News Arad

Stiri si reportaje din judetul Arad

APIA eliberează adeverințe fermierilor crescători de animale care doresc să acceseze credite bancare

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) eliberează adeverințe, începând de marți, fermierilor crescători de animale care doresc să acceseze credite bancare, informează Agenția.

Adeverințele sunt eliberate în baza convențiilor încheiate de APIA cu instituții bancare și nebancare și cu fondurile de garantare în domeniul agricol.

Aceste convenții se adresează fermierilor care intenționează să acceseze credite în vederea finanțării activităților curente, de la instituțiile bancare și nebancare care au încheiat convenții cu APIA.

Astfel, potrivit convențiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA eliberează o adeverință care atestă depunerea de către beneficiar, în Campania 2025, a Cererii de plată și prin care se confirmă numărul de animale pentru intervențiile în sectorul zootehnic indicate mai sus. Adeverința se eliberează conform procedurilor aprobate și transmise spre aplicare Centrelor Județene APIA.

Valoarea finanțării va fi de până la 90% din valoarea calculată prin înmulțirea cuantumului unitar minim planificat conform Planului Național Strategic PS 2023-2027, pentru anul de cerere 2025, cu numărul de animale confirmate prin adeverință pentru fiecare intervenție în sectorul zootehnic, gestionat de APIA și menționate în convenție.

Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA (FGCR) și Fondul Național de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii IFN – SA (FNGCIMM) garantează creditele acordate de bănci fermierilor.

Potrivit Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 50/2017 de modificare a Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 703/2013 pentru aprobarea condițiilor în care se vor încheia convențiile dintre instituțiile financiar-bancare și nebancare și APIA, în vederea finanțării de către acestea a activităților curente ale beneficiarilor plăților în baza adeverințelor eliberate, dobânda aferentă acordării creditelor va fi de RON-ROBOR 6M + maximum 2%.

În ce privește comisioanele practicate de instituțiile finanțatoare, APIA atrage atenția fermierilor care doresc să acceseze credite pentru finanțarea capitalului de lucru în vederea desfășurării activităților curente, să analizeze cu atenție sporită soluțiile de finanțare propuse de instituțiile financiar-bancare și nebancare în ceea ce privește costul acestora, astfel încât să aleagă modalitățile de finanțare care răspund cel mai bine necesităților proprii.

Read more
Cristian Popescu Piedone, adus la sediul DNA pentru audieri

Președintele ANPC, Cristian Popescu Piedone, a fost adus marți la sediul DNA, unde va fi audiat în dosarul în care este suspectat că ar fi avertizat Hotelul Internațional din Sinaia că urmează să efectueze acolo un control. Procurorii au descins marți dimineața într-un complex turistic din Mamaia, unde era cazat Piedone. Ulterior, acesta a fost adus de procurori la domiciliul său din Bragadiru, pentru percheziții. În paralel, anchetatorii au descins la hotelul din Sinaia, dar și la sediul ANPC.
La ieșirea din locuința sa din Bragadiru, el a spus că procurorii nu au găsit nimic, după care a fost urcat într-o mașină și dus la sediul DNA.
Anterior, el a declarat că de când se află la șefia ANPC nu a făcut niciun trafic de influență și nu a luat bani, adăugând că a deranjat ‘extrem de mulți’ prin controalele efectuate. ‘De când sunt președintele Autorității pot să fiu acuzat de orice, poate să mi se zică orice, nu am făcut trafic de influență, nu am luat una de un leu, mi-am făcut datoria. Că am deranjat, da, se vede acest lucru, nu acuz nimic, vom vedea, dar am deranjat extrem de mulți, și vorbesc de la corporații, de la multe și multe altele pe care nu le știți. N-am vrut decât să îmi fac datoria și mi-o voi face în continuare. Voi demonstra prezumția mea de nevinovăție’, a declarat Cristian Popescu Piedone, în fața locuinței sale din localitatea Bragadiru.
Piedone a recunoscut că este prieten cu proprietarul hotelului și este acuzat acum de DNA că ar fi purtat o discuție cu cineva de la Hotel Internațional Sinaia, în care ar fi divulgat că urmează să meargă controlul acolo sau în zonă.
‘Lucrurile astea dacă s-au întâmplat (…) ar fi fost undeva în luna mai (…) când a fost comandamentul pe Valea Prahovei. Nu am coordonat acel comandament. Nu ascund faptul că proprietarul hotelului este prietenul meu de ani și ani de zile. Nu am avut niciun schimb de informații’, a spus Piedone, conform agerpres.ro.

Read more
43,52% dintre candidații la examenul de titularizare în învățământ

Un procent de 43,52% dintre candidații la examenul de titularizare în învățământ au obținut la proba scrisă note peste șapte, anunță marți Ministerul Educației și Cercetării. Potrivit unui comunicat al MEC, rezultatele inițiale înregistrate la proba scrisă din 15 iulie din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar – sesiunea 2025 – au fost publicate marți pe pagina web dedicată, scrie agerpres.ro.
Conform datelor, la examen s-au prezentat 34.172 de candidați, reprezentând 86% din totalul celor 39.737 de candidați cu drept de participare, iar, din aceștia 2.965 s-au retras din motive personale sau din motive medicale și 26 au fost eliminați din examen, respectiv 24 pentru fraudă sau tentative de fraudă.
Un număr de 31.181 lucrări au fost transmise la centrele de evaluare, dintre acestea, 38 au fost anulate în centrele de evaluare în condițiile prevăzute de metodologie, în total fiind evaluate digitalizat 31.143 de lucrări.
MEC precizează că 13.553 de candidați, reprezentând 43,52%, au obținut note peste 7, față de 41,9% în sesiunea 2024, dintre aceștia, 41 având nota 10.
40,11% este rata notelor peste 7 pentru candidații (2.325) din promoția curentă.
De asemenea, 11.324 de candidați, reprezentând 36,36%, au obținut note între 5 și 6,99, dintre aceștia, 2.061 de candidați provin din seria curentă de absolvenți.
Contestațiile se depun la sediile inspectoratelor școlare județene sau prin mijloace electronice (la adresele comunicate public de fiecare inspectorat școlar) marți, până la ora 21:00 și miercuri, până la ora 12:00.
Rezultatele finale se afișează la sediile inspectoratelor școlare județene și pe site în data de 30 iulie.
Potrivit MEC, concursul național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unitățile de învățământ preuniversitar a constat în susținerea unei inspecții speciale la clasă sau a unei probe practice și, ulterior, a unei probe scrise.
Pentru a accede la statutul de titular – angajare pe perioadă nedeterminată, candidații trebuie să obțină minimum nota 7 (șapte) atât la proba scrisă, cât și la proba practică/inspecția specială la clasă în profilul postului.

Read more
Tinerii sub 30 de ani și votanții AUR, cei mai activi în politică pe internet

13,2% dintre români declară că au participat, recent, la acţiuni politice pe Internet, 86,3% spun că nu au participat recent la astfel de acţiuni, iar 0,4% nu ştiu sau nu răspund, potrivit unui sondaj de opinie realizat de INSCOP Research, în perioada 20-26 iunie 2025, scrie tvrinfo.ro.
Votanţii AUR, bărbaţii, tinerii sub 30 de ani declară într-o proporţie mai mare decât restul populaţiei că au participat, recent, la acţiuni politice pe Internet, relevă cercetarea efectuată în parteneriat cu Universitatea Babeş-Bolyai, prin intermediul Centrului de Cercetare în Comunicare şi Inovare Socială.
Întrebaţi dacă au transmis mai departe, prin mail sau reţele sociale, mesaje de campanie politică, 8,9% răspund că da, iar 90,7% că nu. Ponderea non-răspunsurilor este de 0,3%.
Votanţii USR şi AUR, bărbaţii, tinerii sub 30 de ani şi persoanele cu studii superioare declară într-o proporţie mai mare decât restul populaţiei că au transmis mai departe, prin mail sau reţele sociale, mesaje de campanie politică, conform sondajului.
„Cercetarea participării politice în mediul online reprezintă un demers care permite înţelegerea mai bună a modului în care tehnologiile digitale contribuie la funcţionarea sistemelor democratice participative. Deşi există o serie de provocări importante pentru democraţia digitală, aici menţionăm doar nivel scăzut de participare activă, observăm şi aspecte pozitive care pot conduce la creşterea participării civice in direcţia consolidării proceselor democratice”, a afirmat Ioan Hosu, profesor universitar doctor de la Centrul de Cercetare şi Inovare Socială din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai.
Datele cercetării sociologice au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eşantionului simplu, stratificat fiind de 1150 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste.
Eroarea maximă admisă a datelor este de ą 2.9%, la un grad de încredere de 95%.

Read more
Cod galben de caniculă pentru județul Arad, începând de luni dimineață

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică dimineața, o avertizare de tip cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat, valabilă în patru județe din sudul Olteniei și în sud-vestul Munteniei. De asemenea, meteorologii avertizează că începând de luni temperaturile vor deveni extrem de ridicate, informează stiripesurse.ro. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic ridicat, valabilă de duminică, de la ora 12.00, până luni, la ora 10.00.
De asemenea, de luni, de la ora 10.00, până marţi, la aceeaşi oră, va fi în vigoare un Cod galben privind val de căldură, caniculă şi disconfort termic ridicat, în nordul Banatului, Crişana, sud-vestul Transilvaniei, nordul Olteniei, cea mai mare parte a Munteniei şi sud-vestul Dobrogei.
Este vorba despre judeţele Bihor, Arad, Timiş, Alba, Hunedoara, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Ilfov, Giurgiu, Ialomiţa, Călăraşi, municipiul Bucureşti şi parţial judeţul Constanţa.
Potrivit meteorologilor, până spre sfârşitul săptămânii valul de căldură, canicula şi disconfortul termic vor persista mai ales în jumătatea sudică a ţării.

Read more
Diferențe de preț majore la polițele RCA după eliminarea plafonării

Persoanele care încheie luna aceasta Asigurarea de Răspundere Civilă Auto (RCA) vor plăti sume substanțial mai mari după ce a dispărut plafonarea tarifelor pentru polițele de asigurare și au crescut prețurile. Cei care reînnoiesc poliţa luna această plătesc chiar şi cu 50% mai mult faţă de iulie 2024.
De exemplu, pentru un șofer de 39 de ani care și-a păstrat clasa, un asigurator propune o oferta cu 53% mai scumpă. Anul trecut 1300, anul acesta 2000 lei. Desigur, șoferul poate alege oferte mai ieftine din altă parte. Un alt asigurator propune un preț de 1100 lei, cu 5% mai scump față de iulie 2024, potrivit stiripesurse.ro.
„Noi am apreciat că va exista o creștere în zona marjei de 5%. Am cerut ca la jumătatea lui august să avem niște date statistice clare.” a declarat Alexandru Petrescu, președintele ASF.
În următoarele luni, preţurile ar putea să crească şi mai mult, având în vedere măsurile de austeritate luate de Executiv, în special majorarea TVA. „Poate fi influențată ora de manoperă. În zona de reparații pot apărea ceva corecții. Dacă deviația este foarte mare față de tariful de referință, există alocarea pe clientul cu risc ridicat.”, spune Dorel Duţă, preşedinte UNSICAR.
Unii șoferi aleg plata în rate, petru a nu simţi dintr-o dată o suma mare de bani care dispare din bugetul familiei. Indiferent de metoda de plată, ofertele trebuie comparate, spun experţii. Dacă sesizăm că preţurile sunt prea mari, ne putem adresa Biroul Asigurătorilor de Autovehicule.
Începând cu 1 iulie 2025, plafonarea tarifelor pentru polițele RCA a fost eliminată. Măsura a fost introdusă anterior ca răspuns la creșterile accelerate de prețuri din sectorul asigurărilor auto.

Read more
Efectul liberalizării preţurilor la energie şi al creşterii TVA va ridica inflația la 10%

Blocul Naţional Sindical (BNS) a publicat un studiu care arată că efectul cumulat al liberalizării preţurilor la energie, de la 1 iulie, şi al creşterii TVA, de la 1 august, va crește inflația până aproape de 10%, ceea ce va eroda semnificativ puterea de cumpărare a românilor. Studiul mai arată că preţul la energie se va crește atât de mult că va ajunge al șaptelea cel mai mare din UE.
„Liberalizarea prețurilor la energie dublată de măsurile promovate de Guvern, în special de cele ce vizează creșterea TVA și reducerea sau înghețarea unor beneficii salariale sau sociale vor avea efecte semnificative, în special în cazul celor cu venituri mici.
Efectul cumulat al liberalizării prețurilor la energie de la 01 iulie și al creșterii TVA de la 01 august vor ridica rata inflației aproape de 10%, ceea ce va eroda semnificativ puterea de cumpărare a veniturilor populației. Tăierea veniturilor salariale din sectorul public, înghețarea pensiilor și a prestațiilor de asistență socială, reevaluare accesului la servicii de sănătate pentru unele categorii sociale, toate vor contribui la o creștere semnificativă a populației în risc de sărăcie”, a transmis BNS, într-un comunicat.
Blocul Național Sindical a criticat apoi modul în care a fost gândită și aplicată schema de compensare-plafonare a facturilor la energie, care a expirat la 1 iulie. De asemenea, BNS a remarcat faptul că după aproape patru ani de subvenții acordate, piața este la fel de puțin pregătită pentru liberalizare, iar situația economică este chiar mai rea decât în 2021.
„Piața trebuie atent reglementată și urmărită pentru a evita distorsiuni în piață și înțelegeri ce vor fi direct suportate de consumatori. În perioada 2021 – iulie 2025 statul și-a asumat aceste efecte subvenționând și unde era cazul și unde nu era cazul și decontând fără să se întrebe vreodată ce plătește de fapt.
Au existat furnizori care au întocmit documente de decontare eronate sau furnizori care nu au cerut spre decontare subvențiile asumate de stat. Ar trebui analizat ce se întâmplă în aceste situații și din vina cui s-au întâmplat”, se mai arată în comunicat, conform b1tv.ro.

Read more
ANM a emis prognoza pentru următoarele 4 săptămâni. Ne așteaptă o lună secetoasă

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pentru următoarele 4 săptămâni, respectiv 21 iulie – 18 august. Temperaturile vor fi mult mai ridicate decât în ultimii ani, în aceeași perioadă a anului. De asemenea, ne putem aștepta la o lună secetoasă pentru că precipitațiile vor fi deficitare, cu excepția furtunilor de vară, informează stiripesurse.ro.

21 – 28 iulie

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul teritoriului.

28 iulie – 4 august

Valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă în cea mai mare parte a țării. Regimul pluviometric va fi în general excedentar în jumătatea de nord a țării și apropiat de normalul acestei săptămâni în restul teritoriului.

4 – 11 august

Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână în regiunile sud-vestice și în jurul celor normale în restul teritoriului. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în vestul și local în sudul țării și apropiat de normalul perioadei în restul teritoriului.

11 – 18 august

Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână în regiunile vestice și sud-vestice și în jurul celor normale în restul teritoriului. Regimul pluviometric va fi deficitar în vestul și sud-vestul țării și apropiat de normalul perioadei în restul teritoriului.

Read more
Catalogul electronic, accesibil tuturor școlilor din toamnă

Din toamna anului 2025, toate unitățile de învățământ din România vor putea utiliza catalogul electronic, fără a mai fi necesar statutul de școală-pilot, așa cum era cazul până acum. Măsura este prevăzută în Ordinul nr. 4.498/2025, care modifică Regulamentul de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar (ROFUIP), publicat recent în Monitorul Oficial.
Ministerul Educației a precizat că această schimbare se aplică începând cu anul școlar 2025-2026. Totuși, școlile care aleg să folosească catalogul electronic vor fi în continuare obligate să tipărească, să înregistreze și să arhiveze documentul la sfârșitul anului școlar, prin secretariatul unității, așa cum prevede noul articol 106, alineatul (2) din ROFUIP. În prezent, aproximativ 1.900 de școli folosesc deja soluții digitale pentru notare și evidența elevilor.
Ministrul Educației, Daniel David, a declarat pentru Edupedu.ro că „din toamnă, toate școlile vor fi obligate, indiferent dacă folosesc sau nu o aplicație privată de catalog, să raporteze datele despre note, absențe, elevi și în modulul Catalog Electronic din SIIIR”, precizând că unitățile de învățământ pot folosi în continuare și aplicațiile achiziționate din piață. Tot el a adăugat: „Așa cum știți, printr-un Ordin de ministru recent am angajat deja utilizarea catalogului electronic în școli, fără ca acestea să mai aibă nevoie de statutul de unitate-pilot, și așadar, acest modul din SIIIR va fi utilizat din anul școlar 2025-2026”.
În ceea ce privește aplicațiile private, ministrul a explicat că „reglementarea utilizării catalogului electronic din SIIIR nu oprește școlile să utilizeze în paralel și alte sisteme mult mai avansate, atâta timp cât sunt plătite din venituri proprii și nu din resurse solicitate elevilor sau reprezentanților legali ai acestora”.
Această decizie marchează, fără doar și poate, o schimbare importantă în digitalizarea sistemului educațional, după ani în care modulul oficial de catalog electronic al ministerului, achiziționat în 2014, a fost lăsat neutilizat.

Read more
Report de peste 4,97 milioane de euro la Joker și de peste 2,66 milioane de euro la Loto 6/49

Reportul la Loto 6/49, la categoria I, este de peste 13,52 milioane de lei (peste 2,66 milioane de euro), în timp ce la Joker, la categoria I, se înregistrează un report de peste 25,25 milioane de lei (peste 4,97 milioane de euro), informează Loteria Română.
Joi, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de duminică, Loteria Română a acordat 37.483 de câștiguri în valoare totală de peste 2,73 milioane de lei.
La Noroc este în joc un report cumulat de peste 1,92 milioane de lei (peste 379.100 de euro).
La Joker, la categoria a II-a, reportul este de peste 460.400 de lei (peste 90.600 de euro). La Noroc Plus este în joc la categoria I un report de peste 1,14 milioane de lei (peste 225.300 de euro).
De asemenea, la Loto 5/40, la categoria I se înregistrează un report de peste 71.300 de lei (peste 14.000 de euro), iar la categoria a II-a este în joc un report de peste 35.600 de lei. La Super Noroc se înregistrează un report cumulat de peste 143.300 de lei (peste 28.200 de euro).
La tragerea Noroc de duminică, la categoria a II-a, s-a înregistrat un câștig în valoare de 611.591,94 lei. Biletul norocos a fost jucat la o agenție loto din Găești, jud. Dâmbovița, scrie agerpres.ro.

Read more