News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

newsarad stiri arad

Consilierii municipali USL fac precizări legat de poziţia primarului Gheorghe Falcă şi a unor reprezentanţi ai administraţiei locale, legat de reevaluarea patrimoniului. În mod incorect, administraţia Falcă încearcă să plaseze asupra consilierilor USL responsabilitatea pentru majorarea impozitelor firmelor care au închiriat clădiri de la Primărie.

Pavel Neamţiu, directorul Direcţiei Fiscale, a spus că firmele în cauză vor plăti impozite cu 20% sau 40% din valoarea de inventar a clădirii înregistrată în contabilitatea persoanei juridice până la sfârşitul lunii în care s-a efectuatt prima reevaluare şi nu de 1,5%, cât prevede HCLM 293/28.12.2013. Domnul Pavel Neamţiu a observat că  „nereevaluarea efectuată la 3 ani are implicaţii deosebite din punct de vedere financiar”, dar nu a precizat corect cui îi revine de fapt responsabilitatea. „Conform Codului Fiscal, reevaluările se fac până la 31 decembrie, iar impunerea se face până la 31 martie. Pentru reevaluare este nevoie de o firmă selectată prin licitaţie. Procedurile pentru licitaţie s-au prelungit până la finalul lunii februarie. Ne-am documentat şi evaluarea a fost depusă la finalul lunii ianuarie. Dacă au vrut cu adevărat să ajute firmele, trebuiau să vină în Consiliul Local Municipal în lunile februarie sau martie, pentru a se încadra în termenul legal. Ei au lăsat să rteacă şi luna aprilie şi au venit în CLM în luna mai pentru a obţine votul consilierilor. Vina pentru depăşirea tuturor termenelor este a administraţie Falcă, nu are decât să şi-o asume. Este incorect să se încerce forţarea consilierilor municipali. Problema este creată de fapt de administraţia Falcă. De altfel, în proiectul de hotărâre prezentat luni nu cuprinde termenele la care trebuie depuse impunerile, tocmai pentru că termenele limită erau deja depăşite”, a spus Gheorghe Ghilinţă.

            Consilierii municipali ai USL au explicat în nenumărate rânduri, inclusiv în şedinţele CLM, că blochează voturile pentru proiectele care necesită majoritate calificată, până când majoritatea condusă de Gheorghe Falcă le va permite să îşi desfăşoare corect activitatea. „Proiectele noastre de hotărâre nu sunt puse pe ordinea de zi a şedinţelor de consiliu. De exemplu, proiectul pentru achiziţionarea clădirii Şcolii Generale „Mihai Eminescu” aşteaptă de la începutul lunii aprilie să intre pe ordinea de zi. Aparatul de specialitate nu acordă asistenţă consilierilor USL. Modul în care suntem trataţi este o consecinţă a ambiţiilor politice ale primarului Falcă, în intenţia lui de a subordona total CLM. Aproape la fiecare şedinţă primarul Falcă încearcă să ne ameninţe dacă nu vom vota într-un anume fel. Constatăm că nu vrea să ia în calcul deloc o schimbare de atitudine faţă de consilierii USL, deşi suntem legitimaţi de un vot important primit din partea arădenilor. Prin votul nostru, atragem atenţia asupra acestei situaţii anormale” a declarat Marin Lupaş.

Mai citeste si:  Mircea Purcaru: "Nu ştiu sigur dacă pasajele sunt pe fonduri europene sau guvernamentale"

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *