News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Pe piaţa futures sibiană lichiditatea a fost în creştere. De luni pâna vineri s-au tranzacţionat 39.010 contracte futures şi opţiuni, cu o valoare de 315,3 milioane de lei. În zilele în care piaţa a fost volatilă, rulajele au crescut, mai ales după ora 16.30, oră la care se deschid bursele de pe Wall-Street, cu care Sibex se corelează până la închidere.

Lichiditatea cea mai mare s-a putut observa în sectorul indicilor unde futures-ul pe Dow Jones a atras 19.259 de contracte încheiate. Index-ul american tranzactionat pe futures pentru decembrie 2011 a inregistrat variatii ample, cotatia osciland intre un maxim de 12.212 puncte  si un minim de 11.625 puncte. Cresterea cea mai mare s-a putut observa la inchiderea sedintei de joi cand cotatia Dow Jones a crescut cu 368 de puncte (+3,12%). Având în vedere că valoarea unui contract DEDJIA este egală cu valoarea indicelui iar pentru a vinde sau cumpăra un contract futures trebuie depusă o marjă (garanţie), în acest caz de 600 de RON, la o creştere de 368 de puncte, piata a oferit randamente ridicate într-o singură sedinţă de tranzacţionare, de peste 60% pentru cumpărători. Pozitiile de cumparare au oferit randamente mari si pe celalate scadente listate. Cotatiile pentru martie 2012 au crescut cu 355 puncte până la 12.080, iar pentru iunie au urcat cu 345 puncte până la 11.945 de puncte. Index-ul a inchis saptamana la cotaţia de 12.160 puncte (-0,07%).

Pretul unciei de aur a crescut spectaculos cu aproape 100 de dolari in aceasta saptamana, de la un minim al zilei de luni de 1.649.8 pana la un maxim al zilei de vineri de 1.745.5 cotatie la care a inchis saptamana. Volume bune şi aici: 12.396 de contracte încheiate pe ambele scadenţe listate.

In sectorul derivatelor pe actiuni, liderul de lichiditate SIF Oltenia a avut o evolutie mixta. Miercuri si joi cotatiile DESIF5 decembrie 2011 au crescut puternic datorita aprecierilor de pe pietele externe. Vineri contractul futures cu activ suport  acţiunea  SIF Oltenia decembrie 2011 a inchis în scădere cu 0,51% la 0,9845 lei. Pe scadenta martie 2012, cotatia stabilita la ora 23.15 a fost de 1 leu in scadere cu 0,99%.

Cotaţia Pachetului Phoenix, a înregistrat creşteri mari în şedinţa de marţi când a urcat cu 11,13% până la 5.212 (+522 puncte). Desi indicele Dow Jones a crescut pe parcursul saptamanii trecute, diferenta dintre pretul a zece uncii de aur si cotatia DJIA  (metoda de calcul a PHX) s-a marit datorita cresterilor puternice inregistrate de uncia de aur. Vineri, PHX se tranzacţiona în scădere si el cu 1,01% la 5.301.

Perechea valutara Eur/Usd tranzactionata pe futures la Bursa din Sibiu a inchis saptamana la 1,4147 puncte. Cumparatorii acestui contract au beneficiat de randamente mari pe parcursul lunii octombrie, valoarea urcand de la 13.188 lei (1,3188 cotatia din 3 octombrie) pana la 14.147 de lei (1,4147 cotatia din 28 octombrie). Pentru a cumpara sau vinde un contract trebuie depusa o garantie (marja) la Casa Romana de Compensatie de aproximativ 300 de lei, asadar profiturile pentru cei care au tinut pozitiile de cumparare pe tot parcursul lunii au fost de peste 300%

Read more

Autorităţile locale din Socodor şi Kétegyháza au reuşit implementarea unui proiect transfrontalier în timp record: deşi trebuia finalizat în aprilie 2012, proiectul a fost încheiat în octombrie 2011, cu 6 luni înainte de termen.
Astfel, Comuna Socodor a finalizat lucrările de modernizare şi asfaltare a 6,2 kilometri de drum. Lucrările au constat în aplicarea unui strat asfaltic de uzură pe o lungime de 4,03 kilometri şi modernizarea a 2,17 kilometri, caz în care s-au efectuat lucrări de terasament, infrastructură şi suprastructură. Costurile acestor lucrări au fost de 419.437 de euro şi au fost finanţate de Uniunea Europeană, prin Fondul European de Dezvoltare Regională. „Am fost felicitaţi de reprezentanţii finanţatorului pentru modul în care am implementat acest proiect”, a declarat primarul comunei Socodor, Dimitrie Jura.
Lucrările au fost realizate în cadrul proiectului „Înlăturarea barierelor de tranzit rutier transfrontalier dintre Socodor şi Kétegyháza”, derulat în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România 2007-2013. Bugetul total al proiectului a fost de 1.026.722 de euro iar contribuţia FEDR a fost de 872.714 de euro, din care Comunei Socodor i-au revenit 450.500 de Euro.
Proiectul a fost realizat în parteneriat de comuna Socodor şi Administraţia Kétegyháza, Ungaria, iar obiectivul acestuia a vizat facilitarea dezvoltării comune a comunităţilor partenere, prin modernizarea a 11 kilometri de drum din comunele Socodor şi Kétegyháza, 6,2 kilometri de drum aferent comunei Socodor şi 4,9 de kilometri de drum în localitatea Kétegyháza.

Read more

newsarad stiri arad

Consiliul Local Civic (CLC) informează opinia publică din Arad despre faptul că nici o propunere adusă la proiectul de hotărâre privind aprobarea preţului local al energiei termice facturate populaţiei şi unele măsuri de protecţie socială în perioada sezonului rece, aflat zilele trecute în dezbatere publică, nu se regăseşte în proiectul care va fi supus, luni, votului în

Consiliul Local Municipal. „Aşa cum ne-au obişnuit, reprezentanţii adminstraţiei locale au demonstrat încă o dată că organizează dezbaterile publice numai pentru că aşa le cere legea. Nici de această dată nu au ţinut cont de propunerile pe care societatea civilă le-a făcut în favoarea populaţiei. Vom vedea ce măsuri vom adopta pe viitor, pentru că un asemenea comportament abuziv al administraţiei publice trebuie să înceteze”, a declarat Dan Artimon, vicepreşedintele Consiliului Local Civic.

Propunerile CLC, formulate prin intermediul Uniunii Locale a Asociaţiilor Locative, au fost: retragerea treptată a subvenţiei, într-o perioadă de 2-3 ani, dublată de măsuri de retehnologizare a producţiei şi transportului energiei termice şi, mai important, trecerea la un alt sistem de producere a gigacaloriei, din energie regenerabilă, care să conducă la un preţ de 100 lei/gigacalorie. „Dacă autorităţile locale nu vor lua nici o măsură, o să demarăm o campanie de conştientizare a populaţiei cu privire la posibilitatea producerii gigacaloriei din energie regenerabilă. Primăria putea face acest lucru încă de acum 3-4 ani, dar a preferat – în pofida situaţiei de criză – să bage banii în alte proiecte, în detrimentul unui proiect care ar fi dus la creşterea calităţii vieţii”, a avertizat Dan Artimon.

De remarcat, că autorităţile nu au ţinut cont de propunerile CLC, sfidându-i practic pe toţi reprezentanţii acestuia prezenţi la dezbatere: ULAL Arad, Pro Urbe, Sindicatul Democratic Invăţământ Arad, Sindicatul Cadrelor Militare, AradID şi Academia de Advocacy. (comunicat)

Read more

newsarad stiri arad

14 români au murit şi doi se află în stare gravă la spital, în urma unui accident rutier petrecut în Ungaria.

În accident au fost implicate două autovehicule conduse de români, un TIR care venea din România şi se îndrepta spre Ungaria şi un microbuz care venea din Spania.

Potrivit primelor informaţii, şoferul TIR-ului a adormit la volan şi a intrat pe contrasens, unde s-a ciocnit cu microbuzul care circula regulamentar.

Printre cei 14 români morţi se află trei copii cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani.

Accidentul a avut loc pe autostrada M43, în apropierea graniţei cu România. (antena3)

Read more

Preşedintele Organizaţiei Teritoriale PNL Arad, Ioan Cristina, dezaprobă modul haotic şi lipsit de profesionalism în care s-a desfăşurat recensământul populaţiei. „Modul haotic în care s-a făcut recenzarea populaţiei este o oglindă a diletatismului instaurat la nivel de stat în România. Bâlbele pe tema declarării CNP-ului au discreditat Institutul Naţional de Statistică (INS), populaţia a devenit suspicioasă iar recenzorii au fost puşi pe drumuri de două ori. Modul haotic în care este condusă România trebuie stopat iar USL are datoria, imediat după ce va câştiga alegerile, să instaureze o stare de normalitate în ţară”, a declarat Ioan Cristina.

Mai mult decât atât, liderul PNL consideră că autorităţile, începând cu Guvernul şi INS, trebuie să răspundă în faţa opiniei publice la câteva întrebări: cine este responsabil pentru acest haos, ce relevanţă mai are CNP-ul în condiţiile în care unii dintre cetăţeni l-au declarat, alţii nu şi, mai ales, cine garantează că această bază de date cu CNP-uri nu va fi folosită pentru fraudarea alegerilor viitoare?

Read more

igas si arafat la arad

Constantin Traian Igaş, ministrul Administraţiei şi Internelor, împreună cu Raed Arafat, subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii, s-au aflat într-o vizită oficială la Arad. La întâlnire au mai participat subprefectul Horvath Levente, Constantin Cătană, director al Direcţiei de Sănătate Publică, Monica Puticiu, şef al SMURD Arad, Ioan Bogdănescu, comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, dar şi reprezentaţi din judeţele Timiş şi Bihor. Discuţiile au vizat ultimele detalii tehnice legate de deschiderea centrului SMURD, modul în care se vor efectua gărzile, atât la medici, cât şi la asistente.

Guvernul a adoptat, miercuri, Ordonanţa de Urgenţă privind desemnarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara ca operator medical al unui elicopter aflat în administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor. Prin aprobarea acestei ordonanţe, SMURD Arad va avea un punct de operare aeromedical, care va fi dat în folosinţă la Aeroportul din Arad, acesta urmând să deservească şi judeţele Caraş-Severin, Timiş, Bihor, Hunedoara. Pentru realizarea acestui punct aeromedical, pe care va opera un elicopter SMURD, Aeroclubul „Traian Vuia”, care opera pe Aeroportul din Arad, a fost transferat în localitatea arădeana Şiria, unde există o pistă privată pentru avioane de mici dimensiuni.

„În punctul de operare aeriană de la Arad o să fie medici care vor deservi elicopterul şi asistenţi din Arad, din Timişoara şi Oradea, care vor sta de gardă, o zi două vor asigura elicopterul, vor pleca, apoi vor veni alţii, după modelul care există şi în alte părţi”, a declarat Raed Arafat, subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii. Noua unitate SMURD va interveni în special la evenimentele rutiere care vor avea loc pe autostrada din Cori­dorul IV paneuropean, care ar urma să fie deschisă traficului, între Arad şi Timişoara, până la finele anului. Autorităţile estimează că elicopterul va permite reducerea timpului de intervenţie la un accident de la 60-90 de minute la 20-30 de minute. „Medicii trebuie să ia decizia corectă, către ce centru să fie transferaţii bolnavii, pentru ca aceştia să nu trebuiască să fie retransferaţi”, a mai precizat  Raed Arafat, subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii. Tot sâmbătă, Ministrul Administraţiei şi Internelor, Constantin Traian Igaş împreună cu Raed Arafat, subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, alături de ceilalţi invitaţi, s-au deplasat şi la Aeroportul Arad pentru a pune la punct ultimele detalii privind modul de operare, cazarea medicilor şi asistentelor cât şi partea de suport tehnic. „Împreună cu domnul Arafat, ne-am deplasat la Aeroportul Arad, acolo unde va ateriza cât de curând elicopterul echipat medical pe care Ministerul Administrației și Internelor îl dă spre folosință pentru executarea acestor misiuni umanitare dar și pentru a vedea care sunt condițiile de cazare; și aici mulțumim tuturor celor care s-au implicat pentru crearea de condiții optime personalului care va opera în serviciul SMURD” declară ministrul de interne Constantin Traian Igaș.

Read more

newsarad stiri arad

În şedinţa Consiliului Judeţean de vineri 28 octombrie  cele mai importante puncte de pe ordinea de zi se referă la proiecte de hotărâre prin care se doresc noi investiţii în Spitalului Clinic judeţean de Urgenţă Arad, necesare creării unor condiţii cât mai bune pentru creşterea calitativă a actului medical.

Consiliul Judeţean Arad doreşte modernizarea accesului auto în incinta Spitalului Clinic judeţean de Urgenţă Arad, pentru a facilita accesul ambulanţelor spre Unitatea de Primire Urgenţe şi crearea unui flux de circulaţie prin care să se evite blocajele. „Câteva minute pot însemna viaţa unui om. În actualul sistem, cu maşinile private având acelaşi acces ca şi ambulanţele, cu o singură bandă de mers, fluxul este greoi. Vom delimita clar accesul ambulanţelor de celelalte maşini. Chiar şi intrarea va fi separată”, a afirmat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

De asemenea, proiectul de amenajare a curţii interioare prevede inclusiv locuri de parcare bine delimitate, realizarea unei copertine la Unitatea Primire Urgenţe, amenajarea parcului prin plantare de arbuşti, crearea unui luciu de apă, a patru foişoare şi a unui spaţiu comercial.

Lucrările de amenajare de la intrarea în Secţia UPU-SMURD, în valoare de 177.000 lei ( cu TVA inclus), reprezintă o prioritate a proiectului, iar întreaga lucrare are o durată estimată de şase luni.

Valoarea totală a investiţiei este de 260.806 lei (TVA inclus), sumă provenită în totalitate din bugetul Consiliului Judeţean.

Se vor efectua lucrări de reabilitare pentru amenajarea coridoarelor de la subsol, etajele 1, 3, 4, 5 şi 6 după cum urmează – montarea de tarchet pe căile de acces, la fiecare nivel; schimbarea uşilor şi a glasvandurilor de lemn cu tâmplărie termopan la etajele 3, 4, 5, 6  şi la scara de incendiu; reparat saleţi; reparaţii pereţi şi pregătirea suprafeţelor; igienizarea coridoarelor (zugrăvit şi vopsit).

Achiziţia de aparatură medicală – aparate de anestezie, staţii centrale de monitorizare a pacienţilor, mese de operaţie, lămpi scialitice, instrumentar chirurgical, turn pentru chirurgia laparoscopică, angiograf mobil – conform standardelor în vigoare, vine ca o completare la recenta reabilitare a blocului operator. Preţul estimat este de 1 milion de Euro plus TVA.

La ora actuală, întreaga îngrijire acordată pacienţilor, în proporţie de 65% se realizează cu aparatură medicală, inclusiv instrumentar, aflată în uz de foarte mult timp, ceea ce măreşte numărul de zile de spitalizare postoperatorie. Mobilierul medical, în proporţie de 70% , este în uz de peste 20 de ani.  Datele prezentate trebuie coroborate cu numărul foarte ridicat de intervenţii chirurgicale şi cu numărul de pacienţi ce se rulează în timp”, a afirmat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Prin achiziţia de aparatură medicală se va realiza:

–         Un bloc operator modern, cu circuite conform standardelor în vigoare

–         Actul medical devine performant şi eficient din punct de vedere al riscurilor de complicaţii postoperatorii şi din punct de vedere al recuperării rapide a bolnavilor

–         Reducerea costurilor postoperatorii

–         Creşterea adresabilităţii clinice prin acoperirea tipurilor de boli tratabile chirurgical-pacienţii nu vor fi nevoiţi  să se deplaseze, pentru tratamente de speciale, în clinicile universitare din ţară

–         Mărirea eficienţei prin reducerea costurilor energetice şi a celor cu materiale sanitare

–         Creşterea eficienţei în ceea ce priveşte alocarea de resurse umane – prin dotarea specifică se va elimina intervenţia manuală în anumite etape ale activităţilor medicale.

Achiziţia aparaturii se înscrie în linia de modernizare a secţiilor ATI şi chirurgie, investiţii ce vor fi finalizate până la sfârşitul anului în curs

 

Read more

newsarad stiri arad

Consiliul Judeţean Arad a aprobat preluarea în operare de către Compania de Apă Arad a sistemului de alimentare cu apă şi canalizare, precum şi staţia de epurare a apei uzate din comuna Şiria. Prin această preluare, Compania de Apă va degreva bugetul local de costurile aferente operaţiunilor privind întreţinerea sistemului, tratarea şi păstrarea calităţii apei. „Proiectul privind realizarea Sistemului de canalizare şi staţia de epurare a fost câştigat de Primăria şi Consiliul Local Şiria, cu partea noastră de cofinanţare, prin programul de preaderare Phare 2005. Acum este rândul să predăm sistemul de canalizare şi staţia de epurare Companiei de Apă, unic operator la nivel de judeţ”, a declarat Valentin Bot, primarul comunei Şiria. Tot la propunerea primarului Valentin Bot, Compania de Apă va realiza şi extinderea reţelei de apă potabilă în satele Galşa şi Mâsca. „Vorbim despre o reţea de apă în lungime de 2,6 km la Mâsca şi 1,9 km la Galşa, în valoare de aprox. 600.000 lei, lucrări care vor fi realizate pentru a veni în întâmpinarea cetăţenilor comunei Şiria”, a spus Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Read more

newsarad stiri arad

Comuna Zădăreni se va racorda la canalizarea municipiului Arad, conform master-planului de apă canal al judeţului. Acest lucru a fost aprobat de către consilierii judeţeni, în cadrul şedinţei din data de 28.10.2011. Valoarea proiectului este de aproximativ 800.000 de lei, lungimea conductei fiind de 5,7 km, la care se adaugă 2 staţii de pompare. „Estimăm că lucrările vor începe la sfârşitul acestui an şi se vor finaliza în toamna anului 2012. Suntem mulţumiţi că astfel vom rezolva problema canalizării în comuna Zădăreni şi cetăţenii vor avea acces şi la acest serviciu. Suntem o ţară membră a Uniunii Europene şi este o normalitate să avem utilităţi complete în mediul rural. În plus, prin aceste lucrări vom asigura infrastructura de canalizare a zonei existente între Arad şi Zădăreni, facilitând dezvoltarea municipiului în perspectivă ”, a spus Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Read more

festivalul stiintei 2011

Festivalul Ştiinţei, organizat anual de Inspectoratul Şcolar al Judeţului Arad a ajuns la a V-a ediţie şi  a fost găzduit de către Şcoala Generală „Aurel Vlaicu” Arad, vineri 28 octombrie 2011.

În sala de sport a şcolii au fost amenajate 38 de standuri, la care dascăli, elevi şi studenţi pasionaţi de ştiinţă au prezentat experimente interactive de fizică, chimie şi biologie.

Ediţia din acest an a beneficiat de participarea Liceului Polemidion din Limassol – Cipru şi a Şcolii Generale Fontos Sándor din Üllés – Ungaria, precum şi a facultăţilor tehnice din cadrul Universităţii de Vest Timişoara, Universităţii Politehnice Timişoara, Universităţii „Babeş Bolyai” Cluj-Napoca, Universităţii „Aurel Vlaicu” Arad şi a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” Arad.

Şcolilor arădene li s-au alăturat unităţi de învăţământ partenere din judeţele Sibiu şi Cluj.

La deschiderea festivă a Festivalului Ştiinţei au fost prezenţi şi au luat cuvântul prof. Mirela Aldescu – inspector şcolar general I.S.J. Arad, prof. Daniela Bogdan – inspector general MECTS, academician Marius Andruh – Universitatea Bucureşti, cât şi reprezentanţi ai universităţilor participante.

Standurile au fost vizitate de peste 1000 de elevi de la şcoli din municipiul şi judeţul Arad.

Read more