News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

O nouă donaţie în valoare de 10.000 euro, constând în a paturi de spital pentru saloanele de adulţi şi copii, precum şi noptiere, a ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad. Donaţia a fost făcută prin intermediul Asociaţiei de Prestări Sociale şi Educaţionale de Utilitate Publică şi Privată.     „Consiliul Judeţean Arad mulţumeşte Asociaţiei Înţelege Autismul, în special doamnei Laura Chîlniceanu (Internationales Bildungs und Sozialwerk e.V Germania). Este cea de-a cincea donaţie care a venit din partea acestei organizaţii şi nu putem decât să fim recunoscători pentru tot efortul şi sprijinul pe care reprezentanţii acesteia l-au manifestat”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

„Am primit o nouă donaţie, constând în mobilier de spital, de la o asociaţie care deja ne-a devenit prietenă. Am reuşit, cu ajutorul lor, să înlocuim o bună parte din mobilierul învechit din saloanele destinate îngrijirii adulţilor şi copiilor şi în special din saloanele pentru nou-născuţi”, a declarat Teodora Olaru, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.

Valoarea totală a donaţiilor primite din partea Internationales Bildungs und Sozialwerk e.V Germania a ajuns la suma de 63.000 euro. newsarad stiri arad

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *