că bookmakerii au încredere în lista de jucători a lui Joachim Low și îl acreditează cu bune șanse pentru titlu.

Iată lista de jucători a campioanei mondiale pentru Rusia 2018:

Portari: Manuel Neuer (Bayern), Marc-Andre ter Stegen (Barcelona), Kevin Trapp (Paris St-Germain)

Fundaşi: Jerome Boateng (Bayern), Matthias Ginter (Borussia Monchengladbach), Jonas Hector (FC Koln), Mats Hummels (Bayern), Joshua Kimmich (Bayern), Marvin Plattenhardt (Hertha Berlin), Antonio Rudiger (Chelsea), Niklas Sule (Bayern)

Mijlocaşi: Julian Brandt (Bayer Leverkusen), Julian Draxler (Paris St-Germain), Leon Goretska (Schalke), Ilkay Gundogan (Manchester City), Sami Khedira (Juventus), Toni Kroos (Real Madrid), Mesut Ozil (Arsenal), Sebastian Rudy (Bayern)

Atacanţi: Mario Gomez (Stuttgart), Thomas Muller (Bayern), Marco Reus (Borussia Dortmund), Timo Werner (RB Leipzig).

Cupa Mondială va debuta în 14 iunie, iar Germania face parte din Grupa F, alături de Mexic, Suedia şi Coreea de Sud.

 

Read more
AMEFA are misiune dificilă, în Cupa României la polo

Cupa României la polo va fi găzduită, în acest an, de bazinul Steaua din Capitală. Printre participante ar trebui să se numere și AMEFA Arad, care anii trecuți a refuzat să ia parte la competiția KO, motivând probleme financiare.

Dacă se va alinia la start, echipa pregătită de Cristian Cosma o va înfrunta în sferturi pe Sportul Studențesc Corona Brașov.

Studenții sunt în formă, ocupând locul trei în campionat, cu 30 de puncte, în vreme ce AMEFA e pe 6, cu 12 puncte.

Cupa este programată în perioada 19-21 ianuarie, cu participarea celor opt echipe din Superliga Naţională.

Vă reamintim că AMEFA ar fi trebui să dispute în acest week-end dubla de campionat cu liderul Steaua, dar aceasta a fost amânată din pricina faptului că bucureștenii au meci, sâmbătă, în Liga Campionilor.

Read more
Trei jucători au semnat cu UTA. Alți doi sunt în probe

Politica low-cost impusă de conducerea clubului încă din decembrie, și-a făcut rapid efectul la UTA. Astfel, într-un timp relativ scurt, toți jucătorii cu contracte mari au părăsit Bătrâna Doamnă, iar Todea și colaboratorii săi vor coordona din primăvară un lot tânăr, cu mulți jucători proveniți chiar din propria pepinieră.

Practic, singurul veteran și supraviețuitor al turului e căpitanul Curtuiuș, care a acceptat noile condiții salariale. Sunt și noutăți la nivel de lot: Bodea, Buia şi Petra. Primii doi vin de la Lunca Teuz Cermei, iar ultimul de la ASA Târgu Mureş, toți semnând înţelegeri cu UTA până la vară. În probe mai sunt Ghergu şi Dumbrăvean, ultimul cu mari şanse să semneze. Are 23 de ani, joacă pe un post descoperit la UTA, acela de fundaş central şi pare pe placul lui Todea. Dumbrăvean a evoluat ultima dată la ASA Târgu Mureş.
Se conturează lotul pentru retur
Primul amical al anului e programat pe 17 ianuarie, la Gyula, în compania echipei din Szeged, tot în aceeași zi urmând să se intre în cantonament, la Moneasa. Dacă nimic nu se va mai schimba, programul amicalelor e următorul: 17 ianuarie: Szeged – UTA; 27 ianuarie: UTA – Lunca Teuz Cermei; 31 ianuarie: UTA – Szeged; 3 februarie: UTA – Ripensia Timişoara; 7 februarie: UTA – Şoimii Lipova; 10 februarie: UTA – Şcolar Reşiţa; 14 februarie: UTA – Luceafărul Oradea; 17 februarie: UTA -Bekescsaba.

Read more
Marin Lupaș: ”Sunt deschis să găsim sprijin pentru UTA pe termen lung”

Pe 10 ianuarie 1998, Marin Lupaș prelua conducerea clubului UTA. Alături de colaboratorii săi a reuşit în scurt timp să redreseze clubul care se îndrepta vertiginos spre faliment şi Divizia C.

La 20 de ani de la acea dată, constatând problemele care subzistă în viaţa clubului UTA, Marin Lupaș îşi arată deschiderea şi dorinţa de a sprijini o propunere a suporterilor, conducerii clubului și administrației locale prin care se poate găsi o formulă legală de sprijin al clubului care să includă siguranţă şi sustenabilitate.

Îmi amintesc cu drag de acea vreme, când nici cei mai pasionali suporteri nu bănuiam că în scurt timp o să reușim să aducem clubul de la retrogradare la uşile primei ligi şi să creem o emulaţie extraordinară printre arădeni, cum poate numai cu ocazia marilor succese ale UTA-ei şi poate la Revoluţie am mai putut vedea. Am provocat deplasarea a peste 10 mii de arădeni la Alba Iulia pentru a asista a partida de baraj, iar în cele din urmă am reuşit cu foarte mari eforturi să promovăm pe teren în prima Ligă, în anul 2002, după un campionat în care am avut ca adversari echipe mult mai puternice financiar şi mai bine ancorate în politicile federale de la vremea respectivă. Am trecut prin foarte multe situaţii grele, am dedicat clubului aproape tot timpul meu. De aceea știu cât de greu este să construieşti un club pe baze puternice, şi cât de uşor se poate pierde toată munca asiduă. Ţinând cont de această experienţă pe care o am la conducerea clubului UTA, doresc să ajut şi acum, anunţându-mi disponibilitatea de a promova în Consiliul Local orice formă legală de sprijin prin care clubul simbol al oraşului nostru să poată avea siguranţa zilei de mâine şi a faptului că îşi păstrează acest statut”, declară Lupaș.

Consilierul local independent spune că în alte orașe situația este mai potrivită pentru sport și crede că în mod similar se poate construi și la Arad.

Sunt situații în țară în care se dau mai ușor bani de la adminsitrația publică pentru sport, recunoscându-se importanța acestor echipe în viața unei comunități. Din păcate, acum în Arad se aplică o formă care nu se pliază prea bine pe nevoile unui club profesionist, având multe limitări. Ţinând cont şi de faptul că, încă o dată din păcate, sprijinul privat pentru sport în Arad este la un nivel foarte scăzut, devine logică şi necesară susţinerea comunităţii locale pentru principalele branduri ale oraşului, acolo unde UTA „joacă” pentru locul fruntaş. Mi-ar plăcea să găsim cu toții o formă de sprijin care să includă siguranță și sustenabilitate pe termen lung. Sunt deschis unei discuții cu cei implicați pentru ca UTA să se concentreze pe performanța în teren. Este vital ca odată cu modernizarea, iarăşi din păcate – mult prea înceată – a infrastructurii sportive să găsim şi formule pentru a asigura funcţionarea clubului la un nivel mai înalt”, adaugă fostul președinte al UTA.

La două decenii după 10 ianuarie 1998, Marin Lupaș crede că locul UTA-ei este în Liga I, de aceea își reafirmă public deschiderea de a găsi soluția cea mai potrivită pentru a atinge acest țel.

Fotbalul nu este o ştiinţă exactă, de aceea trebuie să avem cât mai multe elemente în stare optimă, de la finanţare la infrastructură, astfel încât clubul să se dezvolte sustenabil, să se menţină la un nivel ridicat care să ne dea speranţe că vom reveni curând la gloria de altă dată. Îmi reafirm public sprijinul şi voi iniţia discuţii cu părţile amintite pentru a-mi prezenta şi în mod direct intenţiile”, concluzionează Lupaș.

Read more
Voleiul nu are trecere la școlile gimnaziale din municipiul Arad

Doar două echipe din municipiu s-au înscris în Gimnaziada voleiului masculin, din cele doar 6 participante, la feminin din capitala județului fiind trei din nouă.

În schimb, la liceu doar două echipe feminine și una singură masculină sunt din județ. Prin fișa de înscriere în Gimnaziada – Olimpiada Gimnaziilor și Olimpiada Națională a Sportului Școlar – volei, fete și băieţi – etapa judeţeană, mediul urban + rural. din anul școlar 2017-2018 și-au anunțat prezența până în acest moment următoarele unități de învățământ:

VOLEI GIMNAZIU FETE (9 echipe) Colegiul Național „Elena Ghiba Birta” Arad, Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” Arad, Școala Gimnazială „Aron Cotruș” Arad, Școala Gimnazială „Avram Iancu” Arad, Liceul „Atanasie Marienescu” Lipova, Liceul Teoretic „Jozef Gregor Tajovsky” Nădlac, Școala Gimnazială Livada, Școala Gimnazială Sintea Mare și Școala Gimnazială „Adam Muller Guttenbrunn” Zăbrani.

VOLEI GIMNAZIU BĂIEȚI (6 echipe) Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” Arad, Școala Gimnazială „Avram Iancu” Arad, Școala Gimnazială Livada, Școala Gimnazială Mailat, Școala Gimnazială Sintea Mare și Școala Gimnazială „Adam Muller Guttenbrunn” Zăbrani.

VOLEI LICEU FETE (12 echipe) Colegiul Național „Elena Ghiba Birta” Arad, Colegiul Național „Moise Nicoară” Arad, Colegiul Național „Preparandia Dimitrie Țichindeal” Arad, Colegiul Economic Arad, Colegiul Tehnologic de Industrie Alimentară Arad, Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad, Liceul Național de Informatică Arad, Liceul Teologic Baptist „Alexa Popovici” Arad, Liceul Teologic Penticostal Arad, Liceul „Atanasie Marienescu” Lipova, Liceul „Sever Bocu” Lipova și Liceul Teoretic „Jozef Gregor Tajovsky” Nădlac.

VOLEI LICEU BĂIEȚI (10 echipe) Colegiul Național „Elena Ghiba Birta” Arad, Colegiul Național „Moise Nicoară” Arad, Colegiul Național „Preparandia Dimitrie Țichindeal” Arad, Colegiul Economic Arad, Colegiul Tehnologic de Industrie Alimentară Arad, Colegiul „Csiky Gergely” Arad, Liceul Național de Informatică Arad, Liceul Teologic Baptist „Alexa Popovici” Arad, Liceul Teologic Penticostal Arad și Liceul „Sava Brancovici” Ineu.

Read more

Debutul noului sezon din tenisul masculin este așteptat cu sufletul la gură de iubitorii acestui sport, care au mai multe motive să fie nerăbdători. Luna ianuarie se anunță de-a dreptul incendiară, întrucât revin câteva nume mari ale circuitului ATP, care au stat departe de teren în ultimele luni.

Novak Djokovic” (CC BY-NC-ND 2.0) by mirsasha

Probabil cea mai așteptată apariție este a lui Novak Djokovic, jucător care a dominat competiția în perioada 2011-2016, când a stat în fotoliul de lider mondial timp de 223 de săptămâni. Sârbul a fost nevoit să-și încheie prematur acest an competițional, ca urmare a unei probleme la cot care îl afecta de ceva vreme, el însuși mărturisind că ar fi trebuit să ia o pauză după turneul de la Roland Garros, din 2016, când a triumfat în premieră la Paris. Pentru Djokovic, luna ianuarie este cea mai prolifică din cariera sa, întrucât a câștigat primul turneu de Grand Slam al anului, Australian Open, de șase ori. Se va impune jucătorul din Serbia pentru a șaptea oară în 2018? În general, predicțiile din sportul alb sunt adevărate încercări, însă e clar că Djokovic va fi mereu pe lista favoriților, având în vedere trecutul său glorios la Melbourne.

Un alt tenismen care a lipsit foarte mult competiției este Stanislas Wawrinka, cel care a suferit o intervenție chirurgicală la genunchi în vară. Jucător capabil să câștige în fața oricărui adversar de top după confruntări epice, dar să și piardă cu naturalețe în meciuri cu oponenți mult mai slab cotați, elvețianul reprezintă de multe ori sarea și piperul unui turneu. Campion la Australian Open în 2014, Wawrinka este nerăbdător să intre pe teren și să încânte spectatorii cu minunăția sa de rever cu o mână.

Andy Murray, US Open 2012” (CC BY-ND 2.0) by Marianne Bevis

Fără îndoială, Andy Murray arde de nerăbdare la rândul său să revină în competiție după aproape o jumătate de an de pauză forțată ca urmare a unei probleme la șold. Pentru scoțian, retragerea temporară din circuit a fost una frustrantă, întrucât acest lucru l-a costat primul loc în ierarhia mondială. Murray are însă potențialul de a reveni în lupta pentru fotoliul de lider, care va începe odată cu primul turneu din 2018. Britanicului nu-i va fi însă deloc ușor, și asta nu numai ca urmare a revenirilor jucătorilor enumerați mai sus, la care se adaugă Kei Nishikori și Tomas Berdych, ci și a concurenței tot mai mari pe care o aduc jucătorii tineri. Grigor Dimitrov, Alexander Zverev și Dominic Thiem au profitat de absența veteranilor și și-au făcut loc în Top 5, amenințând serios supremația altor doi jucători legendari, Rafael Nadal și Roger Federer, care ocupă în prezent primele două locuri în clasamentul ATP. Nadal și Federer sunt ultimii finaliști ai turneului de la Melbourne, astfel că au tot interesul să ajungă cât mai departe la ediția din 2018 pentru a nu pierde puncte extrem de prețioase în tentativa lor de a rămâne în frunte.

Așadar, se anunță un început de sezon palpitant, care are toate ingredientele neceare pentru a readuce tenisul masculin printre sporturile cele mai îndrăgite de oamenii din lumea întreagă.

Read more
Eveniment caritabil la Apateu, Charity Christmas Cup 2017

În pragul sărbătorilor de iarnă, în comuna Apateu va avea loc un eveniment caritabil, ”Charity Christmas Cup 2017”, in cadrul caruia se organizeaza o meciuri de fotbal, intre 16 echipe, care si-au anuntat deja participarea.

Din banii obtinuti se doreste ajutarea urgenta a Familiei Rus din Caporal Alexa, cu 5 copii cu varste pana in 12 ani si ai caror parinti au venituri de cca 1400 lei/luna, iar in functie de sumele adunate si alte familii. Fiecare echipa participanta va dona cate 250 lei/echipa iar spectatorii pot face cat doresc donatie.

La eveniment contribuie si primar Aurel Bondor din Apateu, care pune la dispozitie, gratuit, sala de sport a comunei, pentru desfasurarea actiunii. Organizatorul spera si la implicarea altor persoane in eveniment.

Read more
UTA şi FC Argeş se ciocnesc în duelul fostelor campioane

Fostele campioane ale României, UTA şi FC Argeş, se ciocnesc la Şiria, în ultima etapă a turului Ligii a II-a.

Ajunse în anonimat în actuala stagiune, după o prestaţie dezamăgitoare, cele două formaţii încearcă să mai şteargă impresia negativă lăsată în această toamnă.

E mai ales cazul UTA-ei, care din candidată la promovare, a ajuns să tremure în zona de subsol a clasamentului, unde s-a aflat la un moment dat chiar pe loc retrogradabil.

„Roş-albii” promit, însă, să evadeze cât mai repede din partea a doua a clasamentului, iar o victorie în faţa argeşenilor e obligatorie, mai ales că UTA are doar o victorie acasă, şi aceea obţinută în faţa codaşei Miroslava.

O veste bună pentru Cristi Todea e că îi va avea la dispoziţie, pentru prima oară într-un meci pe teren propriu, pe ambii atacanţi, Florea şi Curtuiuş, cei doi fiind decisivi în multe rânduri.

Singurul absent e Păcurar, suspendat, în rest lotul fiind valid. Meciul e programat sâmbătă, la matineu şi nu va fi televizat.

Liga a II-a, etapa a 19-a (ultima a turului):

Miroslava – Ripensia, vineri, ora 14

Balotești – Mioveni, sâmbătă, ora 11

Afumați – Clinceni, sâmbătă, ora 11

Satu Mare – Târgoviște, sâmbătă, ora 11

UTA – FC Argeș, sâmbătă, ora 11

Suceava – Luceafărul, sâmbătă, ora 11

Pandurii – Brăila, sâmbătă, ora 11

ASU Poli – Târgu Mureș, sâmbătă, ora 12 (Digi Sport 1)

Călăraşi – Metaloglobus, sâmbătă, ora 12

Hermannstadt – Snagov, sâmbătă, ora 14 (Digi Sport 1)

Balotești – Mioveni, duminică, ora 14.

Clasament

1.Călărași 18 12 4 2 35-15 40

2.Hermannstadt 17 12 4 1 29-9 40

3.Târgoviște 18 10 6 2 39-9 36

4.Clinceni 18 9 5 4 30-23 32

5.Târgu Mureș 18 9 4 5 38-28 31

6.Afumați 18 9 4 5 21-13 31

7.ASU Poli 18 9 3 6 24-20 30

8.Snagov 18 7 5 6 16-13 26

9.FC Argeș 18 6 7 5 20-15 25

10.Mioveni 17 6 5 6 25-24 23

11.Ripensia 18 5 6 7 36-23 21

12.UTA 18 5 6 7 24-24 21

13.Satu Mare 18 6 2 10 18-30 20

14.Metaloglobus 18 5 4 9 17-26 19

15.Brăila 18 4 5 9 40-39 17

16.Pandurii 18 3 8 7 23-28 17

17.Luceafărul 18 4 5 9 24-31 17

18.Balotești 18 4 5 9 23-36 17

19.Suceava 18 4 2 12 12-59 14

20.Miroslava 18 3 4 11 16-45 13

Read more
Marius Copil s-a calificat în optimile Challenger-ului de la Kaohsiung

Tenismanul arădean Marius Copil a ajuns în optimile turneului Challenger de la Kaohsiung, dotat cu premii în valoare de 125,000 de dolari plus ospitalitate, desfășurat pe o suprafață hard.

Marius Copil a trecut în această dimineață de indianul Sumit Nagal cu scorul de 6-4 6-2. Meciul a durat o oră și 14 minute, în această săptămână arădeanul se află pe poziția 77 ATP. În optimi va juca cu câștigătorul din meciul Gabashvili/Bachinger.

Pentru a această performanță are asigurat un cec de 2150 de dolari și 9 puncte ATP.

Read more
Lacrimile unei mari campioane: „Încă un vis devenit realitate”

De duminică campioană continentală cu echipa României la tenis de masă, arădeanca Daniela Dodean-Monteiro trage concluziile după superba performanţă de la Europenele din Luxemburg.

Victorioasă în sferturi cu vicecampioana europeană de simplu, chinezoaica Yu Fu, apoi în semifinale împotriva rusoaicei Polina Mikhailova – una din cele mai bune apărătoare ale continentului şi neînvinsă la Europene până la meciul cu Dana – şi în finală, cu numărul 1 european, chinezoaica Han Ying, Dodean a scris încă o dată istorie pentru tenisul de masă românesc şi implicit pentru cel arădean.

Rezultate care îi dau mare încredere şi pentru, probabil, îmdeplinirea ultimului său vis într-o carieră impresionantă, campioană europeană la simplu. Pentru că titlurile continentale de la dublu, dublu mixt şi cu echipa sunt deja bifate! Jucătoarea de la CSM Arad şi-a adunat gândurile după Europene, pentru a adresa mulţumiri tuturor celor care au sprijinit echipa României:

„Medalie de aur în proba de echipe!!! Ceva ce noi am aşteptat de mulţi ani. Am jucat multe finale, dar întodeauna am rămas cu argintul, medalii care au lăsat multe lacrimi în spate ştiind cât de aproape am fost să devenim campioane. De data aceasta lacrimile noastre au fost diferite, fiind campioane după atâtea finale pierdute, a fost ceva ce a lipsit în inimile noastre. Sunt foarte fericită cu rezultatele mele în această competiţie şi sunt mândră de echipa mea, pentru faptul că am ramas puternice până la final. Sunt foarte fericită pentru ţara mea, deoarece acum trece printr-o perioadă mai dificilă. Vreau să mulţumesc în primul rând familiei, echipei, echipei medicale, Federatiei Române de tenis de masă, sponsorilor noştri, sponsorului meu, echipelor TTSQ, CSM ARAD, Ambasadei României în Luxemburg şi tuturor persoanelor care ne-au susţinut în acest moment important. Un alt vis devenit realitate!!! Acum sunt fericită să fiu din nou acasă, făcând ceea ce iubesc mai mult, să fiu mamă pentru fetiţa mea scumpă”, a scris Daniela Dodean Monteiro pe contul său de facebook.

Read more