News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Mihai Fifor: ”PNL încalcă mai multe principii democratice, încercând să impună alegeri în două tururi la primari”

Senatorul PSD de Arad Mihai Fifor consideră că iniţiativa PNL de modificare a legislației electorale cu mai puțin de 1 an înainte de alegeri, nu este altceva decât o tentativă explicită a partidului aflat la putere de a-şi asigura un avantaj electoral. Asemenea demersuri brutale de modificarea a legislației electorale prin proceduri de urgență, fără dezbatere cu celelalte partide, sunt de altfel aspru criticate şi de Comisia de la Veneţia.

„Comisia de la Veneția care a fost invocată în numeroase rânduri de către PNL pentru a-și susține atacurile anti-PSD stipulează foarte clar, în „Codul bunelor practici în materie electorală”, că modificările structurale privind sistemul electoral nu ar trebui să se opereze cu mai puțin de un an înainte de alegeri. Mai mult decât atât, Comisia de la Veneția atrage atenția că modificarea structurală a legislației electorale cu mai puțin de un an înainte de alegeri, chiar dacă ar fi făcută cu bună credință, va fi inevitabil influențată de interesele electorale ale celor care se află la putere în momentul respectiv. Ori exact acest lucru încearcă să facă liberalii în acest moment prin încercarea de forţare a legislaţiei pentru alegeri în două tururi de scrutin. Sigur că dacă PNL va continua în aceeaşi cheie, solicitând o sesiune extraordinară pe acest subiect, vom depune, împreună cu UDMR, o moţiune de cenzură, pentru a pune capăt acestor proceduri profund antidemocratice.”, precizează senatorul PSD de Arad Mihai Fifor.

Read more
Romania in topul statelor UE la capitolul liberi profesionisti. Iata cati romani lucreaza din confortul propriei locuinte!

Conform noilor studii Eurostat, 17% dintre romani sunt freelanceri. Astfel Romania este pe locul 4 in Europa in ceea ce priveste numarul persoanelor liber profesioniste. Aceasta tendinta de a lucra ca freelancer este din ce in ce mai raspandita de la an la an.

Ea ofera, in special tinerilor care o practica, libertatea de a lucra de oriunde si oricand. Insa, in acelasi timp, vine la pachet cu o doza mare de instabilitate a programului si volatilitate a veniturilor. 

In ce domenii sunt cei mai multi freelanceri in Romania

IT-ul si domeniile creative sunt in continuare predominante in topul niselor in care activeaza cei mai multi freelanceri. Insa, cu toate acestea, exista o multime de liber profesionisti si in domenii precum: arta, actoria, domeniul juridic sau cel financiar, spun specialistii.

Multi dintre tinerii absolventi ai facultatilor de arta au terminat scoala si au ales sa lucreze independent, fie de voie, fie de nevoie, neavand un loc asigurat in cadrul teatrelor de stat sau in cadrul unor organizatii de profil.

Multi absolventi, spre exemplu, ale unor cursuri de teatru – actorie Bucuresti au ales in ultimii ani sa formeze trupe de teatru independente si sa participe la spectacole in intreaga tara, castigandu-si astfel un renume si asigurandu-si o forma de venit.

De asemenea, absolventii facultatilor de Marketing aleg sa lucreze din ce in ce mai des sub forma unor colaborari de tip freelancing. Acestia se alatura unui intreg val de liber profesionisti, aplicand la proiecte listate pe platforme de specialitate sau colaborand intre ei, in cadrul unor comunitati de profil.

 

Studiu Ejobs – majoritatea romanilor si-ar dori o astfel de cariera

In cadrul unui studiu realizat recent de platforma de anunturi Ejobs, specialistii in recrutare au aflat ca peste 50% dintre romani si-ar dori de fapt o cariera in freelancing, chiar daca aceasta ar veni la pachet cu instabilitatea unui loc de munca.

Romanii vad insa oportunitatile din aceasta directie. Ca freelancer poti castiga mult mai multi bani, odata ce ai ajuns cunoscut, decat din postura de angajat. Un freelancer este, de asemenea, liber sa isi intocmeasca propriul program. 

Acestea sunt printre avantajele cele mai vanate de catre romanii care doresc sa intre in orice domeniu pe piata muncii, in calitate de lucrator independent. 

Cat pot castiga cel mai bine platiti freelanceri

Daca ne uitam la declaratiile reprezentantilor acestei bresle, ne putem da seama cu usurinta de ce doresc 5 din 10 romani sa aleaga acest drum al freelancingului.

Un fotograf independent poate castiga cu usurinta peste 2000 de euro pe luna din serviciile sale, potrivit PayScale. In timp ce un designer web sau un programator se poate apropia si de dublul acestei sume, potrivit JohnMorrisOnline.

De asemenea, un blogger independent care si-a creat o retea de colaboratori pentru care ofera continut, poate castiga, potrivit acelorasi surse, pana la 1000 de euro pe luna fara mari eforturi, dupa cativa ani de experienta si dupa o expunere constanta a blogului sau in media.   

Read more
10 hobby-uri spre care ar trebui sa iti indrumi copilul

Copiii au o multime de timp liber la dispozitie. Iar pentru fiecare dintre micutii nostri, copilaria este perioada de descoperire a vietii in cele mai amuzante moduri. Experientele din copilarie ii formeaza pe cei mici si ii fac sa devina adulti independenti si responsabili, mai tarziu in viata.

De aceea, este important ca inca de la inceput, din frageda copilarie, sa ne ocupam de dezvoltarea lor armonioasa. Trebuie sa ii ajutam sa se orienteze spre activitati care ii vor ghida si le vor forma abilitati necesare pentru a se descurca in viata. 

Ce hobby-uri ar trebui sa alega copiii, pentru a se simti fericiti si pentru a invata, totodata, o multitudine de lucruri noi? 

Iata 10 dintre cele mai frumoase pasiuni pe care le poate dezvolta copilul tau si spre care ar trebui sa il indrumi chiar tu.

 

  1. Cantatul

Daca observi o bruma de talent in ceea ce priveste acesta vocatie, ar trebui sa iti sustii copilul si sa il indrumi chiar spre o posibila cariera in acest domeniu. Cantatul este o modalitate exceptionala de a se exprima liber si de a incerca emotii pozitive.

 

  1. Teatrul

O alta activitate ce il va ajuta sa devina independent si sa comunice cu usurinta. Iti poti inscrie inca de mic copilul la cursuri de teatru pentru a-i fructifica talentul si pasiunea in aceasta directie. In toata tara exista o multime de institutii care il pot forma in aceasta directie.

 

Poti alege chiar o trupa de teatru care il poate ajuta sa invete si chiar sa puna in practica tot ceea ce invata la astfel de cursuri. Gasesti mai multe detalii despre aceasta oportunitate aici:  cursuri teatru – actorie Bucuresti.

 

  1. Sportul

Indiferent ca vorbim despre fotbal, ciclism, gimnastica sau chiar balet, sportul este o modalitate extrem de frumoasa de a-ti ajuta copilul sa ramana sanatos si sa interactioneze cu cei din jur.

 

Sportul il va ajuta sa se dezvolte si sa creasca armonios. Din aceasta pasiune poate chiar sa obtine reale performante, orientandu-se spre o cariera de sportiv profesionist cand va creste.

 

  1. Sahul

Sahul este si el un sport, insa un sport al mintii. Daca ai un copil istet si ii descoperi de mic curiozitatea pentru o astfel de activitate, ar fi pacat sa nu il sustii in a-si indeplini visele in aceasta directie.

 

  1. Calatoriile

Desigur, de cele mai multe ori aici va fi nevoie sa te implici si tu. Insa exista suficiente metode pentru a-l indruma si pe el singur inspre calatorii. Spre exemplu, taberele de vara pentru copii sunt o modalitate extraordinara pentru a face acest lucru.

 

O astfel de tabara il va ajuta sa invete sa se descurce singur si sa relationeze mai usor cu cei din jur.

 

  1. Poeziile

Cu siguranta majoritatea copiilor cocheteaza cu scrierea poeziilor cand sunt mici. Aceasta este o modalitate amuzanta si diversa prin care poti sa iti ajuti copilul sa se dezvolte si sa isi fructifice creativitatea.

 

  1. Desenul

O alta forma a artei, extrem de apreciata de catre copii. Si in desen se pot face performante, iar pe viitor un copil talentat la desen va putea sa isi castige cu usurinta un renume ca arhitect, pictor sau poate ca designer de interior.

 

In plus, chiar si la nivel de pasiune, desenul este foarte constructiv, deoarece il va elibera pe cel mic de stres si ii va oferi o modalitate draguta de exprimare a ideilor.

 

  1. Vorbitul in public

Serbarile si scenetele sunt preferatele micutului tau? Il vezi ca devoreaza cu pofta orice scenariu si invata foarte usor un discurs? Este clar destinat pentru a vorbi in public, iar aceasta pasiune ar trebui sa o urmeze cu sfintenie. Incurajeaza-l si fii alaturi de el.

 

  1. Cititul

Majoritatea copiilor citesc foarte mult, insa de cele mai multe ori ajung sa se rezume doar la ceea ce este obligatoriu pentru la scoala. Desigur, asta poate sa fie placut sau de-a dreptul monoton. Poate daca ai introduce pe lista de lecturi niste povesti sau romane de aventura, copilul tau s-ar simti mai dornic sa citeasca.

Cititul il va ajuta sa se dezvolte foarte rapid. Aceasta pasiune ar trebui sustinuta de orice parinte, fara exceptie.

 

  1. Activitatile practice, precum gatitul

Gatitul sau mesteritul prin casa sunt activitati care il vor ajuta pe micutul tau sa devina mai repede independent. Il vei invata sa se descurce in viata de unul singur, iar mai tarziu iti va multumi cu siguranta. 

Read more
10 lucruri care definesc o femeie de succes!

Atat la nivel global cat si pe piata locala, femeile de afaceri incep sa reprezinte o comunitate din ce in ce mai puternica in mediul antreprenorial. Exista din ce in ce mai multe femei de succes in afaceri care dovedesc ca pot fi adevarati lideri.

Care sunt secretele din spatele acestor personalitati? Cum reusesc femei precum Mary Barra, Marissa Ann Mayer sau Ursula Burns sa conduca adevarate imperii in lumea afacerilor?

Ei bine, exista anumite lucruri specifice care definesc o femeie aflata in postura de lider. Anumite trucuri si aptitudini ce o fac sa fie de succes. Putem descoperi multe dintre acestea si in Romania.

Multe din marile companii cunoscute la noi s-au dezvoltat avand in spate femei de afaceri cu un succes fenomenal. Printre acestea putem indica organizatii precum: Blue Air, Butan Gas, Class Mob sau Fildas Grup.

Ce au toate aceste femei in comun?

In principal, atunci cand vorbim despre femeile de afaceri, primul factor care apare in discutie este marimea companiei conduse si bugetele investite in afaceri. 

Astfel, putem afla ca in Romania se invart anual milioane de dolari in randul companiilor conduse de catre femei. 

Cu toate acestea, in afara de bani si de rezonanta portofoliilor financiare, ce defineste o femeie ca fiind de succes.

Iata 10 lucruri care definesc o femeie de succes, din perspectiva unei antreprenoare. 

  1. Carisma

Nu poti conduce o intreprindere de milioane de dolari, cu sute sau mii de angajati in subordine, fara a te face placuta. 

  1. Spiritul de initiativa

De foarte multe ori, chiar daca ai idei de afaceri geniale, ca femeie este mai greu sa te evidentiezi intr-un mediu atat de competitiv. 

Tocmai spiritul de initiativa, faptul ca poti iesi cu usurinta in fata sa faci primul pas, te poate ajuta in acest caz. 

  1. Creativitatea

Aici femeile tind sa aiba un plus, fata de barbatii din mediul de afaceri. Femeile, in general, reusesc sa isi fructifice mai usor ideile si sa fie mai creative, avand o gandire mai putin analitica si mai deschisa spre domeniile creative. 

  1. Gestionarea emotiilor

Mult mai emotive si mai sensibile decat barbatii, femeile par in general sa isi piarda controlul mai usor. Insa, daca analizam profilul femeilor de afaceri cunoscute la nivel mondial, vedem ca acestea afiseaza o usurinta caracteristica in a-si gestiona emotiile. 

  1. Empatia

Poate tocmai faptul ca femeile sunt mai emotive, le face sa fie si mai empatice. Acesta este un alt plus, deoarece femeile reusesc sa se transpuna mai rapid in postura altei persoane, reusind astfel mai usor sa negocieze, spre exemplu. 

  1. Hotararea si taria de caracter

Intr-un mediu in care barbatii sunt majoritari si le sunt recunoscute meritele mult mai rapid, o femeie va avea nevoie de un caracter de fier si de foarte multa determinare pentru a reusi. Toate femeile de succes au aceste caracteristici.

  1. Diplomatia

Un lucru caracteristic femeilor, diplomatia, este, totodata, un mare avantaj in lumea afacerilor. Sarmul personal si eleganta de a rezolva o situatie vor ajuta mereu in cazul parteneriatelor si al relatiilor de business.

  1. Feminitatea

In stransa legatura si cu diplomatia, aceasta caracteristica ajuta femeile sa avanseze rapid spre ceea ce isi doresc. Am putea spune ca doamnele de afaceri ce denota feminitate, au acel „ceva” al lor. O caracteristica definitorie, ce nu poate fi furata sau copiata de nicio alta persoana. 

  1. Competitivitatea

Femeile sunt extrem de competitive din fire. Iar acest lucru ajuta in antreprenoriat extrem de mult. 

  1. Deschiderea spre nou

Datorita acestei caracteristici, femeile reusesc mai des si mai usor sa lege relatii si sa comunice cu lumea, asta ajutandu-le sa-si indeplineasca rapid scopul.

Raportandu-ne la tiparul clasic al femeii de afaceri, acestea sunt principalele 10 lucruri care ar putea defini o femeie ca fiind un antreprenor de succes. Tu cate dintre aceste caracteristici principale ale unei femei de succes indeplinesti? 

Read more
Peste 2000 de arădeni au ajuns la Urgențe, în perioada sărbătorilor de iarnă

În perioada sărbătorilor de iarnă, 23 decembrie 2019 – 06 ianuarie 2020, 2.118 persoane au fost investigate în Unitatea Primire Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad dintre care 1.690 adulți și 428 copii.
Cei mai mulți pacienți prezenți în UPU au suferit afecțiuni digestive (265 adulți și 70 copii), afecțiuni respiratorii (170 adulți și 222 copii), afecțiuni cardiace (210 adulți) și afecțiuni neurologice (183 adulți și 16 copii). Cu fracturi s-au prezentat la spital 87 de adulți și 7 minori.
De asemenea, șase persoane au ajuns la Unitatea Primire Urgențe, cu plăgi, contuzii și arsuri, provocate de folosirea unor materiale pirotehnice.

Read more
Sute de credincioși au participat la sfințirea apei, în ziua de Bobotează, la Mănăstirea Hodoș-Bodrog

În ziua de praznic a Botezului Domnului, luni, 6 ianuarie 2020, sute de credincioşi din tot cuprinsul Banatului şi-au îndreptat paşii spre străvechea mănăstire Hodoş-Bodrog pentru a participa la Sfânta Liturghie şi la Slujba de sfinţire a Aghiasmei celei Mari.

Şi-n acest an credincioşii veniţi în număr foarte mare au avut ocazia să participe, în ziua de praznic, la Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare săvârşită de soborul mănăstirii în biserica cu hramul ,,Pogorârea Sfântului Duh”. Din sobor au făcut parte Protos. Grigorie Timiș, starețul mănăstirii, Arhim. Nestor Iovan, Protos. Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului, Protos. Nicolae Tang, lector universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă ,,Ilarion V. Felea” din Arad, Protos. Macarie Deleu, Ieromonahii Veniamin Stan și Macarie Țepeș, Arhid. Gherasim Tompa și Ierod. Varlaam Frîncu. Răspunsurile la strană au fost date de obștea mănăstirii.

În cuvântul de învățătură rostit la Sfânta Liturghie, Părintele Protos. Nicolae Tang a arătat că Botezul Domnului reprezintă începutul propovăduirii Mântuitorului. Totodată, prin propriul Său botez, Mântuitorul a rânduit în Biserică Taina Botezului. Viața noastră duhovnicească începe prin botez, așa cum lucrarea de mântuire a lumii a început prin Botezul lui Hristos.

După Sfânta Liturghie a avut loc ieşirea în procesiune la râul Mureş, aşa cum s-a îndătinat la această mănăstire, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Timotei, unde s-a săvârşit slujba Aghiasmei Mari.

După săvârşirea slujbei Aghiasmei Mari, Părintele Protos. Iustin Popovici a adresat credincioşilor un cuvânt de învățătură în care a arătat motivația pentru care se iese lângă Râul Mureș pentru a sfinți apa în ziua de Bobotează, râu ce se află în apropierea sfintei mănăstiri și pe lângă care în trecutul istoric, de-o parte și de alta a lui se aflau mai multe mănăstiri. Pe de altă parte, însăși rânduielile tipiconale îndeamnă preotul să săvârșească slujba în exteriorul bisericii, lângă un râu, fântână, izvor sau într-un loc frumos amenajat, unde se pregătesc şi se împodobesc mai multe vase cu apă. Totodată, părintele a arătat beneficiile folosirii Aghiasmei Mari în viața creștinului, după cum reiese din rugăciunea ce se citește la sfințirea apei ca fiind ,,izvor de nestricăciune, dar de sfințenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, diavolilor pieire, îndepărtarea puterilor celor potrivnice, plină de putere îngerească. Ca toți, cei ce se vor stropi și vor gusta dintr-însa, să o aibă spre curățireaa sufletelor și a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfințirea caselor și spre tot folosul de trebuință”.

În timpul troparului ,,În Iordan botezându-te…”, au fost eliberaţi trei porumbei, simbol pentru Sfânta Treime.

Apele râului Mureş au fost binecuvântate cu sfânta cruce de către unul dintre slujitori. La final, credincioşii prezenţi, într-o bună rânduială şi cu multă răbdare, şi-au luat Aghiasmă Mare pe care o păstrează la loc de cinste în casele lor şi o folosesc la nevoie, după rânduiala Bisericii. Potrivit rânduielii bisericeşti Slujba Aghiasmei Mari se săvârşeşte atât în ajunul sărbătorii cât și în ziua Botezului Domnului.

Protos. Nicolae Tang

Read more
Irina Rimes refuza sa dezvaluie diagnosticul primit

Irina Rimes refuza cu vehementa sa dezvaluie diagnosticul primit de la medici. Artista se afla in afara oricarui pericol dupa interventia chirurgicala suferita. Antrenoarea de la Vocea Romaniei s-a vazut nevoita sa anuleze concertul pe care urma sa il sustina in noaptea de Revelion.

Refuza sa dezvaluie ce diagnostic a primit. Artista a avut parte de un sfarsit de an groaznic dupa ce a suferit o hemoragie interna. Medicii care au descoperit afectiunea de care suferea au refuzat sa o lase sa plece acasa din cauza ca artista era in pericol de moarte. Interventia a durat in jur de o ora si acum artista se afla in afara oricarui pericol urmand ca joi, cel mai probabil, sa fie si externata. Artista a transmis dupa interventie un mesaj in care a precizat ca prefera sa pastreze diagnosticul pentru ea. A mentionat in acest mesaj ca cea mai grea parte a trecut din fericire si ca prefera sa pastreze diagnosticul doar pentru ea. A tinut sa le multumeasca fanilor pentru sustinere si pentru gandurile frumoase si a declarat ca cel mai rau ii pare ca nu a putut fi prezenta la concertul de la Iasi.

Chiar inainte de operatie artista si-a tinut fanii la curent spunand ca dimineata nu este atat de buna pentru ea deoarece s-a trezit internata, precizand ca a facut acel video pentru a  le dezvalui fanilor ca trebuie sa anuleze concertul din seara de Revelion de la Iasi. A mai precizat ca a fost internata si ca medicii nu o lasa sub nicio forma sa plece acasa. Cu acest mesaj postat pe Instagram Irina Rimes a reusit sa isi sperie fanii. Imediat dupa ce artista a iesit din sala de operatii, o apropiata a declarat ca artista a trecut cu bine peste interventia chirurgicala si ca se simte bine, urmand sa fie externata in scurt timp.

Pana la varsta de 28 de ani Irina Rimes a trecut deja prin numeroase cumpene printre care un divort si iata ca soarta i-a mai pus in cale un obstacol tocmai in noaptea de Revelion dupa ce s-a prezentat la spital cu hemoragie. S-a facut cunoscuta la noi in tara incepand cu anul 2012 cand a participat la un concurs si a cantat sub nunele de IRRA insa proiectul nu s-a bucurat de succes dar s-a relansat in 2016 devenind vedeta este noapte datorita melodiei Visele.

Read more
Mii de petarde confiscate de Revelion

În ziua de 31 decembrie 2019, polițiștii arădeni au efectuat mai multe controale în piețele din municipiu și județ, pentru depistarea celor care comercializează articole pirotehnice fără drept.

Astfel, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au depistat :

– un bărbat de 40 de ani, din Zăbrani și o femeie de 29 de ani, din Arad, în timp ce ofereau spre comercializare în Piața Catedralei și străzile adiacente 2.250 de petarde și arificii (categoria F1 și F2), fără a deține autorizație;

– o femeie de 27 de ani, din Arad, în timp ce oferea spre comercializare în incinta Pieței Mihai Viteazul 300 de petarde, 40 pocnitori (categoria P1), 12 candele romane (categoria F2), fără drept;

– un tânăr de 23 de ani, din Galșa, în timp ce oferea spre comercializare în Piața Mihai Viteazul 300 de petarde, 28 de candele romane, 18 articole pirotehnice de tip „vulcan” (categoria P1), făra a deține niciun document legal.

O societate comercială de pe raza municipiului a fost sancționată de polițiștii S.A.E.S.P. cu amendă în valoare de 10.000 de lei, în baza Legii 126/1995, pentru efectuarea de operațiuni pirotehnice fără a deține documentația cerută de lege.

Au mai fost depistați în timp ce comercializau articole pirotehnice, fără drept : în Piața Mihai Viteazul, un arădean de 34 de ani, având asupra sa 600 de petarde de diferite dimensiuni; în Piața Fortuna, un arădean de 31 de ani, având asupra sa 5 aticole pirotehnice, și pe raza localității Chișineu-Criș o femeie de 27 de ani, din Timișoara, având asupra sa 400 de petarde și pocnitori.

În cazurile persoanelor depistate au fost întocmite dosare penale pentru efectuarea de operațiuni pirotehnice, fără drept, articolele pirotehnice fiind indisponibilizate.

Read more
Urmărit internațional, depistat de polițiști în ultima zi a anului 2019

La data de 31 decembrie 2019, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu cei din Bârsa au depistat, pe raza orașului Sebiș, un bărbat de 53 de ani, din Dezna, pe numele căruia autoritățile din Germania au emis un mandat european de arestare pentru săvârșirea de infracțiuni pe teritoriul acestui stat.

Bărbatul a fost prezentat magistraților Curții de Apel Timișoara, care au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore.

Read more
S-a semnat contractul pentru reabilitarea faţadei Teatrului

O nouă clădire reprezentativă a Aradului va fi renovată. În ultimele zile ale anului 2019 s-a semnat contractul pentru reabilitarea faţadei Teatrului, în valoare de 9,8 milioane de lei.

„Este una dintre cele mai frumoase clădiri ale Aradului şi mă bucur că va fi renovată. Începem cu faţada, pentru care s-a semnat contractul şi aşteptăm începerea lucrărilor. Este o parte a strategiei noastre de a investi în clădirile reprezentative ale Aradului şi de a porni un proces de refacere a imaginii centrului oraşului. Alte clădiri reprezentative, printre care colegiile Moise Nicoară, Elena Ghiba Birta sau Economic au fost renovate sau sunt în curs de renovare. Aşteptăm un efort similar şi din partea proprietarilor clădirilor din oraş, parte a proiectului nostru de a înfrumuseţa centrul Aradului. După realizarea infrasturcturii subterane, în anii următori ne vom preocupa de refacerea bulevardului central, astfel vom pune mai bine în valoare patrimoniul extraordinar al Aradului. În ceea ce priveşte Teatrul, vom continua investiţiile şi prin renovarea spaţiilor interioare”, a declarat Sergiu Bîlcea, preşedintele PNL Municipiul Arad.

Read more