News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Olx.ro va inghite tocmai.ro Olx.ro va inghite tocmai.ro

O tranzacţie la nivel internaţional între grupul Naspers din Africa de Sud şi norvegienii de la Schibstead Media Group a pus capăt luptei dure din ultimii ani dintre site-urile de anunţuri online olx.ro şi tocmai.ro: olx.ro îşi va prelua rivalul şi va deveni lider pe piaţa anunţurilor generaliste pe internet.

„Schibsted a ajuns la un acord cu Naspers pentru preluarea operaţiunilor din Ungaria. Schibsted va vinde opera­ţiunile deţinute în România şi Portugalia către Naspers“, potrivit anun­ţului publicat pe bursă la finele săptămânii trecute de compania norvegiană. Com­pa­niile nu au oferit detalii despre valoarea tranzacţiei.

Tocmai.ro a fost lansat în 2009 de românul Ştefan Tocca, grupul norvegian intrând în acţionariat în anul 2011. Olx.ro, fostul Mercador.ro, este un business online construit de la zero de Naspers în România, anul lansării fiind 2010.

Mai citeste si:  APIA vizeaza carnetele de rentier agricol

Olx.ro şi tocmai.ro s-au distanţat de restul competitorilor şi au devenit principalii jucători de pe piaţa locală de anunţuri online, numărul de vizitatori şi veniturile crescând odată cu dezvoltarea pieţei de servicii online locale şi a numărului de utilizatori de servicii de internet. De la aproximativ 1 milion de vizitatori unici pe lună în 2012, cele două site-uri aveau la finele anului 2014 circa 6 milioane de vizitatori unici pe lună, potrivit datelor SATI.

Modelul de business al celor două site-uri este asemănător: publicarea anunţurilor este gratuită, însă utilizatorii care vor ca anunţurile lor să fie mai bine plasate plătesc. În plus faţă de olx.ro, tocmai.ro le permite clienţilor să publice şi bannere publicitare pe site.

Mai citeste si:  Pensiile și salariile din sistemul public, plătite înainte de Sărbătorile de Paști

Spre exemplu olx.ro cere aproape 9 euro pentru promovarea timp de 30 de zile a unui anunţ de vânzare din categoria telefoane mobile. Tocmai.ro solicită 9 euro plus TVA pentru promovarea unui anunţ timp de 30 de zile. (zf.ro)

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *