News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

PRODUCTIA DE TITEI CRESTE PANA LA 4,2 MILIOANE TEP, IN 2019, IMPORTURILE DE GAZE URCA LA 8,4 MILIOANE TEP PRODUCTIA DE TITEI CRESTE PANA LA 4,2 MILIOANE TEP, IN 2019, IMPORTURILE DE GAZE URCA LA 8,4 MILIOANE TEP

Producția de țiței a României va crește constant în următorii patru ani, urmând să ajungă la 4,2 milioane tone echivalent petrol în 2019, iar importurile se vor majora până la 8,4 milioane tep în aceeași perioadă, conform Prognozei echilibrului energetic, a Comisiei Naționale de Prognoză.

Astfel, producția de țiței va crește de la 3,95 milioane tone echivalent petrol în 2015 la 3,975 milioane tep în 2016 (plus 0,6% anual), la 4,030 milioane tep în 2017 (plus 1,4%), 4,1 milioane tep în 2018 (plus 1,7%) și la 4,2 milioane tep în 2019 (plus 2,4%).

De asemenea, conform estimărilor CNP, importurile de gaze vor crește de la 7,15 milioane tep în 2015 la 7,5 milioane tep în 2016 (plus 4,9%), la 7,8 milioane tep în 2017 (plus 4%), 8,1 milioane tep în 2018 (plus 3,8%) și 8,4 milioane tep în 2019 (plus 3,7%).

Mai citeste si:  Doi minori prinsi la furat de biciclete

Importurile de țiței vor reprezenta 62,1% din totalul importurilor de resurse energetice primare în 2016, 63% în 2017, 63,8 în 2018 și 64,7% în 2019.

Resursele energetice ale României vor ajunge anul viitor la 43,3 milioane de tone echivalent petrol (tep), urmând să crească cu 1,6% față de acest an.

Din totalul resurselor energetice, 41,9 milioane tep sunt resurse de energie primară, din care 26,8 milioane tep reprezintă producția, 12 milioane tep — importul, iar 2,9 milioane tep stocul de la începutul anului. De asemenea, 1,4 milioane tep reprezintă stocul de energie în transformare.

Cea mai mare parte a acestor resurse, respectiv 33,1 milioane tep, se va duce în consumul intern al țării, iar 5,8 milioane tep vor reprezenta exporturi. Totodată, la finele anului viitor se așteaptă să mai existe un stoc de 4,3 milioane tep, mai estimează experții CNP.

Mai citeste si:  ROMANIA ARE CELE MAI MICI PRETURI LA PAINE DIN UNIUNEA EUROPEANA SI EUROPA

Din totalul consumului intern, 3 milioane tep sunt pentru consumul în sectorul energetic, 1 milion tep reprezintă pierderile, iar 23,3 milioane tep sunt disponibile pentru consumul final.

Pentru următorii trei ani, resursele energetice vor fi în creștere cu 1,6% — 1,7% de la an la an, urmând să ajungă la 44,02 milioane tep în 2017, la 44,7 milioane tep în 2018 și 45,5 milioane tep în 2019, se mai arată în estimările CNP.

Sursa: agerpres.ro

paula craciun

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *