News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Poşta Română: Triplare a tranzacţiilor efectuate prin serviciul E-mandat, în aprilie Poşta Română: Triplare a tranzacţiilor efectuate prin serviciul E-mandat, în aprilie
Please follow and like us:

Numărul comenzilor efectuate prin E-mandat – serviciul pentru transfer de bani oriunde în România, dezvoltat de Poşta Română – s-a triplat în luna aprilie, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, informează compania, într-un comunicat de presă transmis, joi, AGERPRES.

Potrivit sursei citate, în aprilie 2020 s-au înregistrat 2.591 de comenzi, în timp ce în luna similară din 2019, numărul acestora a fost de 872.

Totodată, valoarea tranzacţiilor înregistrate, în primul trimestru al anului, s-a dublat, până la 3,1 milioane de lei, faţă de 1,4 milioane de lei, în perioada similară a anului trecut.

„Dincolo de cifre, ceea ce m-a mişcat cu adevărat a fost emoţia transferată odată cu acest serviciu. De pe telefon sau de pe calculator, un tânăr a trimis bunicii sale, prin E-mandat, o sumă de bani. Odată cu banii, cu siguranţa, toată iubirea şi preţuirea lui. Iar poştaşul a adus bunicii la poartă şi banii, şi gândurile nepotului. Bătrânii din satele izolate de munte sau familiile din Delta Dunării, care se bazau pe sprijinul celor dragi, au primit, prin E-mandat, banii de care aveau nevoie. Sunt imagini care mă emoţionează şi care demonstrează, încă o dată, că Poşta Română îşi duce pe mai departe misiunea: „Parte din viaţa ta”!”, a declarat Horia Grigorescu, directorul general al Poştei Române.

E-mandat este produsul prin care operatorul naţional de servicii poştale oferă posibilitatea clienţilor de a remite, pe cale electronică, sume de bani nelimitate, în lei, către destinatari, la orice adresă poştală sau direct în cont pentru persoane juridice, într-un interval de timp redus. În mediul urban, banii ajung la destinatar în 24 ore de la depunerea sumei, iar în mediul rural, în 48 de ore.

Serviciul E-mandat poate fi accesat şi online, de pe site-ul Poştei Române (https://www.posta-romana.ro/e-mandat-cu-plata-online.html), clienţii nefiind nevoiţi să se prezinte în oficiile poştale pentru a trimite sume de bani oriunde în ţară. Plata se face electronic cu card bancar, în condiţii de maximă siguranţă, iar banii ajung rapid la destinaţie.

În acelaşi timp, transferul de bani se poate face rapid şi din aplicaţia de mobil „Poşta Română”, care poate fi descărcată, gratuit, direct din Google Play Store.

Achitarea sumelor se efectuează şi către membrii majori ai familiei (soţi, părinţi, copii), condiţiile fiind ca aceştia să domicilieze la aceeaşi adresă cu titularul mandatului şi suma remisă să nu depăşească valoarea de 500 lei, iar E-mandatele care au o valoare mai mare de 500 lei se achită personal, doar destinatarilor, precizează operatorul poştal.

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.