News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

Mihai Fifor (PSD): „Măsurile de austeritate trebuie să înceteze!”

Mihai Fifor, deputat PSD Arad, a criticat dur modul în care premierul Ilie Bolojan a ales să acționeze în gestionarea situației de criză prin care trece România. Deputat social-democrat este de părere că Bolojan „rămâne surd la orice analiză serioasă venită de la structurile asociative ale administrației sau de la primari cu experiență uriașă în gestionarea comunităților”.
Fifor a subliniat că prim-ministrul României are de gând să acționeze și în ceea ce privește administrația publică locală, precum a făcut-o în Educație. Deputatul consideră că măsurile luate în Educație au generat un adevărat „haos”, iar din punct de vedere economic au generat numai 0,4% din deficit.
„Așa cum a procedat și în Educație, unde măsurile luate nu numai că nu au avut vreun impact semnifcativ asupra deficitului dar au creat haos și tensiuni uriașe în sistem, premierul Bolojan vrea acum să bulverseze și administrația publică locală. Logica e aceeași: sacrificii mari pentru oameni și comunități, beneficii financiare minore pentru stat.
În educație, creșterea normei didactice și tăierea posturilor auxiliare au generat economii contabile minime, de ordinul sutelor de milioane de lei – adică sub 0,4% din deficit – dar, pe termen scurt, au distrus organizarea școlilor și au scăzut calitatea actului educațional, iar pe termen mediu și lung vor crește rata abandonului școlar și vor adânci probleme uriașe cu care se confruntă România în plan educațional.
În administrația locală, disponibilizarea a 13.000 de angajați înseamnă o economie netă de doar 1,15 miliarde lei/an – 0,06% din PIB –, nesemnificativă față de deficitul de peste 120 miliarde lei. În schimb, costurile sunt imense: blocaje la eliberarea documentelor, întârzieri la colectarea taxelor, pierderi de fonduri europene și tensiuni sociale accentuate în prag de iarnă.
Datele comparative arată limpede că România nu are o administrație „supradimensionată”, așa cum s-a indus opiniei publice, cu bună știință, ani la rând. Din cei aproximativ 8,6 milioane de angajați, doar 16–17% lucrează la stat – exact în linie cu media europeană, unde ponderea este de 16–18% (Eurostat). Mai mult, state dezvoltate precum Franța sau Germania au procente chiar mai mari, iar țările nordice, considerate modele de eficiență și calitate a serviciilor publice, ajung la 25–30% din totalul angajaților (OECD). Diferența nu o face numărul, ci modul în care administrația este organizată, digitalizată și profesionalizată.
Întrebarea legitimă în această situație este: cui folosește această măsură, dacă economia este insignifiantă? Nu bugetului, nu cetățenilor, nu comunităților locale. Nu întâmplător, primari cu foarte mare experiență, atât în administrația locală cât și în cea centrală, precum Olguța Vasilescu sau Emil Boc au arătat în repetate rânduri că e o decizie pripită și greșită, fără baze solide, bazată pe cifre și situații inexacte.
Și, cu toate acestea, premierul rămâne surd la orice analiză serioasă venită de la structurile asociative ale administrației sau de la primari cu experiență uriașă în gestionarea comunităților. În loc să asculte și să construiască soluții reale, preferă să-și satisfacă orgoliul nemăsurat, făcând din disponibilizări „cheia de boltă” a ideii sale de reformă.
Doar că o cheie de boltă, dimensionată greșit, nu susține construcția, ci duce la prăbușirea ei. Oare nimeni nu i-a spus asta premierului? Sau pur și simplu nu a vrut să audă?”, a transmis Mihai Fifor pe rețelele de socializare.

Read more
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut, în primele şapte luni, cu 12,2%

Volumul lucrărilor de construcţii a crescut, în primele şapte luni, faţă de perioada similară a anului 2024, ca serie brută, cu 12,2%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 10,7%, anunţă Institutul Naţional de Statistică (INS).
”Volumul lucrărilor de construcţii, ca serie brută, a crescut, pe total, cu 12,2%, creştere înregistrată la lucrările de reparaţii capitale (+55%) şi la lucrările de construcţii noi (+9,3%). Lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au scăzut cu 0,3%”, arată datele INS.
Pe obiecte de construcţii, s-au înregistrat creşteri la construcţiile inginereşti (+16,3%), clădirile rezidenţiale (+9,7%) şi la clădirile nerezidenţiale (+6,2%).
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 10,7%. Lucrările de reparaţii capitale şi lucrările de construcţii noi au crescut cu 51,5%, respectiv cu 9,6%.
Lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au scăzut cu 3,9%.
Pe obiecte de construcţii, creşteri s-au înregistrat la construcţiile inginereşti (+16,3%), clădirile rezidenţiale (+7,8%) şi la clădirile nerezidenţiale (+3,9%).
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut, ca serie brută, cu 27,2%, creştere evidenţiată la lucrările de reparaţii capitale (+43,0%), lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+27,4%) şi la lucrările de construcţii noi (+23,6%).
Pe obiecte de construcţii, au avut loc creşteri la clădirile rezidenţiale (+37,9%), clădirile nerezidenţiale (+33,7%) şi la construcţiile inginereşti (+21,4%).
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 20,1%, creştere evidenţiată la lucrările de reparaţii capitale (+38,8%), lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+27,2%) şi la lucrările de construcţii noi (+19,3%).
Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la clădirile rezidenţiale (+30,7%), clădirile nerezidenţiale (+30,2%) şi la construcţiile inginereşti (+16,4%), scrie hotnews.ro.

Read more
Date șocante despre elevii din România: intimidări, agresiuni și teamă în clase

Violența în școli a atins cote alarmante! Potrivit celor mai recente date, prezentate de Ministerul Educației. 40% dintre elevi sunt afectați de agresiunile din școli și de ura de pe rețelele de socializare. Iar peste 20% dintre ei manifestă tendințe de auto-vătămare.
Actele de violență sunt la ordinea zilei în școli: 19% dintre elevi sunt expuși intimidărilor, iar peste 15% sunt victime directe.
Îngrijorător este că 46% dintre elevii de gimnaziu se tem să intervină atunci când sunt martorii unor acte de agresiune. Și mai grav, 20% manifestă tendințe de auto-vătămare, iar aproape 20% sunt predispuși la îngrijorare excesivă și agitație.
De altfel, peste 13% dintre elevi prezintă un risc crescut de dezechilibru socio-emoțional, risc favorizat de factori precum sărăcia, apartenența etnică sau statutul de refugiat, care duc la izolare și dificultăți de adaptare.
Totuși, studiul mai arată că peste 65% dintre elevi sunt mulțumiți de aspectul fizic, se consideră inteligenți și se bucură de susținerea familiei.
Datele au fost incluse în studiul „Politici și Resurse pentru școli sigure și suportive”, implementat de Ministerul Educației cu sprijinul Uniunii Europene, scrie tvrinfo.ro.

Read more
Controale fulger: 1 din 5 români lucrează la negru – dublu față de media UE

Fenomenul muncii nedeclarate continuă să fie o problemă majoră în România. În doar câteva zile, inspectorii au descoperit sute de persoane fără forme legale și au aplicat amenzi de milioane de lei.
În perioada 08-12 septembrie 2025, Inspecția Muncii a desfășurat 2.055 de controale la nivel național, dintre care 1.160 în domeniul relațiilor de muncă și 895 în domeniul securității și sănătății în muncă. În urma acestora au fost aplicate 1.279 de sancțiuni contravenționale, dintre care 432 de amenzi, în valoare totală de 3,484 milioane lei.
În domeniul relațiilor de muncă, inspectorii au identificat 370 de persoane care prestau muncă nedeclarată. Doar la o fabrică de mobilă din Bihor au fost găsiți 295 de angajați care, deși aveau contracte part-time, lucrau zilnic, fără protecție și fără drepturile legale. Aceasta este una dintre cele mai flagrante încălcări ale legislației muncii descoperite recent, scrie tvrinfo.ro.
În ceea ce privește securitatea și sănătatea în muncă, inspectorii au aplicat 765 de sancțiuni, dintre care 182 de amenzi în valoare de 927.000 lei și 583 de avertismente. În timpul controalelor au fost oprite 3 echipamente neconforme, a fost sistată activitatea la un punct de lucru cu potențial exploziv și a fost suspendat un loc de muncă pentru lipsa măsurilor de protecție la înălțime.
Fenomenul muncii nedeclarate nu este izolat. În sectorul construcțiilor, doar în perioada 12-18 august 2025, 291 de persoane au fost descoperite lucrând fără contract, iar angajatorii au primit amenzi totale de 7,4 milioane lei.
În județul Iași, între iunie și august 2025, 162 de persoane prestau muncă nedeclarată, iar 31 de angajatori au fost sancționați cu amenzi de 1,415 milioane lei.
Potrivit estimărilor oficiale, aproximativ 21,7% din munca prestată în sectorul privat românesc este nedeclarată, comparativ cu media Uniunii Europene de 11,1%. Aceasta nu doar că încalcă legea, dar afectează drepturile angajaților și competitivitatea pieței muncii, generând pierderi semnificative pentru bugetul public.
Autoritățile au anunțat intensificarea controalelor și aplicarea unor sancțiuni mai drastice, precum și măsuri educative pentru angajatori și angajați. Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat: „Protejăm angajații. Respect pentru fiecare om și pentru fiecare oră de muncă.”
Munca nedeclarată rămâne o problemă strategică pentru economia României. Numai prin respectarea legislației muncii și prin acțiuni comune între autorități și angajatori se poate asigura un mediu de muncă sigur și echitabil, protejând drepturile lucrătorilor și creșterea sustenabilă a economiei.

Read more
Val masiv de mesaje false în numele ANAF

Un val masiv de mesaje false circulă în ultimele zile în inboxurile românilor, pretinzând că sunt trimise de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).
Aceste e-mailuri folosesc sigla instituției, limbaj oficial și adrese care seamănă cu cele reale (ex: „[email protected]”), dar provin de pe domenii neautorizate. Scopul: inducerea panicii, determinarea accesării de linkuri malițioase sau descărcarea de fișiere infectate. Prin aceste acțiuni, atacatorii pot compromite date personale sau bancare.
ANAF a emis recent un avertisment oficial, subliniind că nu solicită niciodată, prin e-mailuri externe, date bancare, parole sau plăți urgente. Canalele valide de comunicare rămân Spațiul Privat Virtual (SPV) și corespondența clasică, cu confirmare de primire de la Poșta Română. Orice mesaj care pretinde contrariul este probabil fraudulos.
De altfel, există un comunicat din aprilie 2025 în care ANAF avertizează în legătură cu o campanie de spoofing (emails care par să vină de la ANAF) prin care se înștiințează contribuabilii că „au dreptul la rambursare” ca urmare a plății în exces a impozitelor.
Schema utilizată de atacatori include: adrese email foarte similare celor oficiale, subiecte alarmante legate de obligații fiscale, mesaje care induc urgență, fizionomie oficială în conținut și similitudini cu comunicații legitime ANAF. Ţintele preferate sunt persoane fizice, PFA-uri și firme mici care interacționează frecvent online cu instituția fiscală. Unii specialişti susțin că, după ce victima introduce datele solicitate, linkurile o redirecţionează spre un site care imită procedura 3D Secure pentru a aproba o tranzacţie aparent legitimă, dar care în realitate trimite bani către entităţi necunoscute.

Experții și autorităţile recomandă un set de măsuri de protecţie:

· verificarea atentă a expeditorului – dacă adresa nu se termină în „@anaf.ro” sau un domeniu oficial cunoscut, e-mailul e suspect;

· evitarea de a da click pe linkuri sau de a descărca fișiere atașate primite din mesaje suspecte;

· dacă ai dubii, intră direct pe site-ul oficial al ANAF sau accesează SPV pentru verificări;

· raportarea tentativelor de fraudă către Direcția Generală Operațiuni Tehnice / autoritățile responsabile (ex: Direcția de Securitate Cibernetică).

În caz de compromitere: dacă ai introdus date bancare sau ai apăsat pe linkuri suspecte, schimbă imediat parola contului tău bancar și al contului SPV, activează autentificarea în doi paşi (2FA), verifică tranzacţiile recente şi, dacă este cazul, informează banca. Identificarea rapidă a fraudelor poate limita pierderile.
ANAF transmite că securitatea cibernetică a contribuabililor este prioritate absolută şi că instituţia cooperează cu entităţile abilitate pentru blocarea quick a domeniilor false, domeniilor de email frauduloase şi pentru educarea publicului cu privire la aceste atacuri, scrie tvrinfo.ro.

Read more
România, pe primul loc în Europa la scumpiri

România a devenit campioana scumpirilor în Uniunea Europeană, la finalul lunii august, după aplicarea măsurilor de austeritate care au dus la creșterea prețurilor. Rata inflației a crescut, potrivit datelor Eurostat, de trei ori peste media europeană.
De la 1 august, au intrat în vigoare măsurile de austeritate adoptate de guvernul condus de Ilie Bolojan, concomitent cu creșterea tarifelor pentru energia electrică. Acestea au dus la o explozie a inflației în România, conform datelor Eurostat. Potrivit informațiilor statistice, în luna august, țara noastră are cea mai ridicată rată a inflației, din statele blocului comunitar, la 8,5%.
În acest timp, rata anuală a inflaţiei a rămas stabilă la nivelul Uniunii Europene, în luna august, la 2,4%.
Raportat la situația din luna precedentă, iulie, rata anuală a inflației a scăzut în nouă state membre și a rămas stabilă în alte patru țări. Datele arată că în alte 14 state, inclusiv România, inflația a crescut. Comparativ cu situaţia din luna iulie 2025, rata anuală a inflaţiei a scăzut în nouă state membre, a rămas stabilă în patru ţări şi a crescut în 14 state membre, inclusiv în România.
În zona euro, rata anuală a inflaţiei a rămas stabilă în luna august, la 2%, ţinta pe termen mediu propusă de Banca Centrală Europeană (BCE). Cea mai mare contribuţie la rata anuală a inflaţiei în zona euro a venit din partea serviciilor (1,44 puncte procentuale), urmate de alimente, alcool şi ţigări (0,62 puncte procentuale). În schimb, preţurile la energie au scăzut cu 0,19 puncte procentuale.
Conform datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), în România rata anuală a inflaţiei a urcat la 9,9% în luna august. Nivelul precedent a fost de 7,84%, înregistrat în luna iulie. Mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 10,48%, serviciile cu 9,85% iar mărfurile alimentare cu 8,92%.
„Indicele preţurilor de consum în luna august 2025 comparativ cu luna iulie 2025 a fost 102,10%. Rata inflaţiei de la începutul anului (august 2025 comparativ cu decembrie 2024) a fost 8,1%. Rata anuală a inflaţiei în luna august 2025 comparativ cu luna august 2024 a fost 9,9%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (septembrie 2024 – august 2025) faţă de precedentele 12 luni (septembrie 2023 – august 2024) a fost 5,7%”, se arată în comunicatul INS.
Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere, la 8,8%, prognoza de inflaţie pentru finalul anului 2025. Precedenta estimare era de 4,6%. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat, în august, că inflaţia va forma o „cocoaşă” în luna septembrie, când va fi înregistrat un vârf de 9,6 – 9,7%, iar la finalul anului va fi probabil peste 9%, scrie b1tv.ro.

Read more
ANAF monitorizează saloanele de nunți

După ce, în urmă cu mai multe săptămâni, reprezentanții mai multor restaurante au susținut că nunțile și botezurile au intrat în vizorul ANAF. În jurul acestor declarații s-a creat o adevărată controversă, mirii așteptându-se ca la evenimentul lor să apară inspectori ai ANAF-ului pentru a vedea ce sume au primit în plicuri. Marți, șeful Fiscului a dezmințit aceste zvonuri, clarificând la ce s-a referit notificarea trimisă unităților care organizează evenimente.
Șeful ANAF-ului i-a lămurit pe români. Controalele care vor avea loc la saloanele de evenimente vizează compania care prestează servicii, nu evenimentul în sine. Ba mai mult, nu doar că mirii nu vor trebui să dea socoteală pentru banii pe care îi primesc sub formă de dar, dar vor putea verifica la finalul serii, printr-o aplicație, dacă bonul fiscal pe care l-au primit în urma sumelor achitate la restaurant, cazare sau alte servicii este fiscalizat corect.
Adrian Nicuşor Nica, președintele ANAF, a fost întrebat marți, după audierea în comisia de buget-finanţe, cum își propune și ce face concret agenția pentru a lupta împotriva evaziunilor fiscale mici. Șeful instituție a declarat că printre strategiile antifraudă se numără și renumitele controale ale saloanelor de nunți. Cum această măsură a fost intens mediatizată și greșit înțeleasă, Adrian Nicușor Nica a ținut să clarifice că scopul Fiscului nu este nici de a controla darul primit de miri, nici de a strica vreo petrecere.
„ANAF-ul are acţiuni constante în zona asta, cu structurile de antifraudă, pe care le-am făcut publice, cum este cazul cu saloanele de nunţi. Spun pe această cale că ANAF-ul nu îşi propune să verifice mirii, nu îşi propune să verifice darul de nuntă, nu îşi propune să strice nunţi şi petrecerile românilor”, a spus preşedintele ANAF.
Ce vizează controalele saloanelor de nunți ale ANAF-ului
După ce a clarificat ce NU va face ANAF, șeful instituției a vorbit și despre scopul controalelor saloanelor de evenimente care, cel puțin în teorie, se vor a fi în beneficiul clienților.
„ANAF-ul are acţiuni constante în zona asta, cu structurile de antifraudă, pe care le-am făcut publice, cum este cazul pe care l-aţi mediatizat şi dumneavoastră cu saloanele de nunţi. Spun pe această cale că ANAF-ul nu îşi propune să verifice mirii, nu îşi propune să verifice darul de nuntă, nu îşi propune să strice nunţi şi petrecerile românilor”, a mai spus preşedintele ANAF, conform b1tv.ro.

Read more
Tichetele de masă ar putea crește semnificativ

Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat recent că valoarea tichetelor de masă va crește la 50 de lei pe zi, în cadrul unui program de relansare economică propus de PSD. Această măsură face parte dintr-un pachet mai amplu care include și alte inițiative destinate sprijinirii angajaților din România, dar și angajatorilor, într-un context economic provocator.

De ce se majorează valoarea tichetelor de masă

Creșterea valorii tichetelor de masă la 50 de lei pe zi are scopul de a sprijini lucrătorii din România și de a stimula consumul intern. Potrivit ministrului Manole, această măsură face parte dintr-un program mai larg de relansare economică care vizează susținerea angajaților și a companiilor. Prin majorarea valorii tichetelor de masă, se dorește îmbunătățirea puterii de cumpărare a angajaților și, implicit, stimularea economiei naționale, relatează b1tv.ro.

Ce alte măsuri sunt incluse în programul de relansare economică

Pe lângă creșterea valorii tichetelor de masă, programul de relansare economică propus de PSD include și alte măsuri menite să sprijine angajații și angajatorii din România:

  • Subvenția lunară pentru mamele care revin la muncă: Această subvenție va ajunge la 2.250 de lei lunar, și va oferi un sprijin financiar suplimentar semnificativ pentru a facilita reintegrarea mamelor pe piața muncii și pentru a le permite să concilieze mai ușor viața profesională cu cea familială.
  • Programul „Primul loc de muncă” pentru tineri: Acest program va fi lansat pentru tinerii care își caută un loc de muncă bine plătit și pe o perioadă nedeterminată. Scopul este de a oferi tinerilor o șansă de a începe o carieră profesională stabilă.

Cum va beneficia economia României de pe urma acestor măsuri

Implementarea acestor măsuri are potențialul de a stimula economia românească prin mai multe căi:

  • Creșterea consumului intern: Majorarea valorii tichetelor de masă și acordarea subvențiilor pentru mame va spori puterea de cumpărare a populației, ceea ce poate duce la o creștere a cererii pentru bunuri și servicii.
  • Reducerea șomajului în rândul tinerilor: Prin programul ”Primul loc de muncă”, se dorește integrarea tinerilor pe piața muncii, reducând astfel rata șomajului în această categorie de vârstă.
  • Sprijinirea companiilor: Subvențiile și stimulentele financiare vor încuraja angajatorii să creeze locuri de muncă și să investească în dezvoltarea afacerilor lor.

Ce impact vor avea aceste măsuri asupra angajaților

Pentru angajați, măsurile propuse de ministrul Muncii pot aduce multiple beneficii. Unul dintre aceste beneficii este creșterea veniturilor. Majorarea valorii tichetelor de masă și acordarea subvențiilor pentru mame vor conduce la un venit suplimentar lunar, îmbunătățind astfel nivelul de trai al acestor.

Un alt beneficiu ar fi stabilitatea profesională. Programul „Primul loc de muncă” oferă tinerilor oportunitatea de a obține un loc de muncă stabil pe termen lung, contribuind la dezvoltarea unei cariere profesionale.

De asemenea, măsurile propuse oferă un sprijin în concilierea vieții profesionale cu cea familială. Subvențiile pentru mame vor facilita revenirea acestora la locul de muncă după concediul de maternitate, sprijinind astfel echilibrul între viața profesională și cea de familie.

Cum pot fi ajutați angajatorii prin aceste măsuri

Angajatorii pot profita de pe urma acestor măsuri prin reducerea costurilor cu forța de muncă, deoarece subvențiile și stimulentele financiare contribuie la diminuarea cheltuielilor cu salariile și beneficiile angajaților. În același timp, oferirea unor condiții de muncă atractive și a stimulentelor financiare poate ajuta companiile să atragă și să păstreze angajații talentați, ceea ce crește capacitatea de retenție a personalului valoros.

Mai mult, investițiile în forța de muncă și crearea de noi locuri de muncă sprijină dezvoltarea afacerilor, contribuind la expansiunea și succesul pe termen lung al companiilor.

Implementarea acestor măsuri va depinde de aprobarea lor în cadrul legislativ și de alocarea fondurilor necesare. Este important ca guvernul să colaboreze cu instituțiile relevante pentru a asigura o implementare eficientă și sustenabilă a acestor inițiative.

Read more
Cod galben de caniculă, joi și vineri, în județul Arad

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis atenționări Cod galben de vreme deosebit de caldă, valabile joi și vineri, în prima zi în peste trei sferturi din țară, iar ulterior în aproape jumătate din teritoriu.
Conform prognozei de specialitate, joi, între orele 12:00 – 21:00, în Maramureș, Crișana, Banat, în cea mai mare parte a Munteniei și a Transilvaniei, în jumătatea nordică a Moldovei, în sudul și vestul Olteniei, precum și în sud-vestul Dobrogei se va menține valul de căldură, astfel că vor fi temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic.
Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pe alocuri pragul critic de 80 de unități, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 30 și 34 de grade.
De asemenea, pe parcursul zilei de vineri, 5 septembrie, în intervalul orar 12:00 – 21:00, valul de căldură se va intensifica în Banat și Crișana, unde va fi caniculă și se va menține în Maramureș, în cea mai mare parte a Transilvaniei și în nord-vestul Moldovei unde vor fi temperaturi deosebit de ridicate.
ITU va atinge pe alocuri pragul critic de 80 de unități și va fi disconfort termic, în timp ce valorile termice maxime vor fi cuprinse între 30 și 36 de grade. Meteorologii precizează că valul de căldură se va menține și în zilele următoare, cu precădere în sudul și în vestul țării, scrie agerpres.ro.

Read more
Afacerile din comerțul cu amănuntul au crescut cu 3,1%, în primele șapte luni

Cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul, cel mai important indicator pentru consumul privat, a marcat în primele şapte luni ale anului o creştere de 3,1% ca serie brută, faţă de perioada similară a anului trecut, pe fondul creşterilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare cu 5,8% şi la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate cu 3,7%.
În aceeaşi perioadă vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun au scăzut 0,7%, arată datele transmise joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
În luna iulie, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, a crescut cu 5,3%, serie brută, comparativ cu luna iulie 2024, ca urmare a creşterilor înregistrate la vânzările carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (plus 11,5%), vânzările de produse nealimentare (plus 5,4%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (plus 1,8%).
Raportat la luna iunie 2025, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, a crescut, pe ansamblu, cu 7,1%, serie brută, comparativ cu luna precedentă. Comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate s-a majorat cu 10,7%, vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun au înregistrat un plus de 6,3%, în timp ce vânzările de produse nealimentare s-au majorat cu 6,1%, scrie zf.ro.

Read more