News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Ninsori și temperaturi sub zero grade în mai multe zone din țară

Ninge ca-n povești la munte, unde iarna pare să fi pus stăpânire peste întreg peisajul. În munții Apuseni, la cota 1.400 stratul de zăpadă măsoară 11 centimetri.

Dacă aveți drum pe Valea Prahovei, n-ar fi rău să vă luați și schiurile.

E omăt la Sinaia, pe pârtia Valea Dorului, dar și la cota 2.000, în Azuga, pe pârtia Sorica, dar și în Bușteni, pe pârtia Kalinderu.

Temperaturile au scăzut sub zero grade în cele mai multe zone masive muntoase din țară.

Sursa: digi24.ro

Read more
Se cer măsuri urgente pentru evitarea unei crize a medicamentelor

Asociaţia Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM) a susţinut miercuri că sunt necesare măsuri urgente pentru evitarea unei crize majore a medicamentelor şi a făcut un apel public către ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, să promoveze măsurile necesare pentru menţinerea în farmacii a unui număr de 71 de medicamente cu „risc de dispariţie”, „multe dintre ele fără alternativă terapeutică”.

„Suntem cu doar câteva zile înainte de declanşarea unei crize majore a medicamentelor în România. Sute de mii de pacienţi cu boli cardiovasculare, diabet, astm, bronhopneumopatie cronică obstructivă şi reumatism sunt ameninţaţi să rămână fără tratamentul necesar.

Cu 71 de medicamente dispărând efectiv de pe lista de preţuri şi deci din farmacii, începând cu 2 noiembrie, este nevoie de măsuri efective, asumate imediat”, a declarat directorul executiv ARPIM Dan Zaharescu, citat într-un comunicat de presă.

Potrivit reprezentanţilor ARPIM „singura soluţie viabilă” rămasă pentru rezolvarea crizei „iminente” este prelungirea valabilităţii preţului pentru toate medicamentele din CANAMED (Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România), începând cu data de 1 noiembrie 2019.

„Suntem la curent cu preocuparea Ministrului Sănătăţii pentru a găsi cele mai bune soluţii. Acest apel, însă, vine într-un moment critic. Din cauza timpului scurt rămas, asumarea măsurii de prelungire a valabilităţii preţurilor este esenţială pentru binele pacienţilor şi al familiilor lor”, a mai spus Dan Zaharescu.

Sursă: Agerpres
Read more
Realitatea TV își încetează la noapte emisia

Realitatea TV, pentru care CNA nu a mai prelungit licența audiovizuală, își va înceta emisia miercuri la ora 23.59, urmând ca trecerea pe Realitatea Plus să se facă, imediat sau în scurt timp, printr-un jurnal în direct pe „noul” post, a spus pentru HotNews.ro directorul Realitatea, Edward Pastia.
Miercuri după-amiază, proprietarul Cozmin Gușă – care, recent, a anunțat și înscrierea sa în PSD – urmează să apară pe post pentru a discuta pe larg situația.

Miercuri la prânz, în Realitatea se lucra contra cronometru pentru a încerca să se rezolve toate provocările tehnice, a spus Pastia, potrivit căruia „lucrurile sunt foarte complicate organizatoric. Vorbim de o altă televiziune, care începe practic de la 0” – referire la faptul că aceasta a funcționat cu minim de activitate până recent. Directorul a spus că se lucrează încă la însemne grafice, ID-uri, care există la Realitatea Plus dar sunt „insuficiente pentru o emisie de anvergură”.

Întrebat dacă vor pleca oameni în situația actuală, directorul a spus că „nu și-a exprimat nimeni dorința să plece, dar ne așteptăm să se întâmple”.

Potrivit lui Pastia, Realitatea Plus are un sediu saparat de Realitatea TV, dar e tot în clădirea Willbrook unde a funcționat și acesta din urmă în ultimii opt ani. Noul post va avea diferențe de program „minore” față de Realitatea TV, emisiunile principale vor continua și în noua formulă.

Edward Pastia a spus că, în grilele operatorilor de cablu care vor prelua noul post, conform contractelor existente, postul va putea fi găsit tot „în zona” televiziunilor de știri, ca până acum. El precizase, ieri, pentru HotNews.ro că, pe lângă rețelele mici pe care apărea inițial postul, există acorduri de preluare cu Ines, UPC și RCS.

Read more
CCR a amânat decizia privind sesizarea referitoare la alegerea lui Meleşcanu în funcţia de preşedinte al Senatului

Curtea Constituţională a României (CCR) a amânat pentru 27 noiembrie luarea unei decizii privind sesizarea referitoare la alegerea lui Teodor Meleşcanu în funcţia de preşedinte al Senatului, au precizat oficiali ai CCR.

Conform acestora, amânarea a fost decisă pentru aprofundarea dezbaterilor.

Sesizarea de neconstituţionalitate a dispoziţiilor hotărârii pentru alegerea preşedintelui Senatului, formulată de 33 de senatori, a fost luată prima dată în discuţie în şedinţa din data de 16 octombrie, când CCR a dispus continuarea dezbaterilor la 30 octombrie.

Pe 10 septembrie, senatorul ALDE Teodor Meleşcanu a fost ales, în plen, preşedintele Senatului cu 73 voturi „pentru”, Alina Gorghiu, de la PNL, obţinând 59 de voturi.

Pe 11 septembrie, liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, anunţa că mai mulţi parlamentari din Opoziţie au semnat o sesizare către CCR privind modul în care Meleşcanu, fost ministru de Externe şi membru al ALDE, a fost ales la conducerea Senatului, având şi susţinerea social-democraţilor la acel moment.

Biroul Politic Executiv al ALDE a luat act, două zile mai târziu, de pierderea calităţii de membru în cazul lui Teodor Meleşcanu, Graţiela Leocadia Gavrilescu, Ion Cupă şi al lui Alexandru Ştefan Băişanu.

Ulterior, Meleşcanu a declarat că va depune acţiune în justiţie privind excluderea sa din ALDE. agerpres.ro

Read more
Noi oportunitati pentru afacerile mici. Cati bani arunca in joc Europa pentru finantarea IMM-urilor romanesti

Banca Europeana a anuntat zilele trecuta ca tripleaza investitiile pentru economia Romaniei. Se vor pompa inca 1,4 miliarde de euro in economia romaneasca, pentru sustinerea IMM-urilor. Asadar, cei ce doresc o modalitate de finantare IMM, vor avea acum parte de mai multe fonduri nerambursabile si de surse suplimentare pentru finantarea unei afaceri.

Ce inseamna asta pentru economia Romaniei?

Peste 5000 de afaceri IMM vor primi conditii mai bune de imprumut, astfel putand dezvolta afaceri mai profitabile si crescand economia Romaniei. Pana acum au fost deja sprijinite circa 2000 de IMM-uri, declara oficialii BEI. Iar sustinerea creste de la an la an. Fondurile alocate pot fi accesate in cadrul programului de sustinere a IMM-urilor pana in anul 2023.

Contractele noi au fost semnate deja cu CEC Bank, BCR, BRD- Groupe Societe Generale, Libra Bank, ProCredit Bank, Unicredit si Raiffeisen Bank. Iar vicepreedintele Bancii Europene, Andrew McDowell, se afla in discutii pentru extinderea acestor contracte si alaturarea lor langa cele semnate deja cu ING si Banca Transilvania.

Care sunt noile conditii avantajoase pentru imprumuturi?

Conform reprezentantilor Bancii Europene pentru Investitii, noile imprumuturi vin la pachet cu o rata de 60% a garantiilor pentru fiecare suma imprumutata, dar si cu dobanzi mai mici percepute de catre bancile ce acorda imprumutul.

Banca Europeana de Investitii a oferit de-a lungul celor 25 de ani de prezenta in Romania o finantare de peste 15 miliarde de euro. Peste 300 de proiecte de anvergura au beneficiat de astfel de investitii

Care sunt noile asteptari in ceea ce priveste dezvoltarea IMM-urilor?

In acest context, sunt asteptate cresteri pe anumite sectoare ale economiei. In principal, sunt tintite exporturile. In conditiile in care, in anul 2018, acestea au reprezentat 40%, cu ajutorul acestei impulsionari si cu investitiile oferite pentru finantarea IMM-urilor, exporturile romanesti ar putea suporta o crestere semnificativa. Aceasta se asteapta a fi de cel putin 68%, conform declaratiilor lui Eugen Teodorovici, care doreste sa urmeze un model asemanator cu cel al Germaniei.

IMM-urile beneficiaza din ce in ce mai mult de suport si astfel vor putea dezvolta servicii cat mai diverse, trecand pragul de 50% in export. Anul 2018 a fost unul in care IMM-urile au realizat o rata de export de putin peste 40% din totalul cifrelor de 67 miliarde de euro.

Insa ajutoarele venite din partea BEI si surplusul de 150 milioane de euro din partea Guvernului Romaniei ar trebui sa motiveze in acest an afacerile sa creasca aceasta rata, considera autoritatile romanesti.

 

Read more
Fenomenul de îmbătrânire demografică s-a accentuat în România (INS)

Fenomenul de îmbătrânire demografică s-a accentuat în România, populaţia vârstnică de 65 ani şi peste depăşind cu 471.000 persoane populaţia tânără de 0-14 ani, la 31 iulie 2019 faţă de 31 iulie 2018, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate marţi.

„Fenomenul de îmbătrânire demografică s-a accentuat, populaţia vârstnică de 65 ani şi peste depăşind cu 471.000 persoane populaţia tânără de 0-14 ani (3702 mii faţă de 3231 mii persoane).(…) Procesul de îmbătrânire demografică s-a accentuat comparativ cu 1 iulie 2018, remarcându-se o scădere uşoară a ponderii persoanelor tinere (0-14 ani) şi în acelaşi timp o creştere (de 0,3 puncte procentuale) a ponderii populaţiei vârstnice (de 65 ani şi peste)”, precizează sursa citată.

Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 112,1 (la 1 iulie 2018) la 114,6 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (la 1 iulie 2019).

Vârsta medie a populaţiei a fost de 41,7 ani, cu 0,3 ani mai mare decât la 1 iulie 2018. Vârsta mediană a fost de 41,7 ani, în creştere cu 0,3 ani faţă de 1 iulie 2018.

Populaţia după domiciliu la 1 iulie 2019 a ajuns la 22,155 milioane persoane, cu 0,1% mai mică faţă de 1 iulie 2018.

Populaţia urbană şi cea de sex feminin sunt majoritare (56,4%, respectiv 51,2%).

La 1 iulie 2019, populaţia după domiciliu din mediul urban a fost de 12,499 milioane persoane, în scădere uşoară faţă 1 iulie 2018 (0,06%). Populaţia feminină a fost de 11,333 milioane persoane, în scădere cu 0,1% faţă de aceeaşi dată a anului precedent.

Cea mai mare pondere în totalul populaţiei o deţinea grupa de vârstă 40-44 ani (8,6%). În rândul persoanelor de sex masculin, ponderea acestei grupe de vârstă a fost de 9%, iar la cele de sex feminin de 8,2%.

Ponderea grupei de 0-4 ani a fost de 4,6%, mai mică decât cea a grupei de 5-9 ani (4,8%) şi a celei de 10-14 ani (5,2%).

Datele privind populaţia după domiciliu la 1 iulie 2019 vor fi disponibile până la nivel de localitate (municipiu, oraş şi comună), în baza de date online TEMPO şi pot fi descărcate începând cu data de 14 noiembrie 2019, precizează INS.

Populaţia după domiciliu reprezintă numărul persoanelor cu cetăţenie română şi domiciliul pe teritoriul României, delimitat după criterii administrativ-teritoriale. Populaţia după domiciliu reprezintă populaţia de jure care poate să includă şi emigranţii şi nu trebuie confundată cu populaţia rezidentă, subliniază Institutul Naţional de Statistică. agerpres.ro

Read more
Colectiv, o drama nationala

4 ani au trecut de cand Romania a trait cea mai mare catastrofa civila din ultimele trei decenii din istoria sa postcomunista.

Pe data de 30 octombrie 2015, un banal concert rock s-a transformat intr-o veritabila drama. Trupa heavy metal Goodbye to Gravity era pe scena in clubul bucurestean Colectiv in timp ce instrumentele pirotehnice, compuse din mici focuri de artificii au aprins spuma acustica din poliuretan care acoperea peretii clubului. Acesta din urma era arhiplin si, in plus, avea doar o poarta de evacuare in caz de urgenta. 64 de persoane au decedat si aproape 200 au fost ranite din cauza focului si substantelor toxice inhalate. Bilantul deceselor a ajuns astfel la 65, la doi ani de la incendiul devastator, unul din supravietuitori si-a pus capat zilelor in urma traumelor fizice si psihice suferite.

In toamna anului 2015, dupa trei zile de doliu national in memoria victimelor, zeci de mii de romani au iesit pe strazi, in Bucuresti, pentru a protesta intr-un mod vehement impotriva ineficientei autoritatilor. Sub sloganul « coruptia ucide », acestia au reclamat si au reusit sa obtina demisia guvernului social-democrat condus de Victor Ponta la acea vreme si a responsabililor cu administratia locala care au autorizat functionarea clubului de noapte, chir daca acesta nu indeplinea criteriile legale de securitate. Calvarul supravietuitorilor si familiilor persoanelor decedate a continuat in justitie. La scurt timp de la tragedie, ministrul Sanatatii de la acea vreme, Nicolae Banicioiu a declarat ca autoritatile romane nu aveau nevoie de ajutor pentru a trata ranitii in strainatate si ca medicii nostri sunt perfect capabili sa faca fata oricarei situatii.

Saptamana trecuta un grup civic originar din Iasi a depus o plangere penala la Parchet impotriva Departamentului pentru situatii de Urgenta, condus de catre Secretarul de Stat Raed Arafat si postata inca din anul 2007, pentru ascunderea unor probe video importante, legate de primele minute de interventie ale pompierilor sositi la fata locului. Toata lumea considera interventia acestora extrem de haotica si lipsita de profesionalism si de empatie a salvatorilor. In plus, dovezile video au venit recent sa dovedeasca acest lucru. Si, conform cotidianului Libertatea care a prezentat printre primii o inregistrare video necunocuta pana in prezent, cu interventia echipajelor ISU sositi la fata locului. Arafat sustine ca nu stia de existenta acestei inregistrari si ca nu intentioneaza sa demisioneze insa ca va pleca doar in cazul in care Ministrul ii cere acest lucru.

Read more
Toamna 2019 aduce la Timișoara oferte alese pentru nunta visurilor

Începutul lunii noiembrie este prilej bun de a profita de ofertele minunate prezentate la Târgul de nuntă by Dalisis, care se desfășoară în acest final de săptămână, între 2 și 3 noiembrie 2019, la Casa Tineretului din Timișoara. Prin achiziționarea din timp a serviciilor pentru organizarea marelui eveniment, miresele și mirii se bucură de reducerile consistente pregătite de expozanți.

Cei care urmează să își unească destinele vor găsi într-un singur loc o gamă completă de servicii pentru o nuntă de vis: sute de modele de rochii de mireasă și costume de miri semnate de branduri celebre, decoruri florale spectaculoase, profesioniști foto-video, specialiști în sonorizări, efecte speciale și toate serviciile necesare organizării unor petreceri frumoase. Reducerile și cadourile surpriză pregătite de expozanții talentați vor fi valabile doar pe durata celor 2 zile ale târgului.

Cu o experiență de peste 15 ani în domeniu, organizatorii târgului concentrează la Casa Tineretului toate serviciile necesare pentru a avea o nuntă de poveste.

Detaliile evenimentului Târg de nuntă by Dalisis, 2-3 noiembrie 2019 le găsiți aici.

Evenimentul poate fi vizitat după urmatorul program:
▶ Sâmbătă, 2 noiembrie: 10:00 – 20:00
▶ Duminică, 3  noiembrie: 10:00 – 18:00

Read more
Un șofer este căutat după ce a lovit cu mașina un arădean și a fugit de la fața locului

Luni seara, in jurul orei 18 :50  a avut loc un accident la intersectia strazilor General Vasile Milea cu I.C. Bratianu.

Pietonul care a fost accidentat dorea sa travereze strada, pe trecerea de pietoni, moment in care a fost acrosat de catre un autoturism. In urma acestui eveniment rutier, pietonul a suferit rani usoare dar soferul a parasit locul accidentului. Acum, politistii incearca sa gaseasca vinovatul, efectueaza cercetari pentru a-l identifica.

Pe data de 28 octombrie 2018, in jurul orei 18 :50, un vehicul se deplasa pe strada General Vasile Milea, din directia strazii Nicolae Grigorescu spre strada Traian Mosoiu si la intersectia cu strada I.C. Bratianu a efectuat un viraj la stanga, moment in care nu a acordat prioritate de trecere unui pieton, pe care l-a acrosat cu partea stanga fata.

Pietonul, un barbat in varsta de 34 ani,originar din Arad, era angajat in traversarea strazii pe trecerea pentru pietoni marcata si semnalizata in mod corespunzator.

In urma accidentului a rezultat ranirea usoara a pietonului. Dupa evenimentul rutier, conducatorul auto a parasit locul accidentului fara sa aiba incuviintarea organelor de politie, fiind efectuate verificari pentru identificarea acestuia si tragere la raspundere.

In plus, politistiii aradeni au cautat timp de patru zile un un sofer care pe data de 25 octombrie a lovit o fetita, tot pe o trecere de pietoni.

In ziua respectiva, in jurul orei 8, un autoturism s-a deplasat pe strada Voinicilor, din directia strazii Renasterii inspre Bd. Nicolae Titulescu, iar la trecerea de pietoni situata in zona pasajului CFR a surprins si accidentat usor o minora in vasrta de 11 ani, care in calitate de pieton traversa strada regulamentar, pe trecerea de pietoni. In urma evenimentului rutier, autoturismul a parasit locul faptei. Fetita accidentata nu a putut sa precizeze numarul de inmatriculare al masinii care a lovit-, culoarea sau marca, efectuandu-se o serie de verificări pentru stabilirea identitătii conducatorului auto in vederea tragerii acestuia la raspundere penala.

 

Dupa patru zile de cautari, soferul vinovat a fost gasit

In urma verificărilor efectuate de politisti, a fost identificat soferul vinovat de producerea accidentului a carei victima a fost o minoră de 11 ani. Este vorba despre un bărbat de 48 de ani,  originar din Arad.

In cauza sunt efectuate cercetari sub aspectul savarsirii infractiunilor de vatamare corporala din culpa si parasirea locului accidentului fara incuviintarea organelor de politie.

 

Read more
De la 1 noiembrie se trece la cauciucurile de iarnă!

Șoferii care circulă pe drumuri cu zăpadă, gheață sau polei trebuie să aibă montate la mașină anvelope de iarnă. Dacă circulă fără astfel de anvelope, pe asemenea drumuri, șoferii pot primi amenzi de până la 2.900 de lei.

Pentru a face o alegere cât mai corectă în momentul în care vorbim despre acest gen de cauciucuri, vă prezentăm un ghid despre anvelopele de iarna și cât de multă siguranță ne oferă pe un carosabil alunecos.

„Legea cauciucurilor de iarnă” a intrat în vigoare în 2011, iar toți cei circula pe drumuri publice acoperite de zăpadă, gheață sau polei sunt obligați să aibă anvelope de iarnă. Chiar dacă drumul este uscat, se pot întâlni porţiuni unde există risc de formare a poleiului, de aceea, nu conduceți, chiar și pe distanţe scurte, dacă autovehiculul nu este echipat cu anvelope de iarnă.

Ele se identifică ușor, datorită prezenței pe laterale a literelor M și S, sub forma: „M+S”, „M.S.”, „MS” sau „M&S”, fără a include în această categorie anvelopele marcate numai cu inscripţia ,,all seasons”.

Prevederile legale în vigoare interzic circulaţia autovehiculelor, fără ca acestea să fie dotate cu anvelope de iarnă, pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, nefăcând referire la o anumită perioadă a anului.

Astfel, este sancţionată conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă, iar iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.

Amenda pentru fapta menţionată este prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni (de la 9 la 20 puncte-amendă, respectiv între 1.305 şi 2.900 de lei) și se va reține certificatul de înmatriculare/înregistrare al autoturismului, eliberându-se o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

Read more