News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

STUDIU: APROAPE TREI SFERTURI DINTRE ANTREPRENORII DE STARTUP CASTIGA MAI PUTIN DE 1.000 EURO PE LUNA STUDIU: APROAPE TREI SFERTURI DINTRE ANTREPRENORII DE STARTUP CASTIGA MAI PUTIN DE 1.000 EURO PE LUNA
Please follow and like us:
Pin Share

Aproape trei sferturi dintre antreprenorii de startup câștigă mai puțin de 1.000 euro pe lună, 38% având venituri sub 500 euro, se arată într-un studiu privind startup-urile românești, realizat de EY România și Impact Hub și prezentat marți într-o conferință de presă
Potrivit studiului, antreprenorul unui startup are între 25 și 35 de ani, muncește 10 ore pe zi, este la prima inițiativă antreprenorială, câștigă sub 1.000 de euro pe lună și merge cel puțin o dată pe săptămână la un eveniment de networking.

„71% dintre antreprenorii de startup câștigă mai puțin de 1.000 euro pe lună, 38% având venituri sub 500 euro. 50% conduc un startup cu mai puțin de un an vechime. 54% sunt asociați cu cel puțin un cofondator în afacere, iar 61% sunt la prima inițiativă antreprenorială. Orele pe care le muncesc antreprenorii de startup în medie pe zi pentru a crește afacerea este de zece. 64% merg cel puțin o dată pe săptămână la un eveniment de networking”, se arată în studiu.

Barometrul analizează răspunsurile a 301 fondatori ai unei afaceri de tip startup din România cu privire la stadiul de dezvoltare a celor cinci piloni EY de susținere a antreprenoriatului — impozitare și reglementare, acces la finanțare, ajutor coordonat, cultură și educație antreprenorială.

„Majoritatea largă a respondenților sunt antreprenori în startup, 94% dintre ei fiind fondatori sau acționari. Cele mai multe startup-uri au un singur fondator, dar există și situația în care firma a fost fondată de peste 3 antreprenori (5%). Per total, există mai multe firme care au doi sau mai mulți acționari (54%) decât startup-uri cu un singur acționar. Cei mai mulți antreprenori aflați la început de drum dedică 10 ore afacerii lor în fiecare zi, ceea ce înseamnă că lucrează cu 21% mai mult decât angajații cu normă întreagă din România. Conform unui studiu Eurofound, angajații români au lucrat în anul 2014 cel mai mult dintre angajații Uniunii Europene, numărul de ore lucrate ajungând la 41 pe săptămână. Deși cei mai mulți dedică 10 ore afacerii, 27% dintre antreprenori depășesc limita de zece ore, unii dintre aceștia ajungând chiar la 18 ore de muncă în fiecare zi”, informează studiul citat.

Funcția de business cel mai des citată ca fiind cea mai interesantă pentru antreprenori este cea de general manager, urmată de marketing și PR, la celălalt pol aflându-se funcția financiar-contabilă și cea de HR (resurse umane).

Antreprenorii din industria IT sunt într-o mai mică măsură la prima inițiativă antreprenorială (48%), cei mai mulți (52%) fiind cel puțin la a doua inițiativă. Educația este industria în care numărul de startup-uri create de antreprenori debutanți este egal cu cel cu startup-uri ale antreprenorilor maturi. Cele mai multe startup-uri de antreprenori debutanți se află în industriile creative (71%).

Studiul are la bază un chestionar făcut în perioada 2 septembrie — 15 decembrie 2015.

Sursa: agerpres.ro

paula craciun

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *