News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Mihai Fifor : „Arădenii trebuie să cunoască adevărul cu privire la Cetatea Aradului, vremea poveștilor de tip Falcă a apus” Mihai Fifor : „Arădenii trebuie să cunoască adevărul cu privire la Cetatea Aradului, vremea poveștilor de tip Falcă a apus”

Ministrul Apărării Naționale, senatorul de Arad Mihai Fifor, a ținut astăzi să demonteze public minciunile vehiculate de primarul Aradului, Gheorghe Falcă, cu privire la Cetatea Aradului. Liderul social-democrat a spulberat cu argumente, într-o conferință de presă, scornelile propagandistice ale liberalului legate de reintroducerea obiectivului în circuitul civil.

„Consider necesar să elucidăm definitiv lucrurile în ceea ce privește Cetatea Aradului iar aici trebuie precizat din capul locului că în momentul de față cetatea nu este a Ministerului Apărării Naționale. Pentru a fi cât se poate de precis, obiectivul se află din 2010 în patrimoniul municipiului Arad, prin Hotărârea de Guvern 1100/2010 care statuează că acest imobil trece în administrarea Primăriei Arad. Desigur, din 2010 de când s-a emis acest act normativ au existat o serie de documente care s-au schimbat între Ministerul Apărării Naționale și primărie. Pe scurt, odată cu predarea în 2010 a cetății dar și a imobilului din Gai, Primăria Municipiului Arad s-a obligat să realizeze o investiție pentru reabilitarea imobilului Gai, astfel încât Armata să poată să plece din Cetate și să se instaleze acolo. Totodată primăria se obligă în aceeași măsură să construiască un număr de locuințe pe care să le pună la dispoziția armatei. Este vorba inițial de 128 de locuințe  din care 64 ar fi trebuit să revină Ministerului Apărării Naționale. După cum se vede, de la această hotărâre și până în prezent nu s-a întâmplat absolut nimic. Excluzând o documentație DALI pe care primăria a întocmit-o pentru Gai, în stilul caracteristic, primarul Falcă nu a mișcat niciun deget. Văzănd că timpul trece, evident că Armata s-a sesizat și a cerut după cum era și normal Primăriei Arad explicații. Hotărărea de Guvern din 2010 nu avea un termen limită de punere în aplicare și atunci în 2015 se realizează un protocol între Ministerul Apărării Naționale și municipiul Arad pentru ca tot ceea ce își asumase să realizeze Primăria să se facă în termen de trei ani. Protocolul acesta ar trebui să înceteze, conform documentelor, pe 14 mai 2018. În acești 3 ani Primăria trebuia să transmită în domeniul public al Statului și în administrarea Ministerului un număr de 250 de unități locative, împreună cu terenul aferent acestora pentru personalul militar.

Mai citeste si:  Ciprian Luca:"Zilele Aradului" in campanie electorala

La fel, era necesar să predea imobilul 718 Arad Gai, în care Armata să se mute și să poată pleca din Cetatea Aradului. Cum nu s-a făcut din nou nimic, Primăria încearcă un nou protocol cu Ministerul Apărării Naționale prin care dorește să mai prelungească cu doi ani situația de fapt, în speță până în 2020. Din varii motive, ministerul a refuzat, considerând în momentul de față că este evident că administrația arădeană nu poate sau nu vrea să-și îndeplinească obligațiile asumate. De ce nu vrea primăria ? De ce nu spune adevărul cetățenilor Aradului ? Cert este că povestea aceasta prin care MAPN refuză să redea arădenilor Cetatea Aradului este o istorioară cusută cu ață albă. Repet, Cetatea Aradului este la municipiul Arad de 8 ani, Imobilul din Gai este la fel la primărie tot din 2010. Aproape un deceniu în care primarul Falcă și echipa sa ar fi avut vreme suficientă să realizeze tot ceea ce s-au obligat să facă. După cum am mai demonstrat și în trecut, primăria Aradului are bani și putea să își achite această obligație de nenumărate ori. De fiecare dată însă, a găsit motive iar în campania electorală a exploatat subiectul propagandistic în mod negativ. Realitatea însă se regăsește în documente. Dacă printr-un miracol până în 14 mai primarul Falcă va reuși reabilitarea imobilui din Gai, cu mare plăcere Armata se mută acolo și cedează Cetatea. Eu cred că vremea poveștilor de tip Falcă trebuie să înceteze iar arădenii trebuie să cunoască adevărul”, afirmă Ministrul Apărării Naționale, senatorul de Arad Mihai Fifor.

Mai citeste si:  Adrian Tolea: Peste 9.000 de arădeni au semnat, până acum, pentru DEMISIA lui Victor Ponta

admin

  • uncrut petru marius

    26 ianuarie 2018 #1 Author

    d-l ministru, cred că nu sunteți bine informat despre cetatea Aradului, este o poveste mult mai lungă, cetatea ar fi trebuit de mult să fie redată arădenilor, acel imobil din Gai unde ar urma să se mute batalionul din cetate a fost al armatei, odată cu desființarea serviciului militar obligatoriu mai multe unități militare din toată țara au dispărut, clădirile au fost lăsate în paragină , armata nu a fost în stare să bată un cui, să pună o țiglă, când au început să se prăbușească clădirile, armata le-a predat primăriilor, asta este adevărul, uitați-vă la biserica franciscană din interiorul cetății care este un monument istoric de neprețuit în ce stare se află, ce a făcut armata pentru conservare, eu personal nu am înțeles și nu voi înțelege niciodată pretențiile armatei cu acele câteva sute de apartamente, pentru cine sunt acestea?, pentru militari?, eu după câte știu militarii sunt persoane angajate pe bază de contract cu ministerul apărării naționale, fiecare stau la casele lor, nu cred că aveți prevăzut în contracte să le asigurați locuință, drept pentru care consider că acesta este un moft, nu vreți sub nici o formă să părăsiți cetatea până nu se dărâmă totul acolo și apoi o s-o predați primăriei

    Răspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *