România va pierde 7 miliarde de euro din PNRR
National/Extern 4 septembrie 2025 0
România va pierde 7 miliarde de euro din PNRR. Dragoş Pîslaru, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), a dat de înțeles că am ajuns aici deoarece guvernanții de până acum au fost mai preocupați de vorbe și poze decât de treabă efectivă. De exemplu, din 19 spitale care ar fi trebuit construite cu fonduri europene, doar 8 au rămas cu finanțare din PNRR. Sunt cele cu lucrările avansate, de exemplu, la Bistrița, Timișoara și Cluj-Napoca, conform b1tv.ro.
„În urma renegocierii PNRR – pentru că au existat tot felul de întârzieri în construcții, datorate birocrației de multe ori, licitații contestate, amânate, întârziate – opt dintre spitale vor rămâne cu bani din PNRR. Alte nouă spitale, între care și cel de la Oradea, vor fi continuate cu bani din Programul Operațional Sănătate, tot fonduri europene nerambursabile.
Diferența până la 24 vor fi făcute printr-un nou program, Programul Național de Investiții în Infrastructura de Sănătate, finanțat printr-un împrumut de la Banca Europeană de Investiții. Dar aceste proiecte, plățile pentru ele, vor începe în 2027. Acum sunt în perioada de licitații și studii de fezabilitate”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete (PSD), pentru B1 TV.
Autoritățile vor să renunțe la 200 de jaloane și ținte din PNRR, dintr-un total de peste 500 asumate în urmă cu patru ani, și să rămână doar acele proiecte care pot fi terminate până la finele anului viitor, explică Știrile Pro TV.
„România s-a jucat foarte mult cu machete, cu proiecte, cu poze, acum avem șantiere, acolo unde avem șantiere pentru spitale trebuie să le finanțăm. Spitalele și zona de transport sunt considerate de guvern proiecte strategice”, a declarat Dragoș Pîslaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Până la finele anului viitor, ar trebui să intre în România între 15 și 17 miliarde de euro din PNRR și din fondurile de coeziune. Asta înseamnă că vom rata 7-8 miliarde de euro din PNRR, față de ce ne-am propus inițial.
Audieri maraton la DNA in dosarul Automobile Leasing. Un om de afaceri din Arad a fost reținut
National/ExternUltimele stiri 4 septembrie 2025 0
Una dintre funcționarele ANAF Iași vizate de dosarul de evaziune fiscală Automobile Leasing ar fi fost plasată sub control judiciar în cursul nopții de miercuri spre joi, de către procurorii DNA, pentru un presupus ajutor oferit afaceriștilor care aduceau mașini rulate din UE pentru revânzarea în țară, transmit autorului acestui material surse judiciare.
Potrivit acestora alături de funcționara ANAF încă o persoană a fost plasată până la acest moment sub control judiciar în vreme ce doi afaceriști, unul din Arad și altul din Vaslui, ar fi fost reținuți pentru 24 de ore după audieri. Aceleași surse arată că audierile sunt în toi iar în dosar ar urma să fie luate și alte măsuri pe fondul ascultării celor ridicați după perchezițiile de miercuri.
Doi inspectori ANAF ar fi în vizorul procurorilor anticorupție în dosarul în care procurorii DNA efectuează, miercuri, percheziții domiciliare legat de un caz de evaziune fiscală cu prejudiciul estimat la aproapte 18 milioane de euro, afirmă surse judiciare autorului acestui material.
Potrivit acestora, mai mulți oameni de afaceri ar fi vizați de ancheta economică efectuată de DNA pe baza prejudiciului uriaș constatat până la momentul declanșării perchezițiilor.
Acestea nu au putut oferi lămuriri în ce a constat ajutor oferit de oficialii statului patronilor firmei de leasing auto.
Inspectori ANAF sunt prezenți la perchezițiile făcute de DNA, miercuri dimineață, la o firmă de vânzări automobile, care a adus statului un prejudiciu uriaș prin neplata TVA.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) fac, miercuri, percheziţii la 47 de adrese – sediile unor firme, locuinţele unor persoane şi o instituţie publică – din Bucureşti şi din judeţele Ilfov, Suceava, Iaşi, Arad, Cluj, Galaţi, Botoşani, Braşov şi Vaslui, într-un dosar de evaziune fiscală în care prejudiciul depăşeşte 90 de milioane de lei, scrie stiripesurse.ro.
Aproape 4,69 milioane pensionari, la finele lunii august. Pensia medie a fost de 2.770 de lei
National/Extern 4 septembrie 2025 0
Un număr de 4.689.262 de pensionari era înregistrat în august 2025 în România, cu 4.199 mai puţini comparativ cu luna precedentă, iar pensia medie a fost de 2.770 de lei, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), scrie stiripesurse.ro. Valoarea totală a drepturilor de pensie cuvenite s-a ridicat la 12,988 miliarde lei.
Din totalul pensionarilor, 547.146 aveau perioade lucrate în agricultură, iar pensia medie a fost de 716 lei.
Potrivit statisticilor CNPP, numărul celor care s-au pensionat la limita de vârstă era de 3.753.893 de persoane, dintre care 2.148.816 femei, în timp ce pensia medie era de 3.097 de lei.
Pensie anticipată au primit, în august 2025, un număr de 3.488 de persoane (3.938 de lei pensie medie), pensie anticipată parţială 85.276 de persoane (2.760 de lei, pensia medie) şi pensie de invaliditate 404.271 de persoane (pensie medie de 1.113 lei), dintre care 45.867 de persoane pentru gradul I de invaliditate (970 lei, pensie medie).
În aceeaşi lună, pensie de urmaş s-a acordat unui număr de 442.235 persoane (1.497 lei, pensia medie), în timp ce ajutor social au primit 98 pensionari (540 de lei, în medie).
Campanii frauduloase în numele unor branduri cunoscute
National/Extern 3 septembrie 2025 0
Noi campanii frauduloase au fost semnalate în mediul online, prin care atacatorii profită de încrederea oamenilor în branduri cunoscute, avertizează Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), scrie b1tv.ro.
Cum se desfășoară noile fraude, potrivit DNSC
În ultimele zile, au apărut mai multe campanii frauduloase care vizează utilizatorii online, anunță DNSC.
Specialiștii dau ca exemple „ghiozdanul Decathlon” și „aparatul de cafea Flanco”. Ambele funcționează pe același principiu: utilizatorilor li se promite un cadou atractiv, în schimbul completării unui formular publicat într-un comentariu. La prima vedere, pare o promoție legitimă, dar în realitate datele personale oferite ajung direct la atacatori.
În ceea ce privește site-ul clonă „epantofi.online”, specialiștii susțin că este vorba de o clonă a unui magazin online real, practic un site care copiază designul și identitatea vizuală a brandului original, dar care este controlat de atacatori.
Scopul acestora este să colecteze datele de card și să obțină plăți frauduloase de la victime care cred că fac cumpărături în siguranță.
Care sunt recomandările specialiștilor
Iată recomandările specialiștilor DNSC:
- Nu completa niciodată formulare cu date personale din linkuri primite pe rețele sociale sau în comentarii;
- Verifică întotdeauna domeniul site-ului înainte de a introduce date de card sau de a face o comandă online. Adresele „.ro” sau „.com” pot fi imitate prin mici variații (ex: epantofi.online);
- Dacă o ofertă pare prea bună ca să fie adevărată, probabil este o fraudă;
- Folosește un antivirus actualizat și activează autentificarea cu doi factori (2FA) acolo unde este posibil;
- Raportează fraudele: sună la 1911 sau completează formularul de sesizare pe pnrisc.dnsc.ro.
Percheziții DNA în Arad, într-un dosar de evaziune fiscală cu prejudiciul de peste 90 de milioane de lei
National/ExternUltimele stiri 3 septembrie 2025 0
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuează, miercuri, 47 de percheziții într-un dosar în care se investighează infracțiuni de evaziune fiscală cu un prejudiciu estimat la peste 90 de milioane de lei, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
Potrivit surselor citate, descinderi au loc în București, Ilfov, Suceava, Iași, Arad, Cluj, Galați, Botoșani și Brașov.
Studenţii se alătură protestului profesorilor din 8 septembrie, în prima zi de școală
National/Extern 2 septembrie 2025 0
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) anunță că va participa la protestele organizate în 8 septembrie, în prima zi de școală, alături de federațiile sindicale din educație.
Potrivit unui comunicat al organizației, studenții „împărtășesc același sentiment de nemulțumire față de măsurile de austeritate impuse de Guvern” și fac apel la colegii lor să se alăture manifestației programate în fața sediului Guvernului, de la ora 9:00, urmată de un marș către Palatul Cotroceni.
Decizia ANOSR vine după ce cele trei mari federații sindicale ale profesorilor au anunțat luni boicotarea festivităților de deschidere a anului școlar, în semn de protest față de politicile guvernamentale în domeniul educației.
Studenții atrag atenția că demersurile repetate ale organizațiilor din educație au fost ignorate de factorii de decizie, ceea ce „dovedește lipsa de interes față de nevoile reale ale sistemului și față de consecințele negative pe care aceste măsuri le vor produce”.
„Considerăm absolut necesar un răspuns ferm din partea decidenților responsabili. ANOSR își arată solidaritatea față de studenți, profesori și elevi, având angajamentul ferm pentru apărarea principiului echității și asigurării unui sistem educațional adaptat nevoilor reale ale tuturor beneficiarilor. Banii alocați pentru educație sunt o investiție, nu o cheltuială”, subliniază reprezentanții organizației.
Printre revendicările studenților se numără:
-
revenirea la alocarea fondului de burse și acordarea acestora pe întreaga durată a anului calendaristic;
-
creșterea procentului folosit pentru calculul fondului de burse de la 10% la 17,5% din salariul minim net, astfel încât bugetul alocat să revină la nivelul din 2024;
-
reintroducerea posibilității ca studenții de la taxă să beneficieze de burse din fonduri bugetare;
-
diversificarea formelor de sprijin prin veniturile atrase de universități și creșterea contribuției acestora la fondul de burse;
-
abrogarea limitărilor privind facilitățile pentru transportul feroviar intern.
ANOSR precizează că va continua să susțină acțiunile comune cu profesorii și elevii, în încercarea de a determina Guvernul să renunțe la măsurile considerate restrictive și dăunătoare pentru viitorul educației din România.
Read moreAurul sparge recordurile: creștere de peste 30% în 2025
National/Extern 2 septembrie 2025 0
Prețul aurului a atins marți un nou maxim istoric pe piețele din Asia, urcând la 3.508,73 dolari uncia, peste precedentul record de 3.500,10 dolari, stabilit în luna aprilie, relatează Bloomberg. Evoluția spectaculoasă este alimentată de așteptările privind o reducere a dobânzii de referință de către Rezerva Federală a SUA.
De la începutul anului, metalul prețios s-a apreciat cu peste 30%, impulsionat în ultimele săptămâni de semnalele președintelui Fed, Jerome Powell, care a lăsat deschisă posibilitatea unei scăderi a costului creditului. O astfel de măsură face aurul mai atractiv pentru investitori, în ciuda faptului că nu generează dobândă.
„Investitorii își majorează deținerile de aur, mai ales pe fondul perspectivei reducerii dobânzilor de către Fed, ceea ce susține creșterea prețurilor. Scenariul nostru de bază este că aurul va continua să atingă noi recorduri în trimestrele următoare”, a explicat Joni Teves, analist la UBS Group AG.
Atât aurul, cât și argintul, și-au dublat valoarea în ultimii trei ani, într-un context global marcat de tensiuni geopolitice, incertitudine economică și turbulențe comerciale. Creșterea cererii pentru active considerate sigure a accelerat pe măsură ce aceste riscuri s-au amplificat.
Un factor suplimentar de neliniște pentru piețe este și conflictul politic dintre președintele american Donald Trump și Rezerva Federală. Atacurile repetate ale liderului de la Casa Albă la adresa independenței băncii centrale sporesc îngrijorările investitorilor și pot eroda încrederea în economia SUA.
În prezent, piețele urmăresc cu atenție decizia unui tribunal privind motivele pentru care Trump a concediat-o pe guvernatoarea Fed, Lisa Cook. Situația vine după ce o Curte de apel a stabilit, vineri, că tarifele vamale globale impuse de administrația Trump au fost ilegale, fiind introduse printr-o lege de urgență. Hotărârea alimentează incertitudinile pentru importatorii americani și pune sub semnul întrebării promisiunile economice asociate acestor măsuri comerciale.
Ministerul Educației: Nu vor fi probleme până la sfârșitul anului cu plata salariilor și burselor
National/Extern 2 septembrie 2025 0
Ministerul Educației și Cercetării a precizat marți că nu vor fi probleme până la sfârșitul acestui an în privința acoperirii sumelor pentru plata salariilor și burselor, în pofida măsurilor de austeritate implementate recent pentru controlul crizei fiscal-bugetare.
‘Ca urmare a unor declarații recurente în spațiul public, Ministerul Educației și Cercetării precizează că, în pofida măsurilor de austeritate implementate recent pentru controlul crizei fiscal-bugetare, nu vor fi probleme până la sfârșitul acestui an în privința acoperirii sumelor pentru plata salariilor și burselor’, se arată într-un comunicat remis presei.
Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, odată adoptate măsurile de ‘austeritate-criză’, sistemul de educație-cercetare va trebui să intre într-o logică de stabilitate și dezvoltare. ‘Așa cum ministrul Educației și Cercetării a declarat în repetate rânduri, odată adoptate aceste măsuri de austeritate-criză, sistemul de educație-cercetare va trebui să intre într-o logică de stabilitate și dezvoltare’, se mai arată în comunicat, scrie agerpres.ro.
Report de peste 5,03 milioane de euro la Loto 6/49
National/Extern 31 august 2025 0
Reportul la Loto 6/49 la categoria I este de peste 25,51 milioane de lei (peste 5,03 milioane de euro), în timp ce la Joker, la aceeași categorie, se înregistrează un report de peste 29,98 milioane de lei (peste 5,91 milioane de euro), informează Loteria Română.
Duminică, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi Loteria Română a acordat peste 18.100 de câștiguri în valoare totală de peste 1,51 milioane de lei.
La Noroc este în joc un report cumulat de peste 2,44 milioane de lei (peste 482.300 de euro).
La Joker, la categoria a II-a, reportul este în valoare de peste 224.100 de lei. La Noroc Plus, la categoria I, este în joc un report de peste 80.900 de lei.
La Loto 5/40, la categoria I, se înregistrează un report de peste 1,15 milioane de lei (peste 227.800 de euro). La Super Noroc se înregistrează la categoria I un report de peste 178.700 de lei (peste 35.200 de euro), scrie agerpres.ro.
Vreme instabilă în primele zile din septembrie. Canicula revine spre sfârșitul săptămânii viitoare
National/Extern 31 august 2025 0
Vremea va fi instabilă în cea mai mare parte a țării în primele zile ale lunii septembrie, inclusiv în București, și se va răci față de zilele precedente, însă ulterior va intra într-un proces de încălzire, iar temperaturile vor urca spre sfârșitul săptămânii viitoare până la 36 de grade Celsius, potrivit prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), valabilă până pe data de 7 septembrie 2025, scrie agerpres.ro.
Astfel, în intervalul 31 august, 9:00 – 1 septembrie, ora 9:00, vremea va fi în general instabilă, iar în vestul, sudul și centrul țării se va răci semnificativ față de ziua precedentă, în timp ce în est și sud-est se va menține călduroasă după-amiaza, cu disconfort termic ridicat și indice temperatură umezeală (ITU) ce va atinge pe arii restrânse pragul critic de 80 de unități. Vor fi înnorări temporar accentuate, averse ce vor avea și caracter torențial și descărcări electrice, ziua, în sud-vestul, sudul și centrul țării, precum și în zonele de deal și de munte și local în rest, iar noaptea îndeosebi în centru și est. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor fi cantități de apă însemnate, pe alocuri de peste 25 – 30 litri/mp, iar în special în Transilvania, sudul Banatului, nordul Olteniei și al Munteniei, pe arii restrânse de peste 50 – 60 litri/mp. Izolat vor fi căderi de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în sud și est, cu precădere în timpul ploilor, când vor fi posibile și vijelii (rafale de 50 – 70 km/h).
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 și 31 de grade, mai ridicate în centrul și sudul Moldovei, în estul Munteniei și în partea continentală a Dobrogei, până la 33 – 34 de grade, iar cele minime se vor situa în general între 12 și 19 grade. Izolat se va semnala ceață, dimineața în sudest, iar noaptea mai ales în vest și centru.
În București, vremea va deveni în general instabilă, iar valorile termice vor scădea față de ziua anterioară. Cerul va avea înnorări, mai accentuate după-amiaza, când vor fi perioade cu averse posibil moderate cantitativ și descărcări electrice. Vântul va sufla moderat, cu intensificări de scurtă durată. Temperatura maximă se va situa în jurul a 26 de grade, iar cea minimă va fi de 15 – 17 grade Celsius.
În intervalul 1 septembrie, ora 9:00 – 2 septembrie, ora 9:00, vremea se va ameliora sub aspectul manifestărilor de instabilitate atmosferică și se va încălzi față de ziua precedentă în vest, centru și sud, iar în est și sud-est, valorile termice diurne vor marca o scădere ușoară. Cerul va fi variabil, ziua cu înnorări temporare, averse și posibil descărcări electrice, local în zonele de munte, pe arii restrânse în Transilvania și în nordul Munteniei și izolat în celelalte regiuni. Vor fi condiții de grindină, iar în special în zona Carpaților Orientali cantitățile de apă vor depăși 10 – 20 litri/mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în prima parte a intervalului în sud-vest, în extremitatea de sud și nord-est. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 și 32 de grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 9 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 21 – 22 de grade pe litoral. Dimineața și noaptea izolat se va semnala ceață.
În Capitală, vremea va fi predominant frumoasă și se va încălzi față de ziua precedentă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 30 – 31 de grade, iar cea minimă de 16 – 18 grade Celsius.
Pentru perioada 2 septembrie, ora 9:00 – 3 septembrie, ora 9:00, meteorologii prognozează o vreme care va continua să se încălzească devenind călduroasă în orele amiezii în cea mai mare parte a țării, izolat caniculară și cu disconfort termic în creștere în Banat și sudul Munteniei. Cerul va fi variabil cu înnorări temporare și pe arii restrânse ploi slabe, ziua la munte, iar noaptea în vest. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 28 și 35 de grade, iar cele minime între 8 grade în estul Transilvaniei și 23 de grade pe litoral. Dimineața și noaptea se va semnala ceață, local în Transilvania și izolat în celelalte regiuni.
Și în București vremea va continua să se încălzească, devenind călduroasă după-amiaza. Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineața și noaptea, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 33 – 34 de grade Celsius, iar cea minimă va fi de 18 – 19 grade, mai scăzută în zona preorășenească unde se va situa în jurul a 16 grade.
Vremea se va menține călduroasă în cea mai mare parte a țării, în perioada 3 septembrie, ora 9:00 – 4 septembrie, ora 9:00, local caniculară și cu disconfort termic ridicat în regiunile sudice și sud-estice. Instabilitatea atmosferică se va accentua în jumătatea de vest a teritoriului, unde mai ales în a doua parte a zilei și la începutul nopții vor fi averse și descărcări electrice. Izolat va cădea grindină, iar cantitățile de apă vor fi însemnate. În restul teritoriului cerul va fi variabil, cu înnorări spre seară și noaptea, când fenomene asociate instabilității se vor semnala pe arii restrânse. Vântul va prezenta intensificări în sud-est, dar și în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 27 și 36 de grade Celsius, iar cele minime între 11 și 22 de grade. Izolat dimineața și noaptea va fi ceață.
În Capitală, vremea va deveni caniculară cu disconfort termic ridicat după-amiaza. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări seara și noaptea când vor fi condiții pentru ploi de scurtă durată și descărcări electrice. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 35 – 36 de grade Celsius, iar cea minimă de 17 – 19 grade.
Meteorologii prognozează pentru intervalul 4 septembrie, ora 9:00 – 7 septembrie, ora 9:00, o vreme călduroasă în cea mai mare parte a țării, pe arii restrânse caniculară în sud-vest și sud, mai ales spre finalul intervalului. Probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică va fi mai mare în prima zi în centru și est, precum și la munte.
Read more









