News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

newsarad stiri arad

Tinerii din organizaţia Colegiului 2 a PDL Arad au participat vineri, 4 octombrie a.c., la o nouă acţiune de donare de sânge la Centrul de Transfuzii Arad. Acţiunea a fost coordonată de deputatul PDL Claudia Boghicevici şi de Roxana Tomoş din partea Tineretului Democrat Liberal Colegiul 2 Arad.

„Tinerii din Organizaţia Colegiului 2 demonstrează încă o dată că sunt solidari cu semenii lor şi mă bucur că au continuat aceste iniţiative. Donarea de sânge poate salva vieţi şi astfel de gesturi trebuie cât mai mult promovate şi încurajate. Ar trebui să conştientizăm cu toţii că prin astfel de acţiuni îi putem ajuta pe cei aflaţi în suferinţă”, a declarat deputatul PDL de Arad Claudia Boghicevici.

La rândul său, Roxana Tomoş a subliniat rolul proiectelor sociale în sprijinul comunităţii arădene. „TDL Colegiul 2 Arad nu este la prima asemenea iniţiativă. În aprilie anul acesta chiar an iniţiat un proiect intitulat „Fii solidar!” prin care încurajăm aceste campanii de donare de sânge. Ca tineri avem datoria  de a ne implica cât mai mult în sprijinul comunităţii arădene şi prin astfel de acţiuni exact acest lucru încercăm să îl facem”, a declarat Roxana Tomoş.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *