News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

newsarad stiri arad

„Domnul Ghilinţă face din nou declaraţii în necunoştinţă de cauză. Oameni ca primarul Capitalei, Sorin Oprescu, primarul Sibiului, Klaus Johannis, primarul Timişoarei, Nicolae Robu, afirmă public că Ordonanţa Guvernului îi obligă la idexarea taxelor cu rata inflaţiei. Practic, USL, Uniune din care face parte şi domnul Ghilinţă, a impus mărirea taxelor”, a declarat consilierul municipal Florin Mariş.

Ieşirea mediatică a consilierului local USL intră în contradicţie chiar şi cu Bugetul de Stat pe 2013. În acest act normativ este subliniat clar că una dintre excepţiile prin care administraţiile locale nu sunt obligate la indexarea taxelor şi impozitelor este să nu aibă înregistrate în evidenţele fiscale locale, la data de 31 decembrie 2012, arierate.

Mai citeste si:  Liberalii germani, derutaţi de alianţa omologilor din România

Gheorghe Ghilinţă face parte din USL, unde demagogia este sarcină de partid. Parlamentarii USL s-au lăudat că au adus bani pentru Arad, că astfel se vor continua lucrările la tronsonul de autostradă Nădlac-Arad. Nimic mai fals, banii sunt de la Uniunea Europeană, iar un minim de cunoştinţe administrative ne arată că lucrările de anvergură, deja începute, sunt cuprinse de fiecare dată în Bugetul de stat pentru continuarea lucrărilor. Nu e meritul parlamentarilor USL, ci e o normalitate. Anormal era dacă aceşti parlamentari s-ar fi opus finanţării autostrăzii.

De asemenea, consilierul Florin Mariş consideră că „primarul Aradului se bucură de o atenţie deosebită din partea lui Gheorghe Ghilinţă în ultima jumătate de an. Probabil că această atenţie se datorează faptului că Gheorghe Falcă a învins-o pe Lia Ardelean la alegerile locale, iar relaţia politică a domnului Ghilinţă cu Lia Ardelean este de notorietate”.

Mai citeste si:  Florin Galiş, despre Monumentul Revoluţiei: "Primarul a comandat ca steagurile să fie demontate de acolo" (videoconferinta)

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *