News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

PRIMII COLINDATORI LA CONSILIUL JUDETEAN ARAD

Adrian Ţolea, preşedintele interimar al Consiliului Judeţean Arad a fost gazda primului grup de colindători, care a trecut pragul instituţiei, pentru a duce vestea bună a Crăciunului. Elevii clasei I B de la Şcoala Gimnazială nr.5, împreună cu doamna învăţătoare Nicoleta Muntoiu, au susţinut un mic recital de cântece şi colinde, vestind  bucuria sărbătorilor de iarnă şi fermecându-i pe cei prezenţi cu frumuseţea şi inocenţa glasurilor de copii.

„An de an, la Consiliul Județean Arad vin colindătorii, semn că tradiţia se păstrează. Porţile sunt deschise celor care doresc să vină la noi pentru a aduce vestea naşterii Mântuitorului. ,” a declarat Adrian Ţolea, președintele interimar al Consiliului Judeţean Arad.

Read more
Florin Tripa: „Funcţia de preşedinte al CJA a devenit decorativă”

Consilierii judeţeni ai PSD Arad iau atitudine faţă de organigrama CJA, prin care funcţia de preşedinte este golită de atribuţii. „Constatăm că PNL, după ce a pus un preşedinte interimar marionetă la CJA, doreşte să se asigure că orice preşedinte al instituţiei vor vota arădenii prin reprezentanţii lor, va fi tot marionetă. Noi ne-am opus de la început creării funcţiei de administrator al judeţului, funcţie inventată politic pentru a servi scopuri politice. Am atras atenţia că numele câştigătorului acestui post a fost cunoscut de fiecare dată înaintea concursului. Timpul a dovedit că este o funcţie care generează corupţie şi serveşte intereselor politicianiste ale PNL. Credem totuşi că acum s-a ajuns prea departe, prin limitarea atribuţiilor preşedintelui CJA, care o funcţie reprezentativă pentru judeţ. Credem că preşedintele CJA este cel care trebuie să conducă instituţia, nu oameni care nu au niciun fel de responsabilitate în faţa cetăţenilor. Dacă Adrian Ţolea este incompetent şi nu face faţă exigenţelor funcţiei pe care o deţine, realitate cu care suntem de acord, nu funcţia este de vină ci persoana care o deţine”, a spus consilierul judeţean Florin Tripa, secretarul executiv al PSD Arad.

Read more

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat marți, 10 noiembrie, decretul de decorare a unor angajați ai SMURD, în semn de apreciere pentru înaltul profesionalism dovedit și a rezultatelor remarcabile obținute în executarea misiunilor încredințate, pentru întreaga carieră dedicată salvării de vieți omenești. Astfel, doamnei Monica Iuliana Puticiu, medici UPU-SMURD Arad, i-a fost conferit Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler.

„Doresc, pe această cale, să o felicit pe doamna Puticiu pentru decorația primită din partea Președintelui României, domnul Klaus Iohannis. Cred că este o onoare și un motiv de mândrie atât pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, cât și pentru Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD), dar mai ales pentru arădeni, faptul că un medic arădean a primit Ordinul Meritul Sanitar în grad de Cavaler din partea șefului statului. Nu vreau să par lipsit de modestie, dar cred că decorarea acordată de către domnul președinte doamnei Puticiu întărește ideea că decizia pe care am luat-o, atunci când am numit-o pe doamna Puticiu în funcția de director medical din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, a fost una bună. Îi doresc mult succes doamnei Puticiu și sper ca în continuare să își facă meseria la fel de bine și de profesionist ca și până acum”, a declarat președintele interimar al Consiliului Județean Arad, Adrian Țolea.

Read more
PRESEDINTELE INTERIMAR AL CONSILIULUI JUDETEAN ARAD, ADRIAN TOLEA, A SOLICITAT AUDIT INTERN LA CENTRUL CULTURAL JUDETEAN

Președintele interimar al Consiliului Județean Arad, Adrian Țolea, a solicitat un audit ad-hoc la Centrul Cultural Județean Arad.

Decizia vine ca urmare a unei corespondențe purtate între Cabinetul Președintelui Consiliului Județean și Centrul Cultural Județean, corespondență prin care au fost solicitate documente privind situația achizițiilor publice de produse, servicii și lucrări, pentru perioada 01.01.2012 – 20.08.2015.

Din corespondența purtată între cele două instituții, Consiliul Județean a primit, în copie, parte din documentele solicitate, motiv pentru care președintele interimar Adrian Țolea a solicitat demararea unui audit ad-hoc pe tema achizițiilor publice ale Centrului Cultural Județean Arad, instituție subordonată Consiliului Județean Arad. Auditul a fost demarat de către Compartimentul de Audit Intern din cadrul Consiliului Județean Arad.

„În data de 20 august am transmis o adresă către Centrul Cultural Județean prin care am solicitat lista contractelor de achiziții publice atribuite de instituție pentru execuția de lucrări, prestarea de servicii și furnizarea de bunuri, începând cu anul 2012 și până la acea dată. Ulterior, în baza listei transmise de către Centrul Cultural Județean, am solicitat toate documentele care stau la baza întocmirii unor achiziții din acel tabel. La primirea documentelor s-a constatat că, cel puțin la prima vedere, documentele sunt întocmite superficial, iar o parte din documentele care ar fi trebuit să stea la baza unor achiziții lipsesc, motiv pentru care am decis să solicit un audit ad-hoc pe tema achizițiilor publice ale Centrului Cultural Județean”, a declarat Adrian Țolea, președinte interimar al Consiliului Județean Arad.

Read more
ADRIAN TOLEA: „CONSILIERUL JUDETEAN MIRCEA PURCARU ESTE UN PERSONAJ CONFUZ SI DEMAGOG”

Președintele interimar al Consiliului Județean Arad, Adrian Țolea, reacționează la declarațiile consilierului județean Mircea Purcaru, spunând despre acesta că este un personaj confuz și demagog. Totodată, Țolea clarifică situația postului de administrator public al județului Arad și explică necesitatea acestuia în cadrul Consiliului Județean.

„Aș vrea să aduc câteva precizări, nu atât pentru domnii consilieri Sulincean sau Purcaru, cât pentru cetățenii județului Arad. De peste două luni de zile, încă din data de 6 iulie, atunci când domnul Ioțcu a plecat în concediu, sunt la conducerea Consiliului Județean Arad. Tot de atunci Consiliul Județean funcționează cu un singur vicepreședinte, iar din data de 24 iulie și fără administrator public. În toată această perioadă am avut de luat decizii foarte importante pentru Consiliul Județean, pentru funcționalitatea Consiliului Județean, dar și pentru buna derulare a proiectelor pe fonduri publice și europene. De peste două luni de zile semnez toate documentele ca ordonator principal de credite. Mi-am asumat și îmi voi asuma în continuare decizii importante în ceea ce privește Consiliul Județean și activitatea de aici. Acești consilieri demagogi nu înțeleg, sau mai bine zis se prefac că nu înțeleg, necesitatea unui administrator public. Din moment ce postul există în organigramă și este vacant, este obligația mea să organizez un concurs pentru ocuparea lui. Existența acestui post este normală și necesară pentru o mai bună funcționare a Consiliului Județean”, a declarat Adrian Țolea.

În același timp, președintele interimar al Consiliului Județean Arad spune că, spre deosebire de Mircea Purcaru, care dă pe la ANIF atunci când își aduce aminte, el lucrează zilnic de dimineața și până seara pentru a acoperi atribuțiile președintelui, unui vicepreședinte și ale administratorului public.

„Spre deosebire de domnul Purcaru, care în calitate de director al ANIF Arad merge la serviciu când își aduce aminte, eu lucrez în fiecare zi de dimineața și până seara la orele 18:00-19:00. Funcția de președinte interimar, dar și lipsa unui vicepreședinte și a unui administrator public, mă obligă să fac acest lucru și să acopăr și atribuțiile care ar trebui să revină celor două posturi rămase vacante. Aceleași considerente și probleme m-au obligat să renunț și la concediul de odihnă pe care îl aveam programat în această vară. De altfel, domnul Purcaru habar nu are ce probleme sunt la ANIF, o altă dovadă a acestui fapt petrecându-se la dezbaterea pentru Strategia de Dezvoltare a Județului Arad, atunci când acesta nu a fost în stare să lege două fraze, fugind din sală la momentul în care cei prezenți, primari și specialiști, au ridicat probleme pe teme de îmbunătățiri funciare, probleme și întrebări la care domnul Purcaru, în calitatea sa de director, ar fi trebuit să răspundă”, a mai declarat președintele interimar al Consiliului Județean Arad.

Țolea l-a taxat pe Mircea Purcaru și pe plan politic, spunând despre acesta că și-a dovedit calitățile de lider de partid atunci când a fost părăsit de absolut toți aleșii locali pe care PC i-a avut în județul Arad.

 

 

Read more
Adrian Tolea: "PNL a atacat în justitie refuzul lui Victor Ponta de a organiza alegeri partiale"

Prim-vicepreședintele PNL Arad, Adrian Țolea, anunță că liberalii au depus, zilele trecute, trei acțiuni la Curtea de Apel București, în baza Legii contenciosului administrativ, prin care îl cheamă în judecată pe premierul Victor Ponta din cauza refuzului de a organiza alegeri parțiale la nivelul funcțiilor de primari și președinte de CJ vacante, al consiliilor locale dizolvate și al mandatelor de parlamentari.

„Prin aceste cereri de chemare în judecată, instanța este solicitată să dispună obligarea Guvernului să respecte legislația și să stabilească data de desfășurare a alegerilor parțiale. Inacțiunea Guvernului în aplicarea legislației electorale reprezintă un abuz de drept grav, realizat prin exces de putere și o încălcare a regulilor democratice de către premier. Din rațiuni politice, Victor Ponta refuză să organizeze alegeri parțiale pentru funcția vacantă de președinte al Consiliului Județean Cluj și alte 22 de funcții vacante de primari, în legătură cu care a fost depășit termenul legal de 90 de zile pentru organizarea alegerilor locale (din județele Olt, Dâmbovița, Tulcea, Ilfov, Buzău, Vrancea, Maramureș, Vâlcea, Bacău, Caraș-Severin, Bistrița-Năsăud, Constanța, Hunedoara, Sălaj, Dolj, Neamț). În același timp, PNL solicită intervenția instanței și pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să fie respectate de către Guvernul României și obligațiile legale în situațiile de dizolvare a altor două consilii locale, unul fiind cel de la Tîrnova, din județul nostru, iar celălalt caz fiind într-o comună din județul Iași”, a declarat Adrian Țolea.

Totodată, prim-vicepreședintele PNL Arad spune că Victor Ponta refuză sistematic să aplice legea, premierul invocând diferite motive fără temei.

PNL a cerut public, în mod repetat, organizarea de alegeri parțiale, dar Victor Ponta a refuzat sistematic să aplice legea. Argumentele invocate de premier în așa-zisa justificare a refuzului său de a organiza parțiale – fie cel legat de posibilitatea viitoare de schimbare a sistemului electoral, fie legat de perioada limitată a mandatului la un an până la următoarele alegeri, fie considerentele bugetare – nu au temei în drepturile constituționale fundamentale al căror exercițiu trebuie asigurat chiar și pentru un an până la alegerile la termen. Nici Constituția, nici legislația în vigoare nu fac vreo distincție referitoare la durata mandatului aleșilor sau la considerente de ordin bugetar în cazul alegerilor parțiale. Victor Ponta trebuie să înțeleagă, odată pentru totdeauna, că aplicarea legii nu poate fi negociată, iar refuzul de respectare a legii nu poate fi justificat”, a mai declarat prim-vicepreședintele PNL Arad, Adrian Țolea.

Read more
Adrian Tolea: "Imunitatea parlamentarilor și votul prin corespondență, teme principale în consultarea cu președintele"

Prim-vicepreședintele PNL Arad, Adrian Țolea, a declarat luni, în cadrul unei conferințe de presă, cu privire la invitația președintelul Klaus Iohannis adresată partidelor politice reprezentate în Parlamentul României în vederea unor consultări referitoare la prioritățile legislative ale următoarei sesiuni parlamentare, că PNL este adeptul dialogului cu rezultate și al consultării publice permanente.

„Temele aflate pe agenda discuțiilor cu președintele României, care vor avea loc miercuri, reprezintă priorități legislative ale PNL în următoarea sesiune. În viziunea PNL, cele mai importante dintre acestea sunt: organizarea votului în străinătate; finanțarea campaniilor electorale și a partidelor politice; accelerarea procedurilor privind ridicarea imunității parlamentare. Este esențial ca pentru astfel de subiecte să existe consultări plitice la nivelul Președintelui, singurul abilitat să medieze astfel de discuții. Președintele României reprezintă, de altfel, cea mai importantă instituție a statului, care garantează prin Constituție neutralitatea politică”, a declarat prim-vicepreședintele PNL Arad.

Cu privire la subiectul imunității parlamentarilor, Adrian Țolea spune că PNL a depus încă de anul trecut o inițiativă legislativă care prevede reducerea semnificativă a termenelor în care Parlamentul trebuie să răspundă cererilor venite din partea Justiției.

„PNL a depus încă de anul trecut o propunere legislativă care modifică statutul senatorilor și deputaților, în sensul reducerii semnificative a termenelor în care Parlamentul trebuie să răspundă cererilor venite din partea Justiției. Prin această inițiativă legislativă, Partidul Național Liberal susține ca senatorii și deputații să voteze, la vedere, în maximum 48 de ore, cererile procurorilor pentru reținerea, arestarea sau percheziția unui parlamentar ori pentru începerea urmăririi penale a unui parlamentar sau fost membru al Guvernului. În cadrul acestor proceduri, rolul Parlamentului trebuie să se limiteze la a constata dacă există sau nu o cauzalitate între motivarea solicitării Justiției și voturile ori opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului. Practica ultimilor ani ne arată că majoritatea PSD a blocat și tergiversat cererile justiției trimise Parlamentului, fiind astfel încălcate principii constituționale fundamentale, printre care cel al egalității în fața legii și cel al separației puterilor în stat. În plus, s-a creat un grav prejudiciu de imagine Parlamentului, care este principalul for de dezbatere democratică al României”, a mai declarat Adrian Țolea, menționând că propunerea legislativă prin care se simplifică procedurile și se scurtează termenele pentru ridicarea imunității parlamentarilor, miniștrilor și foștilor miniștri se află pe lista priorităților legislative ale PNL și se va discuta la sfârșitul acestei luni la ședința grupurilor reunite ale partidului.

Totodată, prim-vicepreședintele PNL Arad a vorbit și despre ceea ce s-a întâmplat pe 2, respectiv 16 noiembrie, în diaspora, când zeci, poate sute de mii de români, nu au reușit să voteze și despre necesitatea introducerii votului prin corespondență.

„Partidul Național Liberal a depus încă de anul trecut și o inițiativă legislativă privind introducerea votului prin corespondență. Este inadmisibil ca în secolul 21 să mai existe piedici în asigurarea votului persoanelor din diaspora, indiferent de țara în care acestea au ales să muncească și să trăiască. Votul din 16 noiembrie 2014 ne-a demonstrat că diaspora este extrem de implicată în viața societății românești și PNL și asumă datoria de a găsi soluțiile tehnice pentru asigurarea dreptului fundamental al vot al românilor din străinătate. De aceea, Partidul Național Liberal consideră că este obligatoriu ca pe 27 februarie, Legea alegerilor locale să intre în dezbaterea primei Camere sesizate, adică a Senatului, urmând ca cel târziu marți, 24 martie, să intre în dezbaterea Camerei decizionale, Camera Deputaților. Legea alegerilor parlamentare trebuie să intre în dezbatere în 3 aprilie în Senat și în 5 mai în Camera Deputaților, tocmai pentru a nu lăsa ca timpul să treacă, cum speră domnul Zgonea, și să ne trezim în toamnă că nu vom putea organiza alegerile după noua lege, evident ținând cont de recomandările Comisiei de la Veneția care spunea că legislația electorală trebuie finalizată cel mai târziu cu 6 luni înainte de alegeri, a mai declarat prim-vicepreședintele PNL Arad, Adrian Țolea.

Read more
Adrian Tolea: "Masterplanul de Transporturi, o fumigenă menită să mascheze haosul creat de Guvern în infrastructură"

Prim-vicepreședintele PNL Arad, Adrian Țolea, a declarat luni, în cadrul unei conferințe de presă, că propunerea făcută de Victor Ponta este una total neserioasă atâta timp cât Masterplanul General de Transporturi  este un document fără o asumare clară din partea Executivului.

Deși a fost lansat public de Ioan Rus, actualul ministru al Transporturilor, acest document nu a fost asumat de premierul Ponta  pentru că nici până astăzi nu a fost adoptat în vreo ședință de Guvern a Cabinetului Ponta. Demersul premierului privind semnarea unui acord politic pe 10 ani pe transporturi denotă disperarea cu care Victor Ponta încearcă să găsească teme pe care să le impună pe agenda publică pentru a-și dovedi performanța la guvernare. Realizarea unui astfel de consens pe 10 ani între forțele politice pe un Masterplan general de transporturi este un copy-paste marca Ponta  după unul dintre obiectivele fixate în programul prezentat de Klaus Iohannis și PNL în campania electorală pentru prezidențiale. Astfel, în stilul său caracteristic, Victor Ponta încearcă să se relegitimeze pe un domeniu în care a eșuat lamentabil și printr-un furt intelectual din programul România lucrului bine făcut impune public o temă care nu-i aparține. Propunerea lui Victor Ponta reprezintă un exercițiu strict de imagine, mai mult o contrapondere la Pactul pe Apărare inițiat de președintele României, domnul Klaus Johannis și semnat  de către toate partidele parlamentare. Chiar dacă a renunțat la titlul de doctor dobândit prin plagiat, Victor Ponta continuă să folosească această metodă în actul de guvernare copiind inițiativa președintelui Iohannis. Astfel, Victor Ponta continuă să guverneze punctând doar la impresia artistică, fără o viziune și o strategia de guvernare în domeniul transporturilor”, a declarat Adrian Țolea.

Prim-vicepreședintele PNL Arad spune că, prin invitarea partidelor politice de a semna un pact politic pentru autostrăzi, Guvernul condus de Victor Ponta încearcă să fugă de răspundere și să ascundă haosul creat în domeniul infrastructurii.

„Gestul lui Victor Ponta reprezintă o încercare disperată de a transfera responsabilitatea guvernării în materie de autostrăzi și totodată recunoașterea propriei neputințe de a implementa un document strategic cerut și de partenerii europeni, condiție esențială pentru a accesa fondurile destinate dezvoltării infrastructurii în România. Sunt de notorietate bâlbele și declarațiile contradictorii ale miniștrilor PSD de la transporturi, Dan Șova și Ioan Rus, privind   tronsonul de autostradă Sibiu-Pitești, licitat la schimb cu București-Alexandria, precum și declarațiile lui Victor Ponta care și-a pus la bătaie mandatul de deputat în cazul în care Comarnic – Brașov nu se realizează până în anul 2016. Guvernul Ponta nu are legitimitatea să propună un astfel de document având în vedere capacitatea redusă de a performa in domeniul investițiilor publice și în special al construcțiilor de autostrăzi. Semnarea unui acord politic pe acest subiect  nu poate suplini lipsa de competență si de responsabilitate a Guvernului Ponta de a implementa o strategie viabilă și sustenabilă în domeniul transporturilor și de a aplica un Masterplan General de Transporturi”, a mai declarat Adrian Țolea, spunând că PNL nu poate gira o astfel de propunere venită din partea lui Victor Ponta si din partea unui Guvern care și-a dovedit limitele în actul de guvernare, dar și că PNL nu respinge ideea unui astfel de pact cu condiția ca acest demers să aibă la bază un Masterplan care să răspundă nevoilor de dezvoltare ale României pe termen mediu și lung,  care să genereze investiții și locuri de muncă și să atragă mediul de afaceri autohton într-un parteneriat durabil și cu beneficii reale pentru întreaga societate.

          În viziunea PNL, un astfel de document programatic trebuie să aibă în vedere o etapizare foarte clară a proiectelor de infrastructură astfel încât să atenueze disparitățile de dezvoltare  dintre regiuni, să vizeze totodată o așezare instituțională care să permită și să ofere o predictibilitate în asumarea și implementarea acestor proiecte și să asigure o abordare integrată a tuturor modurilor de transport, în acord cu direcțiile de acțiune agreate și consfințite la nivelul Uniunii Europene. Actualul Masterplan nu răspunde acestor exigențe, este un document superficial, care pe parcursul elaborării sale, precum și în forma sa finală este un compromis între interese conjuncturale ale PSD și cerințe europene obligatorii pentru accesarea fondurilor comunitare”, a încheiat prim-vicepreședintele PNL Arad, Adrian Țolea.

Read more
Adrian Tolea: "Adoptarea Codului Electoral în primăvară trebuie să fie prioritatea întregii clase politice"

Prim-vicepreședintele PNL Arad, Adrian Țolea, consideră că modificarea legilor electorale trebuie să fie prioritară pentru întreaga clasă politică din România. Acesta susține că partidele parlamentare trebuie să dea dovadă de maturitate politică astfel încât lucrările Comisiei pentru elaborarea Codului Electoral, care au început miercuri la Palatul Parlamentului, să fie finalizate în cel mai scurt timp posibil pentru a-l trimite spre dezbatere Parlamentului la începutul primăverii.

Codul electoral, dezbătut şi adoptat concomitent cu modificarea Legii partidelor politice şi Legii finanţării partidelor politice, trebuie să fie adoptat în această sesiune parlamentară pentru a putea fi aplicabil la viitoarele alegeri locale și parlamentare din 2016. Prin consensul forțelor politice parlamentare, dar și prin intensificarea dialogului cu societatea civilă, se pot face progrese rapide pentru o legislație electorală modernă, democratică și care să vină în întâmpinarea solicitărilor legitime ale cetățenilor. Avem nevoie de un Cod electoral complet pentru a nu mai fi necesare modificări de fiecare dată în preajma alegerilor. Anul 2014 ne-a demonstrat încă o dată că legislaţia electorală din România este lipsită de unitate şi coerenţă, determinând dificultăţi în organizarea proceselor electorale şi că adoptarea unui Cod electoral este o urgenţă legislativă pentru eliminarea acestor probleme”, a declarat Adrian Țolea.

În același timp, Țolea spune că PNL susține adoptarea unui sistem mixt pentru alegerea Parlamentului, reducerea numărului de parlamentar, alegerea primarilor și președinților de CJ în două tururi și introducerea unor modalități moderne de vot.

„Partidul Național Liberal susține adoptarea unui sistem mixt pentru alegerea Parlamentului, precum sistemul german, concomitent cu o reducere importantă a numărului de parlamentari. Totodată PNL susține alegerea primarilor și a președinților de consilii județene în două tururi de scrutin și introducerea unor modalități moderne de vot care să faciliteze exercitarea acestui drept de către românii din afara granițelor țării. Reformarea legislaţiei electorale prin adoptarea Codului electoral este impusă şi de necesitatea înlăturării tuturor posibilităţilor de încălcare a dreptului de a candida şi de a vota, a fraudei, dar şi de stabilire clară, transparentă, a sancţiunilor în această privinţă. Modelul <demisiilor de onoare> sau <sancţionare politică de către electorat>, neurmat de sancţiuni drastice – penale, administrative sau civile – nu mai este de actualitate pentru electori şi nu este caracteristic statului de drept. Codul electoral trebuie să stabilească o formulă de sistem electoral care să asigure cu adevărat reprezentativitate durabilă în timp şi să nu mai producă anomalii de genul creşterea numărului de membri ai Parlamentului, alegerea unor persoane decedate sau apariţia unor <partide parlamentare> care nu au candidat în alegeri”, a mai declarat prim-vicepreședintele PNL Arad, menționând că a venit momentul adevărului pentru PSD, care să arate clar electoratului nu doar din România, ci şi din afara graniţelor dacă a înţeles sau nu semnificaţia greşelii făcute faţă de românii din diaspora în data de 16 noiembrie 2014 şi în primul tur al alegerilor.

Read more

tripa1-618x480

PSD Arad îl îndeamnă pe Adrian Ţolea să înţeleagă că nu este nici publicist-comentator, nici propagandist de ocazie, ci are o serie de obligaţii faţă de arădeni care îi revin potrivit funcţiei pe care o ocupă. „Este jenant că arădenii sunt agresaţi cu tot felul de opinii, unele mincinoase, altele tendenţioase, exprimate de oameni ca Adrian Ţolea. Nu cred că poziţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean este o tribună de la care Adrian Ţolea să ne transmită tot felul de cugetări despre problemele naţionale, despre parlamentari şi despre Codul Penal. Ar fi bine ca din funcţia pe care o ocupă, să facă lucruri bune pentru arădeni. Din păcate pentru Adrian Ţolea, se pare că activitatea egală cu zero de până acum l-a făcut să cadă până şi în dizgraţia preşedintelui CJA care face parte din acelaşi partid ca şi dânsul. Este absolut jenant că Ţolea, un notoriu traseist politic, încasează un salariu din bani publici şi îşi petrece timpul transmiţând comunicate politice jenante şi, pe alocuri, mincinoase. De exemplu, este o minciună penibilă faptul că Guvernul a alocat zero lei pentru însoţitorii persoanelor cu handicap, avem alocări de peste 70% din necesar pentru judeţul Arad. Fondurile pentru plata însoţitorilor persoanelor cu handicap trebuie să vină, potrivit legii, de la Guvern, consilii judeţene şi consilii locale. Treaba lui Adrian Ţolea este să aloce cofinanţare care îi revine Consiliului Judeţean, nu să facă pe demagogul şi să analizeze ce face Guvernul. Aşa cum o minciună penibilă este aceea că Guvernul acordă zero bani pentru investiţii, după cum foarte bine ar trebui să ştie Adrian Ţolea dacă ar catadicsi să facă treaba pentru care arădenii îl plătesc. La un an de la alegerile parlamentare, ar fi cazul ca Adrian Ţolea să treacă peste frustrările generate de faptul că nu a fost lăsat să candideze pentru o funcţie de parlamentar. Oricât s-ar strădui, avem sentimentul că agresivitatea verbală şi promovarea unui limbaj de lemn construit de PDL îl vor adânci pe Adrian Ţolea în frustrările care îi dau insomnii”, a spus secretarul executiv al PSD, Florin Tripa.

 

Read more