News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

PSD Arad a condamnă tentativele PDL Arad de a discredita protestele cetăţeneşti împotriva regimului Băsescu. După ce prefectul Călin Bibarţ a fost pus să ameninţe participanţii la proteste, a ieşit la atac şi Gheorghe Falcă. Modul în care acesta a analizat diferite imagini pentru a identifica liderii USL care au participat la proteste este penibil. Jurnaliştii care au participat la conferinţa de presă au relatat şi protestele şi ştiu foarte bine care sunt liderii politici care s-au alăturat cetăţenilor. De altfel, liderii USL au acordat declaraţii şi interviuri în timpul protestelor de luni. Nu era nevoie de investigaţiile pedelisto-securiste ale lui Gheorghe Falcă pentru a fi identificaţi. Îi recomandăm lui Gheorghe Falcă, dacă vrea să facă investigaţii, să se intereseze cine şi cum a prăduit banii publici, să se apuce de scris denunţuri şi autodenunţuri. Arădenii nu au nevoie să vină Falcă să le spună ceea ce este evident şi pot să vadă cu ochii lor, a spus Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad.
PSD constată modul de gândire deplasat pe care îl propune Gheorghe Falcă arădenilor. Acesta apreciază că au dreptul să protesteze doar cei care nu au bani, îi condamnă pe cei care au afaceri sau venituri decente şi se alătură protestului. Asta arată că pentru cei de la PDL, banii sunt măsura tuturor lucrurilor. Pentru noi nu este deloc aşa. Sunt mulţi oameni care vor să trăiască într-o societate normală, bazată pe dialog şi respect reciproc. Protestele au arătat că sunt mulţi oameni în Arad care nu îşi pun ochelari de cal, îi interesează şi cum trăiesc cei din jurul lor. Sunt arădeni care pretind de la reprezentanţii lor respect şi decenţă. În democraţie, oamenii nu protestează doar când mor de frig sau de foame, ci şi atunci când pretind respectarea unor valori, când pretind decenţă în spaţiul public, când condamnă corupţia şi relaţiile clientelare, a precizat Dorel Căprar.
Liderul PSD a desprins două concluzii legate de trecerea pe lângă protestatari a lui Gheorghe Falcă: 1. Falcă a încercat într-un mod iresponsabil să provoace oamenii prezenţi în stradă, pentru a discredita manifestările. 2. În ciuda oricăror provocări protestele de la Arad au fost şi rămân decente şi paşnice.
Dorel Căprar respinge categoric afirmaţiile lui Gheorghe Falcă legate de o mobilizare a membrilor de partid PSD şi PNL. Gheorghe Falcă a minţit. Noi nu am mobilizat membrii de partid, deşi este firesc că mulţi dintre aceştia au ieşit în stradă să protesteze împotriva regimului Băsescu. Şi membrii de partid sunt cetăţeni, ca oricare alţii. Şi eu am ieşit în stradă, în calitate de cetăţean al Aradului. Când vom organiza acţiuni de protest, le vom anunţa public. Este aberant că Gheorghe Falcă susţine că a văzut delegaţii ale primarilor pentru miting. Toate aceste declaraţii au fost făcute din teamă şi din disperare: toate privilegiile de care beneficiază sunt pe cale să se spulbere! a încheiat Dorel Căprar.

Mai citeste si:  Cresa de la Chisineu-Cris ramane in stadiul de ...vis!

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *