News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Please follow and like us:
Pin Share

Administraţia Fondului pentru Mediu lansează în perioada 23 august-21 septembrie 2010 sesiunea de depunere a proiectelor în cadrul Programului vizând educaţia şi conştientizarea publicului privind protecţia mediului.

Conform Ghidului de finanţare, aprobat prin Ordinul Ministrului Mediului şi Pădurilor nr. 1181 din 05 august 2010, scopul Programului îl reprezintă finanţarea nerambursabilă din Fondul pentru mediu a proiectelor vizând educaţia şi conştientizarea publicului privind protecţia mediului.

Categoriile de solicitanţi eligibili sunt: organizaţiile neguvernamentale, unităţile şi instituţiile de învăţământ.

Bugetul alocat sesiunii de finanţare este de 10.000.000 lei, iar suma maximă care poate fi acordată unui solicitant este de 1.000.000 lei.

Finanţarea nerambursabilă se acordă în proporţie este 90% din cheltuielile eligibile ale unui proiect.

Selecţia proiectelor, realizată de AFM se face în baza punctajului obţinut, până la concurenţa cu fondurile alocate sesiunii de finanţare. Este selectat proiectul care obţine un punctaj de minimum 71 de puncte (inclusiv).

Dosarul de finanţare se depune într-un singur exemplar, în plic sigilat, la registratura Administraţiei Fondului pentru Mediu.

Mai multe informaţii privind criteriile de eligibilitate, categoriile de cheltuieli eligibile, conţinutul dosarului de finanţare pot fi obţinute accesând pagina web a Administraţiei Fondului pentru Mediu (www.afm.ro).

admin

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *