News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

adi tolea1

Adrian Ţolea, prim-vicepreşedinte al PDL Arad, critică viziunea Guvernului Ponta asupra întregului exerciţiu bugetar din acest an. „Guvernarea USL a reuşit «performanţa» de a avea o a doua rectificare negativă în acest an. De altfel, era de aşteptat, deoarece modalitatea de guvernare promovată de USL nu poate duce decât la deficit economic. Majoritatea măsurilor economice luate sunt în detrimentul mediului de afaceri, al economiei reale. În schimb, USL nu face altceva decât să investească în clientela politică, serviciile speciale şi Parlament”, a precizat Adrian Ţolea.

Acesta argumentează cu cifre clare afirmaţiile sale. Încasările bugetare au fost mai mici cu 3,8 mld. lei faţă de estimările iniţiale. Guvernul Ponta a ajuns în situaţia de a rectifica negativ, cu 2,9 mld. lei veniturile bugetare şi cu 1,6 mld. lei cheltuielile bugetare prognozate pentru sfârşitul acestui an. În urma rectificării, deficitul bugetar va creşte de la 2,3% din PIB la 2,5% din PIB”, a completat Adrian Ţolea.

De asemenea, Adrian Ţolea a concluzionat că ambele măsuri vehiculate de USL sunt păguboase pentru ţară. „Creşterea cotei unice la 22% sau reintroducerea impozitului diferenţiat sunt măsuri greşite. Prin creşterea cotei unice şi reducerea TVA, USL dă cu o mână şi ia înapoi cu trei mâini. Prin creşterea cotei unice la 22%, USL ar scoate cu aproape 8 miliarde lei în plus de la români şi cu peste 4 miliarde de lei mai mult de la firmele româneşti faţă de cât a reuşit să colecteze la bugetul de stat anul trecut. În schimb, prin reducerea TVA, USL ar lăsa economiei numai 4,2 miliarde lei comparativ cu nivelul colectat anul trecut. Prin impozitul progresiv pe venit USL ne întoarce în epoca Năstase: mai multă birocraţie, mai multă evaziune. Comparativ cu ţările din regiune, România s-ar situa pe o poziţie dezavantajoasă: de la introducerea cotelor unice, tendinţa în regiune a fost de reducere a impozitului pe venit şi nu de majorare”, a conchis Adrian Ţolea.

Read more

Galis,Cristina

Senatorul liberal Ioan Cristina a anunţat că anul viitor vor fi majorate salariile bugetarilor cu venituri mici dar şi venitul unor categorii specifice, cum sunt medicii rezidenţi şi profesorii debutanţi.

„Guvernul analizează în prezent mai multe variante pentru a crea cel mai bun proiect de buget pentru anul 2014. Cetățenii trebuie să știe că nu va există presiune pe salarii și pensii. Dimpotrivă, toate pensiilor vor fi indexate, la fel și salariile mici”, a declarat Ioan Cristina.

Senatorul a mai precizat şi că toate pensiile vor fi crescute cu 3,75%, fiind vorba de mărirea punctului de pensie în urmă indexării cu rată inflației.

Acesta a adăugat şi că o eventuală lărgire a bazei de impozitare nu înseamnă creșteri de taxe sau introducerea unor noi impozite, ci mărirea numărului de contribuabili.

Read more

titiriga

Preşedintele Organizaţiei Municipale PP-DD Arad, Cătălin Ţiţirigă, se pronunţă împotriva parlamentarilor care au părăsit partidul după ce au ajuns senatori sau deputaţi. Cătălin Ţiţirigă spune că aceştia sunt nişte oportunişti care nu mai au ce căuta în politică. „După ce au fost aleşi prin munca oamenilor din partid, au decis să se lase cumpăraţi de către partidele aflate la putere. S-au văzut cu «sacii în căruţă» şi apoi au considerat că pot face ceea ce doresc. Au uitat sau au lăsat la o parte idealurile şi proiectele cu care au venit în faţa alegătorilor în campania electorală de anul trecut. Aceştia caută doar beneficii materiale şi îşi urmăresc doar propriul interes”, a declarat Cătălin Ţiţirigă.

Viceprimarul municipiului Arad mai afirmă că Partidul Poporului – Dan Diaconescu nu „stă” în asemenea oportunişti. Mai mult, Cătălin Ţiţirigă declară că asemenea politicieni vor fi sancţionaţi de către alegători la următoarele alegeri. „Oamenii sunt intrigaţi şi revoltaţi pe asemenea politicieni. Sunt ferm convins că cei care au părăsit Partidul Poporului-Dan Diaconescu pentru a se înregimenta într-unul dintre partidele aflate momentan la putere, vor plăti pentru ceea ce au făcut. Electoratul îi va sancţiona la următoarele alegeri în care aceştia vor decide să candideze”, a conchis Cătălin Ţiţirigă.

Read more

newsarad stiri arad

Lidl continuă investiţiile în România prin inaugurarea pe data de 31 octombrie a unui magazin nou construit, reţeaua sa din România însumând în prezent 165 de magazine.
Noua unitate se deschide în Galaţi, pe Str. Nicolae Mantu, nr. 67 şi are o suprafaţă de vânzare de aproximativ 1000 m². Totodată, cu ocazia deschiderii acestui magazin au fost create 16 noi locuri de muncă la nivel local.
 

Inaugurarea noului magazin Lidl continuă strategia companiei de a oferi zilnic românilor, în zone din imediata lor proximitate, produse de calitate la cel mai bun preţ, direct de la producători, într-o largă varietate de sortimente. Lidl promovează cu consecvenţă colaborarea cu producătorii locali, multe dintre mărcile de calitate comercializate în reţeaua Lidl fiind produse în România.

Evitând intermediarii, oferta Lidl asigură produse în același timp proaspete, de calitate și la cele mai competitive preţuri. Având acces direct la cele mai bune produse din fiecare țară în care activează, Lidl propune clienților săi mărci de calitate superioară din întreaga Europă, venind direct de la producătorii din Italia, Franța, Germania, Spania şi alte ţări.

Lidl va continua investiţiile în România în paralel cu crearea de noi locuri de muncă la nivel național. Lidl are în prezent mai mult de 3.500 de angajați în reţeaua de magazine, centrele regionale de distribuţie şi în sediul central.

Lidl este unul dintre cele mai mari lanţuri de magazine din Europa, activând în peste 20 de țări europene şi având peste 100 de centre logistice ce asigură aprovizionarea celor aproximativ 10.000 de magazine. Cu peste 170.000 de angajați, Lidl se numără printre primii 10 comercianți de produse alimentare la nivel mondial.

Read more

adrian_toca

Adrian Ţoca, primarul suspendat al comunei Hălmagiu, a câştigat în instanţă anularea Ordinului nr. 433 din 28 august 2013, emis de Prefectură, prin care îi înceta calitatea de primar. Instanţa de contencios administrativ a admis acţiunea înaintată de către Adrian Ţoca, prin care a fost atacat ordinul de prefect. Sentinţa este definitivă.

Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, a declarat: „Mă bucur că justiţia a stabilit de partea cui este adevărul. Se dovedeşte că am avut dreptate, în momentul demiterii primarului, când am spus că este un abuz fără precedent al subprefectului Radu Stoian.  Un abuz prin are acesta a încercat să facă jocurile politice ale unui partid, prin emiterea unor acte administrative ilegale, fără precedent. Regret că în momentul respectiv, alături de mine, în apărarea primarului, a fost doar senatorul Traian Igaş. Primii care trebuiau să ia această atitudine, deputatul de colegiu şi ceilalţi din conducere, nu au făcut-o, pentru că au fost interesaţi doar de jocurile interne, meschine şi mici din interiorul partidului, uitând că echipă înseamnă să-ţi aperi colegii în situaţii grele”.   

Adrian Ţoca, primarul comunei Hălmagiu, a declarat. „Am câştigat, într-adevăr, procesul, fapt pentru care nu pot decât să mă bucur. Suspendarea mea a fost un abuz. Consider că mi s-a făcut dreptate atât mie cât şi cetăţenilor comunei Hălmagiu, care mi-au acordat încrederea şi pentru cel de al doilea mandat”, a declarat primarul Adrian Ţoca.

Reamintim că Instutuţia prefectului Judeţul Arad a emis un ordin prin care mandatul lui Adrian Ţoca încetează de drept la finele lunii august, acesta din urmă contestând la Tribunalul Arad actul în cauză.

Read more

boghicevici3

Dezmățul pe bani publici al angajaților de la Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), așa cum o relevă raportul Curții de Conturi privind cheltuielile din anul 2012, arată că guvernarea USL operează cu realități paralele: pe de o parte nu există bani pentru creșterea alocațiilor sau a pensiilor, pe de alta li se permite unor instituții publice aflate pe deficit să își acorde premii și alte bonusuri financiare uriașe, consideră Claudia Boghicevici, coordonatorul portofoliului Muncii și Protecției Sociale în Guvernul Alternativă PDL.

”Auditul Curții de Conturi privind cheltuielile CSSPP din 2012 demonstrează că guvernarea USL tolerează sfidarea românilor pe bani publici. Chiar dacă CSSPP, și acum ASF, se finanțau din venituri proprii, aceste instituții administrează banii cetățenilor care contribuie la sistemul de pensii prin Pilonul 2. Faptul că după ani de zile de cifre economice pozitive aceste instituții au ajuns pe pierdere în guvernarea USL transmite un semnal extrem de îngrijorător într-o piață extrem de sensibilă. CSSPP a avut credibilitate până la preluarea guvernării de către USL, acum administrarea pensiilor private riscă să sufere la capitolul credibilitate tocmai din cauza celor care sunt însărcinați pe bani mulți să supravegheze acest sistem”, a declarat Claudia Boghicevici.

Deputatul PDL critică și modul netransparent și intempestiv prin care CSSPP, CNVM și CSA au fost integrate în noua Autoritate de Supraveghere Financiară în prima parte a acestui an, după ce noua structură nu a adus reduceri de costuri. ”Cei de la USL au invocat nevoia urgentă de a crea un mastodont ca ASF printr-o ipotetică reducere de costuri. După câteva luni vedem că povara bugetară este dimpotrivă mai mare, că s-au creat 300 de sinecuri pentru clientela USL și că FMI a cerut ferm reorganizarea ASF. Guvernul USL trăiește în realități paralele. Pe de o parte pretinde că nu sunt bani pentru creșterea pensiilor, a salariilor bugetarilor sau a alocațiilor, că nu sunt bani nici pentru educație, sănătate sau investiții, dar în același timp tolerează astfel de practici sfidătoare cum sunt cele de la ASF acum, sau cum au fost la CSSPP anul trecut. Guvernul USL trebuie să își asume răspunderea dacă după aceste sincope sistemul de pensii private își va pierde credibilitatea”, a mai declarat Claudia Boghicevici.

Read more

foto delegatie_caprar

Deputatul PSD Dorel Căprar, membru al al Comisiei speciale comune a camerei Deputaţilor şi Senatului României pentru aderare la spaţiul Schengen, a făcut parte din delegaţia română care a avut o întrevedere oficială la Bucureşti cu un grup parlamentar suedez, condus de doamna Susanne Eberstein, prim-vicepreşedintele Parlamentului de la Stockholm. „Relaţiile bilaterale dintre România şi Suedia au în acest moment un curs extrem de echilbrat, în condiţiile în care guvernul de la Stockholm sprijină susţinut aderarea ţării noastre la spaţiul Schengen. Mai mult decât atât, rata schimburilor comerciale reciproce a crescut simţitor în acest an, impulsionată şi de înfiinţarea Camerei de Comerţ Româno – Suedeze, ca urmare a vizitei oficiale a şefului diplomaţiei române, Titus Corlăţean. Nu trebuie să uităm faptul că Suedia a deschis în 2007 piaţa muncii pentru cetăţenii români, comunitate care numără în prezent peste 30.000 persoane, bine integrate în sistemul social de muncă din partea estică a peninsulei Scandinave. Întrevederile din aceste zile de la Bucureşti nu au făcut decât să confirme faptul că autorităţile de la Stockholm sprijină cererea legitimă a României de a deveni membră a spaţiului Schengen”, a afirmat deputatul PSD Dorel Căprar

Read more

toamna_muzicala

Unul din vârfurile vieţii concertistice ale actualei stagiuni muzicale se desfăşoară în perioada 24 Octombrie – 7 Noiembrie 2013, cea de-a doua ediţie a Festivalului Toamna muzicală arădeană, dedicată Centenarului Palatului Cultural din Arad debutând în forţă în seara de Joi, 24 Octombrie, la ora 19.00, cu partitura unuia dintre cele mai de succes spectacole scrise vreodată, Rigoletto de Giuseppe Verdi.
”Celebrăm Centenarul Palatului Cultural în deschiderea Festivalului „Toamna Muzicală Arădeană” ediția a II-a – RIGOLETTO – opera în concert, sub semnul bicentenarului G. Verdi.” – Dr. Alin Văcean – Managerului Filarmonicii de Stat Arad
Versiunea în concert a partiturii verdiene, prezentată cu începere de la ora 19.00, de ansamblurile de scenă ale Filarmonicii, orchestra simfonică şi corul academic (pregătit de Robert Daniel Rădoiaş) se bucură de versiunea dirijorală a experimentatului Roberto Salvalaio şi de o distribuţie mixtă, italiano-română. Invitaţilor principali, baritonul Valentino Salvini (Rigoletto), tenorul Fabio Buonocore (Ducele de Mantua) şi soprana Cristina Maria Oltean (Gilda), li se alătură mezzosoprana Măriuca Popa (Maddalena), soprana Diana Chirilă (Giovanna, Contesa de Ceprano şi Pajul), basul Gelu Dobrea (Sparafucile şi Contele de Monterone) şi artiştii lirici arădeni, Bogdan Ilisie (Contele de Ceprano), David Buzgău (Marulo) şi Ioan Moţiu (Borsa).
„Subiectul cel mai extraordinar şi probabil cea mai mare dramă a lumii moderne“ a scris Verdi despre Le roi s’amuse a lui Victor Hugo, pe care a folosit-o ca subiect pentru opera sa, Rigoletto. Povestea muzicală a bufonului Ducelui de Mantua îşi are începuturile pe scena operei din Veneţia, în 1851, ca rod al colaborării dintre Verdi şi libretistul Francesco Maria Piave, iar succesul ei imediat, o face ca şi astăzi să fie una dintre cele mai cântate opere ale lumii. Primul dintre titlurile trilogiei populare alături de Trubadurul şi Traviata, adevărată revelaţie a anilor 1851 -1853, Rigoletto este partitura care continuă experienţele noastre lirice, iniţiate în acest an cu ocazia bicentenarului Giuseppe Verdi.

Read more

claudia_boghicevici3

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, trebuie să îşi prezinte demisia de onoare, având în vedere că este incapabilă să rezolve problemele legate de plata  asistenţilor persoanelor cu handicap, iar influenţa ei în Guvern este inexistentă, a declarat, astăzi, deputatul PDL Claudia Boghicevici, coordonator al portofoliului Muncii şi Protecţiei Sociale în Guvernul alternativă PDL.

Ea s-a referit la faptul că există numeroase întârzieri ale plăţilor pentru asistenţii persoanelor cu handicap. “Am primit în acelaşi timp semnale privind disponbilizarea acestora, tot ca urmare a lipsei fondurilor în bugetele locale”, a detaliat Boghicevici într-o conferinţă de presă. “Îi cerem doamnei Câmpeanu să facă un exerciţiu de transparenţă prezentând opiniei publice care sunt sumele exacte neonorate în acest an pentru asistenţii persoanelor de handicap, aşa încât oamenii să ştie exact dacă la rectificarea bugetară această problemă este rezolvată doar parţial şi pompieristic, sau într-adevăr Ministerul Muncii primeşte toate fondurile necesare”, a afirmat deputatul PDL.

Claudia Boghicevici a subliniat că demisia ministrului Muncii este cu atât mai necesară cu cât influenţa sa în guvern este practic inexistentă. „Doamna Câmpeanu a preferat să predea sistemul de asistenţă socială pe mâna baronilor locali decât să se lupte până la capăt şi să demisioneze dacă nu este ascultată”, consideră deputatul PDL.

Ea a anunţat că PDL va depune o iniţiativă legislativă prin care va solicita  ca plata indemnizaţiilor şi asistenţilor personali să fie efectiv asigurată de la bugetul de stat, prin Autoritatea Naţională pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap (ANPH), respectiv direcţiile judeţene. Astfel, persoanele cu handicap şi însoţitorii acestora nu vor mai avea de suferit din cauza nepriceperii şi ignoranţei Guvernului, având în vedere că Ministerul Muncii nu face nimic pentru a pentru a remedia această problemă, dovadă răspunsul primit la intepelarea pe aceată temă. “Aşa cum ne-a obişnuit de 17 luni încoace, ministrul Mariana Câmpeanu plânge pe umărul doar atunci când poate să le promită ceva, de obicei numai firimituri. În acest caz însă, doamna Câmpeanu stă ascunsă, nu suflă o vorbă, pentru că ştie că este în culpă. Doamna ministru recunoaşte că guvernul USL a tăiat din fondurile pentru indemnizaţiile asistenţilor persoanelor cu handicap. Numai că, ne spune aceeaşi doamnă ministru, acest guvern nu are altă soluţie decât o iluzorie alocare compensatorie la rectificarea bugetară de la sfârşitul acestei luni. Asta în condiţiile în care sume necesare la rectificare sunt şi pentru educaţie, sănătate, ordine publică sau investiţii în infrastructură şi în condiţiile în care veniturile la bugetul de stat sunt cu 8 miliarde de lei mai puţin decât cele prognozate, decât cele pe care s-a croit acest buget”, este de părere Claudia Boghicevici.

Read more

Supercreierul-1

În contrast cu „creierul standard”, care îndeplineşte sarcinile de zi cu zi, Chopra şi Tanzi propun ca, printr-o creştere a conştiinţei de sine şi a intenţiei conştiente, creierul să fie învăţat să-şi depăşească limitele actuale. Combinând cercetări de ultimă oră cu observaţii spirituale, Supercreierul explică modul în care se poate face acest lucru, demolând cele mai răspândite cinci mituri despre creier care îţi limitează potenţialul şi arătându-ţi metodele prin care poţi:
• să-ţi foloseşti creierul, în loc să-l laşi să te folosească el pe tine;
• să creezi stilul de viaţă ideal pentru un creier sănătos;
• să reduci riscurile îmbătrânirii;
• să foloseşti conexiunea minte-corp pentru a favoriza fericirea şi starea de bine;
• să-ţi accesezi creierul iluminat, calea de acces spre libertate şi fericire;
• să învingi cele mai răspândite provocări, ca: pierderea memoriei, depresia, anxietatea şi obezitatea.

Dr. Deepak Chopra a publicat peste şaizeci şi cinci de cărţi, inclusiv numeroase bestselleruri New York Times.
Dr. Rudolph E. Tanzi este Profesor „Joseph P. şi Rose F. Kennedy” de neurologie la Universitatea Harvard şi director la Unitatea de Cercetări pentru Genetică şi Îmbătrânire de la Spitalul General Massachusetts. Ca şef al Proiectului Genomului pentru Alzheimer, dr. Tanzi a participat la descoperirea genelor bolii Alzheimer.

Read more